Vlad Stolojan despre Nicu Steinhardt

Dar cel cu care m-am împrietenit cel mai mult, în celulă, a fost tot Nicu Steinhardt. El crea cele mai plăcute momente de acolo, dacă pot să le numesc astfel. Avea o vastă erudiţie, făcuse Literele şi Dreptul şi ducea discuţii politice extrem de interesante cu Bentoiu. Citise enorm si avea o memorie fantastică. In fiecare seară, după cină, ne povestea ceva. Imi amintesc că a fost primul care ne-a povestit toate piesele lui Eugene Ionesco, despre care auzeam pentru prima oară. Ne povestea şi filme sau piese de teatru pe care le văzuse sau despre care citise critici în reviste. Cu mine, discuta istorie. Cunoştea pe dinafară toţi regii Franţei şi ai Angliei. Imi amin­tesc că, atunci când am ajuns la Paris şi am văzut jucându-se piesele lui Ionesco, m-am gândit că parcă mai mare mi-a fost plăcerea atunci când mi le povestise Nicu Steinhardt.

Vlad & Sanda Stolojan, Sa nu plecam toti odata

%d blogeri au apreciat asta: