Moartea Lui Ivan Ilici – Tolstoi

Vezi acest document pe Scribd

Într-o zi, Ivan Ilici înţelege că e muritor. A învăţat asta şi la şcoală: oamenii sunt muritori, Caius este om, deci Caius este muritor. Omul în general trebuie să moară. El însă nu e om în general, el nu este Caius, el e Ivan Ilici! El e un om care a avut întotdeauna un trai plăcut, cuviincios, conform cu regulile societăţii. De aici începe una dintre cele mai răscolitoare cărţi care s-au scris vreodată. Moartea lui Ivan Ilici este mai ales Viaţa lui Ivan Ilici. Viaţa uitucului Ivan Ilici. Viaţa muritorului Ivan Ilici. „Arta lui Tolstoi va consta în a face din orice agonie agonia însăşi şi în a-l sili pe cititor să-şi repete, îngrozit şi fascinat: «Deci aşa se moare!»“ (CIORAN)

Despre Cădere – C S Lewis

Ei au vrut, cum spunem noi, să „spună că su­fletele lor le aparţin”. însă acest lucru înseamnă a trăi într-o minciună, căci sufletele noastre nu ne aparţin de fapt. Ei au dorit un colţ din uni­vers despre care să poată spună lui Dumnezeu: „Aceasta este treaba noastră, nu a ta”. însă nu există un astfel de colţ. Ei au dorit să fie sub­stantive, însă au fost, şi trebuie să rămână în mod etern, doar nişte adjective. Nu avem nici cea mai vagă idee în ce act anume, sau succesiune de acte, şi-a găsit expresie această dorinţă im­posibilă, autocontradictorie. Din câte pot eu şti, poate să fi avut de a face cu mâncatul unui fruct real, dar întrebarea nu are nici o importanţă.

Acest act de autoproclamare venit din par­tea creaturii şi care constituie o falsitate desă­vârşită faţă de poziţia adevărată, creaturală a sa este unicul păcat care poate fi privit ca fiind Căderea. Căci greutatea în ceea ce priveşte pri­mul păcat este că el trebuie să fi fost foarte atro­ce, altfel consecinţele sale nu ar fi fost atât de teribile, şi trebuie să fi fost în acelaşi timp un lucru pe care o fiinţă care nu cunoştea ispitele omului căzut l-ar fi putut comite într-un mod plauzibil. întoarcerea de la Dumnezeu către sine îndeplineşte ambele condiţii. Acesta este un pă­cat pe care însuşi omul paradiziac l-ar fi pu­tut comite, pentru că însăşi existenţa unui sine — simplul fapt că îl numim „eu” — include, de la bun început, pericolul autoidolatriei. Deoa­rece eu sunt eu, trebuie să făptuiesc un act de abandonare de sine, oricât de mic sau oricât de uşor, pentru a trăi pentru Dumnezeu şi nu pen­tru mine însumi. Acesta este, dacă vreţi, „punc­tul slab” în însăşi natura creaţiei, riscul care Dumnezeu se pare că a crezut că merită asu­mat, însă păcatul a fost foarte atroce, deoarece şinele pe care omul paradiziac a trebuit să-1 aban­doneze nu era prin natură recalcitrant faţă de faptul de a se abandona. Datele sale, ca să mă exprim astfel, erau cele ale unui organism psiho-social în întregime supus voinţei, o voinţă cu desăvârşire înclinată, chiar dacă nu silită, să se întoarcă spre Dumnezeu. Această abandonare de sine pe care omul a practicat-o înainte de Cădere nu presupunea vreo luptă, ci numai desfătătoarea biruire a unei aderenţe la sine infini­tezimale, care se bucura să fie biruită — putem vedea o slabă analogie a acesteia în freneticul abandon reciproc de sine al iubiţilor chiar din zilele noastre. El nu cunoştea, prin urmare, nici o ispită (în sensul cunoscut de noi) de a alege şinele — nici o patimă sau înclinaţie care să ducă îndărătnic în acea direcţie — nimic în afa­ră de faptul că sinele era el însuşi

Problema durerii

Despre devenirea diavoliceasca – C S Lewis

Cum a luat-o Puterea întunericului pe calea cea greşită? Cu aceasta ne punem o întrebare căreia, bineînţeles, fiinţele umane nu-i pot da un răspuns cât de cât sigur. O bănuială rezona­bilă (şi tradiţională), bazată pe propriile noastre experienţe de cădere în greşeală, poate fi pre­zentată totuşi aici. Din momentul în care ai un sine, există primejdia de a te pune pe tine mai întâi — de a vrea să fii centrul — de a vrea să fii Dumnezeu, de fapt. Acesta a fost păcatul Sa­tanei; şi acesta a fost păcatul cu care el a de­prins fiinţa umană. Unii oameni cred că motivul căderii omului a fost sexul, însă aceasta este o greşeală. (Povestea din Facerea sugerează mai degrabă că o oarecare corupţie a naturii noastre sexuale a urmat după cădere şi a fost rezulta­tul, nu cauza ei.) Ceea ce Satana a pus în cape­tele strămoşilor noştri îndepărtaţi a fost ideea că ei puteau „fi ca zeii” — că-şi puteau lua des­tinul în propriile mâini ca şi cum s-ar fi creat pe sine — că-şi puteau fi propriii stăpâni — că puteau inventa un fel de fericire pentru ei înşişi în afara lui Dumnezeu, separat de Dumnezeu. Iar din această încercare fără sorţi de izbândă a izvorât aproape tot ceea ce numim noi istorie umană — bani, sărăcie, ambiţie, război, prosti­tuţie, clase sociale, imperii, sclavagism — lun­ga şi teribila istorie a omului care încearcă să găsească altceva decât Dumnezeu care să-l facă fericit.

Crestinism pur si simplu

A Pilgrim’s Way [Orthodox Documentary]

‘A Pilgrim’s Way: A Search in Sacred Romania’

A film by Mironel de Wilde

SYNOPSIS:

‘On a journey in search of faith and the truth of my heart, I go on a pilgrimage from Canada to Romania, Eastern Europe, to visit the world of Orthodox Christianity, to ask questions about the roots of our religious and philosophical heritage and find out if Christianity still has a living spiritual dimension.

The journey takes me to Bucharest to meet people with spiritual insights into the meaning of Christ’s teachings. I go to Putna Monastery, near the Ukrainian border for immersion into monastic life, then on to visit some of the greatest elders of the church and I hear first hand where the Christian path can lead me.’

Manual de Istorie a Religiilor

Vezi acest document pe Scribd

THE WAY Course – DVD Box set – Institute for Orthodox Christian Studies, Cambridge (IOCS)

http://www.iocs.cam.ac.uk/courses/courses_way.html

DOWNLOAD: The Eastern Orthodox Bible (EOB)

The Eastern Orthodox Bible se alatura celorlalte trei reusite ale traducerilor moderne ale Septuagintei in engleza: A New English Translation of the Septuagint and the Other Greek Translations Traditionally Included Under that Title (and abbreviated as NETS), The Apostolic Bible Polyglot: An interlinear Septuagint and Greek New testamentt translation from Greek to English si The Orthodox Study Bible .

Vezi acest document pe Scribd

Tudor Gheorghe – In fiecare zi ne batem joc

Romulus Vulpescu

În fiecare zi

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare.

Ne invadează lenea unui vis
Pe care îl anulăm cu o şovăire
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor să admire.

Ne răsucim pe un aşternut posac
Însinguraţi în doi, din laşitate
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură, sărutările uzate.

Ne pomenim prea goi într-un târziu
Pe o nepermis de joasă treaptă tristă
Prea sceptici şi prea singuri, prea în pustiu
Ca să mai ştim că dragostea există.

Apocalipsa dupa Emil Cioran – Interviu de G. Liiceanu.

Emil Cioran, 1911-1995

Tudor Gheorghe, imperial

Sminteala calvinista a predestinarii

Capitolul X. Despre chemarea eficace

1. Pe toţi cei pe care Dumnezeu i-a predestinat pentru viaţă, şi numai pe aceştia, El a binevoit, la timpul stabilit şi acceptat de El, să fie chemaţi în mod eficace, prin Cuvântul şi Duhul Lui, din starea de păcat şi de moarte în care se aflau din fire, la har şi mântuire prin Isus Cristos; luminându-le minţile în mod spiritual şi salvator pentru a înţelege lucrurile lui  Dumnezeu; înlăturându-le inima de piatră şi dându-le o inimă de carne; înnoindu-le voinţa şi determinându-i, prin puterea Sa nemărginită, să facă ceea ce este bine; atrăgându-i în mod eficace la Isus Cristos, dar în aşa fel încât ei au venit de bună voie, mişcându-le voinţa prin harul Său.
(…)
4. Alţii, care nu sunt aleşi, deşi pot fi chemaţi prin lucrarea Cuvântului şi pot avea parte de anumite activităţi comune ale Duhului în ei, totuşi ei nu vin niciodată cu adevărat la Cristos şi, de aceea, nu pot fi mântuiţi. Cu atât mai puţin deci, oamenii care nu mărturisesc credinţa creştină nu pot fi mântuiţi în vreun alt mod, oricât de multă grijă ar avea pentru a-şi rândui viaţa după lumina conştiinţei şi după legea religiei pe care o urmează; a afirma şi insista că ei ar putea [fi mântuiţi] este foarte dăunător şi lucrul acesta trebuie detestat.

 Din Confesiunea de la Westminster (sublinierile imi apartin)

Celor socati de aceste afirmatii trebuie sa le amintesc faptul ca sunt doar opiniile ne(-)bune ale lui Calvin si ale acolitilor sai (indiferent cat de sonore le-ar fi numele). Ele sunt total straine Bibliei si vin in flagrant conflict cu invatatura generala a Scripturilor si cu caracterul lui Dumnezeu asa cum este revelat de Canonul sfant si de Calvar.

Exclusivismul ”taliban” calvinist in ce priveste mantuirea nu este o noutate pentru cei cunoscatori intr-ale crestinismului. Nu e de mirare de ce epigonii lui Calvin il urasc pe Arminius, cel care a demascat sminteala predestinarii si a redat omului demnitatea de fiinta creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, cu posibilitatea de a-si alege soarta.

Parintele Steinhardt exprima cum nu se poate mai bine pozitia sanatoasa a ortodoxiei( si arminianismului) , o pozitie de bun simt si modestie, ireconciliabil opusa arogantei si nebuniei lui Calvin in eseul ”Problema predestinarii” din volumul de omilii-eseuri ”Daruind vei dobandi”. Va invit sa (re)audiati aceasta predica aici. Mai jos redau doar concluzia eseului pe care il puteti citi aici:

Sa fie Dumnezeul nostru, intreb din nou si tot atat de uluit, sa fie un olar nepasator, sa fie un fauritor atat de crud incat sa-si lase fapturile sa se zbata si chinuiasca aidoma unor soareci prinsi in cursa, stiind bine ca in zadar se zbat de vreme ce sfarsitul lor a fost dinainte stabilit? Sa fie dispus a pregati satanei un cat mai mare numar de robi si a-i furniza la domiciliu? Sa nu putem vedea in Dumnezeul nostru Cel care S-a intrupat si chinuit si rastignit din dragoste pentru noi decat o noua ipostaza a fatum-ului si a moirei? Sa fie toata lupta omului pentru curatire, imbunatatire si mantuire – adeseori atat de patetica, de dramatica – un simplu joc de carti masluite, un biet scenariu dinainte randuit?

Sa nu fie! Si nici nu este. Dumnezeu Isi are alesii Sai, fireste, dar celorlalti nu le este vrajmas ori jude partinitor, ci Parinte, milostiv, care mult doreste mantuirea tuturor, Se bucura de intoarcerea unui pacatos mai mult decat de sfintenia unei sute de drepti, de aflarea fiului risipitor cu mai zgomotoasa veselie decat de fidela prezenta a fiului celui cuminte si cauta cu neobosita ravna oaia cea pierduta.

Putini alesi, dar toti chemati, toti luminati, toti ajutati, toti asteptati!

Cat despre Calvin, parintele Nicolae de la Rohia este foarte clar, si voi cita doar cateva pasaje din ”Jurnalul Fericirii” desi in ”Articole burgheze” (si nu numai) Calvin este practic desfiintat si lasat fara ”lenjerie intima” ca tinta ironiilor( sau milei…)  din plin-meritate:

Oamenii politici în genul lui Calvin, Robespierre şi Hitler, care nu cunosc nici o altă satisfacţie şi preocupare decât punerea în practică pe calea politicii a ideii lor unice, uşor ajung la nebunie.

Virtutea personală a tiranului, oricât de incontestabilă, nu justifică tirania. Calităţile personale n­-au la oameni de felul acesta nici o valoare, sunt anihilate de păcatul strigător la cer al desfiinţării libertăţii omului, de groaznicul păcat al prefacerii semenilor în dobitoace; dobitoace, desigur, de vreme ce li se răpeşte principala însuşire a duhului: libertatea.
Virtuţi personale aveau şi fariseii, ba încă multe, erau nu numai cumsecade, ci şi riguroşi. Calvin la fel. Şi sunt sigur că şi Caiafa era plin de frumoase purtări şi ducea o viaţă model.

PS: a se observa tagma/compania unde-si are locul Calvin – langa Robespierre, Hitler, Caiafa si (pr)intre farisei

”Invierea” – L.N. Tolstoi (ecranizare 1965)

Învierea este un roman scris de Lev Tolstoi, publicat în anul 1900, fiind de asemenea, şi ultimul scris de autor. Cunoaştere vieţii sociale a Rusiei ţariste a devenit pentru Tolstoi una dintre principalele preocupări. Spre sfârşitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea, când se afla deja în plină glorie literară, el scrie romanul „Învierea”, al cărui fir epic se ţese în jurul lui Nehliudov, nobilul ce-şi caută mântuirea de un păcat al tinereţii şi tânjeşte după o viaţă nouă. În urma publicării acestui roman, Tolstoi va fi excomunicat de către biserică.

„Această lucrare este o minunată operă de artă. Lucrul cel mai puţin interesant îl constituie ceea ce se spune despre relaţiile dintre Nehliudov şi Katiuşa, iar lucrul cel mai interesant îl reprezintă părinţii, generalii, mătuşile, ţăranii, deţinuţii, temnicierii. Scena de la generalul comandant al fortăreţei Sf. Petru şi Pavel, cel care se ocupa cu spiritismul, am citit-o copleşit de emoţie – atât e de izbutită! Dar madame Korceaghina imobilizată în fotoliu, dar mujicul, bărbatului Feodosiei! Acest mujic îşi iubeşte nevasta şi spune despre ea că-i „muiere aprigă”. Aprigă e şi pana lui Tolstoi. Lucrarea însă nu are un final, căci încheierea ei nu poate fi numită final. Să scrii, să scrii, iar apoi să iei şi să pui totul în seama unui text din evanghelie – e din cale afară de teologic.” — Anton P. Cehov despre „Învierea”

Biblia Ortodoxa Sinodala (1982)

Vezi acest document pe Scribd