Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte – spun textele – o alarmantă creştere. Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili. Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume. Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate. Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al „castelor“, o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială. Necinstea va căpăta o răspîndire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri. (Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaţii! Nu fac decît să citez un text multi-milenar! n.m., A.P.). Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute. Proştii, impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi. Oamenii „drepţi“, de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. În pieţe se va vinde mîncare gata-preparată (să recunoaştem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de „semipreparate“ şi de fast-food! n.m., A.P.). Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa. Vor fi mai multe femei decît bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru. Se vor răspîndi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordine şi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cu fanatismul. Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pîntecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi. Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.
Am ajuns astfel să înţeleg că singura şi cea din urmă nenorocire care se poate abate asupra noastră este să ne simţim ca acasă aici jos pe pământ. Atâta vreme cât suntem străini aici, nu ne putem uita adevărata ţară.
Stupiditatea unor asemenea gafe este greu explicabila( daca pot fi explicate…). Oricate motive politicianist-”strategice” ar fi invocate, asemenea pozitionari compromit iremediabil. Intentiile nu scuze faptele. Vorba lui Steinhardt cand scrie despre nebunia lui Iuda:
Crima, adulter, tradare sunt numele date cu cinism si egalitara indiferenta de lumea fenomenala unor actiuni înapoia carora stau complicate si câteodata nespus de pure consideratii. Ce-i pasa realitatii ? Ea nu-ti cerceteaza inima, rarunchii si mintea, ci deschide vechile dictionare mucegaite si cele mai noi suplimente argotice spre a scoate dintr-însele denumirile cele mai împutite si mai ordinare, mai grele de povara tuturor strabunelor faradelegi.
Daruind vei dobandi, p. 226 (Polirom)
In virtutea observatiilor monahului de la Rohia, ceea ce a facut mr Wilson, seful mondial al azs-ilor, se cheama aprobarea tacita a unui individ numai lider de laudat nu : Mugabe. A chema la supunere fata de un asemenea individ si a te ruga pentru conducerea lui este… incalificabil. Sau se califica intr-o eticheta deloc confortabila: prostie crasa sau complicitate implicita. Caci ce altceva inseamna a aproba indirect abuzurile si mizeriile de care este acuzat nu degeaba acest individ?
“Let us pray for the leadership of this country. The Bible requires us to do so. We should respect and submit to the leadership of this country because all leaders are appointed by God,” said Pastor Wilson.
Chiar asa mr Wilson? Ei nu ma-nnebuni! ”All leaders are appointed by God”????????? Mai sa fie ! Acu inteleg eu de ce azs-ii germani au fost ok cand ii ciuruiau pe azs-ii din tabara non-hitlerista. Si cate alte atrocitati venite via ”All leaders are appointed by God”!
Mugabe has garnered almost world-wide criticism for destroying his country’s economy, murdering citizens, and saying things like, „Hitler has only one objective: justice for his people, sovereignty for his people, recognition of the independence of his people and their rights over their resources. If that is Hitler, then let me be a Hitler tenfold.”
Robert Mugabe (n. 21 februarie1924, în Masvingo) este președintele Republicii Zimbabwe din 1987. Între anii 1980 – 1987, Mugabe a fost prim-ministru. Încetul cu încetul, Mugabe a instituit o dictatură brutală.[1] Situația economică a statului este deplorabilă, inflația ajungând în 2008 la 2,2 milioane de procente.[2] Populația suferă de foame, Mugabe răspunzând cererilor maselor cu măsuri brutale, care sunt condamnate de ONU și de organizațiile care militează pentru drepturile omului.[3]
Mr Wilson, daca taceai… destept ramaneai! Ar fi oare contraindicat ca liderii sa aiba un IQ minim pentru a ocupa o functie de top? Intrebare retorica…
Indiferent despre care ”biserica” cu pretentii de ”cea adevarata” vorbim – fie ea catolica, ortodoxa sau vreuna dintre cele protestante – minciuna pare ok atat timp cat serveste intereselor… partidului cu pricina. Fix ca si printre politicieni, fetele bisericesti nu au nici o problema de constiinta sa trambiteze sus si tare minciuni atat timp cat sansele de a fi demascate sunt mici sau cei care descopera fraudele nu-s suficient de periculosi.
Si nu vorbim aici de ”fraus pia” desi asa se incearca sa fie prezentate cand iese la iveala adevarul. Adesea minciunile ”sfinte” ale ”bisericilor” care mai de care ale Adevarului – cica – nu-s decat niste manarii si gainarii necesare insa pentru propaganda de partid. O alta tactica jegoasa de PR este ca atunci cand mizeriile ajung la lumina soarelui ele sa fie regretate ca si ”exceptii” care nu reprezinta ”adevarata” stare de lucruri.
Cu atat mai de mirare este cand un raport oficial ”forteaza” mana celor deloc veseli la investigatii sa ia ”taurul de coarne” si sa o lase mai moale cu ”cosmetizarea” realitatii – mai corect spus cu parfumarea deseurilor urat mirositoare.
Si uite-asa, iese la iveala si urat mirositorul adevar: statisticile triumfaliste ale ”cresterii bisericii”. De teama sa nu fie acuzati de necredinciosie la contributii, iaca se ajunge la ”verificarea corespondentei cu realitatea” a numerelor umflate de membri din registre. 😀 Cand e problema de bani, adevarul iese la iveala. Doar banii sa curga ! Sau macar sa se stie ca ”boborul” cotizeaza constiincios.
Cum ramane cu ”succesurile” si ”botezurile” pe banda si la comanda intru umflarea ”sfintelor” registre pentru a da bine in rapoarte? Numai cand imi aduc aminte de directivele legate de recensamanul recent si ma cuprinde ”mirarea” de ce abia dupa recensamant se gandesc unii sa spuna adevarul mai putin ”fardat”. Curat-murdar, coane Fanica!
Uneori cumpar carti asa…aproape intamplator. O iau, o rasfoiesc si, dupa ce am citit doua sau trei fraze, gata. M-am inselat de multe ori, recunosc. Sunt carti care ocupa doar spatiu in biblioteca mea si care nu vor ocupa niciodata vreun loc in viata mea si n-o sa le las sa-mi muste din timp.
Pe Antonie de Suroj l-am intalnit intr-o librarie din Arad si l-am luat cu mine in drum spre Cluj. Am citit aproape pe tot parcursul calatoriei. A fost ceea ce eu numesc o „Intalnire”. Adica acel ceva care te face sa rezonezi, sa te identifici cu cineva, cu un text, o carte si cu omul din spatele acestora, chiar daca acesta nu mai este demult de aceasta parte a cerului.
In felul acesta i-am descoperit pe Ernesto Sabato si pe Steinhardt, pe Gustave Thibon si pe Oswald Chambers. Au fost INTALNIRI, borne pe marginea drumului vietii…
Am mai citat și cu altă ocazie câteva paragrafe din carteaRâuri de apă vie (scrisă de fratele Yun în colaborare cu Paul Hattaway). Nu susțin că are întru totul dreptate, însă, venind dintr-o biserică în plină efervescență, în care lucrurile se întâmplă la altă temperatură, poate că are ochiul ceva mai limpede decât noi, cei care stăm aici și ne-am cam obișnuit cu apele în care ne scăldăm. Am putea cel puțin să evaluăm cu onestitate avertismentele pe care le punctează. Plus că anumite observații tare iute te fac să te gândești la un exemplu concret, cunoscut.
Probabil că soluțiile propuse de el nu sunt nici infailibile, nici universale. Însă trebuie ținut cont că le-a văzut funcționând și dând roade în Biserica chineză, care își desfășoară activitatea în semiclandestinitate. Măcar nu-s din teorii, ci au fost încercate pe oameni.
Dacă tot vin sărbătorile, avem cel puțin un subiect de…
Marea capodoperă a lui Pieter Bruegel, „Calvarul”, ilustrează povestea Patimilor lui Hristos, situată în Flandra în anul 1564 sub dominaţie spaniolă, în acelaşi an în care Bruegel a creat tabloul. Din cele peste cinci sute de personaje care ocupă remarcabila pânză a lui Bruegel, „Moara şi crucea” se concentrează pe câteva caractere, a căror poveşti de viaţă se desfăşoară şi se împletesc într-un peisaj panoramic populat de săteni şi călăreţi cu pelerine roşii. Printre ei se regăsesc Bruegel însuşi (jucat de Rutger Hauer), prietenul lui şi colecţionarul de artă Nicholas Jonghelinck (Michael York) şi Fecioara Maria (Charlotte Rampling).
„Moara şi crucea” invită privitorul să reconstruiască din desenele pregătitoare ale lui Bruegel sensul profund al scenelor. Urmărind indiciile din schiţele pictorului, privitorul alcătuieşte o poveste epică despre curaj, provocare şi sacrificiu şi ca un detectiv pe un drum cu indicii, reuşeşte să descifreze limbajul ascuns al simbolurilor. Unul dintre cei mai aventuroşi şi inspiraţi artişti şi cineaşti, Lech Majewski, transpune „Calvarul” în cinema, invitând privitorul să trăiască în interiorul universului estetic al picturii pe măsură ce este creată. „Moara şi crucea” este de asemenea un ospăţ de efecte vizuale uluitoare, o alegorie provocativă şi un tur cinematic pe tema libertăţii religiilor şi drepturile omului…
Data fiind gravitatea extrema a situatiei, revin asupra mazilirii profesorului Laiu, mai ales dupa doua explicatii oferite chiar de domnia sa. Desi probabil postarea mea va fi fara efecte practice (stiu prea bine sistemul…), totusi macar cineva sa zica lucrurilor pe nume, fara menajamentele cu care domnul Laiu cauta sa atenueze din penibilul dramei.
So… conform precizarilor d-lui profesor, domnia sa va fi mentinut pana la sfarsitul anului academic desi in urma recomandarii forurilor superioare va fi mutat disciplinar. A fost deci mai mult decat suficienta o ”recomandare” de ”sus” pentru ca administratorii Uniunii si bordul institutului sa se execute si sa-l execute… cu intarziere (daca ideile sale sunt atat de ”cancerigene” cum de sunt tolerate inca luni intregi la catedra?).
Dar cum de s-a ajuns aici? Situatia ar fi comica daca nu ar fi de un tragism vecin cu absurdul. Iaca algoritmul dupa care poti fi ”debarcat” ”cu jena” de rigoare: te duci la un colocviu stiintific si-ti prezinti naiv si cu buna credinta rezultatele unor ani de studii facute in cea mai buna credinta si fidelitate fata de organizatia care te salarizeaza. Ai nesansa ca la colocviu sa vina si niste indivizi de la inchizitia azs care se sesizeaza din oficiu cu privire la ”ereziile” din studiile tale (diseminate ”pervers” si livrate academic intru subminarea maicii si sfintei ”Biserici” a ramasitei). Drept urmare esti luat la ochi, si incepe procesul – in care daca nu spui ”retractez si ma pocaiesc in praf si cenusa” nu poti avea alta soarta decat rugul – de asta data deghizat in mutarea la o comisie gratie careia ti se va inchide gura sa nu mai se auda ”ereziile” din domeniile pe care le stapanesti mai bine ca inchizitorii tai.
O ilustratie a procesului se poate vedea in ecranizarea povestirii lui Martin Luther:
Pentru cine contesta paralela iaca o parafrazare practic a cuvintelor lui Luther in cuvintele prof. Laiu:
Este posibil ca unele din afirmaţii să se dovedească imprecise sau chiar greşite, chiar dacă eu le văd acum corecte. Sunt simple propuneri. Dar pentru multe ele nu am nici un dubiu că sunt corecte. Admit că pot fi greşit şi acolo unde am cele mai profunde convingeri. Dar am nevoie de dovezi mult mai puternice decât cele care circulă, ca să mă pot clătina cât de puţin. Iar dacă am şi convingeri puternice, care nu cedează în faţa argumentului autorităţii, nu înseamnă neapărat că sunt arogant.
Revenind – ce a vrut domnia sa:
Ceea ce doresc eu nu este un recurs, ci o normalizare a sistemului, pentru ca cercetarea teologică să fie cât mai largă şi mai progresistă. Şi doresc aceasta nu pentru a răsturna doctrinele confesionale, nu am nici o înclinaţie de acest gen (se ştie prea bine asta pe web), ci tocmai pentru a ne asigura de înţelegerea şi formularea lor mai exactă. Nu am nici o îndoială că studiul critic al acestor probleme este o datorie a noastră, ca Biserică, şi nu o catastrofă. Există riscuri, dar fără asumarea riscurilor, nu există nici un progres.
(…) Eu aş fi preferat legea, dacă ar fi existat o lege rezonabilă pe undeva. [NU ”harul” mutarii disciplinare]
si ce a iesit:
FL: ”îmi pare rău şi mi se pare straniu că de lucrurile pe care le ştiu cel mai bine nu are nimeni nevoie”
FL: ”îmi pare rău că nu am putut prevedea politica de rezolvare a acestor cazuri, pentru că dacă ştiam, nu aş mai fi prezentat referatul acela. Am dorit să provoc cercetarea, nimic mai mult.”
FL: ”dacă un cadru didactic are o influenţă care este concepută ca fiind contraconfesională, nu poate fi tolerat, afară de cazul că retractează, sau se angajează să tacă.”
Urmatoarea fraza da seama de adevaratele dimensiuni ale tragicului si absurdului situatiei:
Dar de la simpatie şi până la a-ţi risca obrazul (sau jobul) pentru altul sunt câteva mile. Ca să iei public apărarea cuiva într-o situaţie foarte nepopulară ai nevoie de convingeri puternice şi/sau de o simpatie sporită, care poate să se manifeste doar în situaţii excepţionale (de exemplu, când sunt ameninţate viaţa, libertatea sau locul de muncă al amicului).
Mai pe romaneste: ”cei trei crai” de la rasarit au executat rapid sentinta pentru a-si feri/salva dosurile/scaunele. O recomandare a forurilor superioare a fost mai mult decat suficienta pentru a trage pe linie moarta probabil cea mai erudita minte a adventismului mioritic, expertul numarul 1 in interpretare profetica si ebraica (daca nu si in greaca…) al azs-ilor romani. N-au mai contat anii de munca asidua, nici eruditia, nici caracterul crestin deosebit ale ”ereticului”. Tot ce a contat a fost salvarea dosului/scaunului propriu si ramanerea in gratiile forurilor superioare. Cel putin unul dintre ”cei trei crai de la rasarit” i-a fost student profesorului Laiu. M-as bucura si mira sa aflu ca macar el a avut minima decenta a unui vot de abtinere, daca nu a avut curajul unui vot pentru fostul nostru profesor.
Intrand insa putin mai adanc in subtilitatile si catacombele mazilirii este important de inteles de unde vine aceasta ”ne-mila”. Doctrina sanctuarului – la care domnul Laiu a adus anumite reformulari si precizari fata de dogma infailibila oficiala este nici mai mult nici mai putin decat chiar fundamentul azs-ismului, pivotul care sprijina intregul edificiu al cultului. Azs-ismul cade sau sta functie de doctrina sanctuarului – o spune profeta lor EGW raspicat si fara drept de apel : doctrina curatirii sanctuarului este chiar „temelia și stâlpul central al credinței advente” (GC 409). Cum ar putea ascunde aberatia numita 22 octombrie 1844 daca nu ar fi fost inventat si tinut cu dintii de aceasta ”temelie”?? S-ar face praf si pulbere tot sistemul.
Deci pacatul capital al prof Laiu este a fi zis ”sibolet” in loc de ”şiboletul” EGW+ sefii azs in ce priveste subiectul extreeeeem de sensibil al sanctuarului. Aici a nu adera fara rezerve( intelectuale, exegetice) la cea mai rigida interpretare oficiala a insasi ”fundatiei” sanctuarului este deci sinonim cu culpa infidelitatii sau cel putin cu suspiciuni ce se lasa cu ”recomandari” de tragere pe… linia moarta.”Talibanismului” azs pur, absolutizarii EGW si a GC, fundamentalismului prost (inteles) si extremist – lor le-a cazut victima profesorul Laiu. Si lasitatii celor ce mai degraba isi salveaza fundul/scaunul decat sa ia parte unui coreligionar care a avut ”tupeul” de a gandi si rosti mai mult sau altfel decat a decretat ”sfantul oficiu” al forurilor superioare ( ma intreb ce diferenta mai e intre directivele Vaticanului sau ale Turnului de Veghe si ”recomandarile” sefilor azs…)
Acestor politruci religiosi preocupati mai degraba de salvarea propriul dos/scaun si de ramanerea in gratia superiorilor decat de adevar si dreptate le dedic via ”colonelul Slade” un mini-speech . Activistii de partid azs si cadrele responsabile de bunastarea partiduletului lor ar face bine sa ia aminte la discursul lui Al Pacino. Si sa intre in pamanat de rusine (daca mai stiu ce e aceea…). Sa-si faca harakiri chiar nu ma astept. Cere prea mult prea multa demnitate…
Ancient Faith Music
Calendarul Intercultural
Părintele Nicolae Steinhardt
Pro(-)scris 
Comentarii recente