Papa Francisc si liderii carismatico-penticostali

Afland despre acest mesaj ( de la minutul 8:30 este mesajul propriu-zis) l-am catalogat drept „epocal”. De ce ? Pentru ca o asemenea deschidere a Vaticanului fata de fratii (ereticii) neoprotestanti carismatici si penticostali nu s-a mai vazut pana acum. Kenneth Copeland are dreptate: „cu 47 de ani în urmă, așa ceva era imposibil.” Eu zic: nici cu 5 ani in urma nici nu prea avea cum cu Ratzinger papa. Dar cu Bergoglio/Francisc e altceva. Un papa cald, prietenos, sarmant, open-mind. Si ecumenic, de ce nu?

Despre ce vorbim? Despre o mana intinsa amical de catre seful celei mai mari partide crestine (cea catolica) catre partida cea mai efervescenta din schisma ereticului Luther: carismatico-penticostalii. O invitatie frateasca la impacare , urmand pilda fratilor patriarhului Iosif. Cu ce rezultat scontat? Declarativ: implinirea rugaciunii cristice pentru unitate. Practic: o eventuala majoritate crestina aproape zdrobitoare: catolic-carismatico-penticostala. Un fel de USL cuprinzand circa 60-70% din crestinatatea declarata si o opozitie ortodoxo-protestanta care respinge „impacarea” cu Vaticanul , deci „implinirea rugaciunii cristice pentru unitate”. A spune „NU” unui Francisc vulnerabil, spontan, cald și foarte inclusivist secondat sonor de carismatico-penticostali nu da bine nicicum. Rusia ortodoxa si ramasitele protestante rebele fata de Vatican pica prost la imagine. Sa nu vrei unitatea… sa respingi impacarea. Nu-i frumos!

„Frați și surori, protestul lui Luther s-a încheiat. Ce se întâmplă cu al vostru?” – intreaba Anthony Palmer, prietenul lui Bergoglio.

Si e cam greu sa te incapatanezi cu Reforma, cand papa Francisc deja reformeaza ,zguduie… Luther e depasit, ca si miseliile din vremea lui Borgia, ca si „excesele” Inchizitiei… Oare? Dar cum ramane cu primatul papal, cu purgatoriul, cu celibatul impus, cu indulgentele, cu supralicitarea Sfintei Maria si a sfintilor etc ?

Daca mana intinsa a lui Francisc e greu de refuzat, mana Vaticanului nu poate fi acceptata uitand tot sangele de care e manjita si de care nu se dezice decat uneori declarativ. Si dincolo de mana manjita de sange si aur murdar, e vorba de ereziile Vaticanului pe care oricate zambete si bezele nu le pot acoperi.

Papa își transmite salutul cu „bucurie ” – cu bucurie, pentru că „știm că Domnul lucrează peste tot în lume”. Este bucuria lui Francisc legitima: ca Domnul lucreaza peste tot in lume prin „acrobatiile” carismatico-penticostale?  Salutul papal este si cu nostalgie pentru că frații creștini „sunt separați din pricina păcatului, păcatelor noastre.”. Ce-i de facut cu pacatele catolice si carismatice?  „Cine este vinovat? Toți suntem vinovați. Toți am păcătuit. Este unul singur fără păcat, Domnul.” – spune papa parca trimitand cu gandul la vorba Domnului : cine-i fara de pacat sa arunce primul piatra. Deci pacatele ni le iertam, trecem cu vederea.  Sa zicem ca asa se rezolva trecutul. Dar ce facem cu ereziile? Ni le acceptam reciproc si iese o babilonie? O struto-camila Taize-Hillsong ar multumi mai toate gusturile… se recunosc si aplauda reciproc. Sau o comisie comuna de confirmare a „minunilor” „sfintilor” catolici si „apostolilor” penti.

Ecumenismul apare doar ca un politicianism profitabil si nimic mai mult, dar cu pretul jertfirii Adevarului   in numele caruia chiar pretinde ca… „uneste”.

Hristos , fleacurile si esenta

Hristos nu se ocupă de cosmogonie şi de problemele ei – nu‑I arde Lui de asemenea fleacuri (cum le zice Camus şi le enumeră: dacă pământul se învârteşte în jurul soarelui ori soarele se învârteşte în jurul pământului, cum şi în ce ordine au apărut speciile, dacă lumea are trei ori patru dimensiuni, dacă spiritul are nouă ori douăsprezece categorii… opunându‑le adevăratelor probleme serioase: care e sensul prezenţei omului în lume, ce sunt viaţa şi moartea, ce e fericirea…), pe El îl preocupă altceva: mântuirea păcătoşilor. Nici măcar realele şi serioasele noastre probleme lumeşti şi sociale n‑a venit să le rezolve. A venit numai pentru esenţă: salvarea sufletului nostru veşnic.

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericrii

%d blogeri au apreciat asta: