”Invierea” – L.N. Tolstoi (ecranizare 1965)

Învierea este un roman scris de Lev Tolstoi, publicat în anul 1900, fiind de asemenea, şi ultimul scris de autor. Cunoaştere vieţii sociale a Rusiei ţariste a devenit pentru Tolstoi una dintre principalele preocupări. Spre sfârşitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea, când se afla deja în plină glorie literară, el scrie romanul „Învierea”, al cărui fir epic se ţese în jurul lui Nehliudov, nobilul ce-şi caută mântuirea de un păcat al tinereţii şi tânjeşte după o viaţă nouă. În urma publicării acestui roman, Tolstoi va fi excomunicat de către biserică.

„Această lucrare este o minunată operă de artă. Lucrul cel mai puţin interesant îl constituie ceea ce se spune despre relaţiile dintre Nehliudov şi Katiuşa, iar lucrul cel mai interesant îl reprezintă părinţii, generalii, mătuşile, ţăranii, deţinuţii, temnicierii. Scena de la generalul comandant al fortăreţei Sf. Petru şi Pavel, cel care se ocupa cu spiritismul, am citit-o copleşit de emoţie – atât e de izbutită! Dar madame Korceaghina imobilizată în fotoliu, dar mujicul, bărbatului Feodosiei! Acest mujic îşi iubeşte nevasta şi spune despre ea că-i „muiere aprigă”. Aprigă e şi pana lui Tolstoi. Lucrarea însă nu are un final, căci încheierea ei nu poate fi numită final. Să scrii, să scrii, iar apoi să iei şi să pui totul în seama unui text din evanghelie – e din cale afară de teologic.” — Anton P. Cehov despre „Învierea”