Perle: ”Cei ce cred şi cei ce nu cred” – Andrei PLEŞU

”Mi-am amintit, cu acest prilej, de o vorbă de duh – una dintr-o mie – a lui Henri Wald: „Sînt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există“. Dincolo de poantă, afirmaţia aceasta deschide o suită de subteme, care ar merita să fie dezvoltate. Ea semnalează, de pildă, faptul că ateismul nu e mai puţin o „credinţă“ decît credinţa însăşi. La fel de greu de argumentat raţional, la fel de radical şi în aceeaşi măsură pasibil de „fundamentalism“.

(…) Credinţa, spune undeva Nicolae Steinhardt, n-are nimic de-a face cu „înalta spiritualitate“. Ea poate fi degustare extatică a fulgurantei Prezenţe divine, dar poate fi şi înţelepciunea de a aştepta răbdător, disponibil, pregătit, momentul manifestării ei. În parabolele amintite „stăpînul“ e întotdeauna plecat. Şi îşi somează supuşii să-l aştepte, să vegheze pînă în clipa întoarcerii sale. Iar aşteptarea cuviincioasă, orientată, plină de speranţă, e una din feţele credinţei. Aşteptarea ca anticipare a Prezenţei, relaţia vie cu Cel temporar absent, capacitatea de a-ţi administra viaţa prin raportare la un reper inevident – iată tot atîtea chipuri ale credinţei, aşa cum poate fi ea trăită în limitele condiţiei umane. Cel ce crede e, fără încetare, într-un riscant dialog cu necredinţa, tot astfel cum cel ce nu crede e mereu cuplat la orizontul credinţei. Ca în versetul 24 din capitolul 9 al Evangheliei după Marcu: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!“.”

Mai multe aici.

Cand resentimentele fac ”teologie” : Sabat vs Duminica(R)

CANONUL 16: (SI SIMBATA SE FACE SFINTA LITURGHIE)
Sambata, impreuna cu alte Scripturi, si se citeasca si Evanghelia. (66 Ap; 55, 56 Trut.; Zg, 49, 51 Laod.)
Se dispune ca si sambata sa se savirsesca slujbe divine si sa se citeasca din sfinta Evanghelie, si alte carti sfinte, pentru a dezradacina obiceiul la unii crestini de a urma simbata rinduielile ebraice (vezi si can. 66 ap., Si 29 Laod.).

CANONUL 29 (CINSTIREA DUMINICII)
Nu se cuvine crestinilor si urmeze obiceiurilor iudaice si sambata s-o petreaca in repaus, ci si lucreze in ziua aceasta, duminica insa cinstind-o cu deosebire, de le-ar fi cu putinta, sa o petreaca in odihna ca si crestini. Iar de s-ar gasi ca sint iudaisti, si fie anatema de la Hristos.
(7,.64, 66, 70, 77 Ap.; 71, 55, 66 Trul.; 1 Antioh.; 76, 37, 38 L.aod.; 57, 73, 106 Cartg.)
Parintii avind in vedere tendinta unor crestini de a serba atit simbata cit si duminica, dispun categoric ca sambata sa se lucreze, iar duminica, ziua Invierii, zi de bucurie, sa nu se posteasca (can. 66 ap.), sa nu-si plece genunchii la rugaciune (can. 20 sin. I ec.), si sa nu se lucreze (Eusebiu Ist. IV, 18, 19, 20) ,,de le-ar fi cu putinta”. Aceasta insemneaza ca nu toti sunt obligati si nu lucreze duminica. La aceasta Valsamon (Sint. At. III 197) adauga ca in caz de nevoie sau saracie sau din neaparata necesitate se poate lucra si duminica, si unii ca acestia nu vor cadea sub pedeapsa.

Arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe ,1992, p. 220, 223

Am citat mai sus fragmentele din canoanele sinodului al cincilea local de la Laodiceea (343) referitoare la sabat. Este cat se poate de evidenta conjunctura si coloratura virulent anti-iudaica in care aceste canoane au fost emise. Polemica acerba dintre Sinagoga si Biserica mai face o victima : sabatul. Perceput ca randuiala ”ebraica” la concurenta cu randuiala ”crestina” a duminicii, sabatul este explicit si irevocabil anatemizat ca zi de inchinare rivala a duminicii. Oamenii de atunci ai Bisericii si-au permis nelegiuirea de a porunci fix in contra poruncii divine – ”sa se lucreze sambata!” in timp ce Dumnezeu interzisese explicit munca in sabat :

8. Adu-ţi aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti!
9. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci toată lucrarea ta,
10. dar ziua a şaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău; să nu faci nici o lucrare nici tu, nici fiul tău sau fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici vitele tale şi nici străinul care locuieşte în cetatea ta.
11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea şi tot ce este în ele, dar în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de Sabat şi a sfinţit-o.

(Exodul 20:8-11, NTR)

Obraznicia incomensurabila a Bisericii a fost si ramane de a-si contrazice fatis Dumnezeul, de a-L ”corecta” si ”scoate de sub influenta nefasta” a evreilor. Este remarcabil ca si in jumatatea secolului 4 dupa Cristos obiceiul sfant al sabatizarii era inca inradacinat la suficient de multi crestini care aveau ”nevoie” sa fie mustrati prin ”pastorala” anti-divina a Bisericii.

Tupeul canonului 29 este strigator la cer: nu doar ca ”nu se cuvine” crestinilor sa asculte de o porunca divina explicita veche de cand lumea, dar li se cere/impune mot-a-mot sa calce in picioare porunca divina, sa faca ”de-ai dracului” fix pe dos de cum zice porunca.

Iaca ce monstri naste ura dintre evreii anti-cristi si ”crestinii” anti-”evreisme”. Ramane o mare ”taina” pana astazi cum de majoritatea crestinilor ”extirpa” din Decalog o porunca – a patra, a sabatului – si o declara ”iudaica”, in timp ce restul sunt pastrate ca si ”crestine”… pe baza unei nenorocite antice rivalitati…

Despre murire si nemurire – Irineu

Trupul poate fi stricacios, coruptibil, dar si nestricacios; el este harazit deopotriva mortii si vietii:moartea si viata isi fac loc una alteia, sau se alunga una pe cealalta, dar nu pot fi simultan prezente in acelasi loc. Asadar, daca moartea pune stapanire pe om, ea alunga viata din el, dar daca viata este aceea care se instapaneste asupra-i, moartea este alungata. Viata( bios) este suflarea pe care a primit-o toata faptura, dar viata (zoe) care alunga moartea este rod al Duhului de viata datator, trimis de Domnul nostru Iisus Hristos celor binecredinciosi.

comentariu (din ACCS) la Isaia 25:8 in  Septuaginta, vol 6b, Polirom/NEC, 2011, p. 149

%d blogeri au apreciat asta: