Crezul,Septuaginta si restaurationistii

In ”Triunitatea – lecţii istorice şi teologice” domnul profesor Florin Laiu scrie:

Într-adevăr, Dumnezeu zice despre El: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut” (Psalmi 2,7). Dar nu înţelegem de ce unii ignoră cuvântul astăzi, care în nici o limbă nu se referă la timpul trecut. Psalmul 2 este cunoscut ca un psalm al încoronării, fiecare rege davidic fiind o prefigurare a Marelui Messía, Fiul lui Dumnezeu. Poetul foloseşte expresia Te-am născut (= Te-am făcut fiu) în sens figurat, iar aplicaţiile figurate pot fi diverse şi larg aplicabile – noi suntem, de asemenea, „născuţi din Dumnezeu” (Ioan 1,12-13; 1 Ioan 5,18). În Luca 20,36, Iisus spune că sfinţii vor fi ca îngerii, fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Deşi este mai dificil de observat legătura dintre înviere şi naşterea figurată din Psalmul 2, se ştie că apostolii au folosit expresia „astăzi Te-am născut” ca o previziune a învierii lui Christos (Faptele Ap. 13,33), şi a întronării Sale (Evrei 1,5; 5,5), niciodată pentru originea Sa naturală.

Cuvintele de mai sus sunt in contextul evidentierii ”greselilor” si ”compromisurilor”  ”strecurate” in Crez. Domnia sa insa ”uita”, se pare, ca nu doar in Psalmul 2  apare ideea nasterii Fiului din Tatal, ci si in Psalmul 109:3 versiunea Septuaginta( Psalmul  110:3 in Cornilescu urmand masoreticul)  –  redau textul in diortosirea Anania Bartolomeu:

Cu Tine este înstăpânirea d în ziua puterii Tale,

întru strălucirea sfinţilor Tăi;

din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut“.

Cum deja am mai scris despre acest Psalm si si domnia sa a avut o replica constand intr-o traducere proprie si observatii exegetice pe marginea textului, (in care traducea:

din sânul aurorei,
ca roua Te-am născut !” !)

ma voi rezuma aici la a-i atrage respectuos atentia ca nu este deloc ”de şagă” cu formularea Crezului,  in ciuda ”rezervelor” unora. Ceva mai mult respect pentru truda inaintasilor n-ar strica chiar deloc, desi e de mirare asa ”compromis” din partea restaurationistilor (radicali) de genul domniei sale.

Si de asemeni, e de observat ca daca in Psalmul 2 acel ”astazi” inclina ”balanta” spre ideea unui psalm (initial) al intronarii regelui, convertit apoi intr-un mesaj cu puternice conotatii mesianice, in Psalmul 109/110 acel ”astazi” lasa locul nasterii  ”mai înainte de luceafăr”(exact in aceste cuvinte apare si in Septuagnta Poliromului). Asa cum observam intr-un comentariu la replica domnului profesor:

Versiunea greaca a versetului 3 (ultima parte) are implicatii dogmatice considerabile. In disputa trinitarieni – arieni, sintagma „din pântece mai înainte de luceafar Te-am nascut”, asa cum precizeaza si notele de subsol din LXX Polirom, vorbeste despre:

1. nasterea din vesnicie a Cuvantului si

2. unitatea de natura cu Tatal.

Asa au inteles si Parintii Bisericii textul. Desi in NT versetul nu este folosit hristologic( probabil pentru a nu alimenta polemica iudaica anti-LXX), sintagma practic se constituie in fundamentul biblic al formularii din Crezul niceo-constantinopolitan:

„Cred Si într-unul Domn Iisus Hristor, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai înainte de toti vecii . Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Nascut, nu facut; Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.

Nota din Septuaginta Poliromului adauga, foarte important :

după majoritatea Părinţilor, versetul vorbeşte despre naşterea din veş­nicie a Cuvântului. ♦ „din pântece”: se afirmă unitatea de natură cu Tatăl (Theodoret).

Metaforele ”pantecului” patern si ”înainte de luceafăr”(frumos sublimat in ”mai înainte de toti vecii”) sunt de natura sa scandalizeze doar mintile prea mandre de ele si care nu au habar si ”chef” de ”misticisme”,”apofatisme”, antropomorfisme…

Se poate observa, deci, ca Sinoadele Bisericii si Parintii (de la Niceea si nu numai) au avut si o foarte atenta luare in considerare a Bibliei, in nuante si detalii fine detectabile doar prin studiu atent, ca in cazul de fata. Terminologia ”speculativa” in care s-au turnat crezurile nu a fost, asadar,cum insinueaza malitios unii, rodul ”imaginatiei”  unor politicieni eclesiastici; terminologia cristologica este ancorata in si fundamentata pe texte biblice mult mai mult de cum ar fi unii inclinati sa creada sau recunoasca.

A nu se uita ca aproape toti crestinii – ortodocsi, catolici, protestanti – accepta Crezul ca marturisire de credinta deasupra oricaror dispute si dincolo de toate frecusurile inter-”fratesti” si ”amicale”. Exceptie tin mortis sa faca restaurationistii. Deh… unii se cred mai cu moţ si se tin baţoşi intru ridicol si… curat restaurationism coane…! Nu invata nici in ruptul capului nici macar din propriile ”boli ale copilariei” – cum ”indulcea” ”diagnosticul” conu profesor Laiu.

%d blogeri au apreciat asta: