Zeciuiala si pretentiile la administrarea ei

 Zeciuiala – Obiceiul de a da zeciuială nu își are originea în legea mozaică (Geneza 14:17-20), nici nu a fost specific pentru evrei. A fost practicat și de alte popoare antice. Dictionar biblic

Zeciuiala – A zecea parte din venituri sau din prada de război pe care israeliţii o închinau lui Dumnezeu. Lydienii (Herod. 1.89), fenicienii, cartaginezii şi alte popoare ale antichităţii colectau zeciuieli pentru dumnezeii lor. Dicționarul Stephanus

Unde mergea dijma pe vremea lui Israel?

Unde trebuia să ducă evreii zeciuielile lor? Ei trebuia să le aducă la „locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui” (Deuteronom 12:5 ş.urm., 17 ş.urm.), adică, la Ierusalim.  Dictionar biblic

Asa stateau lucrurile in Vechiul Testament. Cel putin pana la schisma regatelor lui Iuda ( sud ) si Israel ( nord ) cu concurenta intre cele doua centre religioase – Ierusalim si Betel/Dan ( 1 Regi 12:25-33). Nu va imaginati ca administratorii din nord nu erau la fel de „zelosi” in a pretinde finantarea „lucrarii Domnului” de catre contribuabilii dintre granitele teritoriului lor…

In Noul Testament lucrurile deja nu mai sunt la fel de clare dat fiindca Biserica se descentralizeaza odata cu expansiunea intre neamuri. Daca sfantul Pavel colecteaza (zecimi? si) daruri si le duce la Ierusalim ( Fapte 24:17; Rom 15:25 ), la centru, dupa epoca apostolica situatia devine si mai difuza : Biserica isi cristalizeaza organizarea in Pentarhie  – 5 patriarhii cu competente pe zone diferite ( desi uneori si in concurenta).

Pe cand in Israel exista un cult centralizat, la Ierusalim, cu Templul ca „inima” a vietii religioase – cel putin la inceputuri – ,  dupa epoca apostolica in crestinism exista o singura Biserica dar cu cinci centre administrative relativ autonome.

Schismele insa nu intarzie sa apara, bisericile necalcedoniene se rup de trunchiul ortodox-catolic, si fiecare ruptura isi va avea visteria ei, cu adeptii proprii cotizanti constiinciosi petru sprijinirea „lucrarii Domnului” – bineinteles , in versiunea „noastra”, cea „corecta” .

Odata cu „marea schisma”, Orientul ortodox si Occidentul romano-catolic oficializeaza visteriile proprii , in adversitate si ele. Dijma ( impozitul datorat bisericii) devine o trasatura a sistemului feudal bisericesc.

Schisma protestanta „produce” noi visterii confesionale : luterana, calvina, menonita etc . Fiecare noua confesiune isi are propria visterie, fiecare administratie bisericeasca pretinzand colectarea legitima a dijmei pentru „lucrarea Domnului” aka sustinerea financiara a propriului aparat bisericesc.

De la o unica visterie, a Templului de la Ierusalim – ca singur centru religios al poporului lui Dumnezeu – in crestinism se ajunge la o puzderie de visterii , fiecare pretinzand a fi cea legitima unde cotizantii sunt datori sa fie credinciosi, necredinciosia in dijma fiind aproape echivalenta apostaziei.

Astazi, mai fiecare confesiune, secta si cult ( cu ceva exceptii care promoveaza discretia … ) pretinde si beneficiaza de dijmuirea sau contributiile adeptilor, toti facand apel la … exemplul templului de la Ierusalim. 🙂 „Logic”, cat timp fiecare se crede Ierusalim, unica autoritate autorizata sa colecteze si administreze finantele pentru „lucrarea Domnului” iar pe ceilalti ii vede ca  „samariteni” blestemati sau eretici sortiti iadului.

Si totusi … Dumnezeu merita cinstit cu zecimi si daruri in ciuda puzderiei de pretinsi administratori ai lucrarii Lui . Dar cum si unde ar trebui aduse, cand atat de multe maini pretind ca sunt autenticii custozi ai finantelor Domnului? Cine minte si „sifoneaza” si cine e indreptatit in pretentii? Care este Biserica adevarata ? Adeptii fiecarui „partid” sustin ca ei si ai lor sunt cei adevarati si legitimi.

Cei mai multi ajung sa dea zecimea „partidului” pe care il considera biserica adevarata sau cel mai aproape de Adevar. Altii din teama sau lene, ajung sa dea zecimea din inertie . Din teama de blestem sau din lene de a cauta pe cei care chiar fac lucrarea Domnului. Pentru ca o inima si un ochi atent , calauzite de Duhul in urma rugaciunii, vor vedea  unde se face lucrarea Domnului .

Poate ca un criteriu-test de demascare a impostorilor este tocmai insistenta si manipularile cu care incearca sa stoarca dijma. Cand esti facut sa te simti „oaie neagra” daca nu cotizezi, cand devii subit suspect de apostazie daca ai vreo intrebare incomoda sau vreo inspiratie in a „deturna” zecimea spre unde constiinta iti spune ca chiar se face lucrarea Domnului (desi lucratorii nu sunt din staulul de care apartii) atunci probabil e cazul sa fii atent . Daca ti se plimba cosul/punga des si insistent pe sub nas, cand donatiile ar putea fi facute discret, probabil o spranceana ridicata e semn de sanatos discernamant.