De la Dostoievski cetire:Dracul? Agnosticul de serviciu si prasila

– Nici tu nu mai crezi în Dumnezeu? întrebă cu un rînjet veninos Ivan.
– Cum să-fi spun… dacă vorbeşti serios…
–  Există Dumnezeu sau nu există? îl soma Ivan sa răspundă, cu o implacabilă stăruinţă.
– A, vasăzică, vorbeşti serios? Dragul meu, zau nu ştiu şi te rog sa mă crezi că ti-am făcut o mărturisire grava.

Fratii Karamazov, dialogul lui Ivan cu dracu in ”Diavolul. Visul lui Ivan

Dostoievski se dovedeste inca o data un psiholog de mare clasa. Este genial modul in care il prezinta pe diavol torturandu-l pe Ivan: il toaca marunt intre credinta si indoiala intr-un sadism agnostic infernal – ”nu poti sti,pentru ca pana nici eu(care se presupune ca-I sunt dusman garantat)  nu stiu”! Ivan, saracul, este prada asaltului nemilos al alternantei a crede vs a nu crede, rezultand un chin sufletesc vecin cu iadul. Diavolul nu spune ca nu crede in Dumnezeu – ar fi generat reactii adverse total nedorite de el – dar nici nu recunoaste ca Dumnezeu ar exista, asa incat Ivan sa ramana prada disperarii… agnosticului: el nu poate sti. Ivan este atat de disperat incat ii cere diavolului(!) sa-i confirme/infirme existenta lui Dumnezeu. Prost il mai credea pe diavol… Diavolul se joaca cu mintea lui Ivan: cand ii aduce dovezi – rational! -ca nu e fantasmagorie, cand il induce in eroare – tot rational! -ca n-ar fi decat o plasmuire a mintii bolnave a lui Ivan. Scaraoski il zapaceste si innebuneste pe bietul agnostic care a intrat pe terenul taclalelor cu Intunericul. Diavolul este genial: stie ca omul poate doar crede ( in ciuda indoielilor – ”cred Doamne, ajuta necredintei mele!”) si doar ”prin credinta va trai cel neprihanit”. Supravietuirea psihologica si sanatatea mintala depind de  credinta in Dumnezeu. Nu intamplator afirma zdrobitor Scriptura:

Nebunul zice în inima lui: „Nu există Dumnezeu!” S-au pervertit oamenii, săvârşesc fapte îngrozitoare; nu mai există nici unul care să facă binele. ” (Psalmii 14:1 & 53:1, NTR)

Căci nebunul spune numai nebunii şi mintea lui se gândeşte numai la rău: este lipsit de evlavie şi spune neadevăruri cu privire la Domnul; îl lasă fără hrană pe cel flămând şi fără apă pe cel însetat. ” (Isaia 32:6, NTR)

Arma de maxim calibru a diavolului nu este nihilismul si a-teismul – negarea lui Dumnezeu – ci agnosticismul – pretentia ca nu poti sti. Si arma asta ii este cu atat mai eficienta cu cat se bazeaza pe ceva adevar – o doza insa buna doar pentru naucirea victimei – adevarul ca pe Dumnezeu nu-l poti sti/demonstra prin/in eprubeta, ci trebuie sa-I permiti – crezandu-L(/I Cuvantul) – sa ti se ”demonstreze” in suflet . Omul atarna intre o constatare exterioara,empirica,imposibila,  si o dovada prin permisiune interioara si prin credinta. Pentru spiritul cartezian autonom si mandru, care nu recunoaste valid decat ce-i confirma ratiunea lui limitata si usor de inselat, a crede presupune umilirea sinonima cu sinuciderea si agatarea de lucrurile care nu se vad desi se confirma prin credinta.

Prin credinţă înţelegem că veacurile au fost create prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât ceea ce se vede a fost făcut din lucruri care nu se văd. ” (Evrei 11:3, NTR)

Ivan refuza credinta drept ”organ” epistemologico-comprehensiv si nu-i ramane decat sa se perpeleasca sub sagetile fierbinti ale agnostismului demonic si rationalist.

Dostoievski via ”idiotul” Mâşkin: Despre a-ti trai viata mai intelept ca altii

Poteca bătută de părinţi – Iov 8:8-10

Sinodala Anania Bartolomeu:

Întreabă-i pe cei care au fost’naintea noastră, adulmecă poteca bătută de părinţi.
Că noi de ieri doar suntem, şi nu ştim chiar nimic; că viaţa noastră’n lume nu e decât o umbră.

Da, ei ţi-or spune-acestea, şi ei te-or învăţa, din inimă scoţându-şi cuvinte de-acest fel:

Cornilescu:

8Întreabă pe cei din neamurile trecute, şi ia aminte la păţania părinţilor lor. –

9Căci noi suntem de ieri, şi nu ştim nimic, zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră. –

10Ei te vor învăţa, îţi vor vorbi, şi vor scoate din inima lor aceste cuvinte:

Cuvintele de mai sus ar putea foarte bine sa apara ca motto unui curs de istoria crestinismului antic. In general neo-protestantii sunt ”afoni” si analfabeti cand vine vorba de istoria parintilor credintei crestine, ei oprindu-se odata cu canonul Noului Testament la apostolul Ioan. Realitatea este ca teologia crestina a fost articulata si sistematizata solid si in primele veacuri crestine, cand Biserica a trebuit sa faca fata provocarilor si ereziilor diverse.  Contributia fundamentala la acest proces de cristalizare a dogmaticii crestine au avut-o teologii crestini ulterior supra-numiti parinti bisericesti.

In veacurile care le-au urmat, intelepciunea ca si nemintosenia teologilor  a depins in mare masura de raportarea corecta sau nu la mostenirea Parintilor . Unii i-au idolatrizat punandu-i aproape pe acelasi picior de egalitate cu profetii si apostolii( daca nu chiar deasupra lor!) in timp ce altii i-au batjocorit si ignorat superior pe motiv de ”biblism”. Ambele raportari au produs si lasat sechele grele crestinismului : fie un traditionalism steril si idolatru(talibanii/fundamentalistii orto-catolici), fie un restaurationism gaunos si impertinent(neoprotestantismul ”restaurationist”).

Dreapta socotinta sau echilibrul ne invata sa nu ignoram experienta bunilor nostri, dar nici sa nu o canonizam. Vocea perilor albi merita toata atentia, dar nu se confunda cu poruncile/decretele Imparatului. Avem de invatat multe din experientele si greselile lor si sfatul lor nu este nici ieftin nici neglijabil. Dar este doar un sfat, care poate fi si gresit. O remarcabila tentativa de echilibru este paleo-ortodoxia.

In clipul din Fiddler on the Roof vocea traditiei este intruchipata de rabin.

Reiau aici citatul drag din Chesterton care mi se pare magistral ca si concizie si plasticitate a exprimarii:

Traditia ar putea fi definita ca o extindere a drepturilor civile.Traditia inseamna sa dai drept de vot celei mai obscure dintre clase, stramosilor nostri. E democratia celor morti. Traditia refuza sa se supuna  maruntei si arogantei oligarhii a celor care se intampla sa umble pe pamant. Toti democratii obiecteaza la descalificarea oamenilor prin accidentul nasterii; traditia obiecteaza la descalificarea lor prin accidentul mortii. Democratia ne spune sa nu neglijam opinia unui om cumsecade, chiar daca acesta este grajdarul nostru. Traditia ne cere sa nu neglijam opinia unui om cumsecade, chiar daca acesta este strabunul nostru. Eu oricum nu pot separa cele doua idei, democratia si traditia. Mi se pare evident ca reprezinta una si aceeasi idee. Ii vom avea pe cei morti la sfatul nostru. Vechii greci votau cu pietre, ei vor vota cu pietre de mormant. E cat se poate de regulamentar si de oficial, de vreme ce majoritatea pietrelor de mormant, ca si majoritatea buletinelor de vot, sunt marcate cu cruce.

ORTODOXIA SAU DREAPTA-CREDINTA

Idiotul (2003) subtitrat romana

O excelenta ecranizare a unui roman ”de platina”. Inegalabilul Dostoievski!

NOU: Karl Barth – „Cunoasterea lui Dumnezeu „

Traducator: LAURENTIU KERTESZ si EMANUEL FISTEAG
Format: 13 x 20 cm
Numar de pagini: 256
Tipul tiparirii: Policromie, carton laminat
ISBN: 978-973-111-085-1
Colectie: FIAT LUX
An aparitie: 2011
Cod catalog: 0X015
Pret vanzare: 22 RON
Pret redus: 18.5 RON
Poza carte
Informatii sau comenzi
0771 664 320
021 319 40 60
office@edituraherald.ro

Pentru cuprins si informatii despre achizitionare click pe imagine.

Carti mari: ”Minunata lume noua”

Romanul Minunata lume noua (1932), al carui titlu ironic evoca o replica a Mirandei din Furtuna shakespeariana, e o utopie neagra despre o lume a terorii, in care civilizatia, dominata de tehnica, devine incompatibila, in ultima instanta, cu individualitatea si libertatea umana. „Salbaticul“ adus dintr-o rezervatie din New Mexico in Londra secolului sapte „dupa Ford“ este la inceput fascinat de lumea noua pe care o descopera, dar sfirseste prin a se revolta. Andre Maurois definea acest roman drept „o utopie terifianta“. Eseul Reintoarcere in minunata lume noua (1959) este un comentariu pe marginea romanului, exprimind aceeasi viziune pesimista asupra existentei, specifica operei tirzii a lui Huxley.

Prezentare aici si fragmente aici

Ecranizarea BBC din 1980 aici

Doua articole excelente pe oglindanet.ro

Noua Traducere Ecumenică a Bibliei cuprinde câteva texte din canonul ortodox

O carte esenţială despre istoria Crezului creştin : Credo – Jaroslav Pelikan

%d blogeri au apreciat asta: