C. S. Lewis despre (pseudo-)intrebari, (ne)probleme si (di)solutii

Poate un muritor sa-I puna lui Dumnezeu intrebari despre care El sa considere ca nu pot primi un raspuns? Da, si inca foarte simplu, cred eu. Toate intrebarile absurde intra in categoria acelora care nu pot primi raspuns. Cate ore contine un kilometru? Culoare galbena este patrata sau rotunda? Probabil jumatate dintre intrebarile pe care le punem – jumatate dintre marile noastre probleme teologice si metafizice – sunt de felul acesta. […]

Cerul ne va rezolva problemele, dar nu, cred eu, operand reconcilieri subtile intre toate notiunile noastre aparent contradictorii. Notiunile vor fi toate spulberate de sub picioarele noastre. Vom vedea ca n-a existat niciodata nici o problema.

C. S. Lewis, Anatomia unei dureri

Steinhardt si luteranii: lauda lui Dietrich Bonhoeffer

Pentru Dietrich Bonhoeffer, pastor luteran, singurul mijloc de a trăi cinstit în lume este de a recunoaşte că trebuie să trăim ca şi cum Dumnezeu nu ar exista, etsi Deus non daretur 1 . Dumnezeu ne învaţă că trebuie să trăim frumos, corect, şi fără El. Dumnezeul care e în noi este Cel care ne părăseşte (Marcu 15,34). Dumnezeul nostru ne cere să trăim în lumea aceasta ca şi cum El nu ar fi. El se lasă izgonit din lume, pe cruce.[…]

Dietrich Bonhoeffer a socotit ca e de datoria lui să‑şi dovedească fidelitatea faţă de Pronie prin apărarea dreptăţii lumeşti. Ca şi Péguy. A luat parte la acţiunea antihitleristă a cadrelor conducătoare din serviciul de contraspionaj al armatei (Abwehr) – conduse de amiralul Canaris – şi a fost executat în închisoare.

După război, preoţii germani au refuzat să‑i cinstească memoria ca pe a unui martir, spunând că a murit nu pentru cauza Bisericii şi credinţei, ci pentru cauza politică şi lumească a rezistenţei împotriva stăpânirii lui Hitler.
Aşa o fi, nu contrazic teologumenele teologilor autorizaţi a vorbi. Dar sunt convins că Dietrich Bonhoeffer e în rai (recunosc că tot citind Divina Comedie m‑am molipsit şi eu de mania lui Dante de a distribui locuri în paradis) şi că Hristos Domnul îi face adeseori cinstea de a cina cu el, în doi (v. Ioan 14,23 şi Apoc. 3,20), ca Ludovic al XIV‑lea cu Molière.

Şi după cum Regele‑Soare stătea la masă, în doi, cu Molière şi‑i slujea floarea aristocraţiei franceze, aşa şi pe Domnul şi pe Bonhoeffer îi servesc duminica – în straie de aur, purpură şi lumină – Sf. Toma din Aquino, Sf. Bonaventura, Sf. Bruno şi Sf. Albert cel Mare, iar în celelalte zile cardinalii şi arhiepiscopii, pastorii şi predicatorii aflaţi în acel loc (şi cărora, spre a lor fericire, le vine rândul nu prea rar, căci nu sunt foarte numeroşi).

Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia

Dincolo de  conceptia eronata despre sufletele descarnate care ar supravietui in Cer… , Steinhardt aduce un omagiu bine-meritat martirului luteran pentru Adevar si dreptate – Dietrich Bonhoeffer.

Faptul ca Steinhardt se arata convins ca luteranul este mantuit da nota de deschiderea monahului de la Rohia fata de o definitie a Bisericii dincolo de bigotismele unei anumite ortodoxii care nu accepta mantuirea decat celor din cadrul bisericii ortodoxe.

Iata deci, ca desi nu-l iubeste pe Luther, pe Dietrich Bonhoeffer il lauda, si suspectez ca l-a si iubit …

Steinhardt despre Luther

Fiind duhovnicul meu favorit, prin cartile lui, m-a interesat sa vad cum se raporteaza parintele Nicolae la Reforma si reprezentantii ei din perspectiva unei ortodoxii nehabotnice, o ortodoxie caracterizata de asumarea si reafirmarea unei orientari ecumenice explicite.

Deci, voi trece in revista citarile pe care le-am depistat in scrierile parintelui Nicolae referitoare la Luther (si ulterior alti luterani) urmand apoi sa analizez putin citatele si sa incerc niste concluzii.

Jurnalul fericirii (nu am citat suprapunerile dintre cele doua versiuni acolo unde nu era nimic nou, nici macar o nuanta aparte):

Bruder Harald, în expunerea asupra vietii si operei lui Martin Luther, citeazã si comenteazã esentialele cuvinte rostite la Worms în 1517 : Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir.Amen2. Cuvinte de print. Altceva decât : „Ce era sã fac ? Am semnat“. (Rationamentul cãlugãrului rebel e invers : de semnat nu semnez, ce-oi face oi vedea, Domnul cu mila.)

Voilà ce qui s’appelle parler 1 ! Scurt si cuprinzãtor. Good old strong language2. De aceea au crezut Luther, Calvin si jansenistii cã pot jubila. Asta e ! Verde si pe sleau. Dacã-ti place.

Sf. Apostol Pavel mereu stãruie : nu prin fapte ci prin credintã ne mântuim.
Luther, Calvin, Epistola cãtre Galateni, sola fide. Si cei care au aerul de a implica : de vreme ce cred, la ce bun faptele ?

Ca atare, nici adevãrul – singur – nu e un criteriu absolut.
Citind pe Luther (De servo arbitrio1) mã conving si mai mult de aceasta si-mi amintesc aforismul lui Pascal : „Pânã si din adevãr îti poti face idol, deoarece adevãrul fãrã dragoste nu e Dumnezeu, ci e chipul lui, si-i idol, pe care nu se cuvine nici sã-l iubesti nici sã i te închini“.

Luther, când azvârlea cãlimara dupã el[diavolul], fãcea lucrul cel mai firesc – si mai cuminte – din viata lui.

Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia : 

Pastorul – îl cheamă, îndeajuns de wagnerian, Harald Sigmund – ne povesteşte pe larg, cu moderaţiune şi în spirit ecumenic, viaţa doctorului Martin Luther oprindu‑se asupra nobilei fraze rostite în faţa dietei de la Worms în 1517: Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir. Amen2.

Cel mai bun mijloc pe care‑l avem pentru a‑L lăuda pe Dumnezeu, ne spun rugăciunile, este de a face fapte bune.
Luther şi Calvin n‑au crezut‑o aşa, dar „Sola fide“, ca toate formele simpliste, riscă a deveni justificare pentru cei ce gândesc: de vreme ce cred, pot face orice.

Şi Luther: Legea e demonică, ea ţine de moarte şi de păcat. Evanghelia însă oferă iertarea şi îndreptarea. A fi sub Evanghelie este a fi liber.

Eroul cărţii, în Jurnalul unui preot de ţară, se roagă – cleric catolic – pentru Martin Luther. Iar Sfântul Ion Scărarul pentru satana.
Dacă nici asta nu‑i nobleţe, mă cheamă Neacşu şi sunt unchiul unei maimuţe.

Luther: „La nimic nu foloseşte să crezi în iertarea păcatelor dacă nu crezi în chipul cel mai sigur că păcatele ţi‑au fost iertate“.

Ispitei de a te sinucide îi rezişti uşor – fizic – în închisoare pentru că nu o poţi realiza.[…] Dar există şi o sinucidere morală, psihică…

Mă cercetează şi pe mine la oarecare intervale şi o înving citându‑mi‑l pe doctorul Luther: Non moriar, sed vivam et narabo opera Domini2.

• „Nu voi muri, ci voi trăi şi voi vesti lucrarea Domnului“ (lat.). Cuvinte scrise pe un perete al Castelului Veste din Coburg (Bavaria), unde Luther a stat aproximativ cinci luni în 1530, pe durata Dietei de la Augsburg, sub protecţia electorului Ioan I de Saxa.

Daruind vei dobandi :

În tãlmãcirea lui Luther, substantivul Gewalt nu e deosebit de fortã si violentã, iar verbul weg reisen e aprig si expresiv, aproape de „a rãpi“.

Acestea toate nu se confundã cu teza predestinãrii, dar nu-i mai putin adevãrat cã, în felul de a se exprima al lui Elihu (de pildã : „Dumnezeu este mai mare decât omul. De ce grãiesti împotriva Lui, fiindcã El nu dã nimãnui socotealã de toate câte face ?“) aflãm un iz înaintemergãtor al stilului folosit în De servo arbitrio sau în Augustinus, adicã în lucrãrile a doi reprezentanti de seamã ai strictei predestinãri : Luther si Jansenius.

Mai trebuie sã nu ascund cã aderarea la teoria predestinãrii a unor oameni ca Fericitul Augustin (în zadar contestã catolicismul caracterizarea aceasta), Luther,Calvin, Pascal, jansenistii ori Karl Barth mi-a dat mult de gândit.

Dupa trecerea in revista a citatelor din aceste doua opere capitale cam ce se arata la orizont?

• sunt admirate cuvintele „esentiale /nobile” rostite la Worms si ramase in istorie – „cuvinte de print” – precum si cuvintele scrise pe un perete al Castelului Veste – „Nu voi muri, ci voi trăi şi voi vesti lucrarea Domnului“ – care sunt utilizate ca scut impotriva ispitei
• o eticheta pusa pe Luther este : „calugar rebel„
• Luther este amendat „printre randuri” pentru eroarea/erezia predestinationismului si pentru „simplista”  „sola fide”
• Luther este citit(De servo arbitrio) si citat (si pozitiv – despre iertare) iar asta il ajuta pe Steinhardt sa se convinga de adevaruri importante
• este pomenita pozitiv aruncarea calimarii de catre Luther, spre diavol, ca fiind „ lucrul cel mai firesc – si mai cuminte – din viata lui.”
• eroul cărţii din „Jurnalul unui preot de ţară”, este apreciat pentru ca „se roagă – cleric catolic – pentru Martin Luther”.
• traducerea lui Luther este consultata si citata in nuantele ei subtile

Alte citate, aparute in carti mai putin celebre, fac lumina si mai mult cu privire la ambivalenta raportarii lui Steinhardt la Martin Luther.

Luther şi Biblia. Ce a ramas sa invinga timpul şi sa fie actual din gindirea profetului german? Cum ar fi el privit şi judecat azi ? Daca s-arfi intilnit cu Sfintul Francisc pe Via Appia, ce cuvinte ar fi putut schimba? 

NS: În lumea noastră de aramă, predestinarea lui Luther mi se pare la ea acasă, în toată cumplita-i grozăvie.

Nu-l iubesc deloc pe Luther. Definiţia lui Claudel (,,Ce gros cochon de Luther“) e cam din topor, dar repet: nu-l iubesc.
Deşi îl respect pentru declaraţia de la Worms: Hier stehe ich.Ich kann nicht anders. Gott helfe mii:

Nimic comun între el şi Sf. Francisc. Întîlnindu-l pe Francisc care se plimba gol pe Via Appia şi vorbea de unul singur cu păsărelele, Luther ar fi strigat halebardierii să vină să-l ridice pe văditul posedat.
Iar Francisc i-ar fi grăit zîmbind: Frate burduhănosule, de ce te mĭnii oare?

Nicolae Steinhardt, Monahul de la Rohia  raspunde la  365 intrebari

 

În sfîrşit, Luther la Worms: ,,Hier stehe Ich und kann nicht anders. Gott lielfe mir. Ainen.““6 Pe aceasta am comentat-o mult, covîrşit de respect – deşi nu-s un amic al lui Luther -~, cu un pastor luteran, Harald Sigmundl, care aud că acum e în Germania, un om minunat, mare rilkean, poet el însuşi.

Nu ma gindeam aşadar deloc la moarte, ci il înţeleg perfect pe Unamruio cînd spune ca esenţiala caracteristica a omului e setea de nemurire; şi-mi insuşesc pe deplin, cu smerenia cuvenita, cuvintele solemne ale lui Luther: „Non moriar sed vivam et narabo opera Domini.“2 Ăsta mi-e scopul, ţelul, idealul, rostul – singurul rost.

Nicolae Steinhardt, Dumnezeu in care spui ca nu crezi

Ce a fãcut Vatican II* ? E usor de rãspuns : a primit toate propunerile reformatoare respectuos prezentate de cãlugãrul augustinian Martin Luther.

Nicolae Steinhardt, Escale in timp si spatiu

Asadar, clar:  ” Nu-l iubesc deloc pe Luther […] repet: nu-l iubesc. Deşi îl respect…” si „covîrşit de respect – deşi nu-s un amic al lui Luther„. Respect profund dar ne-amicitie pentru „fratele burduhănos” :). „Nu-l iubesc” – trist – desi isi face din cuvintele „solemne” ale lui Luther „singurul  rost/tel/ideal in viata” …

Nicolae Steinhardt : Ce este sfintenia?

Ce este sfinţenia? Nu cred ca sta in a-ţi face o chilioara strĭmta pe un vîrf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvorĭ intr-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţa; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stîlp, cocoţat acolo sus.
Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinteniei.
Adevărata, marea sfintenie, de neînchipuit de grea este de a trăi intr-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine insuti; sau macar (stadiu inferior, insă tot remarcabil şi sfint) a te purta cu el ca şi cum i-ai iubi ca pe tine insuti, ori mai mult ca pe tine insuti.
Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfint, cel creştinesc, cel supraomenesc.(Se intimpla să vezi in biserică o canalie care-si face neincetat semnul crucii, bate sute de metanii şi aprinde nenumărate luminări. Cum se explică faptul? Luînd aminte că metaniile şi celelalte sint treabă uşoară.)
Celui ce se legase cu un lanţ de un zid, arhiepiscopul Meletie al Antiohiei ĭi porunceste să se dezlege: nu cu lantul se leagă creştinul, ci cu dragostea şi cu libertatea.
Zăvorîrea, lantul, stilpul, coliba în vîrf de munte sint rudimente, exerciţii.
Ca şi postul. (V-am mai spus-o: v. Epistola către Coloseni 2,20-23)
Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinteniei este ca, liber fiind, intr-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (loan 13, 34).
De aceea sfinţi ĭi consider pe acei care au trecut cu bine examenul cel teribil, cel de care n-ai cum trişa: al inchisorii ori al manastirii* (ori chiar al vieţii in lume), iubindu-şi aproapele deşi prea bine şi prea desluşit il vede aşa cum este. Restul: milostivirea, privegherile, posturile, metaniile, flagelările… sint doar treptele dintîi ale Scării, sint simple gymnofisii yoghine.

Nicolae Steinhardt, Monahul de la Rohia  raspunde la  365 intrebari