Dileme biblice: pocainta frenetica sau fanatica?


12. Ei au încheiat un legământ potrivit căruia Îl vor căuta pe Domnul, Dumnezeul strămoşilor lor, din toată inima şi din tot sufletul lor.
13. Oricine nu-L căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia să fie omorât, fie că era mic sau mare, bărbat sau femeie.
14. Au făcut un jurământ Domnului cu glas tare, cu strigăte de bucurie şi în sunet de trâmbiţă şi de corn.
15. Toţi cei din Iuda s-au bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toată inima lor. Ei L-au căutat pe Domnul cu toată pasiunea, iar El S-a lăsat găsit de ei. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.
” (2Cr. 15:12-15, NTR)

Pasajul mai sus citat contine in sine o dilema spinoasa si raspunsul la intrebarea : „a fost dupa voia Domnului o asa consacrare?” nu pare a fi unul facil. Pericopa descrie o redesteptare religioasa in regatul sudic de dupa divizarea Israelului in epoca post-Solomon. Cei din (semi-)regatul lui Iuda se consacra Domnului dupa ce au fost ajutati de El sa invinga o armata mult mai numeroasa ca a lor, iar un profet autentic ii incurajeaza sa-l caute mai departe pe Domnul „căci există o răsplată pentru munca voastră.”( v.7) Ca atare, poporul in frunte cu regele trece la o reforma radicala materializata in aruncarea la gunoi a gunoaielor cu pretentii de zeitati, o intrunire de (re)consacrare marcata de jertfe masive si un juramant facut ”cu strigate de bucurie” si urmat de  mare bucurie ”căci juraseră din toată inima lor.”. Raportul sacru continua : ”Ei L-au căutat pe Domnul cu toată pasiunea,iar El S-a lăsat găsit de ei.

Toate bune si frumoase… dar avem o problema. Si nu-i mica deloc. Faptul ca Domnul S-a lasat gasit de ei este miscator si coplesitor. Insa constitutie aceasta indurare divina o aprobare explicita sau tacita pentru ”toata pasiunea” lor cu care L-au cautat? Caci in frenezia (sau fanatismul???)  cautarii lor  de Dumnezeu au decis ca: ”Oricine nu-L căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia să fie omorât, fie că era mic sau mare, bărbat sau femeie.” Era normal si conform Legii ca un copil distrat si nemolipsit de pasiunea momentului sa fie executat pentru ca nu-L cauta pe Domnul? Sau daca un evreu, in ciuda atmosferei generale, era intr-o pasa a la Iov ( sau Iona, sau…), certandu-se cu Dumnezeu, era executia raspunsul cel mai nimerit la framantarile sau supararile lui?

Este aici pocainta evreilor doar frenetica sau prea fanatica? Faptul ca ”Domnul S-a lasat gasit de ei” pare sa indice spre faptul ca zelul lor I-a fost pe plac. Oare? Este Dumnezeu incantat si multumit de o pocainta sub amenintarea suprimarii/exterminarii? Daca o marturisire luata sub tortura este susceptibila de a fi doar rodul suferintei si nicidecum adevarul, ar putea fi de dorit de catre Dumnezeu o pocainta  sub amenintarea pedepsei capitale: te pocaiesti sau mori? Cum ramane cu libertatea omului de a-L refuza pe Dumnezeu cu toate riscurile de rigoare?

Nu voi incerca sa dezleg dilema, ci va provoc la opinii argumentate.

Despre Liviu
Crestin, absolvent al unei facultati de teologie (protestanta). Pasionat de Biblie, carte buna, muzica buna, film bun,alte bunatati... si teologie comparata si istoria Bisericii. De orientare teologica Wesley-ana, simpatizant al paleo-ortodoxiei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: