Sminteala calvinista a predestinarii


Capitolul X. Despre chemarea eficace

1. Pe toţi cei pe care Dumnezeu i-a predestinat pentru viaţă, şi numai pe aceştia, El a binevoit, la timpul stabilit şi acceptat de El, să fie chemaţi în mod eficace, prin Cuvântul şi Duhul Lui, din starea de păcat şi de moarte în care se aflau din fire, la har şi mântuire prin Isus Cristos; luminându-le minţile în mod spiritual şi salvator pentru a înţelege lucrurile lui  Dumnezeu; înlăturându-le inima de piatră şi dându-le o inimă de carne; înnoindu-le voinţa şi determinându-i, prin puterea Sa nemărginită, să facă ceea ce este bine; atrăgându-i în mod eficace la Isus Cristos, dar în aşa fel încât ei au venit de bună voie, mişcându-le voinţa prin harul Său.
(…)
4. Alţii, care nu sunt aleşi, deşi pot fi chemaţi prin lucrarea Cuvântului şi pot avea parte de anumite activităţi comune ale Duhului în ei, totuşi ei nu vin niciodată cu adevărat la Cristos şi, de aceea, nu pot fi mântuiţi. Cu atât mai puţin deci, oamenii care nu mărturisesc credinţa creştină nu pot fi mântuiţi în vreun alt mod, oricât de multă grijă ar avea pentru a-şi rândui viaţa după lumina conştiinţei şi după legea religiei pe care o urmează; a afirma şi insista că ei ar putea [fi mântuiţi] este foarte dăunător şi lucrul acesta trebuie detestat.

 Din Confesiunea de la Westminster (sublinierile imi apartin)

Celor socati de aceste afirmatii trebuie sa le amintesc faptul ca sunt doar opiniile ne(-)bune ale lui Calvin si ale acolitilor sai (indiferent cat de sonore le-ar fi numele). Ele sunt total straine Bibliei si vin in flagrant conflict cu invatatura generala a Scripturilor si cu caracterul lui Dumnezeu asa cum este revelat de Canonul sfant si de Calvar.

Exclusivismul ”taliban” calvinist in ce priveste mantuirea nu este o noutate pentru cei cunoscatori intr-ale crestinismului. Nu e de mirare de ce epigonii lui Calvin il urasc pe Arminius, cel care a demascat sminteala predestinarii si a redat omului demnitatea de fiinta creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, cu posibilitatea de a-si alege soarta.

Parintele Steinhardt exprima cum nu se poate mai bine pozitia sanatoasa a ortodoxiei( si arminianismului) , o pozitie de bun simt si modestie, ireconciliabil opusa arogantei si nebuniei lui Calvin in eseul ”Problema predestinarii” din volumul de omilii-eseuri ”Daruind vei dobandi”. Va invit sa (re)audiati aceasta predica aici. Mai jos redau doar concluzia eseului pe care il puteti citi aici:

Sa fie Dumnezeul nostru, intreb din nou si tot atat de uluit, sa fie un olar nepasator, sa fie un fauritor atat de crud incat sa-si lase fapturile sa se zbata si chinuiasca aidoma unor soareci prinsi in cursa, stiind bine ca in zadar se zbat de vreme ce sfarsitul lor a fost dinainte stabilit? Sa fie dispus a pregati satanei un cat mai mare numar de robi si a-i furniza la domiciliu? Sa nu putem vedea in Dumnezeul nostru Cel care S-a intrupat si chinuit si rastignit din dragoste pentru noi decat o noua ipostaza a fatum-ului si a moirei? Sa fie toata lupta omului pentru curatire, imbunatatire si mantuire – adeseori atat de patetica, de dramatica – un simplu joc de carti masluite, un biet scenariu dinainte randuit?

Sa nu fie! Si nici nu este. Dumnezeu Isi are alesii Sai, fireste, dar celorlalti nu le este vrajmas ori jude partinitor, ci Parinte, milostiv, care mult doreste mantuirea tuturor, Se bucura de intoarcerea unui pacatos mai mult decat de sfintenia unei sute de drepti, de aflarea fiului risipitor cu mai zgomotoasa veselie decat de fidela prezenta a fiului celui cuminte si cauta cu neobosita ravna oaia cea pierduta.

Putini alesi, dar toti chemati, toti luminati, toti ajutati, toti asteptati!

Cat despre Calvin, parintele Nicolae de la Rohia este foarte clar, si voi cita doar cateva pasaje din ”Jurnalul Fericirii” desi in ”Articole burgheze” (si nu numai) Calvin este practic desfiintat si lasat fara ”lenjerie intima” ca tinta ironiilor( sau milei…)  din plin-meritate:

Oamenii politici în genul lui Calvin, Robespierre şi Hitler, care nu cunosc nici o altă satisfacţie şi preocupare decât punerea în practică pe calea politicii a ideii lor unice, uşor ajung la nebunie.

Virtutea personală a tiranului, oricât de incontestabilă, nu justifică tirania. Calităţile personale n­-au la oameni de felul acesta nici o valoare, sunt anihilate de păcatul strigător la cer al desfiinţării libertăţii omului, de groaznicul păcat al prefacerii semenilor în dobitoace; dobitoace, desigur, de vreme ce li se răpeşte principala însuşire a duhului: libertatea.
Virtuţi personale aveau şi fariseii, ba încă multe, erau nu numai cumsecade, ci şi riguroşi. Calvin la fel. Şi sunt sigur că şi Caiafa era plin de frumoase purtări şi ducea o viaţă model.

PS: a se observa tagma/compania unde-si are locul Calvin – langa Robespierre, Hitler, Caiafa si (pr)intre farisei

Despre Liviu
Crestin, absolvent al unei facultati de teologie (protestanta). Pasionat de Biblie, carte buna, muzica buna, film bun,alte bunatati... si teologie comparata si istoria Bisericii. De orientare teologica Wesley-ana, simpatizant al paleo-ortodoxiei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: