Despre Biserica – C S Lewis

În prezent, unul din marii noştri[ai dracilor] aliaţi este însăşi biserica. Să nu mă înţelegi greşit, nu mă refer la Biserică aşa cum o vedem noi, întinzîndu-se în timp şi spaţiu şi înrădăcinată în veşnicie, cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor. Mărturisesc că acesta este un spectacol care-i tulbură şi pe cei mai îndrăzneţi ispititori ai noştri dar, din fericire este complet invizibil pentru aceşti oameni. Tot ce vede pacientul tău este imitaţia gotică, clădirea neterminată de pe noul teren. Cînd intră acolo, îl vede pe băcanul din vecini grăbindu-se să-i ofere, cu o expresie cam mieroasă, o cărţulie lucioasă ce conţine liturghia pe care nici unul din ei n-o înţelege şi o căr­ticică ponosită cu textele stîlcite ale unor poezii religioa­se, majoritatea proaste şi tipărite foarte mic. Cînd ajunge în banca lui şi se uită în jur, îi vede tocmai pe acei vecini pe care pînă acum i-a evitat. Tu te poţi baza destul de mult pe acei vecini. Fă să-i zboare gîndurile încoace şi încolo, între o expresie ca „trupul lui Hristos” şi feţele concrete din strana vecină. Contează foarte puţin, desigur, ce fel de oameni sînt în realitate cei din banca vecină. S-ar putea ca tu să-i cunoşti pe unii ca mari luptători de partea Vrăjmaşului. Nu contează.

[…] Noi vrem ca biserica să fie mică nu numai pentru ca tot mai puţini oameni să-l poată cunoaşte pe Dumnezeu, dar şi pentru ca cei ce-L cunosc să poată dobîndi acea încordare neliniştitoare şi apărarea autojustificatoare a unei societăţi sau coterii secrete. Biserica e, desigur, bine apărată şi încă nu am reuşit să-i dăm toate carac­teristicile unei facţiuni, dar deseori facţiuni subordonate din interiorul ei au produs rezultate admirabile, de la partidele lui Pavel şi Apolo în Corint, pînă la partidele puritane şi sacramentale din cadrul Bisericii Anglicane.

[…] Ai amintit în treacăt în ultima ta scrisoare că  pacientul continuă să frecventeze o biserică şi  numai una de cînd s-a convertit şi că nu e pe deplin mulţumit de ea. Pot să te întreb ce ai de gînd? De ce nu ai nici un raport asupra cauzelor fidelităţii lui faţă de biserica de care aparţine? Îţi dai seama că, dacă nu se datorează indiferenţei, e un lucru foarte rău? Ştii cu siguranţă că pentru un om, dacă nu poate fi lecuit de mersul la biserică, cel mai bun lucru este să-l trimiţi peste tot în împrejurimi în căutarea bisericii care i se „potriveşte”, pînă cînd devine un degustător sau un cunoscător de biserici.

Motivele sînt evidente. În primul rînd trebuie atacată organizaţia parohială pentru că, fiind o unitate de loc şi nu de afinităţi, aduce laolaltă oameni de clase şi psihologii diferite în acea unitate pe care o doreşte Vrăjmaşul. Principiul adunării, pe de altă parte, face din fiecare biserică un fel de club şi, în cele din urmă, dacă totul merge bine, o coterie sau o facţiune. În al doilea rînd, căutarea unei biserici „potrivite” face din om un critic acolo unde Vrăjmaşul vrea ca el să fie elev. Ceea ce vrea El de la laic în biserică este o atitudine care să poată fi într-adevăr critică în sensul respingerii a ceea ce este fals sau nefolositor, dar care e cu totul necritică în sensul că nu evaluează, nu pierde timpul gîndindu-se la ce respinge, ci se deschide într-o receptivitate umilă şi necîrtitoare pentru orice hrană care i se dă (ca să vezi cît e El de josnic, de nespiritual şi iremediabil vulgar!). Atitudinea asta, în special în timpul predicilor, creează condiţia (cît se poate de ostilă întregii noastre politici) în care platitudinile pot fi auzite într-adevăr de sufletul omenesc. Cu greu găseşti vreo predică sau vreo carte care să nu fie periculoasă pentru noi, dacă e primită în dispoziţia aceasta. Aşa că te rog să te trezeşti şi să-ţi trimiţi cît se poate de repede nebunul prin bisericile din apropiere. Performanţa ta de pînă acum, nu mi-a dat prea multă satisfacţie.

Scrisorile lui Zgindarila

%d blogeri au apreciat asta: