mirosdecafea

In perioada asta trebuie sa studiez cate ceva despre problema raului – Tema obligatorie, adica aleasa. Aleasa obligatoriu. Hm….nu…devenita obligatorie, in urma propriei alegeri. Asa…

Cateva consideratii (foarte) generale, zvarlite din fuga tastaturii si din coltul gandirii:

Nu putini sunt cei care si-au abandonat credinta intr-un Dumnezeu bun, datorita existentei raului si a adancimii imense a acestuia. Cei care interogheaza actuala stare de lucruri, nu ajung insa intotdeauna sa-si abandoneze credinta in Dumnezeu, ci mai degraba sa se revolte impotriva acestui Dumnezeu care, desi poate sa opreasca desfasurarea dezastrului, nu o face, totusi. Pentru astfel de oameni, necredinta este mai degraba reactia fata de un iubit infidel decat descoperirea ca acesta pur si simplu nu exista, este strigatul inimii zdrobite, a constiintei ranite si a asteptarilor inselate. Un fel de: „cum ai putut sa-mi faci una ca asta?”

Daca raul este un lucru distinct, atunci Dumnezeu care este creatorul tuturor…

Vezi articolul original 625 de cuvinte mai mult

Despre conservarea identitatii cultice cu pret de ”cadavre” (nu conteaza cat de valoroase)

Via un ”amic” am aflat azi ca fostul meu profesor Florin Laiu a devenit ex-cadru didactic la institutul teologic unde decenii a fost un respectat si admirat dascal. Aflu deci ca domnia sa a fost mutat – cripto-disciplinar – intr-o pozitie din care sa fie mai putin ”nociv” noilor generatii de pastorasi azs care trebuie sa absolve institutul perfect convinsi ca ”bisericuta” lor e ”ramasita” – cea unica si far-de-asemanare , BisericA. Cum domnul Laiu se pare ca a ”iesit din randuri” si nu mai subscrie la cea mai ”talibana” ”teologie” azs, nici macar anii de catedra si cunostintele sale enciclopedice teologico-biblice nu l-au putut salva din fata inchizitiei de fier mandatata sa pastreze puritatea doctrinala cea mai stricta a adventismului, fara de care omenirea ar fi – cica – pierduta.

Cum domnul Laiu este posesorul unei minti iscoditoare si de neredus la tacere cu argumente subtiri-superficiale, domnia sa a comis – se vede –  eroarea de a crede ca sistemul (strasnic pazit de cerberii celei mai inguste ”orthodoxii” azs) ii va tolera micile teolegumene. ”Fatala” eroare! Modul cum intelege inspiratia Biblica, interpretarea profetica, si teologia sanctuarului – pentru o persoana cu rol formativ in chiar inima sistemului (  a nu se uita ca adventistii romani sunt cei mai numerosi din Europa) – a fost considerat intolerabil.

Conform sursei ”decizia provine din forurile BRI, via Diviziunea Euro-Africa, Uniunea Romana, si Board-ul Institutului”. Aceleasi foruri tolereaza insa in sistem un cancer extrem de contagios numit Edi Constantinescu – pastor la Chicago. Acest individ nu mai este de ani buni crestin, face prozelitism agresiv pentru ateism deghizat in agnosticism, pentru evolutionism, rationalism salbatic si alte isme care mai de care mai straine crestinismului celui mai elementar.

Gandindu-ma si la ”cazul” Iacob Coman – folosit fara scrupule  de sistem pentru acredinta institutului dupa care a urmat cea mai oribila descotorosire de domnia sa (urmata de paradoxal valorizarea sa de catre penticostali la institutul lor ) –  stau si ma intreb daca liderii azs mai au vreun dram de ratiune sau coerenta sau ar trebui internati in corpore in anumite institutii speciale…

Daca dascali de talia prof. Iacob Coman si Florin Laiu sunt eliminati ( unul pentru ”hiper”-orthodoxie azs, celalalt pentru ”hipo”-orthodoxie de acelasi soi)  pentru ca sistemul sa ”functioneze in parametri ce tind spre optim”, iar indivizi perfizi de joasa speta precum Edi Constantinescu sunt mentinuti ani buni platiti pentru a discredita exact cei pe care ar avea datoria sa-i apere, atunci azs-ismul isi merita soarta pe care tocmai incearca s-o evite: caderea in ridicol si totala irelevanta urmata de ghetoizare si fanatism.

Cand o minte ca a profesorului Laiu este trecuta pe o linie mai putin vizibila si influenta pentru ca nu aplauda si zice ”amin” la ceea ce este evident ca sfideaza bunul simt si ratiunea minima, este semn ca ceva miroase rau si deloc frumos.

Nu-mi ramame decat sa-i urez ex-profesorului meu de greaca, ebraica si altele, „vant in pupa” ca director al Centrului de Studii Rasaritene (Ortodoxe). Sper ca aprofundarea teologiei rasaritului sa se concretizeze intr-o apropiere de valorile autentice ale Ortodoxiei. Mi-as dori ca gratie conducerii domniei sale, centrul de studii sa faciliteze o mai serioasa si corecta raportare la tot ceea ce are mai bun ortodoxia. Nadajduiesc intr-o pozitionare echilibrata fata de Rasarit, nu prea la Vest… sau la extreme.

PS:  Tinand cont de aceasta semi-expulzare din sistem a fostului meu profesor, gasesc necesar sa-mi fac o mea culpa pentru unele dintre atacuri mele cateodata lipsite de ”eleganta” la adresa pozitionarilor domniei sale. Uneori am fost prea harsh si probabil si nedrept (cel putin partial) .

PPS: gasiti explicatiile domnului Laiu pe blogul unde a aparut initial informatia si catre care am dat link  chiar la inceputul postarii.

Margareta Doamna Romaniei

Socrate (Roberto Rossellini 1971)

Ecranizarea lui Rossellini din 1971 a vietii legendarului Socrate, a carui moarte Steinhardt o compara cu a lui Cristos Domnul:

Socrate si Iisus Hristos

Logic ar fi fost ca moartea lui Socrate-omul sa poarte pecetea dezordinei, a sângelui, a tradarii si a turbarii ; dar nu, a fost cum nu se poate mai senina si demna. A lui Hristos, dimpotriva, poarta  –  întreaga  –  pecetea  tragediei,  dezgustului  si  ororii. Socrate moare calm, înconjurat de ucenici fideli si atenti, care-i sorb  cuvintele  în  vreme  ce  el  –  imperturbabil  si  luminos  – soarbe otrava nedureroasa oferita cu multa deferenta de temnicer. Parasit si tradat de ai sai, Hristos se zvârcoleste pe cruce, chinuit de sete si acoperit de batjocuri. Socrate moare ca un senior, Hristos  ca  un  netrebnic,  între  doi  banditi,  pe  un  maidan. Socrate multumeste zeilor ca scapa de vicisitudinile lumii materiale, Hristos exclama : ”De ce m-ai parasit ?”.
Deosebirea  e  totala  între  cele  doua  morti,  si  tocmai  cea divina pare inferioara, tulbure. Adevarul este ca-i nespus mai umana ;  cea  a  lui  Socrate,  în  toata  maretia  ei,  pare  –  prin contrast – literara, abstracta, supusa regiei, si mai ales nerealista. Socrate – cu buna-credinta si izbândind în buna parte – se ridica de la starea de om la cea de zeu, Hristos coboara nestingherit de scârnavii pâna în straturile cele mai de jos ale conditiei umane.

Dostoievski planuia sa mai scrie pâna în 1882 un epilog al Fratilor Karamazov si apoi o viata a lui Hristos.
Pesemne ca Dumnezeu n-a vrut sa mai existe o a cincea evanghelie.

Jurnalul Fericirii, pp 124-125

De ce ar ”condamna Cerul” şahul?

Sunt distracţii, ca dansul, jocul de cărţi, şahul, damele, cu care noi nu putem fi de acord, pentru că cerul le condamnă. Aceste distracţii deschid uşa pentru mari păcate. Ele nu sunt folositoare, ci au o influenţă excitantă, producând în unele minţi pasiunea pentru acele jocuri care conduc spre jocuri de noroc, risipă şi destrăbălare. Toate aceste jocuri trebuie condamnate de creştini şi ele trebuie înlocuite cu altceva cu totul nevinovat. 2 Căminul adventist 451:3

Există distracţii, cum ar fi dansul, jocurile de cărţi, şahul, damele etc., pe care noi nu le putem aproba, deoarece cerul le condamnă. Aceste distracţii deschid uşa pentru multe rele. Acestea nu au o influenţă spre bine, ci una incitantă, generând în unele minţi pasiunea pentru acele jocuri care conduc spre jocuri de noroc şi risipă. Toate jocurile de acest fel trebuie condamnate de creştini şi înlocuite cu ceva cu totul nedăunător. Mărturii pentru comunitate vol.1 499:2

Citind vestea despre introducerea sahului in scoala, mi-am amintit de pozitia cel putin stranie a unora vis-a-vis de acest sport al mintii si perspicacitatii. Asa cum grai o doamna ”apusa” acum vreun secol (vezi citatele de mai sus), conform ”luminii” de care a avut parte, sahul ar fi nici mai mult nici mai putin decat ”condamnat de Cer” – adica de Dumnezeu Insusi. Motiv pentru care nu doar ca dansa si ai sai nu pot fi de acord cu acest joc periculos – cica – , dar intreaga crestinatate, toata suflarea crestina carevasazica, ar trebui sa renunte la a-l practica.

Norocul crestinatatii ca nu o ia in serios pe doamna din America cu vise si talmaciri asa ”prietenoase” sahului. Daca crestinii ar lua-o drept ce se pretinde , profet, cu asa o fenomenala ”revelatie”, atunci musulmanii , budistii, confucianistii si restul religiilor ar trebui sa-i ridice o statuie comemorativa doamnei cu pricina, pentru meritul de a fi oferit un substantial si generos avantaj mintilor necrestine in a se antrena intr-ale logicii si strategiei in detrimentul crestinilor (opriti preventitv de la a musca din ”fructul” oprit  al … bietului sah.)

Care ar fi insa motivele acestei interdictii, conform doamnei profet?

• ”deschid uşa pentru mari păcate”
•  ”nu sunt folositoare”
• ”au o influenţă excitantă, producând în unele minţi pasiunea pentru acele jocuri care conduc spre jocuri de noroc, risipă şi destrăbălare”

Care vor fi fiind ”marile pacate” spre care deschide usa sahul? Cumva gandirea logica? Sau gandirea in perspectiva si ”a la long”? Si la ce ma rog n-ar fi folositor? Folositoar cui? Cu siguranta sahul nu este folositor unor minti care sa se aserveasca usor unor autoritati cu pretentii … stranii.

A pune sahul in rand cu jocul de carti si dansul este o alta ciudatenie demna de cateva intrebari. Este sahul joc de noroc precum jocul de carti? Chiar deloc. Este sahul pasibil de atingeri nu chiar inocente precum se presupun in cazul dansului? Nici atat!

Sa vedem o explicatie direct de la sursa:

Astfel de exerciţii mintale, cum sunt jocurile de cărţi, şahul şi damele, suprasolicită creierul, îl obosesc pe bolnav şi împiedică însănătoşirea, în timp ce munca fizică uşoară ocupă timpul, îmbunătăţeşte circulaţia, uşurează şi reface creierul şi se dovedeşte de un real folos pentru sănătate. Mărturii pentru comunitate vol.1 540:1

Oh! Deci asta era! Pericolul de a ”suprasolicita creierul”. Sarmanul creier! Nu cumva sa iasa fum din el muncind ”prea” mult … Intr-adevar: cel mai mare pacat al sahului  este ca ii oboseste pe bolnavii de gandit prea putin . Cat priveste insanatosirea mintilor bolnave, cred mai deggraba ca  sahul va insanatosi o minte bolnava…

Sunt tare curios daca elevii apartinand cultului certat cu sahul (+ teatrul si altele…)  vor face petitie la guvern sa fie scutiti de acest ”viciu” ”condamnat de cer” sau se vor considera persecutati si abuzati daca li se va ”impune” sa-si oboseasca mintea la scoala cu acest sport atat de ”nociv”…

Cateva citate despre sah:

Şahul este piatra de încercare a inteligenţei. Goethe

Şahul este un joc util şi onest, indispensabil în educarea celor tineri. Simon Bolivar

Şi Dumnezeu i-a spus lui Iov: „Şah-mat!” Stephen Colbert

”Conform psihologilor, şahul este considerat o modalitate eficace de a-ţi îmbunătăţi funcţiile memoriei. De asemenea ţinând cont că permite minţii să rezolve probleme complexe şi să prelucreze idei, nu este de mirare că şahul este recomandat în lupta împotriva sindromului Alzheimer. Câţiva susţin că poate dezvolta inteligenţa unei persoane, dar acesta este un subiect mai complicat.

Efectele pe care le are şahul asupra tinerilor au determinat ca acest joc să fie introdus în şcolile din diferite regiuni şi ţări. S-a demonstrat că poate îmbunătăţi rezultatele şcolare ale copiilor şi că poate avea şi alte efecte pozitive.”

via Top 10 cele mai interesante lucruri despre şah

PS: apropo – imi amintesc bine ca una dintre primele mele predici ca pastor ( in Labirint – septembrie 1998) purta titlul ”Sah la… regina”; firul rosu era batalia pentru mintea/ratiunea(=”regina”) crestinului.

Insemnari zilnice Volumul al IX-lea (1 ianuarie-31 decembrie 1927) – Regina Maria a Romaniei

• Produs publicat in 2012 la Polirom
• Colectia: HORS COLLECTION
• ISBN EPUB: 978-973-46-2666-3
• ISBN PDF: 978-973-46-2667-0
• Formate: ePub (Adobe DRM) sau PDF (Adobe DRM)
• Drepturi utilizare: 6 dispozitive
• Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Kobo, Nook, Sony, Android (vezi detalii)
• Compatibil Kindle: Nu

Living Landscapes: The World’s Most Beautiful Places

White Lion (2010) Legenda leului alb

Leul alb este considerat un dar de la zei. Simpla lui prezenta garanteaza pacea si prosperitatea pentru tribul Shangaan. De mult timp insa, bastinasii nu au mai vazut picior de leu alb pana la…Letsatsi.

Precum leutul Simba din “Lion King”, Letsatsi este izgonit de haita lui si trebuie sa supravietuiasca in ostila savana. Dar pe urmele sale este un braconier avid; va reusi el sa ii scape vanatorului implacabil? Sanse sunt, avandu-l ca tovaras pe Nkulu, un leu adult si ca protector, pe Gisani, unul dintre Shangaani.

“White Lion” este mai mult decat un simplu documentar – este o poveste despre supravietuire si prietenie, venind in acelasi timp cu un mesaj umanitar: animalele rare trebuie aparate cu orice pret.

Istoria lecturii

Vezi acest document pe Scribd

Carol I al Romaniei – Jurnal. Volumul I: 1881-1887

Jurnal. Volumul I: 1881-1887 (eBook)
AUTOR:	Carol I al Romaniei
COLECTIE:	HORS COLLECTION
PRET:	22.95 RON
DOMENIU:	Istorie , Memorii, jurnale, corespondenta
ISBN EPUB:	978-973-46-2429-4
ISBN PDF:	978-973-46-2428-7
ANUL APARITIEI:	2011
FORMAT:	EPUB, PDF (Adobe DRM)

Stabilirea textului, traducere din limba germana, studiu introductiv si note de Vasile Docea.
„Avem o datorie morala in primul rind fata de regele Carol I, pentru ca domnia sa a insemnat cea mai fericita perioada a existentei noastre.” (Neagu Djuvara)
Pastrat in arhiva familiei regale si, mai apoi, la Arhivele Statului din Bucuresti, jurnalul lui Carol I, pina acum inedit, cu exceptia citorva fragmente, cuprinde patru volume, dintre care primul acopera anii 1881-1887. Purtind amprenta personalitatii regelui, jurnalul, altfel un lucru, se pare, obisnuit pentru Casa Regala a Romaniei – regele Ferdinand, regina Maria si Carol al II-lea au tinut si ei jurnale-, contine insemnarile zilnice ale suveranului, notatii de regula sumare, de citeva rinduri, dar foarte riguroase despre activitatile sale si despre evenimente ale zilei mai mult sau mai putin importante. Autorul nu urmareste o idee anume, ci reda cu fidelitate fapte, iar aprecierile personale si comentariile, care ar putea da seama mai bine de gindurile regelui, sint succinte si destul de rare. Importanta majora a insemnarilor pentru istoriografia acestei perioade provine tocmai din reflectarea fidela a politicii externe si interne a Romaniei, de la, de exemplu, pregatirea si semnarea in 1883 a aliantei cu Puterile Centrale si atitudinea regelui fata de aceasta decizie pina la lupta continua dintre liberalii si conservatorii ce se succeda la guvernare.

Toti oamenii Regelui – film de Carmen Moise – prima parte

Pe Dumnezeu nu-L poti smecheri. E foarte destept(si bun la sah…)

Un tânăr rabin era pasionat de golf. Chiar şi de Yom Kippur, cea mai sfântă zi a anului, se furişează de acasă pen­tru o partidă scurtă. Ajuns la ultima gaură, o pală de vânt îi ia mingea şi i‑o duce direct în gaură.

Un înger care a fost martor la acest miracol i se plânge lui Dumnezeu:

– Tipul joacă golf în ziua de Yom Kippur, iar tu faci ca mingea să ajungă drept în gaură? Asta e pedeapsă?!

– Sigur că e, răspunde Dumnezeu, zâmbind. Cui crezi că i se poate lăuda cu reuşita lui?

Thomas Cathcart & Daniel Klein – Platon ornitorincul intra intr-un bar

Trag doua concluzii :

Intâi, adevaratele temeiuri ale conceptiei crestine : absurdul si paradoxul. Apoi, divinitatea lucreaza amanuntit si cu pricepere, si când rasplateste si când pedepseste. Se însala amarnic toti cei ce cred – si nu-s totdeauna nerozi – ca-L pot duce pe Dumnezeu,  ca-L  pot  smecheri.  Nicidecum.  Da  sau  bate  cu nespus de migalit rafinament. De unde rezulta ca Dumnezeu nu e numai bun, drept, atotputernic etc., e si foarte destept.

Jurnalul Fericirii, p. 61

Practicarea prezentei lui Dumnezeu – fr. Laurenţiu al Învierii

Vezi acest document pe Scribd

http://www.kerigma.ro/carti.php?detalii=21292

DOWNLOAD Carte audio: Confesiunile Sfântului Augustin

Se gaseste disponibila pentru auditie sau download pe situl http://www.resursecrestine.ro/

 

”Incertitudinea – conditia de baza a crestinismului ”; Despre neputintele ratiunii – N. Steinhardt

Imi este dat, în câteva clipe de intensa emotie, sa înteleg mai bine ca oricând unele din tainele majore ale vietii.
Inteleg mai întâi ca în lumea aceasta suntem cu totul parasiti de Dumnezeu, asa cum constata si Simone Weil, si ca aceasta parasire totodata este si semnul suprem al ”existentei” si dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu, zice ea, de aceea ”se retrage” în chip absolut, ca sa ne îngaduie a fiinta (altminteri prezenta Lui ar fi echivalenta cu anihilarea noastra), ca sa ne lase o desavârsita libertate si sa asigure merit (ori mai bine zis sens) deplin îndraznetului nostru act de credinta.
Abandonat fiind cu totul si sortit unei trairi în plina patimire  dialectica,  înteleg  ca  ajutor  rational  nu  pot  primi  de nicaieri ; stupefiantele, alcoolul, erosul, mângâierile prin iluzii sau manii nu sunt valabile pentru ca ma pun la discretia bunavointei  altuia si  sunt  temporare,  ba  si  supuse  capriciilor timpului care le degradeaza ; dovezi dirimante si absolute nu exista ; teoriile se  învechesc mai rau ca oamenii, ca vesmintele, nu avem de-a face decât cu semne, iar semnele – desigur, nici nu era nevoie s-o  spuna atât de galagios Sartre – semnele pot fi interpretate în doua feluri : dialectica ne iese-n cale la tot pasul.Asa  fiind,  înteleg ca  nu  ma  pot  bizui  decât  pe  niste  foarte vagi intuitii – nici urma de constatari, reguli, siguranta obiectiva etc. -, pe niste prea tainice îndemnuri venite dintr-o lume pe care doar o simt si o banuiesc, din strafunduri foarte ascunse, din domeniul pe care Ortega îl socoteste al credintelor, nu al ideilor.
Ce mai încoace si încolo, sunt si eu slavofil, subscriu programul noii mistici a lui Homiakov : preeminenta legilor nescrise asupra oricarei dogme formulate, preeminenta intuitiei asupra cunoasterii, preeminenta legii religioase si morale asupra oricarei logici si oricarei ratiuni. Ce mai încoace si încolo, tot iezuitul Auguste Valensin enunta esentialul când admite ca, de i s-ar arata, prin imposibil, pe patul de moarte, cu cea mai perfecta evidenta, ca s-a înselat, ca nu exista supravietuire, ca nu exista nici chiar Dumnezeu, nu i-ar parea rau ca a crezut ; ba s-ar si socoti onorat ca a crezut unele ca acestea, deoarece daca universul este ceva imbecil si vrednic de dispret, cu atât mai rau pentru univers, de gresit n-a gresit cel ce a gândit ca exista Dumnezeu, ci greseala este a lui Dumnezeu ca nu exista ; ce mai încoace si încolo, nu izbutesc a gasi nimic în afara sau deasupra crezului pe care si-l formulase Dostoievski si pe care-l prezinta ca foarte simplu : cred ca nu exista nimic mai frumos, mai adânc, mai îmbietor,  mai  rezonabil,  mai  barbatesc  si  mai  perfect  decât Hristos, ba mai mult decât atât, daca cineva mi-ar dovedi ca Hristos este în afara adevarului si ca de fapt adevarul este în afara lui Hristos, mai bine as ramâne atunci cu Hristos decât cu adevarul.
Asta-i  tot  ce  am  la  îndemâna,  câteva  citate  (din  oameni cumsecade) si un sentiment – atât de firav, de nesistematic, de fragil. si totusi acest vag, marunt si smerit capital – în urma anilor de închisoare e singura mea agoniseala, o bocceluta – îmi este de ajuns pentru a-mi da o temeinica siguranta si a-mi transmite  nedezmintita  convingere  ca  stiu  ce  trebuie  si  nu trebuie sa fac.
Incertitudinea e legea fundamentala a civilizatiei occidentale – si îi e semn zodiacal ; e si conditia de baza a crestinismului. Dar ei i se alatura – ”nedovedita” pe plan omenesc, stiintific – acele convingeri care sunt mai tari ca teoremele, ca stânca. (Le avem de la autoritati mai mari.) Indemnat de ele, voi sti mereu ce sa fac, prin ele pot oricând restabili rupta legatura cu Dumnezeu, si bucuria ; pe deasupra abisului, postul emitator si postul de receptie pot intra instantaneu în comunicare.

(…) siguranta si logica absoluta nu avem, dar stim întotdeauna ce se cade sa facem, modest ; stim! Cu alte cuvinte, Dumnezeu e cu desavârsire absent în lume, dar e si cu desavârsire prezent înlauntrul nostru, asa cum spune Kierkegaard, asa cum a tunat si Sf. Bonaventura ; Dumnezeu  este  eminamente  prezent  sufletului,  ba  si  chiar imediat cognoscibil.

Jurnalul Fericirii, pp. 173-175

PS: a se observa ca agnosticismul nu-i tot una cu incertitudinea; aviz amatorilor…

Miluieste-ma Dumnezeule/Miserere mei/Have Mercy On Me, O Lord God

Corala Orfeu – Miluieste-ma Dumnezeule

Carlo Curley: J.S. Bach: Have Mercy On Me, O Lord God, BWV 721

Miserere mei, Have Mercy on Me – Psalm 51