Despre iluzii,masti si vraji cu Steinhardt si Tillich


Iar despre „neluarea în tragic a păcatelor”. În ce sens? În sensul că pe diavolul care ne batjocoreşte ispitindu-­ne cu iluzia poftelor, trebuie şi noi să-­l batjocorim batjocorind păcatele, adică demascându-­le, demis­tificându-le şi dându-­le în vileag drept ceea ce sunt: nişte prostii ridicole. (Aceasta este şi tema Visului unei nopţi de vară de Shakespeare: ridicolul şi nerozia patimilor trupeşti apar — în regia lui Peter Brook — atunci când Titania se îndrăgosteşte de Bottom prefăcut în măgar; caricaturizarea obscenităţii îi răpeşte diavolului masca tragică şi mantia strălucitoare a iluzionistului, îl reduce la ipostaza de paiaţă caraghioasă. Putem şi noi râde pe seama lui Mefisto.)

Daruind vei dobandi

(…) În acest sens lumea stâpânită de diavol este reală, dar numai în acest sens. Căci, altminteri, diavolul nu a creat o a doua lume, tot asupra celei făurite de Dumnezeu lucrează, parazitar; e tot aceeaşi, dar „vrăjită” şi asupra acesteia, imaginare (pentru că există prin ochii, conceptele, convingerile şi patimile noastre numai), este el voievod. De aceea a putut mult iubita mea Simone constata foarte exact: lucrurile de care suntem înlănţuiţi sunt ireale, dar lanţurile care ne leagă de ele sunt foarte reale. Structurile nu diferă, „structural” vorbind diavolul nu lucrează pe altă arie decât Binele, Cuvântul.

Ca atare, diavolul nu ne poate oferi decât ce posedă: adică iluzia, maya (asta e influenţa doctorului Al­G.), imaginea sărită la tipar. Câtă vreme însă relaţia noastră cu această iluzie sau vrajă este întemeiată pe actul nostru de adeziune, el se ţine de cuvânt: dă ceea ce a promis. În clipa morţii însă (ori a pocăinţei cutremurătoare ori a oricărui alt prilej de bilanţ), când suntem rechemaţi la realitate (îşi are momentul încheierii soldului comercial la sfârşitul anului măreţia lui şi puţin bănuita lui alegorie — şi oare Soll und Haben, umila carte a lui Gustav Freytag, nu preînchipuie ea într­un anume fel empireul din Sein und Zeit  30  ), desigur că acordul stabilit „se lichidează” (vezi Faust) şi aportul diavolesc se dovedeşte iluzoriu, simplă reflecţie în oglindă.

Jurnalul Fericirii

Angoasa noastră pune măşti înspăimântătoare peste toţi oamenii şi peste toate lucrurile. Dacă le lăsăm fără aceste măşti, se iveşte propria lor înfăţi­şare şi atunci frica pe care o produc se risipeşte. Acest lucru este adevărat chiar şi în privinţa morţii. Din moment ce în fiecare zi ni se ia câte puţin din viaţă – deoarece murim cu fiecare zi – ora fina­lă când încetăm să mai existăm nu aduce moartea de la sine; aceasta doar împlineşte procesul morţii. Ororile asociate cu acest moment tin numai de imaginaţie. Aceste orori dispar când masca este îndepărtată de pe chipul morţii.

Dorinţele noastre necontrolate sunt acelea care creează măşti şi care acoperă cu ele oamenii şi lu­crurile.

Curajul de a fi

Despre Liviu
Crestin, absolvent al unei facultati de teologie (protestanta). Pasionat de Biblie, carte buna, muzica buna, film bun,alte bunatati... si teologie comparata si istoria Bisericii. De orientare teologica Wesley-ana, simpatizant al paleo-ortodoxiei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: