Viaţa omului – ca marea

Nu se aseamănă oare, creştine, viaţa omului cu marea? Nu suntem oare mai tulburaţi pe uscat decât pe mare? Nu ne izbim unii de alţii mai puternic decât ne izbesc valurile mării? Oare nu ne învârtim încoace şi încolo ca în întunecimea mării? Unul ia celuilalt ogorul, altul răpeşte vecinului slugile. Unul se judecă cu megieşul său pentru apă, altul se luptă pentru aer cu cei din jurul său. Unii se ceartă pentru măsurarea pământului, alţii se măcelăresc pentru zidirea caselor. Unul nu se satură de dobânzi, altul stăruie să ia şi capitalul. Săracul se chinuie, bogatul se tulbură. Cel care n-are se blesteamă că n-are, iar cel care are, vicleneşte. Ocârmuitorul este pizmuit; puternicul este urât; conducătorul trădat. Războaiele vin unele după altele. Zavistiile se ţin lanţ. Pofta nesăţioasă stăpâneşte cu tiranie. Lăcomia împilează, minciuna se înalţă cu mii de laude, credinţa unuia în altul a pierit, adevărul a părăsit pământul, iar prietenia ţine până la sfârşitul mesei.
Pământul nu mai poate să rabde atâtea răutăţi, care au pângărit până şi văzduhul. Din pricina banilor, viaţa a ajuns de nesuferit. Din pricina banilor am vândut stihiile cele libere: drumurile se vămuiesc, pământul se împarte, apele se stăpânesc, aerul se cumpără.

Bogaţii se topesc de grijă, datornicii se vestejesc de grija datoriilor, hrăpăreţii tulbură lumea, iubitorii de arginţi îşi pierd timpul pe judecătorii; negustorii neguţătoresc nenorocirile şi nevoile oamenilor, defăimătorii vând minciuna.

Sfantul Ioan Gura de Aur

%d blogeri au apreciat asta: