Ganduri Pentru Fiecare Zi – Vladimir Ghika

”Noi și Biserica” de I.L. Caragiale

„Noi nu ne mai închinăm, fiindcă nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mîngîiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sînt de piatră, şi din piatra aceasta scăpărăm scînteile liberei-cugetări, noi românii foşti ortodocşi, cari sîntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mîndri, mai puternici decît toate neamurile lumii. (…) Închine-se nerozii. Filozofia noastră se pune mai presus de nevoile închinăciunii. Clopotele – zgomot! Icoanele – fleacuri! Credinţa – moft! Închiză-se bisericile, surpă-se zidurile lor! Părinţii noştri cari le-au zidit erau nişte barbari, nişte primitivi, fără nici o cultură serioasă; ei nu aveau spiritual de examen. Noi sîntem oameni moderni. Măture-se dărîmăturile bisericilor, ca să se deschidă locuri largi, pieţe vaste, pe cari, după cerinţele progresului, să se zidească oteluri măreţe şi cluburi politice, teatre de varietăţi şi burse de comerţ! Şi nu care cumva să-ndrăznească a ridica glasul cineva! În cazul cel mai bun pentru dînsul, ar fi un om ridicul. E destul că biserica e tolerată.

Un slujitor al altarului cînd stetea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei năpăstuiri strigătoare la cer, izgonit şi maltratat ca odinioară Sf. Ignaţius al Constantinopolului, mi-a spus cu adînc amar – Nu le e frică, fiule, de bătaia lui Dumnezeu? – Nu, părinte, i-am răspuns; nu e frică nimănui de bătaia cui nu crede că este. Ai uitat că ai a face cu o lume care nu crede în Dumnezeu? cu o lume căreia nu i-a fost frică să prefacă în puşcării locaşurile sfinte, închinate credinţei străbune, unde zac osăminte de măreţi voievozi? Se va schimba lumea noastră românească? Va mai vrea Dumnezeu s-o reîntoarcă la dînsul? Dumnezeu ştie.“

I.L. Caragiale, în Opere, vol. IV, ediţie îngrijită de Şerban Cioculescu, Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II“, 1938 (v. şi nr. 355, 356).

Maica Domnului: si mama a Bisericii sau doar o ”sora mai mare”?

Prof. Florin Laiu dixit:

”Ceea ce nu trebuie să uităm, este că Maria a fost dată Bisericii ca soră mai mare, nu ca mamă.

In continuarea disputei domniei sale cu mine, ex-profesorul meu face afirmatia de mai sus pe blogul lui Marius Cruceru.

Chiar asa domn profesor? Fecioara Maria a fost Mama Domnului Bisericii( Bisericii Christos ii e Domn/sot si Cap). De unde si pana unde ”o sora mai mare”??  ”Soacra mare a Bisericii” nu va suna mai bine si corect decat ”sora mare”…?!

De fapt si de drept Maica Domnului ar fi ”soacra mare” a ”nurorii” Biserica, sotia Fiului ei(deci tot Mama, prin ”adoptie”)

Faptul ca dvs va purtati ca o nora acra/rea… sa fie semn ca de fapt nora nu sunteti ”dvs”? Fara ca ”soacra” sa va fi facut zile amare(saraca… e de mult la odihna”) tineti mortis sa o denigrati.

Tot vina ei sa fie ca nici moarta nu aveti pace??? A…am inteles: vina e a celor care spun ca mama Mirelui e mai buna decat va place s-o vedeti…Si nu vreti sa suportati nici pe cei care au o parere mai buna decat dvs despre soacra, o parere chiar exagerat de buna, lingusitoare chiar. Dar sa fie denigrarea replica buna la idolatrizarea soacrei de catre altii?

Vi se pare normal sa spuneti ca-l iubiti pe Mire, dar (ca celula din mireasa) sa va confundati soacra cu o sora mai mare? E asa greu sa nu va jigniti soacra numind-o ”sora(mea) Maria” si s-o cinstiti cu adevarul: ”mama mea(prin adoptie)”?

Sau sa fie vina Mirelui ca nu-si trimite Maica la… azil, ca sa il puteti accepta si fara ”nesuferita” de soacra?

Ma bucur totusi ca, desi cu inima stransa, o reabilitati de la ”sora mea Maria” la ”Maica Domnului meu, Maria”… Macar atat!
Iar daca Domnul dvs este si Dumnezeu, atunci Maica Lui e pe drept numita si Maica lui Dumnezeu, fara ca asta sa faca referire la vreun inceput al Dumnezeirii. Maica Domnului este Mama a lui Dumnezeu-devenit-Prunc, fie ca va place au ba.

PS: si cand te gandesti ca sarmana n-are nici  o vina pentru ca unii sunt lingusitori sau idolatri cu ea….

”Tripla venire a Domnului” – sf. Bernard

Ştim  cã  existã  o  triplã  venire  a  Domnului.  A  treia este între celelalte douã. Acestea douã sunt vizibile, cealaltã nu. La prima sa venire, el a fost vãzut pe pãmânt şi a vorbit cu oamenii, când, aşa cum el însuşi dã mãrturie, l-au vãzut şi l-au urât. La ultima sa venire,  orice fãpturã va vedea mântuirea lui Dumnezeu (Lc 3,6) şi vor privi la cel pe care l-au strãpuns (In 19,37). Venirea intermediarã este ascunsã: numai cei aleşi îl vãd în ei înşişi şi sufletul lor este mântuit. Astfel, el a venit mai întâi în trup şi în slãbiciune; apoi, între cele douã, în duh şi în putere; la sfârşit, va veni în glorie şi în maiestate.

Aceastã venire intermediarã este, de fapt, o cale prin care se trece de la prima la ultima: la prima, Cristos a fost rãscumpãrarea noastrã; la ultima, va apãrea ca viaţa noastrã; şi, între cele douã, este odihna şi mângâierea noastrã.

Dar ca sã nu creadã cineva cã ceea ce spunem despre aceastã  venire  intermediarã  este  o  invenţie  din  partea noastrã, ascultaţi ce spune el însuşi:  Dacã  cineva  mã iubeşte, va ţine cuvântul meu; Tatãl meu îl va iubi şi vom veni la el (In 14,23). În alt loc, am citit:  Cine se teme  de  Dumnezeu  va  face  binele  (Sir  15,1).  Însã, observ cã, aici, Isus exprimã ceva mai mult spunând despre  cel  care  îl  iubeşte:  Va  ţine  cuvântul  meu.  Unde trebuie ţinut? În inima sa, fãrã îndoialã, aşa cum spune profetul: Pãstrez în inimã cuvintele tale, ca sã nu pãcãtuiesc împotriva ta (Ps 118,11).

Iatã cum trebuie sã ţii cuvântul lui Dumnezeu, cãci fericiţi  cei  care  îl  ţin. Sã-l faci sã intre în ceea ce se poate numi adâncul sufletului tãu; sã pãtrundã în sentimentele şi în comportamentul tãu. Hrãneşte-te cu ceea ce este bun şi sufletul tãu va avea de ce sã se bucure! Nu uita sã-ţi mãnânci pâinea, ca nu cumva inima ta sã se usuce; saturã-ţi sufletul cu o hranã bunã şi gustoasã.

Dacã astfel vei ţine cuvântul lui Dumnezeu, fãrã îndoialã cã şi el te va ţine pe tine. Fiul va veni la tine împreunã cu Tatãl; va veni Profetul cel mare, care va reînnoi Ierusalimul; el este cel care va face noi toate lucrurile.Iatã ce va face venirea sa: atunci, aşa cum am purtat chipul celui pãmântesc, vom purta şi chipul celui ceresc (1Cor 15,49). Aşa cum vechiul Adam s-a rãspândit în omul întreg şi l-a ocupat în întregime, la fel trebuie sã-l ocupe acum Cristos, el care l-a creat pe om în totalitatea sa, care l-a rãscumpãrat în totalitatea sa şi care îl va glorifica în totalitatea sa.

Din Predicile sfântului Bernard, abate (Predica 5 despre Advent)

Christmas three tenors

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Christmas with Pavarotti, Andrea Bocelli & J. Kaufmann.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Christmas in Vienna

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

%d blogeri au apreciat asta: