Despre timp – fericitul/sfantul Augustin

Tu nu precezi timpul în timp. Altfel  nu ai fi precedat toate timpurile.  Dar eşti, din înălţimea eternităţii Tale, totdeauna prezente, înaintea oricărui trecut şi domini tot  viitorul  fiindcă  este  viitor  şi  că,  abia  împlinit,  el  va  fi  trecut,  în  timp  ce  Tu rămâi  acelaşi şi că anii tăi nu vor trece.  Anii Tăi nici nu se duc, nici nu  vin.  Dar ai noştri  se duc  şi  vin,  pentru  ca să vie  toate  lucrurile.

In  nici  un  timp  Tu  nu  ai  rămas  fără  să  faci  nimic,  fiindcă  Tu  ai  creat  fiinţele însele şi nici un timp nu-Ti este co-etern, ca şi Tine, fiindcă Tu rămâi în permanenţă. Şi  dacă  timpul  ar  rămâne  şi  el,  nu  ar  fi  timp.  Ce  este  într-adevăr  timpul?  Cine !-ar  putea  explica  uşor,  pe  scurt?  Cine  l-ar  putea  cuprinde  în  gândire  şi  să  se exprime  despre el  în  cuvinte? Ce  noţiune  este însă  mai  familiară,  mai  cunoscută când  vorbim despre ea,  decât timpul?  (Fiindcă dacă vorbim  despre  el, înţelegem şi  tot aşa când  auzim pe un altul  vorbind despre  el.) Ce  este,  deci,  timpul?  Dacă nimeni  nu  mă întreabă,  o  ştiu.  Dacă  sunt  întrebat  şi  caut  s-o  explic,  nu  o  ştiu. Afirm totuşi,  şi  o cred, că dacă nimic  n-ar trece,  nu  ar  fi  timp trecut; dacă nimic nu  s-ar întâmpla,  nu  ar  fi  viitor şi  dacă nimic  nu  ar  fi,  nu  ar fi prezent.  Care  sunt deci  aceste  două  timpuri,  fiindcă  trecutul  nu  mai  este  şi  viitorul  nu  este?  Cât despre  prezent,  dacă  el  ar  fi  întotdeauna  prezent,  nu  ar  mai  fi  timp,  ar  fi  o eternitate. Deci, dacă prezentul pentru a fi, trebuie să treacă în trecut, cum putem noi  să spunem că el este  acesta, care  nu poate  să  fie  decât încetând să fie, fiindcă astfel  nu  putem  spune  că  este  timp  decât  fiindcă  tinde  să  nu  fie.

din Confesiuni