Succedaneele religiei si iesirea din timp la Aldous Huxley – N. Steinhardt


In două din volumele sale de eseuri (în Proper Studies şi în Ends and Means) Huxley se ocupase pe larg de succedaneele religiei. Despre decadenţa religiei în timpul nostru scrisese că e numai aparentă şi că altele sunt astăzi instituţiile care răspund veşnicelor nevoi religioase ale naturii umane. „Sentimentele şi intuiţiile de natură religioasă pot fi raţionalizate prin forme al căror caracter religios nu se deosebeşte de la prima vedere.” Religia a presupus mereu un ritual, un ascetism, un absolut, preoţi, un sentiment de groază mistică. Toate aceste elemente persistă în succedaneele contemporane ale religiei: în divi­nizarea artei (succedaneu estetic), în superstiţii (printre care se cuprind şi modele medicale, furiile antiseptice), în cultul Statului sau al Naţiunii (succedaneu politic), în cântecele în comun sau asociaţiile gen Ku-Klux-Klan (aici persistă ritualul şi spasmul colectiv), în glorificarea Afacerilor şi a Banului (cum o face etica americană), în medici sau artişti (când sunt priviţi ca adevăraţi împlinitori ai unui sacerdoţiu).

Time Must Have a Stop e un titlu incontestabil frumos. Luat din Shakespeare (ca multe din titlurile volumelor lui Huxley), exprimă necesitatea oricărui om de a căuta să oprească timpul stârnit mai de sus si fară voia lui. Dorinţa există de când lumea şi e adânc umană. Prins în vârtejul timpului, omul vrea totuşi să i se sustragă. Să iasă din cotidian şi mărunţiş; din el însuşi. Să treacă dincolo, să stabilească legătura cu divinul. Numai în afara timpului, unde distincţia dintre trecut, prezent şi viitor, atât de dureroasă, n-ar mai exista, se poate concepe fericirea. E tema romanului lui Proust, soluţia regăsirii timpului pierdut. In cartea lui Huxley diferitele personaje caută fiecare în felul lui să oprească timpul. De Vries prin planuri despre sociocraţie şi organizare. Sebastian Barnack prin poezii şi elenism. Mrs. Gamble prin şedinţe de spiritism. Iar Bruno Rontini, cheia romanului, prin bunătate şi religiozitate. Numai cel ce s-a făcut pe el însuşi bun poate trece la teribila încercare de a face şi pe ceilalţi buni, spune acest Rontini, despre care aflăm prea puţine. E anticar de meserie (mai mult parcă pour l`amour de l`art, căci e amator de cărţi vechi şi bune), oarecum antifascist şi înrudit cu familia engleză Barnack. Are şi un discipol. La sfârşit cade greu bolnav, e îngrijit de poetul Sebastian şi moare, alături de el, asigurând, prin pilda ce dă, adeziunea lui Sebastian la noua religie. Huxley deci opreşte timpul prin recunoaşterea dumnezeirii şi a veşniciei. Spiritualismul, iată deviza.

Nicolae Steinhardt, Articole burgheze, p. 328-330 (eseul ”Huxley, teist şi romancier” )

Despre Liviu
Crestin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: