Socrate (Roberto Rossellini 1971)

Ecranizarea lui Rossellini din 1971 a vietii legendarului Socrate, a carui moarte Steinhardt o compara cu a lui Cristos Domnul:

Socrate si Iisus Hristos

Logic ar fi fost ca moartea lui Socrate-omul sa poarte pecetea dezordinei, a sângelui, a tradarii si a turbarii ; dar nu, a fost cum nu se poate mai senina si demna. A lui Hristos, dimpotriva, poarta  –  întreaga  –  pecetea  tragediei,  dezgustului  si  ororii. Socrate moare calm, înconjurat de ucenici fideli si atenti, care-i sorb  cuvintele  în  vreme  ce  el  –  imperturbabil  si  luminos  – soarbe otrava nedureroasa oferita cu multa deferenta de temnicer. Parasit si tradat de ai sai, Hristos se zvârcoleste pe cruce, chinuit de sete si acoperit de batjocuri. Socrate moare ca un senior, Hristos  ca  un  netrebnic,  între  doi  banditi,  pe  un  maidan. Socrate multumeste zeilor ca scapa de vicisitudinile lumii materiale, Hristos exclama : ”De ce m-ai parasit ?”.
Deosebirea  e  totala  între  cele  doua  morti,  si  tocmai  cea divina pare inferioara, tulbure. Adevarul este ca-i nespus mai umana ;  cea  a  lui  Socrate,  în  toata  maretia  ei,  pare  –  prin contrast – literara, abstracta, supusa regiei, si mai ales nerealista. Socrate – cu buna-credinta si izbândind în buna parte – se ridica de la starea de om la cea de zeu, Hristos coboara nestingherit de scârnavii pâna în straturile cele mai de jos ale conditiei umane.

Dostoievski planuia sa mai scrie pâna în 1882 un epilog al Fratilor Karamazov si apoi o viata a lui Hristos.
Pesemne ca Dumnezeu n-a vrut sa mai existe o a cincea evanghelie.

Jurnalul Fericirii, pp 124-125

%d blogeri au apreciat asta: