Despre stanga europeana si derapajele ce urmeaza


Sarkozy a fost infrant si socialismul preia fraiele in Franta. Este  stirea ultimelor zile si analistii se intrec in prognoze si previziuni cu privire la impactul votului francezilor asupra Europei. Si asupra lumii.

Omenirea a ajuns la stadiul in care cateva sute de mii de voturi intr-un colt al lumii ajung sa schimbe macazul pentru intreaga lume, prin ricoseu, pe principiul ”jocului de domino”. Faptul ca au fost cateva zeci de mii de francezi care au respins austeritatea, a inclinat balanta in Franta spre o schimbare de ”macaz” care va influenta vietile europenilor si ale multor altor cetateni ai lumii, incomparabil mai numerosi decat numarul voturilor francezilor, acel numar mic care totusi a fost suficient de mare pentru a fi facut diferenta intre austeritate si ”crestere”.

Faptul ca austeritatea este greu suportabila si doar niste cetateni responsabili si-o asuma nu e un secret. Faptul ca politicile sanatoase ale Germaniei au confirmat calea amara dar necesara a ”intinderii (doar) cat te tine plapuma” nu inseamna ca va fi de acum si calea cea buna pentru insanatosirea batranului continent . Caci democratia, aceasta dictatura prosteasca a numarului si cantitatii fara calitate, prin voturile catora zeci/sute de mii de francezii iresponsabili care au inclinat balanta, va pune pumnul in gura responsabilitatii proverbiale a nemtilor. Si odata cu acest derapaj Europa poate deja stinge lumina: si-a semnat singura sentinta. Amanarea rezolvarii problemei datoriilor nu va face decat ca urmatoarea criza sa fie si mai grava decat cea actuala si… fara leac. Daca acum medicamentul amar ar fi fost luat, mai exista o sansa. Socialismul insa este sinonim dezastrului economic si nu numai. Este cat se poate de regretabil ca excesele si excentricitatile unor nedemni ajunsi la carmele dreptei au inlesnit revenirea la putere a stangii.

Europa, prin Franta, vireaza pe drumul infundat al iresponsabilitatii si trage odata cu ea in rapa economia mondiala.

Celor tentati sa-mi atraga atentia ca nu-s ”de specialitate” le amintesc doar cateva din sentintele magistrale ale unui super-specialist – Petre Tutea:

Social-democraţia este laptele bătut al comunismului.

Stiţi ce vor social-democraţii? Să facă şi bine, dacă se poate, dar să nu facă ce trebuie. Social-democraţia e anticamera comunismului. Numai că, dacă prin social-democraţie s-a intrat în comunism, nu se poate ieşi din comunism tot pe-acolo. E ca o uşă care se poate deschide numai dintr-o parte. Social-democraţii n-au forţă activă de luptă. Păi n-au guvernat Germania social-democraţii? Drept care au făcut pe ei!

Stînga nu poate guverna. Cînd vine la putere e pustiu.

Toate formele de stînga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu.

A te opune comunismului[si social democratiei, nota mea] înseamna a apara puritatea Codului Penal. Comunistii nu trebuie tratati ca infractori de drept comun. Ca hotii de buzunare, ca tîlharii, ca violatorii de dame…

Democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numărul înlocuieste calitatea… Triumful cantitătii împotriva calitătii.

Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturală a valorilor. Democratii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democratie.

Prin însăşi ordinea ei ideologică, democraţia îl obligă pe idiot să stea alături de geniu şi să-i poată zice: ce mai faci, frate? Partea proastă este că oamenii de excepţie pot ajunge captivi în cirezile democrate.Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea. Numai că, uneori, un individ ajunge să influenţeze foarte mult asupra maselor. Aceştia sînt aleşii. Istoria este făcută de aleşi. Paradoxul societăţii umane este că mulţimea îi produce pe conducători, iar aceştia o conduc. Ideea de echilibru social este caracteristica oricărei democraţii burgheze. Asta e forţa constantă a democraţiei. Iar extremelor – fie extremei stîngi, fie extremei drepte – , care violează ideea de echilibru social, democraţia le este ostilă.

Eu nu sînt democrat. Am asemănat democraţia cu jigodia la cîine: nu scapă decît cei care sînt tari.

Eu sînt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de poporul român. Şi pînă la urmă mi-am modificat poziţia: nu sînt democrat, sînt demofil, iubitor de popor.

Democraţia totală e cimitir istoric. Noi nu sîntem în pericol, că n-avem nici măcar democraţie; un cimitir istoric presupune un trecut de viaţă care să fie îngropat.

Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu. Dar ea se deosebeşte de egalitarismul comunist prin lege. În democraţie legea funcţionează, în vreme ce în comunism legea nu există; e tiranie.

Cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul. Pentru că asigură elita conducătoare,triumful personalităţii, triumful elitei conducătoare, nu-i aşa, şi nu deranjează cu nimic mersul dogmatic al lumii creştine. În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcîndu-se nederanjate de nimeni. Democraţia înseamnă mai puţin decît liberalismul, care are într-un anume fel şi un aspect aristocratic.

Singurul sistem suportabil, fiindcă e compatibil cu demnitatea şi libertatea umană, este liberalismul englez. Liberalismul instituie concurenţa ca o competiţie de valori, şi nu confiscarea umană. El are un singur defect:prin competiţia dură care se practică în liberalism, nu poate fi evitată apariţia deşeurilor sociale, adică a neajutoraţilor. Orice sistem social rămîne pînă la urmă un joc deschis, neterminat. Nu s-a găsit formula de echilibru între individ şi societate care să n-aibă nici un rest.

Sigur că forma ideală de guvernămînt e monarhia. Monarhia ar presupune şi alegeri, şi partide şi ar presupune un arbitru: acest arbitru, văzînd forţele politice în conflict, alege el, de fiecare dată, dar n-o alege pe cea mai populară, ci pe cea mai adecvată interesului general. Deci monarhia n-are criterii de conducere democratice. De fapt monarhia a făcut România Mare, iar democraţia a mai redus-o.

Petre Tutea , Cugetari memorabile

A se citi si : Presa conservatoare britanică îl acuză pe Francois Hollande că vinde iluzii

PS: celor ispititi sa ma critice pentru ”implicare politica” le amintesc faptul ca si cand cumpara iaurtul cotidian de la supermarket ei fac politica… involuntar si inconstient adesea.

Despre Liviu
Crestin, absolvent al unei facultati de teologie (protestanta). Pasionat de Biblie, carte buna, muzica buna, film bun,alte bunatati... si teologie comparata si istoria Bisericii. De orientare teologica Wesley-ana, simpatizant al paleo-ortodoxiei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: