Parabolele Imparatiei

546 Isus cheamă la intrarea în Împărăţie slujindu-se de parabole, trăsătură tipică a învăţăturii sale 252 . Prin ele, El cheamă la ospăţul Împărăţiei 253 , dar cere şi o alegere radicală: pentru a dobândi Împărăţia, trebuie să dai tot 254 ; cuvintele nu sunt de ajuns, trebuie fapte 255 . Parabolele sunt pentru om ca nişte oglinzi: primeşte el, oare, cuvântul ca un pământ pietros sau ca un pământ bun? 256 Şi ce face cu talanţii primiţi? 257 Isus şi prezenţa Împărăţiei în această lume se află tainic în miezul parabolelor. Trebuie să intri în Împărăţie, adică să devii ucenic al lui Cristos, pentru a „cunoaşte tainele Împărăţiei cerurilor” (Mt 13, 11). Pentru cei care rămân „afară” (Mc 4, 11), totul rămâne enigmatic 258 .

252 Cf. Mc 4, 33-34.
253 Cf. Mt 22, 1-14.
254 Cf. Mt 13, 44-45.
255 Cf. Mt 21, 28-32.
256 Cf. Mt 13, 3-9.
257 Cf. Mt 25, 14-30.
258 Cf. Mt 13, 10-15.

Catehismul romano-catolic, 1993,  Bucuresti ,

%d blogeri au apreciat asta: