Despre Apocalipsa, infumurari si vinovata imaturitate

” Atâtia cãrora le vine greu sã creadã în Hristos, dar sunt gata sã ia drept bun tot ce au spus Helena Petrovna Blavatsky, Mrs. Annie Besant, Helen White, Krishnamurti, colonelul Olcott… si încã… sunt atatia pseudo-yoghini în Occident… atatia prooroci în India…

Tusea, nuvela lui Hugh Walpole : naivitatea îndãrãtnicã a milenismului e prinsã subtil. Walpole : toate calculele acestea sunt fãcute de oameni care interpreteazã pe Ezechil, pe Daniil si Apocalipsa fãrã a sti ebraica ori aramaica si fãrã sã aibã elementare cunostinte de cosmografie. ”

” Întemeietorul sectei adventiste care a dat drept soroc al celei de-a doua veniri a Domnului anul 1844 (întâi primãvara, apoi toamna), martorii lui Iehova si milenistii trec toti peste cuvintele categorice ale Mântuitorului (Matei 24,36 si Luca 17,20) unde se aratã cã ziua si ceasul nu sunt cunoscute de nimeni, nici de îngeri, nici de Fiul, ci numai de Tatãl.

Calculele sectante se întemeiazã pe interpretãri riscate ale unor texte obscure din proorocirile lui Ezechiil si Daniil si Apocalipsã, si dovedesc înfumurare.

Bine face biserica romano-catolicã oprindu-i pe laici de a citi si interpreta singuri Apocalipsa.

Scene apocaliptice au fost mereu în istorie si poate cã adevãrul (consecintã a ultimelor cuvinte din Luca 4,6) e simplu : vremurile de catastrofe sunt o constantã a omenirii, un parametru al lumii care trãieste sub blestem. Semne sunt multe, de fiecare datã, si multi se fudulesc crezând cã fac parte din ansamblul clipelor finale. Existã o ispitã (trufasa si nerãbdãtoare) a sfârsitului.

Taina Judecãtii de Apoi este bine pãstratã si copilãroasele încercãri de a o dezvãlui sunt ca o sfidare a spusei Domnului. ”

Nicolae Steinhardt , Jurnalul fericirii