Maria, regina noastra (2010)


Regina diplomat

Regina Maria a călătorit la Paris în timpul Conferinței de Pace și s-a instalat cu fiicele sale, extrem de frumoase, la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde. Primul ministru francez Clemenceau, un fost ofițer de armată cu maniere impecabile și cu o înclinație spre femei frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit în toată splendoarea sa. Frumusețea ei era dublată de o inteligență ieșită din comun. Ea a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaților occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus României de regina Maria a fost crucial, deși puțin înțeles. Când negociatorul șef al delegației românești, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris și la Londra.

A rezultat astfel România Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei și Munteniei.

Regina Maria a României

Despre Liviu
Crestin, absolvent al unei facultati de teologie (protestanta). Pasionat de Biblie, carte buna, muzica buna, film bun,alte bunatati... si teologie comparata si istoria Bisericii. De orientare teologica Wesley-ana, simpatizant al paleo-ortodoxiei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: