Scylla si Caribda sabatului

Nicolae Steinhardt lauda ”dreapta socotinta” drept virtutea suprema, echilibrul perfect. Dar acest echilibru nu se atinge in orice conditii si de catre oricine. Cel mai adesea dreapta socotinta este rodul maturizarii , dupa oscilatii si pendulari pana la ”linistirea” la punctul de echilibru .

Sabatul ca zi de inchinare a fost si ramane motiv de disputa printre crestini. Si ca orice disputa, partizanatul si polarizarea numai spre dreapta socotinta nu pot aspira… Asa se face ca unii dis-pretuiesc si neglijeaza ceea ce nu-i de neglijat, in timp ce partida adversa supraliciteaza si exagereaza dorind sa contracareze/”echilibreze”  pozitia adversa.

Unii socotesc sabatul ”fanionul adevarului prezent” , nici mai mult nici mai putin  decat ”sigiliul lui Dumnezeu”, nodul gordian in functie de care se va transa insasi problema mantuirii. Altii vor sa se descotoroseasca de el cat mai rapid , ca de o pacoste aducatoare de ghinion, ca de o fosila dezgustatoare a unor radacini demodate si incomode.

Dar despre ce e vorba de fapt? Despre doar un aspect al inchinarii, al liturgicii corecte. Sabatul este raspunsul corect la intrebarea: cand  ne inchinam, cand este timpul special regulat dedicat devotiunii comunitare? Raspunsul: in sabatul Creatiei, binecuvantat si sfintit de Dumnezeu, si conceput special pentru inchinare.

Dar Sabatul raspunde doar la una din intrebari:

  • cui ne inchinam? – lui Dumnezeu,  Sfintei Treimi
  • de ce ne inchinam? – din dragoste fata de Dumnezeu
  • cum ne inchinam? – ”in duh si adevar” ( Ioan 4:23,24)
  • unde ne inchinam? – oriunde ( Ioan 4:21)
  • cand ne inchinam? – in Sabat (in mod special)

Mai mult decat atat, porunca a patra, care stipuleaza timpul consacrat de Dumnezeu Insusi intalnirii cu inchinatorii Sai, nu da raspunsul complet la intrebarea ”Cui ne inchinam?”. ”Creatorului” este un raspuns relativ ambiguu, caci si evreii (ortodocsi) cred in Creator dar Il identifica incorect (ca si musulmanii). Doar crestinii stiu cu adevarat cui trebuie sa I se inchine: Creatorului =  Sfanta Treime ( Tatal, Fiul si Duhul Sfant).

Si daca ar fi sa aleg intre doua rele – a intelege gresit Cui sa ma inchin sau a intelege eronat cand e timpul cuvenit pentru inchinare– cred ca mai mica ar fi greseala de a nu recunoaste corect mai degraba timpul inchinarii decat Subiectul inchinarii. Altfel spus: mai bine sa te inchini sfintei Treimi fie si la un timp nu cel mai indicat (duminica -precum crestinismul traditional) decat sa te inchini in timpul corect dar sa gresesti Adrisantul ( ca evreii – doar lui Iahve, sau ca altii…).

Asadar, sabatul raspunde doar unei intrebari( nu cea mai importanta – cand) legate de liturgica – domeniu al raportarii omului la Dumnezeu. Musulmanii se inchina vinerea(timp gresit) nu dumnezeului adevarat (Allah nu-i tot una cu Sfanta Treime) , evreii sambata (timp corect) dar tot unui dumnezeu ”incomplet”( IHWH nu-i tot una cu Sfanta Treime), majoritatea crestinilor duminica ( timp gresit) dar Dumnezeului adevarat, putini crestini sambata(timpul corect) Dumnezeului adevarat.

De unde si pana unde gonflarea artificiala a importantei sabatului in retorica unora…? Faptul ca o majoritate greseste este motiv sa gresesti si tu facand din tantar armasar? Asistam la o deviere de la un aspect fundamental (Cui I Se cuvine inchinarea) spre un detaliu liturgic ( important, dar detaliu – timpul corect al inchinarii).

Si iata cum ajungem la Scylla si Caribda sabatului: unii il neglijeaza desi este porunca dumnezeiasca ce nu se schimba, in timp ce altii il impopotoneaza si-l fac sa fie mai proeminent decat e cazul. Ajung pana acolo ca-si pun in chiar numele confesiunii specificatia cu pricina – o dovada doar de infantilism teologic( si nu cu sens pozitiv), teribilism adolescentin, nicidecum de maturitate spirituala.

De celalalta parte, este scandaloasa inertia si ignoranta crestinismului majoritar care in ruptul capului n-ar admite ca a luat-o pe ulei si ar fi cazul sa-si vina-n fire.

%d blogeri au apreciat: