Despre monarhie – C.S. Lewis

Noi, Britanicii, ar trebui să fim bucuroşi că am izbutit să ajungem la o astfel de democraţie legislativă (încă avem nevoie de mai multă de­mocraţie economică) fără a ne pierde monarhia constituţională. Căci acolo, chiar în inima vieţi­lor noastre, se află acel lucru care ne satisface dorinţa fierbinte de inegalitate şi funcţionează ca o permanentă aducere-aminte că doctoria nu este hrană. Astfel, reacţia cuiva faţă de monar­hie este ea însăşi un fel de test. Monarhia poate fi uşor „demascată”; însă priviţi feţele şi obser­vaţi accentele acelor demascatori. Ei sunt oa­meni ale căror rădăcini pivotante în Eden le-au fost retezate, pe care nu îi poate atinge nici un zvon de polifonie, de dans — oameni pentru care nişte pietricele aşezate într-un şir sunt mai fru­moase decât o arcadă. Totuşi, chiar dacă doresc mai multă egalitate, ei nu o pot atinge. Atunci când oamenilor li se interzice să respecte un rege, ei respectă în loc de aceasta milionari, atleţi sau staruri de cinema; ba chiar celebre prostituate sau gangsteri. Căci natura spirituală, ca şi cea trupească, îşi cere drepturile; las-o fără hrană şi va înghiţi cu poftă otravă.

Corineus compara creştinismul modern cu monarhia engleză modernă: formele regalităţii au fost păstrate, dar realitatea a fost abando­nată… „De ce să nu tăiem cordonul?” întreabă Corineus. „Totul ar fi mult mai uşor dacă ţi-ai elibera gândirea de această mitologie vestigială.” Desigur: mult mai uşor. Viaţa ar fi mult mai uşoară pentru o mamă cu un copil invalid dacă l-ar putea pune într-o Instituţie şi ar putea adop­ta în loc copilul sănătos al cuiva. Viaţa ar fi mult mai uşoară pentru mulţi bărbaţi dacă fiecare ar abandona femeia de care s-a îndrăgostit şi s-ar căsători cu altcineva cu o situaţie mai potrivită. Unicul defect al copilului sănătos şi al femeii cu situaţie este că elimină unicul motiv al per­soanei de care ne ocupăm de a-i păsa de mater­nitate sau de mariaj. „Oare conversaţia nu este mult mai raţională decât dansul?” spunea Miss Bingley a lui Jane Austen. „Mult mai raţională, îi replica Mr Bingley, dar aduce mult mai puţin a bal.”

In acelaşi fel, ar fi mult mai raţional să abo­lim monarhia engleză. Dar dacă, făcând acest lucru, elimini acel element al Statului nostru care are cea mai mare importanţă? Dacă monarhia este canalul prin care toate elementele vitale ale calităţii de cetăţean — loialitatea, consacrarea vieţii seculare, principiul ierarhic, pompa, cere­monia, continuitatea—încă mai irigă lent pustiul Politicii economice moderne?

”Placinta” mea si ”placinta” cronicarului londonez

”Placinta” cronicarului londonezo-bucurestean mi-a catalizat curiozitatea sa-mi evaluez propria ”placinta”. Asa a aparut ce se vede mai sus.

  1. Ortodoxie (”steinhardt-iana” = purjata de superstitii populare babesti – practic a luat locul puritanismului si baconianismului):  Sfanta Treime ca fundament pivotal  in jurul Careia graviteaza si se organizeaza intreaga dogmatica si liturgica crestina, LXX ca VT crestin, NT si ca ”produs” al Bisericii, conceptia despre euharistie, o abordare mai degraba apofatico-existentialista a credintei ( cu accent pe paradox ca mega-paradigma a credintei crestine – versus rationalism-empiricism baconian) etc
  2. Wesley-anism ( diferit de ceea ce este astazi metodismul…) : ”prima Scriptura”, autoritatea in religie: patrulaterul wesleyan, conceptia non-anabaptista despre botez, conceptia despre sfintire, eclesiologia ,anti-predestinatie, reevaluarea pozitiva a Fecioarei Maria ( Theotokos), etc
  3. Paleo-ortodoxie (a luat locul milenianismului si anabaptismului) : abordarea hermeneutica in context patristic, ”consensus fide” = ”crestinism redus la esente”(C.S. Lewis), importanta Crezului, abordarea axiologica eclectic-ecumenica( chiar in defavoarea protestantilor si alaturi de catolico-ortodocsi: avort, anti-hirotonire femei&gay),  respingerea iconoclasmului radical
  4. Restaurationism : sabatarianism & conceptia despre nemurirea sufletului( via Oscar Cullmann) – dreptul de veto al constiintei, istoriei si ratiunii in fata abuzurilor traditiei 🙂
Comparativ cu fosta ”placinta” azs mutatia arata acum asa:
  1. Respingerea radicalismelor de sorginte anabaptista (botez numai adult si prin scufundare, antagonism Biserica-stat, iluzia puerila ”Sola Scriptura”, ostilitatea apriorica fata de crezurile Bisericii)
  2. Respingerea speculatiilor milenariste (stabiliri de date ale Parusiei, cu tot cu scorneala ”Sanctuarului” si tot ce deriva din inventie…)
  3. Respingerea deviatiilor heterodoxe capitale (ex: anti-trinitarianismul ”parintilor” azs )
  4. Respingerea obsesiilor puritane ( nu semnul crucii, nu vin – corectat in ”nu abuzului/betiei”)
  5. Respingerea substituirii autoritatii traditiei hermeneutice multimilenare  de catre ”revelatiile Spiritului Profetic”(aka EGW – practic,  azs inlocuiesc parintii bisericesti cu o unica mama bisericeasca)
  6. Revenirea la filonul teologic crestin ”clasic” , trinitaro-centric, si  recuplarea la marea traditie hermeneutica apofatico-patristica.
  7. Plasarea undeva la intersectia dintre ortodoxia ”steinhardt-iana”, paleo-ortodoxie si wesley-anism,  ”corectate” prin biblism ancorat in adevarul istoric(sabat si natura omului) .

Rezumand, tendinta ar fi de aliniere la protestantismul evanghelic de sorginte wesleyana in dialog amical si acord partial cu ortodoxia in ce are ea mai bun si valoros, pastrand in acelasi timp ”reminiscente restaurationiste” precum sabatul si nemurirea conditionata a sufletului(argumentata a la Oscar Cullmann).

PS: de mare mirare mi-au fost cuvintele frumoase despre John Wesley ( : ”a fost un personaj extraordinar de important in istoria crestinismului si ramane asa pana astazi”) din partea cronicarului… (tinand cont de ”filiatia” sa si de aversiunea fatisa a guru-ului de la Chicago vis-a-vis de fratii Wesley – cei care au tinut piept deismului rationalist al timpului)

PPS: trebuie sa-i amendez cronicarului cateva scapari/erori grave istorice( si nu ma voi lega de subiectivismele lui triumfaliste vis-a-vis de cultul pe care il deserveste si de cate este platit; cred ca Sorin era la fotbal cand s-au predat la seminar subiectele din orele pe care se vede ca le-a chiulit):

  1. pentru sabat, proto-azs-ei sunt indatorati mai degraba baptistilor de ziua a saptea (pe filiera Rachel Oakes – Frederick Wheeler – T. M. Preble ) decat celor de la Christian Connection ( domnia sa, cronicarul, poate consulta: George R. Knight – În așteptarea revenirii lui Isus O scurtă istorie a adventiștilor de ziua a șaptea, V&S, p. 30-32 + C. Mervyn Maxwell, Tell it to the World. The Story of Seventh-day Adventists, cap.11 –  A Widow Witnesses + Richard W. Schwarz,  Light bearers to the remnant  denominational history textbook for Seventh-Day Adventist college classes, CHAPTER 4  After the Disappointment + 1 + 2). Bates a preluat sabatul nu de la Christian Connection ci de la baptistii de ziua a saptea
  2. conceptia adventista despre Scriptura difera masiv de cea metodista: in timp ce prima face din EGW un corset hermeneutic, metodistii sunt scandalizati de pretentiile fostei lor coreligionare si sunt adeptii ”patrulaterului wesleyan” – paradigma primatului Bibliei secondata de traditie, ratiune si experienta
%d blogeri au apreciat asta: