Conditia umana: intre absurd si transfigurare

Gherla, camera 80

Simpozion despre „omul si viata in existentialism”. Sartre spune ca omul tasneste(surgit) in viata; Heidegger ca este aruncat, azvarlit (geworfen) in ea. Omul este aruncat in viata ca un zar, aruncat – de nimeni. Iata absurdul conditiei umane: sosesti in viata fara voia ta si te afli inaintand spre moarte odata cu fiecare clipa ce trece. Autenticitatea consta in a accepta absurditatea si de a-ti trai rolul.

Crestinismul: omul isi transcende si-si transfigureaza viata, prefacand-o in cale spre mantuire, dandu-i un sens soteriologic.

N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Manuscrisul de la Rohia (Polirom 2012), p 35

baza conditiei umane… – existenta omului in lume, un dat ireductibil: omul se afla in lume, e aruncat in lume, cum spunea Heidegger… (omul) se afla in lume, isi face un loc in lume.

A. Scrima, Funcţia critică a credinţei

NICOLAE STEINHARDT – Calea eliberarii

Emisiunea – De la + la infinit /”NICOLAE STEINHARDT – Calea eliberarii”
emisiunea TVR INFO din 17 martie 2012
invitati: George Ardeleanu – istoric literar, Monica Pillat- scriitoare

interviu pr. arhim, MINA DOBZEU (Parintele Mina, este cel care l-a botezat in detentie pe evreul Nicolae Steinhardt)

interviu FLORIAN RAZMOS (este unul dintre prietenii lui N. Steinhardt si martor al ultimelor clipe din viata monahului de la Rohia. Este, totodata, martor al complicatului travaliu care sta la baza Jurnalului fericirii. Membru al Fundatiei „N. Steinhardt” din Baia-Mare, domnia sa a pus, in ultimii ani, la dispozitia presei culturale documente si pagini antologice din arhiva epistolara a lui N. Steinhardt (in special corespondenta cu Emil Cioran si Constantin Noica) si a reeditat teza de doctorat a cunoscutului scriitor si memorialist)

interventie telefonica PS IUSTIN HODEA – Episcop vicar al Maramuresului si Satmarului

moment de arhiva cu vocea lui NICOLAE STEINHARDT

realizator: Razvan Bucuroiu

Infernul unui om fericit – Nicolae Steinhardt

Documentar realizat de Televiziunea Romana despre viata si opera lui Nicolae Steinhardt.

Despre lupta crestina

Funcţia critică a credinţei – André Scrima

Distincţia şi articularea între credinţă şi religie, raporturile lor specifice cu ordinea istoriei, cu proiectul omului modern: iată subiectele unei investigaţii conduse cu pătrundere spirituală şi rafinament intelectual. Laicitatea face şi ea parte din planul divin. În ea, credinţa vie are de descifrat semne şi responsabilităţi, are de întruchipat un vector eliberator, critic faţă de orice închidere, fie că ţine de proiecte şi ideologii seculare sau de instalările religiei în veac.  „Conştiinţa credinţei”, spune André Scrima, „îşi adresează critica atât lumii, cât şi instituţiei religioase […] cu dorinţa de a le asuma pe amândouă într-o luciditate mereu vie, de a le îndemna la o depăşire şi de a le oferi, în cele din urmă, un fel de profeţie a sensului: anume că lumea are un sens, că, în pofida a toate, lumea este încă în stare să primească acest sens, această iubire, să facă faţă scopului ei ultim”. (Anca MANOLESCU)

Cluj/Bucuresti, 4 August (1964): pomeni,pasi maruntei si ochi vioi

— In tren, fireste, nu dormim. Suntem cu totii prea agitati (Scurtu   ne povesteste cele doua evadari ale lui, de pe bac în delta)  si  toata  lumea  ne  recunoaste  de  unde  venim  –-  dupa capetele rase, dupa îmbracamintea ponosita, dupa totala paloare, dupa miros (mai cu seama) – –,  ne face loc, ne da de mâncare, ne vâra bani în hainele atârnate de cuierele compartimentelor…

Pe tata îl gasesc în strada, aproape de casa. Il sprijina varul care a venit sa-l scoata la plimbare si la frizer. E mic, necrezut de mic, mult gârbovit si face pasi maruntei, dar umbla fara teama  si ochii-i sunt vioi. Il iau de bratul drept fara sa ma fi observat si când întoarce capul îi cer sa nu plânga.
— – Sa plâng ? zice. Ce-s prost ? Ia spune, tu ai mâncat ceva astazi ?

Jurnalul fericirii

… cât de mizerabila e situatia noastra în lume …(N Steinhardt)

In camerele din închisori –- pentru ca acolo e violent amplificata, exacerbata –- am înteles cât de mizerabila e situatia noastra în lume : prin simpla noastra existenta deranjam pe altii.
N-avem încotro. Se cuvine sa întelegem ca orice am face si oricât ne-am stradui, tot suparam. Singura solutie e resemnarea. Ce putem face ? Sa tacem, sa tacem. Sa nu facem raul, si nici binele cu sila. Dar si trecând, tacând, tot nemultumim. O data pentru totdeauna se cade sa ne bagam bine în minte : deranjam doar pentru ca suntem prezenti. Si sa nu ne oprim aici : mai trebuie sa recunoastem ca si ei ne deranjeaza pe noi !  Gând înfiorator. Caci nu suntem mai buni ca ceilalti, tot în aceeasi oala ne aflam si fierbem înabusit.
Absurdul e unul din parametrii conditiei omenesti.
Iesim din obezi prin dragostea de Hristos, cale ocolita, dar sigura catre iubirea de aproapele si îndurarea prezentei lui.

Jurnalul fericirii