O imagine cat…o viata

via Facebook

Trista mai e penultima. Dar necesara, ”se pare”.

PSALMUL 89 O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.a

1 Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam.

2 Mai înainte de a se fi făcut munţii
şi de a se fi plăsmuit pământul şi lumea luib,
din veşnicie până’n veşniciec Tu eştid.

3 Să nu-l întorci îndărăt pe om în umilinţă,
Tu, Cel ce ai zis: „Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor!”

4 Că o mie de ani în ochii Tăi, Doamnee,
sunt ca ziua de ieri care a trecut
şi cât o strajă în noaptef.

5 Anii lor vor fi ca o nimica;
el se va trece ca iarba dimineaţa,

6 dimineaţa va înflori şi se va trece,
în seară va cădea, se va ofili şi se va usca.

7 Că’ntru urgia Ta ne-am istovit
şi’ntru mânia Ta ne-am tulburat.

8 Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta,
veleatul nostru în lumina feţei Tale.g

9 Că zilele noastre toate s’au istovit,
întru mânia Ta ne-am istovit,
anii noştri ca un păianjen şi-au depănat povesteah.

10 Zilele anilor noştri, în durata lor, sunt şaptezeci de ani,
iar de vor fi’n putere, optzeci de ani;
iar ce e mai mult decât aceştia, trudă şi durere.
Că liniştirei s’a aşternut peste noi şi ne vom domolij.

11 Cine cunoaşte puterea urgiei Tale,
şi’n afara fricii de Tine cine-Ţi va măsura mânia?

12 Aşa că fă-mi mie cunoscută dreapta Ta,
şi celor ce’n inima lor şi-au cercat înţelepciunea.

13 Întoarce-Te, Doamne; până când?…
şi mângâie-i pe robii Tăi!

14 Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta
şi ne-am bucurat şi ne-am veselit
în toate zilele noastre;

15 să ne veselim pentru zilele în care ne-ai smerit,
pentru anii în care-am văzut rele.

16 Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale
şi călăuzeşte-i pe fiii lor;

17 şi fie peste noi strălucirea Domnului Dumnezeului nostru
şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.


a v.1 Singurul psalm atribuit lui Moise, probabil din cauza asemănării cu principala operă a acestuia. Cartea Facerii prezintă crearea universului, a omului, a omenirii; psalmul 89 înfăţişează natura omului, condiţia sa fragilă şi efemeră în raport cu eternitatea lui Dumnezeu.
b v.2 Munţii erau socotiţi partea cea mai solidă şi mai stabilă a pământului, un fel de schelet al lui. „A plăsmui” (plásso) = a fasona, a modela, a da o formă; „lumea lui” = (oikouméne) = omenirea. Aşadar, suita: pământul ca osatură, pământul ca formă deplină, pământul cu oameni.
c v.2 Literal: „din veac până’n veac”, ceea ce ar însemna că trebuie citit: „din secol până’n secol”. Grecescul aión (citeşte eón) are înţelesul de timp ca durată nedeterminată şi, mai mult, de eternitate (în limbajul filosofiei: „ceea ce există din eternitate”, „entitate divină”). În limbajul nostru biblic şi liturgic expresiile „în veacul veacului”, „în veacul vecilor” sau „în vecii vecilor” înseamnă „în veşnicie”.
d v.2 T. M.: „Tu eşti Dumnezeu”.
e v.4 „Doamne”, în Codex Alexandrinus.
f v.4 O „strajă” era, în vechime, durata de 3 ore a unei santinele.
g v.8 Termeni de comparaţie: păcatul cu lipsa de păcat, vremelnicia cu veşnicia.
h v.9 Verbul meletáo înseamnă „a recita” sau „a declama fluent”, în curgere continuă, o bucată literară sau oratorică. Păianjenul îşi deapănă firul cu mişcări curgătoare, dar pânza lui e plăpândă, fragilă.
i v.10 práutes (o altă formă a lui praótes) = „dulceaţă”, „bunătate”, „blândeţe” (ca în Ps 44, 4; Ga 5, 23), dar aici are nuanţa de „resemnare”, „liniştire”.
j v.10 Sensul exact al lui „a se domoli”: copilul năzdrăvan care s’a domolit după ce a fost certat şi pedepsit (comparaţie pedagogică).
%d blogeri au apreciat asta: