Despre darwinism:”numai supranaturalul are o perspectivă sănătoasă asupra Naturii” – G.K. Chesterton

Darwinismul poate fi folosit pentru a sprijini două moralităţi nebune, dar nu poate fi folosit pentru a sprijini măcar una întreagă la minte. Înrudirea şi competiţia tuturor făpturilor vii pot fi folosite drept motiv pentru a fi nebunesc de crud ori nebunesc de sentimental; dar nu pentru o iubire sănătoasă faţă de animale. Pe temei evoluţionist poţi fi inuman ori poţi fi absurd de uman, dar nu poţi fi uman, pur şi simplu; că tu şi tigrul sunteţi totuna poate fi un motiv să fii blând cu tigrul. Dar poate fi şi un motiv să fii la fel de crud ca tigrul. Una e să-I îmblânzeşti pe tigru ca să te imite. O cale mai scurtă e să imiţi tu tigrul. Dar în nici unul dintre cazuri evoluţia nu-ţi spune cum să tratezi rezonabil un tigru, adică să-i admiri blana vărgată şi să-i ocoleşti ghearele.
Dacă vrei să te porţi rezonabil cu un tigru, trebuie să te întorci în grădina Edenului. Fiindcă obstinata amintire continuă să revină: numai supranaturalul are o perspectivă sănătoasă asupra Naturii. Esenţa oricărui pantheism, a evoluţionismului şi a religiei cosmice moderne stă de fapt în această propoziţie: Natura este mama noastră. Din nefericire, dacă priveşti Natura ca pe-o mamă, descoperi că e o mamă – vitregă. Ideea de bază a creştinismului a fost aceasta: Natura nu e mama noastră, Natura e sora noastră. Putem fi mândri de fiumuseţea ei de vreme ce avem acelaşi tată. Dar ea n-are nici o autoritate asupra noastră. Noi trebuie s-o admirăm, nu s-o imităm. Acest lucru adaugă plăcerii tipic creştine faţă de pământ o stranie tuşă de lumină aproape frivolă. Natura era o mamă solemnă pentru cei care o venerau pe Isis şi pe Cybela. Natura era o mamă solemnă pentru Wordsworth sau Emerson. Dar Natura nu-i solemnă pentru Francisc de Assisi ori pentru George Herbert. Pentru Sfântul Francisc, Natura e o soră şi încă o soră mai mică: o surioară dănţuitoare, de care să râzi şi pe care s-o iubeşti,deopotrivă.
G.K. Chesterton – Orthodoxia sau dreapta credinta

%d blogeri au apreciat asta: