Maxima zilei – 29 februarie 2016

Istorie Evanghelica

Seminția omenească alungă de la sine pe proroci și-i omoară, dar, pe de altă parte, oamenii cinstesc mucenicii, îndrăgindu-i după ce i-au canonit.

F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, p. 551.

Vezi articolul original

Despre forme si evitarea intepenirii in familiar

Abatele (ulterior cardinalul) Danielou : crestinismul nu trebuie sa îmbrace neaparat formele greco-latine. Crestinismul nu e numai mediteranean, e universal, apartine oricui în lume si se cuvine sa ne obisnuim cu ideea ca se va putea înfatisa sub aspecte diferite de cele pe care le cunoaste bazinul lui mare nostrum.
Hristos nu e legat de nici una din formele noastre, oricât de frumoase ori de venerabile. Au fost si vor fi alte ceremonii, alte decoruri, alte obiceiuri. S-ar putea sa vie lucruri (Kommende Dingen) cu totul diferite si nu sade bine sa ne speriem. Credinta, dogmele, Biserica sunt nemuritoare si inalterabile, dar culorile, melodiile, vesmintele, graiurile, gesturile se schimba ; au fost si vor fi alte bucurii, alte moduri de a sarbatori, de a îndura. Crucea doar e pe veci. De ce ne-am mira ? De ce ne-am teme de altceva ? Nu suntem oare madularele unei Biserici careia i s-a fagaduit un cer nou si un pamânt nou?

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

Cat de actuale si „profetic”-indrumatoare sunt cuvintele parintelui Nicolae asternute in Jurnal acum jumatate de veac! Astazi, cand crestinismul imbraca din ce in ce mai mult haine non-„mediteraneene”, cand China „risca” sa ajunga tara  cu cel mai mare numar de crestini, cand America de Sud si Africa imbratiseaza crestinismul lepadat de prea-satuii europeni, cand Asia – atat de pestrita – a peste jumatate din omenire sta fata in fata cu Evanghelia…

Teme în declarația comună semnată de papa Francisc I și patriarhul Chiril

Cu drezina

(Screen capture)

Mărturisesc că sunt foarte curios care vor fi nodurile din papura acestui document pe care le vor descoperi confrații noștri evanghelici. Sper însă că vor băga de seamă și temele esențiale. În orice caz, documentul merită citit integral.

Sunt abordate cam toate temele fierbinți ale momentului, atât în plan politic, cât și în plan religios. Persecuția creștinilor în Orientul Apropiat (beneficiază de un spațiu amplu), situația din Ucraina, agresivitatea secularismului în Europa, valorile familiei creștine tradiționale, probleme bioetice, divergențele dintre ortodocși și greco-catolici, problema sărăciei și a consumerismului, strategii de acțiune comună, recunoașterea rănilor vechi și noi pricinuite de Schismă, problema dreptului la viață, mărturia creștină, problema prozelitismului.

Un document istoric (aici în franceză și italiană) ce reunește în 30 de puncte multe dintre preocupările care-i frământă în egală măsură și pe creștinii de alte confesiuni, structurate pe un solid schelet de versete biblice și teme teologice…

Vezi articolul original 95 de cuvinte mai mult

The Mark of the Christian

First and foremost we do not bear the mark of our church or our denomination, but we bear the grace and presence of Christ whose death on our behalf and whose welcome and empowerment issue in a life of love and service.

In our modern world being a Christian can mean far too many things: being a Westerner, holding a belief in God’s existence, being a political conservative, being committed to justice issues, being an emotional Pentecostal, being an activist Evangelical, being a highbrow church person. The list could go on and on.

But all of these attempts to typify miss the mark. The heart of Christianity is about knowing God the creator and redeemer who brings us to fullness of life in Christ through the Spirit.

The heart of being a Christian is to bear the mark of Christ. That mark symbolized in baptism means to come to new life and to be graced by the Holy Spirit and the Spirit’s gifts. And it is the Spirit’s pleasure to ground us in Christ and to make us more Christlike.

The Christian life, therefore, does not first and foremost move us towards something, but issues out of something: God’s indwelling presence. From this presence comes the desire for worship and obedience and the longing to love and serve. It is the indwelling presence of God rather than the external law of God that truly empowers us.

St. Ignatius of Antioch is, therefore, right: “we have not only to be called Christians, but to be Christians.”3 And to be Christians means that Christ must ever more take shape in us.

Charles R. Ringma, Hear the Ancient Wisdom. A Meditational Reader for the Whole Year from the Early Church Fathers to the Pre-Reformation

 

Miercurea cenusii

Aminteste-ti ca esti tarana si in tarana te vei intoarce.

Intoarce-te de la pacat si fii credincios lui Christos.