Ziceri cristice neintrate in canonul Noului Testament

SF.  CLEMENT ROMANUL,  EPISTOLA A II-A CATRE  CORINTENI , CAPITOLUL XII – in Scrierile Parintilor apostolici, PSB, vol 1, p.99


Daca prima parte a zicerii aduce cu lauda virtutii integritatii(pomenita nu doar o data in NT in contrast cu fatarnicia, duplicitatea, doua sau mai multe feţe), partea ultima despre enigmatica ”de-sexualizare” a barbatului si a femeii pare corelata cu ”zicerea” canonizata a sfantului apostol Pavel/Paul din 1 Corinteni 7:29-31 :

29 Fraţilor, eu vă spun aceasta: timpul s-a scurtat. De acum, cei care au femeie să fie ca şi cum nu ar avea, 30 cei care plâng ca şi cum nu ar plânge, cei care se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura, cei care cumpără, ca şi cum nu ar fi stăpâni, 31 cei care se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi: căci chipul acestei lumi trece. (NTC)

Cum sa se raporteze un crestin intelept si matur la asemenea ziceri? Cu deschidere prudenta. Adica sa ia in calcul posibilitatea ca unele din aceste ziceri sa fi apartinut realmente Domnului, ele pastrandu-se in scrierile parintilor apostolici, caci:

25 Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus. Dacă acestea s-ar scrie una câte una, cred că nici lumea întreagă nu ar cuprinde cărţile scrise. (Ioan 21:25,NTC)

30 Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31 Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui. (Ioan 20:30-31, NTC)

Mai ales atunci cand zicerile necanonice sunt reformulari sau paralele ale textelor canonice, ele sunt probabil autentice sau parafrazari aproximative, datorate impreciziei transmisiei orale. Pentru cele stranii, rezerva este indicata: Biserica nu intamplator a lasat in afara canonului scrieri antice adesea folosite in cultul crestin pe alocuri. Aceste ziceri pot fi o lectura incitanta dar ne-normativa pentru credinta si practica. De fapt acesta a si fost rostul Canonului: sa ofere comunitatii de credinta un etalon, un standard, o norma – in vederea pastrarii unitatii credintei in adevar. Dupa cum spune sfantul apostol Ioan: evangheliile au fost asternute in scris

ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

PS: desi Epistola a doua catre Corinteni a sf. Clement Romanul nu este considerata de experti ca apartinand autorului caruia ii este atribuita, provocarea ramane valabila in dreptul tuturor citatelor atribuite Domnului aflate in scrierile parintilor apostolici care nu se regasesc in canonul NT; am ales citatul de mai sus doar ilustrativ si pentru ca este consonant cu textele canonice

O predica de nunta regala

O predica anglicana, cu ceva muzica metodista pentru un print si o printesa.

”Cenusareasa” isteata Kate, mamaliga romaneasca si obida cuvenita

A fost si ”nunta secolului”, o nunta perfecta: mireasa-printesa de basm, print fermecator, ordine, frumusete, nuntasi voiosi si de seama.  Marea Britanie nu-si dezminte renumele de aparator al traditiilor, etalon al elegantei si ordinii – parca toate concentrate intr-o institutie: cea regala. Asa cum spunea un comentator : asa ceva ( nunta princiara) nu poti vedea nici la New York , un alt pol al civilizatiei de unde adesea ”se da tonul”( si la bune si la rele). Casa regala britanica este mai mult decat un simbol – este inima unui gen de societate care se distinge prin aristocratie. Politetea si punctualitatea englezilor nu-s decat varful icebergului unei constiinte sociale mature. Bunul gust si luxul, iata,  pot face casa buna.

Trecand dincolo de frumusetea zilei – se mai intampla si evenimente frumoase – nu pot sa nu ma intreb de ce romanii – dupa ce au scapat de comunism, zice-se, dupa ce au innodat istoria cu punctul de unde firul a fost brutal rupt de bolsevici – de ce nu si-au ”securizat” revenirea in randul lumii normale si bune, reinstaurand institutia prestigioasa si mai mult decat utila a regalitatii? Intrebarea probabil pare retorica; pentru ca raspunsul este evident: de fapt ruptura nu a fost reparata, revenirea este una ciunta si ciuntita de neo-comunistii lui Iliescu, cel care a confiscat ”revolutia” din decembrie, doar pentru a asigura o tranzitie banoasa a fostelor structuri ale securitatii spre interfetele ”democrate” sub care se ascund azi pentru a trage sforile in continuare nestingheriti. Alte masti, aceleasi odioase entitati( ”oameni” nu ii pot numi).

De ce regele Mihai a fost demonizat de Iliescu si acolitii lui imediat dupa ”revolutie”? De ce partidele istorice au fost ”linistite” cu bâtele ? De ce studentii au fost ”educati” cu ghioagele minerilor? Pentru ca progresul insemna restaurarea unei institutii( cea regala) care ar fi amenintat clica lui Nastase-UTC, Geoana-prostanacu, Vanghelie-almanahe, Hrebenciuc cel rozaliu  si restul haitei. Tatucul Iliescu stia ca adevaratul dusman de care avea a se teme serios este regele – omul care ar fi reprezentat conexiunea cu Europa la un nivel si un prestigiu la care nimeni altul – nici profesorul Constantinescu, nici marinarul Basescu ( Iliescu nici nu merita pomenit!) – nu putea nici visa. Daca in anii 90 era oarecum de asteptat ca unii sa nu realizeze imperativul politic al revenirii la monarhie, este greu de explicat de ce romanii azi, dupa 20 de ani de taras-grapis prin mlastina ”guvernata” de

Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii

de ce azi zic, cand toti spun ca alegerile se fac pe principiul votului negativ ( mai bine Constantinescu decat Iliescu, mai bine Iliescu decat Vadim, mai bine Basescu decat Nastase, mai bine Basescu decat Geoana, mai bine Antonescu decat Basescu) , cand toti se plang de lipsa alternativei, cand clasa politica este la un nivel de la care nu prea mai are unde cobori, de ce dar, romanii nu se trezesc?

Injura romanul cu obida; s-a saturat de circ si minciuni; e satul de demagogi si generalizata taratura

Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,

Kate l-a cucerit pe William. Regele e de mult si irevocabil cucerit de poporul asta de mamaliga, cel roman. Cand se va trezi insa natia asta sa zica ”da” celui care-i poate darui din aristocratia sa, din experienta sa de viata, din ”aroma” sangelui albastru dupa care  tanjim?

Va propun un exercitiu de imaginatie : comparati va rog chipurile urmatoare si ganditi-va ce va transmite fiecare…

O ultima intrebare: tot una e sa fii de meserie Rege cu a fi de meserie profesor sau marinar?

Tache, Ianche si Cadar

Sex in paradis? Nu, ci ceva infinit mai ”hot”

Litera şi spiritul Scripturii, ca şi a întregu­lui creştinism, ne interzic să presupunem că via­ţa de după Noua Facere va fi o viaţă sexuală; acest lucru ne sileşte însă imaginaţia să se mul­ţumească cu alternativa, dătătoare de lehamite, fie a unor trupuri care cu greu ar putea fi luate drept trupuri umane, fie a unui post perpetuu. In ceea ce priveşte postul, cred că felul nostru de a vedea lucrurile astăzi ar putea fi asemănat cu cel al unui copilandru care, după ce i se spu­ne că actul sexual este cea mai înaltă plăcere a trupului, întreabă imediat dacă poţi să mă­nânci şi ciocolată în acelaşi timp. Când i se va răspunde „Nu”, el va crede, poate, că lipsa cio­colatei este principala caracteristică a sexua­lităţii, în zadar îi spui că motivul pentru care iubiţii prinşi în extazul lor carnal nu se apucă să mănânce ciocolată este că ei au o preocupa­re mult mai bună. Băiatul ştie ce e aceea cio­colată; el nu ştie ce este acel lucru pozitiv care o exclude. Şi noi suntem în aceeaşi situaţie. Ştim ce e aceea viaţa sexuală; nu ştim, cu ex­cepţia unor slabe scăpărări, ce este acea alter­nativă care, în Cer, nu va mai lăsa loc pentru aşa ceva. Prin urmare, acolo unde ne aşteaptă prisosul, noi ne temem că vom fi puşi la post. Dacă negăm ideea că viaţa sexuală, aşa cum o înţelegem noi în prezent, este parte a beatitu­dinii finale, nu este necesar, evident, să presu­punem că va dispărea şi diferenţa dintre sexe. Ceea ce nu mai este necesar pentru scopuri bio­logice putem presupune ca va supravieţui de dra­gul plenitudinii. Sexualitatea este instrumentul atât al virginităţii, cât şi al virtuţii conjugale; băr­baţilor şi femeilor nu li se va cere să arunce ar­mele pe care le-au folosit victorioşi. Numai învinşii şi dezertorii îşi aruncă săbiile. Invingătorii şi le bagă în teacă şi le păstrează. Cuvântul care ar descrie mai bine viaţa cerească nu este „a-sexuală”, ci „trans-sexuală”.

C.S. Lewis, Despre minuni

Abandonat fiind cu totul şi sortit unei trăiri în plină pătimire dialectică, înţeleg că ajutor raţional nu pot primi de nicăieri; stupefiantele, alcoolul, erosul, mângâierile prin iluzii sau manii nu sunt valabile pentru că mă pun la discreţia bunăvoinţei altuia şi sunt temporare, ba şi supuse capriciilor timpului care le degradează;

N. Steinhardt, Jurnalul fericirii

Cei doi titani ai credintei din secolul trecut, fac lumina si liniste intr-un subiect foarte … hot(pentru destui). Primul ilustreaza cum nu se poate mai nimerit ca noi ”cunoastem doar in parte” si de-asta ne dezlipim asa greu de ce ni se pare dulcele maxim, cand daca am sti de o Dulceata incomparabil mai placuta, dulceata pe care o stim si-ar pierde vraja. Al doilea rupe vraja sexului aratandu-ni-l asa cum e: temporar, ciunt, la mana altuia.

O atractie/frumusete se va dovedi nesatisfacatoare cand vom descoperi alternativa unei Frumuseti/Atractii mult mai teribile. Frumusetea creaturii va ceda in fata Frumusetii Creatorului (de frumuseti).Frumusetea mica si insignifianta va fi biruita-absorbita intr-o nespus de mai mare si coplesitoare Frumusete. Ti se va lua/duce pofta de eros cand acesta va pali si se va topi in fata Iubirii far-de-pereche. Dar nu oricine poate duce si pricepe asta ”hrana tare” (Matei 19:10-12, 1 Corinteni 7:1-2,7-9 )

PS: secvente video din ecranizarea vietii sfantului Francisc de Asissi, cel supranumit ”alter Christus” datorita vietii sale; scenele redau: 1. gasirea Bucuriei ; 2. intelepciunea  cuminteniei vis-a-vis de sexualitate; 3. fericirea ”trans-sexuala” dupa vorba lui C S Lewis

M­-ar primi Hristos? (N. Steinhardt)

Londra 1938
Duminică îmi petrec după­-amiezele plimbându-­mă în City. Străzile sunt absolut pustii. Merg trei­-patru ore în şir fără a da de un singur om. Câte o pisică iese dintr-­un gang şi­-mi taie iute drumul ori o ia agale de­a lungul zidurilor. Am impresia că pentru mine singur se desfăşoară ca pe o scenă turnantă decorul acesta urban, că sunt spectatorul unic al unei feerii ca Ludovic al II­-lea al Bavariei în operele lui Wagner, uneori montate şi cântate numai pentru el.
La intervale dese: biserici, capele. Unele pitite prin curţi, ganguri, colţuri neaşteptate. (Dickens: case mici despre care s­-ar zice că s­-au jucat de­-a v­-aţi ascunselea printre cele mari.) Sunt închise. Aş dori să intru. M­-ar primi Hristos? Nu mă poate primi. Cu alde mine nu are a face, ne urăşte. Dar dacă nu urăşte pe nimeni? Dacă se plimbă şi el pe străzile acestea pustii şi misterioase în căutare de suflete? Dacă e liberal şi tolerant şi are o inimă de vânător? Ca să mă apropii de el ar trebui să trec prin apa unui cazan, să mănânc pâine şi să beau vin care sunt carne şi sânge. De ce a statornicit barierele acestea? Ce departe e. Ce ferecat. Şi totuşi simt că mai păşeşte cineva pe caldarâmul acesta (bântuit de atâtea fantome); dar nu calcă, lunecă; pluteşte oare pe asfalt aşa cum a mers, zice­-se, pe valurile lacului de la Tiberiada?

Jurnalul Fericirii

Hristos nu doar ca l-a primit dupa indelunga asteptare, dar l-a si urmarit intocmai cum Il banuia: ca un vanator perseverent, chiar si pe strazile Londrei. Nu doar un irlandez protestant i-a prezis convertirea la Hristos, in urma unui vis? Iar barierele strasnice care credea Steinhardt ca se vor dovedi ferecate pentru el, i s-au revelat curand ca fiind de fapt porti de ”miere” spre Fericirea fericirilor … desi cazanul era cu apa viermanoasa!

Nu cumva în esenţa ei viaţa aşa şi este…?

Londra 1937
Ca să ajung la adresa dată de Nuţi L. a trebuit să rătăcesc printr-­un lung şir de cercuri concentrice: străzi aidoma, numai vilişoare, grădiniţe, felinare tip Belisha beacons — bătute de ploaia şi vântul care de trei zile au luat în stăpânire oraşul.
Pe străzi, spre seară nu văd pe nimeni, numai vânt, ploaie şi felinare, dezolarea îmi pătrunde în oase, astfel încât modesta cameră în care o găsesc pe Nuţi mi se pare un liman: în vatră luceşte purpuriu un foc electric, lampa de lângă fotoliu are un abajur verde, pe măsuţă atrag privirea ceştile de ceai. Contrastul între confortul britanic întemeiat pe elemente simple (căldură, apă, lumină temperată, un elixir: frunzele de ceai, sticluţa de rom) şi tomnatecul peisaj de afară e atât de izbitor, încât nu pot să nu încerc un simţământ de înduioşare. Nu cumva în esenţa ei viaţa aşa şi este: ca o pădure sălbatică bântuită de jivine, plină de hârtoape şi capcane, scuturată de fulgere şi rafale de ploaie şi, la margine, o singură căsuţă luminată şi caldă, de unde locatarii vor trebui să iasă cu toţii înainte de implacabilii zori?

Nicolae Stenhardt, Jurnalul Fericirii

%d blogeri au apreciat asta: