Profeta si lacustele ”de fapt” ”roscove”

4. Ioan purta o haină din păr de cămilă, iar în jurul mijlocului avea un brâu de piele. Hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică. ” (Matei 3:4, NTR)

6. Ioan avea îmbrăcămintea din păr de cămilă, iar în jurul mijlocului avea un brâu de piele. El se hrănea cu lăcuste şi cu miere sălbatică.” (Marcu 1:6, NTR)

Desi Scripturile sfinte(TOATE MANUSCRISELE SI TRADUCERILE) afirma clar, neechivoc si in mod repetat in ce consta alimentatia Botezatorului( lacuste si miere salbatica), iata ce le spune adventistilor profeta lor:

Ioan s-a despărţit de prietenii săi şi de viaţa îmbelşugată. Simplitatea îmbrăcămintei sale, un veşmânt ţesut din păr de cămilă, era o mustrare permanentă la adresa extravaganţei şi etalării preoţilor evrei şi la adresa oamenilor în general. Hrana sa, pur vegetariană, constând din roşcove şi miere sălbatică, era o mustrare pentru îngăduinţa apetitului şi lăcomia ce stăpânea pretutindeni. – Ellen G White, Testimonies, vol. 3, pg. 62.

Cateva decenii mai tarziu , profeta pare sa dea impresia ca se corecteaza, desi ghilimele nu fac sigura pocainta…

Era îmbrăcat ca profeţii de pe vremuri şi veşmântul era din păr de cămilă, strâns cu o cingătoare de piele. Se hrănea cu „lăcuste şi miere sălbatică”, pe care le găsea în pustie, şi bea apă curată din izvoarele dealurilor. – Ellen G White, Hristos Lumina lumii, p.102

De ce si cum de lacustele devin roscove? Cum de-si permite d-na White sa contra-zica Scripturile si sa-l faca pe Botezator vegetarian sadea? Probabil ca citatele de mai jos vor face lumina:

locusts. A common item of diet among Arabs in the Near and Middle East to this day. The vitamin content of the insect is high. There is no basis for the identification of the word with “carob,” the pods of the carob tree, known sometimes as “St. John’s bread.” Epiphanius (Heresies 30. 13) tells us that the Ebionites of his own time (315?–403) changed the word to “cakes” in the interests of vegetarianism, and Tatian (second century) had earlier changed the word to “milk” in the same interests.

Albright, W. F., & Mann, C. S. (2008). Matthew: Introduction, translation, and notes (iii). New Haven;  London: Yale University Press.

Asaaaa care va sa zica. D-na White ca sa-i iasa pasenta cu vegetarianismul il ”boteaza” si pe Botezator … vegetarian 100%. Cum? Ei… ce conteaza acum ca s-a molipsit de la ereticii ebioniti(intra pe link sa vezi ce nu credeau) care au schimbat lacustele alea deranjante cu …prajiturile( smekerii tipii: serveau dulciuri in loc de – bleah- lacuste)!.  Si ca sa nu zica lumea ca regimul vegetarian e saracacios, musiu Tatian- alt eretic! – a schimbat lacustele cu… ”lapte”!  Asa ca d-na Alba a nascocit si dansa, ”profetic ”, roscovele pe post de substitut kosher vegetarian pentru nesuferitele alea de lacuste… Ce conteaza ca totul e aiureala… stravezie rau?

The mention of locusts and wild honey does not belong to a part of the description of Elijah. Locusts were recognized as clean food by the Jews and are still eaten by Arabs of the Near or Middle East. There is no basis for the identification of this word as “carob,” or “cakes,” or “milk.”

Newman, B. M., & Stine, P. C. (1992). A handbook on the Gospel of Matthew. UBS helps for translators; UBS handbook series. New York: United Bible Societies.

For locusts as food see Lev 11:20–3; Pliny, Nat. hist. 6:35; 7:2; 11QTemple 4; m. Ḥul. 3:7; m. Ter. 10:9; SB 1, pp. 98–100. Even today Bedouin and poorer inhabitants of Arabia, Africa, and Syria have been known to eat raw or roasted or boiled locusts and grasshoppers. There is no need to speculate that ‘locusts’ might mean something else, such as carob pods or dried fruit (cf. Lampe, s.v.). Compare CD 12:14: ‘As for locusts, according to their various kinds they shall plunge them alive into fire or water for this is what their nature requires’.

Davies, W. D., & Allison, D. C. (2004). A critical and exegetical commentary on the Gospel according to Saint Matthew. London; New York: T&T Clark International.

De fapt, chiar si SDABC – in ciuda pledoariei rasuflate intru apararea gafei profetei- trebuie  sa recunoasca, cu jumatate de gura,ca e cam cusuta cu ata alba inlocuirea.

În altă parte din Scriptură, precum şi în literatura greacă contemporană, relativ la chestiunea aceasta, cuvântul akris se referă totdeauna la o insectă, lăcusta. Faptul acesta de netăgăduit a determinat pe cei mai mulţi comentatori să tragă azi concluzia că în relatarea cu privire la Ioan Botezătorul este vorba de insecta aceasta. Este, de asemenea, o realitate că lăcusta a făcut parte din dieta popoarelor din Orientul Mijlociu din antichitate. Potrivit cu legea lui Moise, anumite feluri de lăcuste constituie o hrană curată (Levitic 11,22) şi deci ar fi putut fi permise în dieta unui iudeu. Faptele acestea au determinat pe comentatorii din vremea noastră ca în mod aproape uniform să tragă concluzia că akris din Matei şi Marcu ar trebui să fie înţeles că desemnează insecta cu numele „lăcustă” şi nu o specie de pom.

Din punct de vedere strict lingvistic argumentul favorizează egalizarea lui akris cu insecta. Dar având în vedere toate dovezile contrarii rezumate aici, este departe de a fi sigur că aceasta este înţelegerea corectă a termenului în Matei 3,4 şi Marcu 1,6. Dovezile disponibile nu garantează o concluzie dogmatică cu privire la exact ce alimente consuma Ioan. Merită să se noteze că Ellen G. White caracterizează pe Ioan ca vegetarian (3 T 62; CH 72).

Bineinteles ca ”dovezile” nu pot decat sa-i dea dreptate doamnei profetese! Si bineinteles ca intelegerea ”corecta” nu poate fi decat cea a profetei! Chit ca ”argumentele” adventistilor in apararea profetei lor  sunt doar ereziile ebionite + incropeli neinspirate de ”argumente patristice” –  ce grabnici se trezira azs-eii in a argumenta (pseudo-)patristic cand au ei impresia ca le scoate din incurcatura mama bisericeasca! ”Bineinteles”  ca termenul repetat al Scripturii este ”departe de a fi sigur”. Sigura poate fi doar lumina profetei, nu Scriptura!

Manipularile grosolane de gen

din vremuri creştine foarte timpurii a ajuns până la noi o tradiţie răspândită, accentuată şi stăruitoare, în sensul că, în Matei şi Luca, cuvântul akris denotă altceva decât o insectă.

cand de fapt este vorba de ciudatenii ale unor secte eretice precum ebionitii arata cat de departe poate merge necinstea ”teologica” intru apararea sfintelor gafe ale ”profetei”.

Alta traznaie ”relevanta” exegetic:

Din pricină că cuvântul din limba engleză „lăcustă” însuşi denotă atât a) o insectă, cât şi b) un anumit fel de pomi, în chip natural se naşte întrebarea cu privire la ce constituia dieta lui Ioan împreună cu mierea.

Ce are a face ce inseamna in ENGLEZA cuvantul(insecta ori arbust) cand noi vorbim aici de greaca????? :))))))

Insa, cum gura  pacatosului i-o mai ia pe dinainte si adevar mai graieste chiar si cand il da de gol, fiind consecventi observatiei corecte din SDABC conform  careia

În altă parte din Scriptură, precum şi în literatura greacă contemporană, relativ la chestiunea aceasta, cuvântul akris se referă totdeauna la o insectă, lăcusta.

Din punct de vedere strict lingvistic argumentul favorizează egalizarea lui akris cu insecta.

ia sa vedem cum ar arata pasajul din Noul Testament in care lacustele mai apar,exact acelasi cuvant grecesc ce desemneaza in evanghelii alimentatia Botezatorului, inlocuind lacustele cu roscove – pentru a fi consecventi cu profeta:

Din fum au ieşit pe pământ lăcuste roscove, cărora le-a fost dată o putere ca puterea pe care o au scorpionii pământului. Li s-a spus să nu facă rău nici ierbii de pe pământ, nici vreunei plante verzi şi nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au pe frunţile lor sigiliul lui Dumnezeu. Nu li s-a dat voie să-i omoare, ci doar să-i chinuiască timp de cinci luni. Chinul pe care-l provocau era precum chinul provocat de un scorpion când înţeapă un om. În zilele acelea oamenii vor căuta moartea, dar nu o vor găsi. Vor dori să moară, dar moartea va fugi de ei. Înfăţişarea lăcustelor roscovelor era asemenea unor cai pregătiţi pentru război, iar pe capete aveau ceva ca nişte coroane care păreau de aur. Feţele lor erau ca nişte feţe de oameni; aveau părul ca părul de femeie şi dinţii ca de leu, aveau platoşe ca nişte platoşe de fier, iar zgomotul făcut de aripile lor era ca zgomotul multor care trase de cai care aleargă în război. Aveau cozi, ca scorpionii, şi ace, şi în cozile lor le stătea puterea de a face rău oamenilor timp de cinci luni. Îl aveau ca împărat pe îngerul Adâncului. În ebraică, numele lui este „Abadon”, iar în greacă are numele de „Apolion”. (Apocalipsa 9:3-11)

Curat-murdar: ori proorocul Ioan(Doamne-iarta-ma!) bate campii in Apocalipsa cu roscove horror-SF, ori profeta adventistilor a luat-o rau pe ulei, pe urmele ereticilor ebioniti, in propaganda ei apriga pro-vegetarianism impinsa pana la a schimba Scripturile doar-doar Botezatorul  ar fi precursorul mancatorilor de roscove in asteptarea decolarii spre Ierusalimul vegetarianismului ceresc…

Si uite-asa, precum javra din caricatura nu-l lasa pe milerit sa escaladeze cerul, tot asa lacustele astea nu vor sa-l lase pe Botezator sa atinga nobilul ideal eg white-ist de vegetarian pur, 100%…

Cazul, ironic abordat de mine aici,  nu este singular si denota o tendinta extrem de periculoasa a sectarilor: a-si da dreptate profetilor lor in detrimentul Scripturilor , pe care sunt dispusi sa le rastalmaceasca/rescrie dar in nici un caz sa renunte la ”luminile” lor .

PS: sunt un adept al vegetarianismul ca alimentatie ideala ”predestinata” omului de catre Insusi Dumnezeu( Facerea/Geneza 1:29). Nu pot fi insa decat un critic acid al unor asemenea artificii care rastalmacesc Biblia pentru a o face sa sune ”kosher” cand ea nu suna cum le-ar conveni unora…

Advent

De aceea Însuşi Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel.” (Isaia 7:14, NTR)

„Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi Îi vor pune numele Emanuel” nume care, tradus, înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. ”(Matei 1:23, NTR)

Isus i-a răspuns: – Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu; şi Tatăl Meu îl va iubi, iar Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23, NTR)

Imaginează-ţi că eşti o casă vie. Dumnezeu intră în ea ca s-o reconstruiască. La început poa­te că vei înţelege ce face El. Desfundă rigolele, repară găurile din acoperiş şi aşa mai departe; tu ştiai că acele lucrări trebuiau făcute şi deci nu eşti surprins. Insă, deodată, El începe să cio­cănească prin casă într-un fel care doare cum­plit şi care nu pare să aibă vreo noimă. Ce-are El de gând? Explicaţia este că El ridică o casă foarte diferită de cea pe care ai conceput-o tu — aici construieşte o nouă aripă, dincolo pune un alt rând de parchet, înalţă turnuri, face spaţiu pentru curţi. Credeai că vei deveni o căsuţă mo­destă; dar El construieşte un palat. Intenţio­nează să vină să trăiască în ea El însuşi.

C S Lewis

Martorii patimilor – Giovanni Papini

Prima duminica a Adventului

In lectionarele crestine occidentale azi este Prima duminica a Adventului. Crestinatatea incepe sa se orienteze duhovnicesc-liturgic spre minunea Intruparii Dumnezeirii.

Vezi si : „Maine incepe Adventul” si „Liturghie familiala de Advent

Steinhardt despre Sadhu Sundar Sing si calea evanghelică a violenţei

Dumnezeu desigur face minuni, dar când binevoieşte — şi istoria bisericii ne arată că nu sunt nici foarte dese şi nici obţinute prin somaţii. (Este drept că Sadhu Sundar Singh l-­a somat pe Domnul să i se arate şi a fost ascultat, dar el n­-a cerut o vindecare trupească, ci a mers pe calea evanghelică a violenţei — în sensul de la Matei 11, 12 — către credinţă.) La Lourdes numărul vindecărilor miraculoase recunoscute de comisia medicală întrece în mod considerabil numărul celor validate de biserică.

Jurnalul Fericirii

PS: Matei 11, 12 – Noul Testament versiunea catolica Sapientia 2005

Din zilele lui Ioan Botezãtorul si pânã acum, împãrãtia cerurilor este asaltatã cu violentã si cei violenti o iau prin fortã c

Nota c: Expresia poate însemna: 1) efortul spiritual al celor care ajung în împãrãtie prin ascezã; 2) violenta celor care vor sã stabileascã o împãrãtie cu ajutorul armelor  (zelotii);  3)  actiunea  constientã si îndârjitã a celor care militeazã pentru  distrugerea  Bisericii  lui  Isus; 4) tirania puterilor demoniace si împotrivirea constientã a omului care o respinge sau tirania dominatiilor pãmântesti care pretind cã stãpânesc aceastã lume si împiedicã instaurarea împãrãtiei lui Dumnezeu; 5) puterea lui Dumnezeu care face ca împãrãtia lui sã înainteze în ciuda tuturor obstacolelor.

Biblia cu ilustratii pentru ochisori micuti

To God be the glory

Daca…

Dacă am putea vedea, măcar o singură dată, aşa cum vede Dumnezeu, urmările a ceea ce facem sau a ceea ce nu facem; dacă am putea vedea cum o vorbă spusă sau nespusă, o faptă făcută sau nefăcută alcătuiesc începutul unui întreg şir de evenimente în viaţa altui om, dacă am putea vedea cât de fatale pot fi în soarta lor un cuvânt scăpat sau o mişcare fugară a altcuiva… Or, dacă suntem într-atât de neatenţi cu noi înşine, atunci cu atât mai mult vom fi neatenţi faţă de cei din jurul nostru; ceea ce li se întâmplă trece cu totul pe alături.

Antonie de Suroj – Bucuria pocaintei

Esentialul crestinismului de John RW Stott

Intamplarile pelerinului in calatoria sa – John Bunyan

O carte tradusă în peste o sută douăzeci de limbi şi apreciată ca o carte de căpătâi, alături de Biblie.

Imn pentru dimineata: Forth in Thy Name, O Lord, I Go by Charles Wesley, 1749

Processional on November 16, 2008, at the Buncombe Street United Methodist Church at the 11:00 AM service.

1 Forth In Thy Name, O Lord, I go
My daily labor to pursue;
Thee, only thee, resolved to know,
In all I think, or speak, or do.

2 The task Thy wisdom hath assigned,
O let me cheerfully fulfill;
In all my works Thy presence find,
And prove Thy good and perfect will.

3 Thee may I set at my right hand,
Whose eyes my inmost substance see:
And labor on at Thy command,
And offer all my works to thee.

4 Give me to bear Thy easy yoke,
And every moment watch and pray;
And still to things eternal look,
And hasten to Thy glorious day.

5 Fain would I still for thee employ
Whate’er Thy bounteous grace hath given,
Would run my course with even joy,
And closely walk with thee to heaven.
Amen.

Moartea in cetate – Francis Schaeffer

Titlul original: Death in the City

Tuturor celor preocupati de starea dramatica a lumii contemporane li se pune cu insistenta o intrebare: Cum pot sa inteleaga clar mesajul Evangheliei oamenii care traiesc in epoca noastra “post-crestina”?

Cu ajutorul unor texte biblice preluate din scrierile lui Ieremia si din epistola lui Pavel catre Romani, Schaeffer demonstreaza ca situatia prezenta nu este fara precedent in istorie. Intr-adevar, Ieremia pune deja in prim-planul predicarii sale judecata lui Dumnezeu asupra culturii de atunci aflate in agonie, in timp ce Pavel analiza fara menajament starea de pacat care-i caracteriza pe oamenii din vremea sa. Amindoi se adresau unei generatii care ignora adevarul divin sau care, dupa ce l-a cunoscut, s-a abatut cu buna stiinta de la el.

Schaeffer dovedeste mai intii in mod categoric ca relele denuntate de Ieremia bintuie si astazi. De aceea, ca si “profetul care plinge”, Biserica trebuie sa-si axeze predicarea pe judecata lui Dumnezeu care apasa asupra culturii noastre.

Numai Biblia poate explica de ce omul cauta in zadar un sens al existentei lui, intr-un univers absurd in ochii lui.

Autorul reia pe urma temele pe care le dezvolta Pavel in epistola sa catre romani si pune succesiv jaloanele care, astazi, ca si atunci, ar putea duce la o reforma (a doctrinei) printr-o intoarcere la Biblie, si la o trezire (a vietii crestine). Schaeffer subliniaza necesitatea nu numai de a crede invatatura lui Pavel, ci si de a o trai practic in fiecare zi.

Numai in felul acesta generatia actuala, necredincioasa si dezorientata, va recunoaste adevarata natura a mesajului nostru si ii va da ascultare.

AUDIO: ”Urmarea lui Hristos” de Thomas a Kempis

Inca o exceptionala carte de devotiune crestina in format audio.

Imitaţiunea lui Cristos / Urmarea lui Hristos[1] (în latină Imitatio Christi / De Imitatione Christi) este o operă de pietate creştină, atribuită, în general, călugărului german Thomas a Kempis. A fost redactată la sârşitul secolului al XIV-lea sau la începutul secolului al XV-lea, în limba latină. Lucrarea este reprezentativă mişcării de reformă spirituală denumită Devotio Moderna.

Textul său este un ajutor pentru rugăciune şi devoţiuni personale. Unii văd Imitatio Christi ca pe unul din tratatele majore de morală creştină.Lucrarea este atribuită preotului german Thomas a Kempis, din moment ce 60 din cele 66 de manuscrise poartă semnătura acestuia.

Atribuirea operei a fost mult discutată şi disputată. A fost vorba despre italianul Ioannes Gerson[2], din ordinul călugăresc al Sfântului Benedict, de Jean Gerson[3], cancelar al Universităţii din Paris, de misticul neerlandez Gerard Groote. Însă potrivit opiniei care prevalează astăzi în mediile specialiştilor, autorul ar fi Thomas a Kempis, călugăr german din Mănăstirea augustină Sfânta Agnes, situată în Ţările de Jos.

În fapt, doisprezece contemporani îi atribuie Imitaţiunea lui Cristos lui Thomas a Kempis: Jean Busch (1400-1479); Hermann Ryd (1408-1483); Jean Monbrun (1460-1502); Adrien de But (1480); Wessel Gandsfrod (1489); Farinator; Peter Schott; Tritheme; Pirckamer; Martin Simus; biograful anonim al lui Thomas a Kempis; editorul primei traduceri franceze a Imitaţiunii în 1493. Toţi afirmă, mai mult sau mai puţin clar, paternitatea lucrării lui Thomas a Kempis.

Lucrarea a fost citită de către Sfântul Ignaţiu de Loyola, în timp ce se afla într-o peşteră în Manresa, şi a ajutat la conceperea ignaţiană a Exerciţiilor spirituale.

Imitatio Christi, „îndată după Sfânta Scriptură, este cartea cea mai citită pe faţa pământului, precum şi cea care a lucrat cele mai multe întoarceri la Dumnezeu a sufletelor păcătoase.”[6]

Sfântul Ignaţiu de Loyola le recomanda discipolilor săi s-o deschidă mereu – chiar şi la întâmplare -, încredinţat că, indiferent la ce pagină s-ar opri ochiul, învăţătura şi poveţele aflate acolo vor folosi sufletului din belşug.”[7]

Mai aproape de zilele noatre, Leibniz scria undeva că Imitatio Christi este „una dintre cele mai bune cărţi care s-au scris cândva”

Atât credincioşii catolici, credincioşii ortodocşi, cât şi credincioşii protestanţi admiră Imitaţiunea lui Cristos şi se înfruptă din bogăţia spirituală pe care o degajă.

În zilele noastre, lucrarea suscită unele rezerve întrucât unii estimează că ea ar da prea multă importanţă umilinţei, resemnării şi abnegaţiei.

În cei peste 500 de ani câţi au trecut de la redactarea ei, după Biblie, Imitatio Christi este cartea de îndrumare spirituală cea mai tipărită, în cele mai multe limbi şi în cele mai multe exemplare[9]. În limba latină a fost tipărită în peste 2000 de ediţii.

Prima traducere în limba română o datorăm lui Samuil Micu: De Urmarea lui Hristos, tipărită la Blaj, în anul 1812.

Papa Ioan Paul I a murit[19] în timp ce citea De Imitatione Christi.[20]

De asemeni, aceasta capodopera devotionala a fost foarte pretuita de John Wesley, intemeietorul metodismului.

NOU: Escale in timp si spatiu – de N Steinhardt

Editie ingrijita, studiu introductiv, note, referinte critice si indici de Stefan Iloaie

Repere biobibliografice de Virgil Bulat
Seria de autor „N. Steinhardt” apare in coeditare cu Manastirea „Sfinta Ana” Rohia.
In Escale in timp si spatiu, ca de altfel in mai toata opera sa, N. Steinhardt abordeaza domenii dintre cele mai variate.In „notele necronologice de drum” din Elvetia, Franta, Belgia si in convorbirile purtate in redactia revistei Vatra si in notele „literare si de alt fel”, comentariile operelor lui Dostoiesvki, Camus sau Ion Pillat se impletesc cu consideratii privitoare la istorie, stiinta si arhitectura, intr-un discurs fluid, care captiveaza imediat cititorul.
„Posesor al unei culturi invidiabile pe care o foloseste cu eleganta senioriala, Steinhardt se arata cu atit mai convingator si mai cuceritor cu cit raportarile sale sint de natura sa demonstreze valoarea comparativa a modelelor propuse. S-ar putea cita multe rinduri sau pagini, de la observatiile atit de subtile incit provoaca surisul de bucurie al descoperirii intelelctuale si sufletesti pina la divagatiile, totdeauna de mare interes, care justifica sicronismul lovinescian prin erudite citatii si invocari…” (Mircea Ivanescu)
„Om de vasta cultura, nelinistit, iscoditor, cautator al sensului ascuns, realizator de conexiuni aparent imposibile, iubitor al nuantelor si posedind o incredibila deschidere spre noutate, N. Steinhardt se prezinta ca o personalitate mereu tinara si care scrie intr-o permanenta stare de bucurie. Dinamismul gindirii sale obliga la scrutarea profunzimilor, la inovatie, la patrunderea in camarile abia intredeschise ale ideilor, la indrazneala. In Escale in timp si spatiu fac casa buna fragmentul memorialistic cu dialogul, critica teatrala cu cea literara, recenzia de carte cu filmul, analiza unui gen muzical sau a unei personalitati din domeniu cu determinari filosofice. Varietatea temelor si a tipurilor de abordare isi gaseste implinirea si, pina la urma, se reduce la a descoperi ca fiecare act de cultura, fiecare carte, un vers ori o piesa de teatru (si chiar modalitatea in care ea este jucata) poseda – prin referire pozitiva sau negativa la ele – un sens, o invatatura, o cheie sapientiala, chiar morala.” (Stefan Iloaie)

NOU:Credo. Ghid istoric si teologic al crezurilor si marturisirilor de credinta in traditia crestina

Traducere de Mihai‑Silviu Chirila
 
Monografie comprehensiva dovedind o exceptionala eruditie, Credo este rezultatul unei activitati de cercetare academica a crezurilor si marturisirilor de credinta pe care autorul a desfasurat-o vreme de 60 de ani. Actualul volum constituie sinteza acestei activitati si abordeaza chestiunile esentiale legate de simbolurile de credinta: originea crezurilor; rolul lor religios, dar si politic; cum se raporteaza acestea la institutiile si cultul crestin; cum ne ajuta in studierea istoriei celor mai importante confesiuni crestine.
 
„Lucrare de mare eruditie, pe care luciditatea prozei lui Pelikan o face totusi accesibila publicului larg.” (Luke Timothy Johnson)
 
„O lucrare de o profunda perceptie si generozitate ecumenica, rezultatul unui studiu extraordinar.” (Robert Louis Wilken)
 
Credo dovedeste inca o data de ce Jaroslav Pelikan, un erudit pasionat, este cel mai mare teolog istoric al timpului nostru.” (Lawrence S. Cunningham)
 
„Indispensabila… Este putin probabil ca o asemenea realizare sa poata fi depasita.” (Donald K. McKim)

Cuprins:

Definitia crezului si a marturisirii • Continuitate si schimbare in crezuri si marturisiri • Scriptura, traditie si crez • Autoritatea crezurilor si a marturisirilor • Istoria crezurilor si a marturisirilor • Afirmarea credintei in ortodoxia rasariteana • Expuneri ale credintei in crestinismul modern

Did You Know?

John Wesley never intended to form a church separate from the Anglican Church. The separation occurred as a result of his personally ordaining preachers destined for America after the Revolutionary War. “Ordination is separation.”
During his ministry John Wesley rode over 250,000 miles on horseback, a distance equal to ten circuits of the globe along the equator. He preached over 40,000 sermons!
Charles Wesley wrote over 6500 hymns! Many of those hymns are still in hymnals the world over today.
Though not a doctor of medicine, John Wesley invented many cures for diseases he had, wrote a book on medicinal cures for the masses, and started clinics for the poor. If this were not enough to show him interested in medicine, he also experimented on the effects of electric shock to treat nervous disorders and treated thousands this way—none had adverse side effects from the treatments!
John Wesley preached in the open air to audiences estimated in the tens of thousands after Anglican pulpits were closed to him. Sometimes he began preaching at daybreak or even before daybreak, and regularly he preached three times a day.
Churches, said Wesley, should be built “in the octagonal form” (with eight sides) and the interior should have a rail in the middle “to divide the men from the women.” There were to be no pews and no backs to the seats!
Benjamin Franklin printed Wesley’s sermon “On Free Grace” and several sermons by Wesley’s friend and fellow preacher George Whitefield. In turn, Wesley read everything Franklin wrote on the physics of electricity, then wrote his own treatise on electricity. The two men never met!
Because of the enormous output of publications designed for the common man, John Wesley has been called “The Father of the Religious Paperback.” Sermons, tracts, pamphlets of every kind—numbering around 5000 items came from his pen!
John Wesley was one of eighteen children, eight of whom died in infancy.
When John and Charles Wesley founded the “Holy Club” at Oxford in 1729, not more than five or six members of the House of Commons went to church at all!
Before John and Charles Wesley went to Georgia as missionaries in 1735, they consulted their mother, who said, “If I had twenty sons, I should rejoice if they were all so employed, though I should never see them more.
When John Wesley had his “heart strangely warmed” on May 24, 1738, he was already ordained as a minister of the Anglican Church!
The greatest success of Methodism was not among the rich and “successful” but among the poor, but ironically, simple commoners were often the very ones who persecuted Wesley and the open air preachers most!
For all the power of his eyes and voice, John Wesley measured five-feet-three inches tall and weighed 128 pounds!
At John Wesley’s death in 1791 his followers numbered 79,000 in England and 40,000 in America, but by 1957 there were 40 million Methodists world-wide!

Christian History Magazine-Issue 2: John Wesley: Leader of the Methodist Movement. 1983. Worcester, PA: Christian History Institute.

 

AUDIO: ”Apa cea vie – femeia samarineanca” de Nicolae Steinhardt

din volumul de predici-eseuri ”Daruind vei dobandi”.

AUDIO DOWNLOAD FREE: Un martor al Lui Christos – Sadhu Sundar Singh

Inca o carte excelenta este disponibila si in format audio . O puteti  descarca de AICI sau cumpara de AICI sau citi online AICI.

%d blogeri au apreciat: