Ce este omul ca să-Ţi aminteşti de el şi fiul omului ca să-Ţi pese de el? – psalmistul, indracitul si Dumnezeu


„3. Când privesc cerurile Tale, ceea ce au lucrat degetele Tale, luna şi stelele pe care le-ai zidit, îmi zic:
4. Ce este omul ca să-Ţi aminteşti de el şi fiul omului ca să-Ţi pese de el?
5. Tu l-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încoronat cu slavă şi cu cinste.
6. L-ai pus să domnească peste lucrările mâinilor Tale; i-ai pus totul sub picioare:
7. oi şi boi deopotrivă, chiar şi fiarele câmpului;
8. păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate căile mărilor. ”
(Psalmii 8:3-8, NTR, Un psalm al lui David.)

David psalmistul se intreba cu cuvintele de mai sus: Ce este omul ca să-Ţi aminteşti de el şi fiul omului ca să-Ţi pese de el? Si intrebarea este una care va sfredeli veacurile in cautarea raspunsULUI.
Dar si Marele Inchizitor al lui Dostoievski il iscodeste pe Dumnezeu tot cu acida si sfredelitoarea intrebare: de ce sa-ti pese de om? Ce e omul? Doar o  fiinta netrebnica si nevolnica:

… îţi jur că omul este mult mai nevolnic şi mai ticălos decît l-ai crezut Tu!

Omul este slab de înger şi ticălos…

Noi le vom dovedi că sînt slabi, că nu sînt decît nişte bieţi prunci, dar că fericirea hărăzită copiilor este mai dulce ca oricare alta. Şi atunci, cuprinşi de sfială, cu ochii aţintiţi spre noi, se vor strînge în jurul nostru înfricoşaţi, ca nişte pui sub aripile cloştii. Privindu-ne cu admiraţie şi în acelaşi timp cu un fior de spaimă, se vor simţi mîndri cu noi, văzînd cît sîntem de puternici şi de inteligenţi şi cît de lesne am izbutit să domes ticim o turmă năbădăioasă de milioane şi milioane de capete. Vor tremura zgribuliţi în faţa mîniei noastre, gîndurile lor vor fi din ce în ce mai timide,   ochii – veşnic înrouraţi de lacrimi, ca la copii sau la femei, pentru ca, la un singur gest din partea noastră, să treacă tot atît de uşor la veselie şi rîs, cu chipurile luminate de o bucurie copilăroasă şi cu cîntece fericite pe buze. Nici vorbă c-o să-i punem să muncească, dar în orele libere vom căuta să le înjghebăm o viaţă plăcută, ca un joc de copii, cu cîntece naive, cu coruri şi dansuri nevinovate. O, le vom da voie chiar să şi păcătuiasca, ştiindu-i slabi de înger şi becisnici, şi ei, la rîndul lor, ne vor iubi ca nişte copii pentru că vom fi fost atît de toleranţi! Le vom spune că oricare dintre păcatele lor va fi de bună seamă răscumpărat, de vreme ce a fost săvîrşit cu învoirea noastră, şi că numai şi numai din dragoste le îngăduim să păcătuiască, luînd asupra noastră pedeapsa ce li se cuvine. Şi, luînd-o asupra noastră, cu atît mai vîrtos ei ne vor iubi ca pe nişte binefăcători care-i vor fi izbăvit de povara păcatelor înaintea lui Dumnezeu. In schimb, nu vor păstra nici o taină faţă de noi, nu vor căuta să ne ascundă nimic. Şi după cum vor fi sau nu ascultători, le vom permite sau îi vom opri să trăiască cu soţiile şi ibovnicele lor, să facă sau nu copii cu ele, şi ei se vor supune cu dragă inimă, fericiţi. Cele mai chi nuitoare secrete ce le apasă conştiinţa vor veni să ni le mărturisească nouă, dezvăluindu-ne tot, absolut tot ce au pe  suflet, şi noi îi vom dezlega; iar ei vor fi bucuroşi să se încreadă în cuvîntul nostru, pentru că, bizuindu-se pe noi, vor scăpa de o grijă împovărătoare şi de înfricoşătorul chin la care îi supune în momentul de faţă necesitatea de a alege singuri şi în deplină libertate. Şi astfel vor fi toţi fericiţi, milioane de făpturi omeneşti…

La tirada demonizatului inchizitor raspunsul Bibliei este mai mult decat coplesitor:

„16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16, NTR)

31. Atunci Isus le-a zis iudeilor care crezuseră în El: – Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, atunci sunteţi într-adevăr ucenicii Mei. 32. Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera. ” (Ioan 8:31-32, NTR)

Nu doar ca Dumnezeu isi ”aminteste” de om, dar il si iubeste in asa ”hal” incat da TOT ce are mai scump pentru a-l salva pe om si pentru a-i oferi libertatea iarasi, chiar cu riscul de a folosi iarasi rau.
Intrebarea insa asteapta raspunsuri . Raspunsul lui Dumnezeu a fost: oamenii sunt fiii si stra-stra-nepotii lui Adam si ai Evei, care au fost copiii Mei , creaturile Mele. Dupa ei tanjeste inima Mea din clipa in care i-am scos din Paradis.

Dar pentru mine si pentru tine ”Ce este omul?”. Intrebarea poate parea fara rost odata ce deja am vazut raspunsul lui Dumnezeu. Dar intrebarea isi are rostul ei. Pentru ca eu si cu tine suntem intre doua raspunsuri: unul al diavolului si altul al lui Dumnezeu. Si uitandu-ne in jurul nostru parca diavolul ar avea dreptate!
Oamenii se lupta intre ei care sa apuce o halca mai mare din viata si confort; oamenii inventeaza nesfarsite shmekerii ”legale” prin care sa asupreasca si sa fure pe semenii lor, prin care sa le smulga din bani/viata pentru a o duce ei bine pe spinarea obiditilor si umilitilor. Oamenii se omoara intre ei in numele celor mai sfinte valori si idealuri sau pentru cele mai mizere si imbecile motive si ”cauze”. Omul pentru om este lup – pare sa fie verdictul coplesitor al realitatii vizibile.
In fata asaltului a ceea ce ochii vad si aparent nu pot contesta, sta raspunsul lui Dumnezeu – paradoxal si scandalos: in ciuda a ceea ce a ajuns si este omul, el este totusi un fiu al lui Adam; unul innebunit de propriile-i rataciri, un fiu pierdut, salbaticit, dez-umanizat, o fiinta-caricatura jalnica a ceea ce a fost candva.
Misionarul crestin traieste tensiunea celor doua raspunsuri la intrebarea ”ce este omul”: raspunsul diavolului – omul este o fiara pentru om – si raspunsul lui Dumnezeu – omul este un fiu al lui Adam, desi degenerat, iar Adam este un fiu al lui Dumnezeu(Luca 3:38).
Tensiunea exista si in verdictele Mantuitorului : le spune iudeilor ca au drept tata pe diavolul( Ioan 8:44) si totusi Se roaga Tatalui sa-i ierte (Luca 23:34) pentru deicidul pe care tocmai il savarseau la Golgota.
Misionarul crestin este deci ”purtatorul” unei ”duale” atitudini fata de om – un pesimism optimist: omul este jalnic si capabil de orice nelegiuire in starea in care a ajuns, si, totusi, omul este fiu de fiu al lui Dumnezeu – capabil sa recupereze asemanarea cu Tatal sau prin intoarcerea la El.

Misionarul crestin traieste dramatic tensiunea careia marele inchizitor nu i-a rezistat: a sluji omul fara a-l dispretui, a respecta omul in ciuda jalnicei lui conditii  – extrem de slab si vulnerabil. Misionarul crestin nu-si poate permite luxul sa uite ca omul este capabil de orice nebunie si totusi omul este capabil si de teosis/indumnezeire cum ar spune rasaritenii, sau de refacerea chipului divin in om sau partas de fire/natura divina – cum se exprima Scriptura(2 Petru 1:4).

Sa nu uite asadar misionarul crestin ispita puternica si teribila de a deveni umanist, filantrop, iubitor de oameni,  pierzand insa din vedere raspunsul lui Dumnezeu la intrebarea psalmistului! Pentru ca poti ”iubi” oamenii subestimandu-i si manipulandu-i spre ”fericirea” si pierzarea lor, si spre demonizarea ta. Dovada – marele inchizitor :

Crezi oare că noi n-am iubit omenirea, de vreme ce am înţeles cu atîta umilinţă slăbiciunile ei şi am căutat din toată inima să-i uşurăm povara, îngăduind firii sale nevolnice chiar şi păcatul, cu condiţia ca sâ fie sâvîrşit cu ştirea noastră?

(…) Află că nu mă tem de Tine. Să ştii că şi eu am stat în pustie, că şi eu m-am hrănit cu aguride şi rădăcini, că şi eu am binecuvîntat libertatea pe care Tu le-ai hărăzit-o oamenilor, că şi eu mă pregăteam să ajung în rîndul aleşilor Tăi, în rîndul celor căliţi şi puternici cu dorinţa «de a împlini numărul». M-am dezmeticit însă, şi n-am vrut să mai slujesc asemenea nebunie. Inapoindu-mă, aşadar, m-am alăturat mulţimii celor care s-au străduit să îndrepte lucrarea Ta. I-am părăsit pe cei mîndri şi m-am întors către cei umili, pentru a zămisli fericirea lor.

A respinge raspunsul lui Dumnezeu inseamna a nu te teme de Dumnezeu, a considera nebunie( in sensul cel mai nociv)  intelepciunea lui Dumnezeu, a cauta sa ”indrepti” lucrarea lui Dumnezeu,a considera ”mandrie” sfintirea si tel manipularea celor slabi pentru a-i ”ferici”. Si toate acestea nu-s decat o demonizare subtila dar incontestabila, o insusire a viziunii diavolului asupra omului si a deturnarea draceasca a planurilor dumnezeiesti pentru zamislirea ”fericirii” omenesti.

Despre Liviu
Crestin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: