Ruga de dimineata: John Stott


„Pentru Stott, ziua începe la ora 5 dimineaţă. Se ridică la marginea patului şi îşi începe ziua cu rugăciune:
’Bună  dimineaţa,  Tată  ceresc;  bună  dimineaţa,  Doamne  Isuse; bună  dimineaţa,  Duhule  Sfânt.  Tată  ceresc,  mă  închin  înaintea  Ta, căci Tu eşti Creatorul şi Susţinătorul Universului. Doamne Isuse, mă închin înaintea Ta, căci Tu eşti Mântuitorul şi Domnul lumii. Duhule Sfânt, mă închin înaintea Ta, căci Tu eşti Cel care sfinţeşti poporul lui Dumnezeu. Slavă Tatălui şi Fiului, şi Duhului Sfânt. Aşa cum a fost la început, tot la fel este şi azi şi va fi întotdeauna. Amin.’
’Tată ceresc, Te rog ca să mă ajuţi să trăiesc această zi în prezenţa Ta şi să Îţi aduc tot mai multă bucurie. Doamne Isuse, Te rog ca în această zi să mă ajuţi să îmi iau crucea şi să Te urmez. Duhule Sfânt, Te rog ca în această zi să mă umpli cu prezenţa Ta şi să mă ajuţi să aduc roade în viaţa mea: dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, blândeţea,  bunătatea,  credincioşia,  bunăvoinţa  şi  autocontrolul.  Sfântă, binecuvântată şi slăvită Trinitate, trei Persoane într-un singur Dumnezeu, ai milă de mine. Amin.’”
Zeci de ani, Stott şi-a început fiecare zi cu una dintre versiunile acestei rugăciuni trinitariene.

John W. Yates III, „Pottering and Prayer” [Olăritul şi rugăciunea], Christianity Today, 2 apr. 2001, pag. 61.

Despre Liviu
Crestin, absolvent al unei facultati de teologie (protestanta). Pasionat de Biblie, carte buna, muzica buna, film bun,alte bunatati... si teologie comparata si istoria Bisericii. De orientare teologica Wesley-ana, simpatizant al paleo-ortodoxiei.

One Response to Ruga de dimineata: John Stott

  1. Pingback: Ruga de dimineata: John Stott - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: