Viata creştină = viata mistică = o reînvătare a iubirii (Bernard din Clairvaux)

In esentă, păcatul constă în actul prin care se vrea pe sine pentru sine, sau vrea pentru sine celelalte fapturi ale lui Dumnezeu, în loc să se vrea pe sine şi să le vrea şi pe celelalte pentru Dumnezeu. Această  „vrere personală” l-a facut pe om deosebit de Dumnezeu, dar harul Mîntuirii are drept urmare reaşezarea omului în asemănarea divină pe care a pierdut-o. Viata creştină este deci una cu viata mistică, iar aceasta poate fi socotită, la rindul ei, o reînvătare a iubirii. Să-I iubeşti pe Dumnezeu pentru el însuşi înseamnă să -I iubeşti cu o iubire dezinteresată, adică, aşa cum explică Sfantul Bernard în De diligendo Deo, cu o iubire care-şi află în sine răsplata. Cu siguraniă că Dumnezeu va răsplăti iubirea, dar de vreme ce iubirea exclude urmărirea ori­cărei răsplăti, este contradictoriu să-I iubeşti pe Dumnezeu aşteptînd o răs­plată şi, în acelaşi timp, să-I iubeşti fară să fii răsplătit. O dată ajunsă la aceas­tă puritate de intenţie, iubirea pe care şi-o poartă omul sieşi nu se mai opune celei a lui Dumnezeu pentru Dumnezeu, pentru că omul a redevenit el însuşi, ima ginea lui Dumnezeu. Nemaifiind decît iubire a lui Dunmezeu pentru Dum­nezeu, iubirea pe care şi-o poartă omul se leagă cu iubirea lui Dumnezeu pentru el, cu care se întîlneşte în intenţie. Ea poate atunci, cu voia lui Dum­nezeu, să-şi atragă sufletul ca pe o soaţă şi să se iubească în această imagine a lui aşa cum se iubeşte în sine. Extazul nu este altceva dec ît punctul cel mai înalt al unirii voinţelor şi al coincidentei iubirii omeneşti cu iubirea dumne­zeiască.

Etienne Gilson – Filozofia in Evul mediu – Humanitas (1995)

Povara libertatii

Marele inchizitor al lui Dostoievski a dovedit, cu o dialectică cruntă, că majoritatea oamenilor se tem de fapt de propria lor libertate şi că marea masă, din oboseală fată de istovitoarea multiplicitate a problemelor, fată de complicaţia şi rãspunderea vieţii, doreste o mecanizare a lumii printr-o ordine definitivă, valabilă pentru toţi, care s-o scutească de orice muncă de gindire. Acest dor mesianic de o deproblematizare a existenţei constituie fermentul propriu-zis, care netezeşte căile pentru toţi profetii sociali şi religioşi.

Stefan Zweig – Lupta in jurul unui rug

Noi apariţii editoriale: Psaltirea renascentistă franceză

No. 14 plus minus

DSCN7087

 

 

*

Book of Psalms

 

We salute the publication by the Romanian Academy of The Renaissance French Book of Psalms – a volume of an exceptional cultural and artistic value. The volume has been published at the beginning of 2013 and it will be launched and made available in bookstores starting May 2013.

The French poets Clement Marot and Theodore de Beze have embellished the psalms in ineffable poetical beauty; the Renaissance perfume of the psalms is a cultural treasure of inestimable value. So were the melodies created for those psalms by composers such as Franc, Bourgeois et Davantes.

The lyrics of the 150 Psalms are new – however, they are not mere translations of the ancient French Book of Psalms; nonetheless, they all match the primary poetical matrix, the number of syllables, the original rhythm and rhyme from the 16th century – an accomplishment that had…

Vezi articol original 982 de cuvinte mai mult

Toată lumea are IN PARTE dreptate – N. Steinhardt

Până la urmă îmi pare că toată lumea are în parte dreptate, că fiecare deţine o părticică dintr‑însa. Da, toţi au dreptate. (Iar nu: nimeni n‑are dreptate.) Şi hitleriştii, că prea a fost absurd tratatul de la Versailles şi prea cumplită mizeria Germaniei după război. Şi comuniştii, că există cu adevărat exploatare şi sete de bani şi sărăcia‑i lucru rău şi urât şi nu duce la nimica bun şi de folos. Până şi social‑democraţii, până şi ei au fărâma lor de dreptate, aşa căldicei ce se află, şi nătângi de dau în gropi şi fac comuniştii ce vor cu ei. Toate popoarele, toate doctrinele şi fiecare ins pentru sine. Nu există o teorie care pe toate, singură, să le poată lămuri şi rezolva, nu există glas care să poată striga: numai eu, voi nu. Şi bine face Dumnezeu că trimite ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, şi peste liberali şi peste ţărănişti, şi peste sionişti şi peste cuzişti, şi peste ortodocşi şi peste adventişti (măcar că nu se spală sâmbăta), şi peste legionari şi peste simplii contrarevoluţionari.

Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia

Bine le mai zice parintele Nicolae! 🙂 Problema este ca desi fiecare are cate nitica dreptate , fiecare partid (politic, religios) sustine ca de fapt el are toata dreptatea/corectitudinea. Cum mai spuneam, fiecare a accentuat si adesea gonflat bucatica de adevar/dreptate „in posesie” si adesea a facut din ea criteriuL autenticitatii , „shiboletul” caruia toti trebuie sa i se supuna:

  • ortodocsii cu traditia patristica – insa s-au impotmolit in anacronisme superstitioase
  • catolicii cu unitatea bisericii – dar au dat-o cu bata-n balta cu infailibilitatea papei
  • luteranii cu sola fide – au neglijat insa faptul ca credinta in fapte se vede
  • calvinii cu suveranitatea divina – au ajuns nefericit la aberatia dublei predestinatii
  • baptistii cu botezul – si numai botezul adult
  • penticostalii cu harismele – pana i-au luat duhurile ne-bune
  • adventistii cu sabatul –  gonflat in „sigiliul lui Dumnezeu”  – sabatul in locul Dumnezeului sabatului- Duhul Sfant 

Nu e deloc de mirare ca astazi tendinta printre crestini este de a evita asocierea cu etichetele si „brandurile” ( partinitoare si subiective ) diverselor partide si partidulete crestine. 

Oare nu mi-ar fi destula nenorocirea daca nu Te-as iubi?

Cine-mi va da putinta så må odihnesc întru tine? Cine va face så intri în inima mea si så o îmbeti cu vinul dumnezeiesc, asa încît så uit de råutåtile mele si så te îmbråtisez pe tine, singura mea avutie?
Ce esti tu, Doamne, pentru mine? Îndurå-te de mine ca så pot spune! Dar ce sunt eu însumi în fata ta ca så-mi poruncesti så te iubesc astfel încît, dacå n-as face-o, så te mînii împotriva mea si så må ameninti cu nenorociri cumplite? Oare nu mi-ar fi destulå nenorocirea dacå nu te-as iubi? Vai, mie! Spune-mi, Doamne, Dumnezeul meu, în îndurarea ta, spune-mi ce esti tu pentru mine! Spune sufletului meu: Eu sunt mîntuirea ta! Spune aceasta, ca så aud. Iatå, auzul inimii mele se deschide înaintea ta, Doamne! Deschide-mi urechile si spune sufletului meu: Eu sunt mîntuirea ta! Voi alerga dupå acest glas si te voi cuprinde cu mintea. Nu ascunde de mine fata ta! Fie så mor – ca så nu mai mor niciodatå –, dar fie så våd fata ta!

Confesiuni – Sf. Augustin

Despre fuga omului de sine insusi – Pascal

pp2Cugetari

Nicolae Steinhardt – The Diary of Happiness

Nu stiu unde si cine a tradus capodopera …

%d blogeri au apreciat asta: