Moartea in cetate – Francis Schaeffer

Titlul original: Death in the City

Tuturor celor preocupati de starea dramatica a lumii contemporane li se pune cu insistenta o intrebare: Cum pot sa inteleaga clar mesajul Evangheliei oamenii care traiesc in epoca noastra “post-crestina”?

Cu ajutorul unor texte biblice preluate din scrierile lui Ieremia si din epistola lui Pavel catre Romani, Schaeffer demonstreaza ca situatia prezenta nu este fara precedent in istorie. Intr-adevar, Ieremia pune deja in prim-planul predicarii sale judecata lui Dumnezeu asupra culturii de atunci aflate in agonie, in timp ce Pavel analiza fara menajament starea de pacat care-i caracteriza pe oamenii din vremea sa. Amindoi se adresau unei generatii care ignora adevarul divin sau care, dupa ce l-a cunoscut, s-a abatut cu buna stiinta de la el.

Schaeffer dovedeste mai intii in mod categoric ca relele denuntate de Ieremia bintuie si astazi. De aceea, ca si “profetul care plinge”, Biserica trebuie sa-si axeze predicarea pe judecata lui Dumnezeu care apasa asupra culturii noastre.

Numai Biblia poate explica de ce omul cauta in zadar un sens al existentei lui, intr-un univers absurd in ochii lui.

Autorul reia pe urma temele pe care le dezvolta Pavel in epistola sa catre romani si pune succesiv jaloanele care, astazi, ca si atunci, ar putea duce la o reforma (a doctrinei) printr-o intoarcere la Biblie, si la o trezire (a vietii crestine). Schaeffer subliniaza necesitatea nu numai de a crede invatatura lui Pavel, ci si de a o trai practic in fiecare zi.

Numai in felul acesta generatia actuala, necredincioasa si dezorientata, va recunoaste adevarata natura a mesajului nostru si ii va da ascultare.

Singurul raspuns la problema metafizica a existentei este ca Trinitatea e reala – Francis Schaeffer

Uneori, în discutiile mele, sunt întrebat cum pot sa cred în Trinitate. Raspunsul meu este întotdeauna acelasi. Daca n-ar fi existat Trinitate, as fi si acum un agnostic, pentru ca n-ar exista nici un fel de raspunsuri. Fara înaltul ordin al unitatii si diversitatii personale din Trinitate, nu exista raspunsuri.

Trebuie sa apreciem faptul ca înaintasii nostri crestini au înteles acest lucru foarte bine în anul 325 d.Cr., când au insistat asupra celor trei Persoane din Trinitate, conform afirmatiilor clare ale Bibliei. Sa întelegem ca ei nu au inventat Trinitatea cu scopul de a da un raspuns întrebarilor filozofice pe care le ridicau grecii acelei vremi. Dimpotriva. Problema unitatii si a diversitatii exista, iar crestinii si-au dat seama ca în Trinitate, asa cum o afirma Biblia, ei aveau un raspuns pe care nimeni altul nu-l avea. Ei n-au inventat Trinitatea pentru a împlini o nevoie; Trinitatea exista deja si ea împlinea nevoia. Ei si-au dat seama ca în Trinitate avem lucrul pe care toti acesti oameni îl argumenteaza si îl definesc, dar pentru care nu au un raspuns.
Sa observam din nou ca acesta nu este doar cel mai bun raspuns, ci singurul raspuns.
Nimeni, nici o filozofie, nu a dat vreodata un raspuns la problema unitatii si diversitatii.
Asadar, când oamenii ma întreaba daca ma simt stânjenit din punct de vedere intelectual de Trinitate, eu transpun problema în terminologia lor – aceea a unitatii si diversitatii. Fiecare filozofie se confrunta cu aceasta problema si nici o filozofie nu are vreun raspuns.
Crestinismul are un raspuns, în existenta Trinitatii. Singurul raspuns la ceea ce exista este ca El, punctul de pornire, exista. Am spus deci doua lucruri. Singurul raspuns la problema metafizica a existentei este ca Dumnezeul infinit si personal exista; iar singurul raspuns la problema metafizica a existentei este ca Trinitatea e reala.

Francis Schaeffer, Trilogia

PS: accentele imi apartin si banui ca la fel le-ar fi pus si autorul textului

Despre unitatea Bisericii(R) – Francis Schaeffer

„Elementul de baza nu este unitatea organizationala, desi aceasta isi are locul ei. Trupul omenesc este coordonat de catre cap. Mainile nu sunt in relatie directa una cu cealalta. Motivul pentru care ele coopereaza este ca fiecare dintre ele, fiecare incheietura, fiecare deget este controlat de un singur centru de comanda si aceasta este capul. Daca s-ar bloca activitatea cerebrala, trupul ar paraliza, iar degetele , de exemplu, nu s-ar mai putea gasi unele pe altele si armonia actiunii nu s-ar mai realiza.

Exact la fel stau lucrurile si cu Biserica lui Isus Cristos.Adevarata unitate nu este in esenta o unitate organizationala; adevarata unitate nu este unitatea unei parti cu celelalte, ci unitatea prin care fiecare parte este controlata de Cap si toate partile functioneaza astfel impreuna.Unitatea Bisericii este in esenta unitatea care rezulta din controlul Capului asupra fiecarei parti. Daca eu ca persoana,sau daca un grup de crestini nu suntem sub conducerea Capului, Biserica lui Isus Cristos va functiona asemenea mainilor care nu se pot gasi una pe cealalta; totul se va dezmembra si se va instala o „paralizie” in urma careia Biserica va functiona foarte incoerent.Acest lucru este adevarat nu doar in Biserica Domnului Isus Cristos ca intreg, ci si in orice grup de crestini. Astfel, intr-o anumita Biserica locala,o anumita scoala care se pretinde crestina, o anumita misiune, sau orice alt grup – masura in care crestinii din acel grup nu se supun fiecare in parte conducerii Duhului Sfant, conducerii lui Cristos este masura in care grupul respectiv va fi paralizat.

[…] Daca maine dimineata m-as trezi si as descoperi ca toata invatatura biblica despre rugaciune si Duhul Sfant a fost indepartata (nu in modul in care ar vrea liberalul s-o elimine, deformand interpretarea, ci indepartata cu adevarat), ce schimbare s-ar produce in viata noastra practica in raport cu modul in care traim astazi? Realitatea tragica este ca in multe biserici ale Domnului Isus Cristos – biserici evanghelice – nu ar aparea nicio diferenta. Traim de parca supranaturalul n-ar exista.

Daca biserica nu demonstreaza in generatia noastra realitatea supranaturalului, cine o va demonstra? Lucrarea Domnului realizata prin metodele Domnului nu se refera doar la mesaj, ci si la metoda. Trebuie sa existe ceva ce lumea nu poate explica prin metodele ei sau prin psihologia aplicata.”

„Adevarata spiritualitate” de Francis Schaeffer , Imago Dei, Oradea, 2008, p. 202-203, 207-208

„Trilogia” de Francis Schaeffer – capodopera de apologetica crestina

Despre Francis Schaeffer la 25 de ani de la moartea lui

fs2

Doug Groothuis: “În 1960, revista Time l-a numit un “misionar al intelectualilor.” Schaeffer a scris peste douăzeci de cărţi de apologetică, teologie şi etică. Cele mai multe dintre acestea au fost elaborate din transcrierile prelegerilor sau au fost ajutate de o considerabilă asistenţă editorială. Punctele forte ale lui Schaeffer erau discuţiile şi prelegerile, nu crearea manuscriselors academice. De fapt, în ceea ce priveşte statusul său de intelectual creştin, Schaeffer nu a deţinut sau câştigat un doctorat şi nu a deţinut niciodată un post academic cu normă întreagă, cu toate că a predat periodic în calitate de adjunct la Seminarul Covenant.”

Citeste mai departe:

Francis Schaeffer şi modelarea Americii Evanghelice şi Francis Schaeffer: o viaţă autentică. O recenzie de Doug Groothuis

“How Should We Then Live?” – Francis Schaeffer

Mai sus – primele doua episoade din filmul bazat pe cartea lui Francis Schaeffer: “How Should We Then Live?”.

Alte doua, de asta data subtitrate in limba romana pot fi vazute pe „Video la cerere” de la AlfaOmega Tv:

http://www.alfaomega.tv/iptv/vod.php?video=814&tab=31
http://www.alfaomega.tv/iptv/vod.php?video=815&tab=31

Mai ales ultimul link/episod – „Ultima alegere”  – este de vazut musai.

Iata si cateva ziceri memorabile ale lui:

(656) Loyalty to organizations and movements has always tended over time to take the place of loyalty to the person of Christ.

(207) Tell me what the world is saying today, and I’ll tell you what the church will be saying in seven years

(949) With the Fall all became abnormal.
The inward area is the first place of loss of true Christian life, of true spirituality, and the outward sinful act is the result.

(190) This is not an age in which to be a soft Christian.

Water, M. (2000). The new encyclopedia of Christian quotations . Alresford, Hampshire: John Hunt Publishers Ltd.

Maieutica evanghelica si nevoia de „moase” spirituale

Mai ieri (din nenumarate asemenea … ocazii) intr-un nod important din Londra: un pocait de culoare „evanghelizeaza”/zbiara (cu Biblia in mana) in fata unor trecatori care se uita la el ca la un descreierat fanatic. Azi prin centrul Londrei: brosurele misionare disponibile unor trecatori…indisponibili zac prafuite intr-un stand… Stilul evanghelistic „clasic” – demascator-agresiv-judecator – in vremurile astea ar trebui sa lase locul persuasiunii inteligente prin dialog „maieutic”. Dialogul inteligent , nu „proclamarea clasica”, mai are azi o sansa in fata gandirii postmoderne. Maieutica evanghelica(adaptare dupa cea socratica) este mult mai adecvata mintii omului postmodern. Dar pentru „mosit” e nevoie de „moase” spirituale pricepute si experimentate. Unele ca Iisus (cu Nicodim, samariteanca etc) , Filip (cu eunucul etiopian), Francis Schaeffer, Nicolae Steinhardt – „moase” capabile de dialog cu cultura de pe pozitii ferm ancorate in Evanghelie.

PS: pentru cei carora nu le e familiar termenul –http://ro.wikipedia.org/wiki/Maieutică

Crestinismul fata cu reprosurile societatii contemporane

Am inainte cartea: ”Unchristian  : what a new generation really thinks about Christianity… and why it matters”. Fara doar si poate ca orice crestin care-si ia in serios numele nu poate ramane indiferent la reprosurile si obiectiile pe care contemporanii sai (si mai ales generatia tanara) le aduc credintei crestine de care se leapada sau cu care refuza sa se mai identifice. Cam asa arata curpinsul:

1.  TheBackstory          11

2.  Discovering unChristian Faith          21

3.  Hypocritical          41

4.  Get Saved!          67

5.  Antihomosexual          91

6.  Sheltered         121

7.  Too Political         153

8.  Judgmental         181

9.  From unChristian to Christian        205

Nu e deloc greu de inteles ce deranjeaza. Sa le iau pe rand:

PERCEPTION  Christians say one thing but live something entirely different.

1. Ipocrizia – una dintre tarele umane unanim prezente aproape. De la Cadere omul a devenit impartit cu inima, implicit si cu mai multe fete. Acuza este foarte severa pentru ipocrizia crestinului pentru ca religia crestina pretinde sinceritate maxima: a-ti recunoaste starea decazuta, pacatele si nevoia de re-creare/reparare a imaginii divine manjite/degradate.

Este de inteles dezgustul necrestinilor in fata ipocriziei pretinsilor crestini: isi neaga insasi esenta credintei – metanoia – schimbarea care presupune sinceritate fara rezerve. Cand necrestinul da de ipocritul crestin revolta este nu doar binevenita ci si obligatorie. Si-i felicit pe necrestinii care amendeaza nemilos ipocrizia crestinilor: le cer sa fie consecventi propriei identitati marturisite.

Cum pot combate crestinii aceasta acuza si piedica spre Hristos a necrestinilor? Prin sinceritate maxima, oricat de jenanta sau dureroasa. O minciuna dulce nu e o solutie viabila. Adevarul ramane mereu solutia, oricat de stanjenitor ar fi. Cand crestinul devine ipocrit el se leapada de Domnul Sau care este Adevarul.

PERCEPTION  Christians are insincere and concerned only with converting others.

2.  Lipsa de onestitate (morala, intelectuala) dublata de insistenta prozelitista neinteligenta nu pot decat sa dezguste. Daca imperativul facerii de ucenici este unul cristic, indiscutabil, un ordin de lupta de la Comandantul divin suprem, modul cum se pune in practica acest ”must” este foarte adesea intre deplorabil si horror. A te duce la colt de strada cu Biblia in mana si a racni intr-un megafon slogane si lozinci puerile este un deliciu pentru Scaraoschi. Nici el nu putea sa atraga dispretul mai abitir asupra lui Hristos . A uita ca omul nu-i decat o unealta care trebuie sa se lase dirijat de Duhul – Singurul care poate convinge oamenii spre salvare – si a incerca tu, un om adesea ipocrit si natang, sa fortezi convertirea semenilor este unul din pacatele de care crestinii se fac nepermis de des vinovati.

PERCEPTION  Christians show contempt for gays and lesbians.

3. Desi Biblia condamna explicit si fara echivoc aberatiile impotriva firii, inclusiv cele sexuale, scarba si dezgustul legitim pentru pacatele acestea nu trebuie sa se traduca in lipsa de manifestare a dragostei fata de nefericitii nelegiuiti. Hristos a fost batjocorit ca ”prietenul vamesilor si pacatosilor(inclusiv tarfelor)”. El nu s-a ferit de contactul cu lepadaturile si scursurile societatii. Nu a evitat apropierea leprosilor si demonizatilor. Ce motiv ar avea crestinii sa nu arate aceeasi mila si compasiune pentru victimele demonilor si ”leprei” sexuale a homosexualitatii si alor aberatii sexuale? Se cere foarte multa intelepciune, tact. Dar cine a zis ca e usor?

PERCEPTION  Christians are boring, unintelligent, old-fashioned, and out of touch with reality.

4. Din pacate, necrestinii au adesea castig de cauza cu acest repros. Lipsa de implicare sociala, de cunoastere a societatii , de contact cu realitatea veacului sunt tare ale unei parti considerabile a crestinatatii. Din pacate exceptiile de genul lui Francis Schaeffer,C S Lewis sau Nicolae Steinhardt sunt putine, Cu naduf spunea( si cata dreptate are!) parintele Nicolae:

“Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decat sa lase lumea batjocorita de fortele raului,  iar el sa inlesneasca faradelegile dat fiind ca e prin definitie osandit la cecitate si paraplegie.

Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste indemnul Domnului  (Matei 10, 16: “fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”)  si trece peste textele Sfantului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiti fara de minte”, II Tim. 4, 5:“tu fii treaz in toate…”, Tit. 1, 8: “sa fie treaz la minte”  si mai indeosebi I Cor. 14, 20: “Fratilor nu fiti copii la minte; ci la rautate fiti copii, iar la minte fiti oameni mari”). Dar nu tampiti. Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. (Numai despre pacatele noastre spune la Pateric “sa le tampim”.) Cum de-ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca sa nu ne lasam surprinsi de satana? Si-apoi, tot la I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii”.  Iar randuiala se opune mai presus de orice neindemanarii zapacite, slabiciunii nehotarate, neintelegerii obtuze. Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la barbosiBarbosii se cade sa fie intelepti. Sa stim, si ei si noi, ca .Nu, slujitorilor diavolului, adica smecherilor, prea le-ar veni la indemana sa fim prosti.  Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. (Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia – macar de la un anume punct incolo – e pacat: pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului. “Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns”.) […]

PERCEPTION  Christians are primarily  motivated by a political agenda and promote right-wing politics.

5. Intreaga istorie este plina de  proaste exemple. Desi Biserica nu poate ramane indiferenta la ”treburile lumesti” –  tot dragul parinte Nicolae observa-:

mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi nepăsătoare la păsurile credincioşilor şi la complicaţiile existenţei.

A nu folosi religia cu scop politic si a nu intra in jocurile politice pe motive ”sfinte” ramane una dintre provocarile cele mai spinoase.

PERCEPTION  Christians are prideful and quick to find faults in others.

6. Un alt pacat in care atat de adesea cadem, noi crestinii. Ne punem in locul lui Dummeezeu si facem noi pe judecatorii, cand singurul indreptatit este El, si oricine altcineva se face vinovat de uzurparea prerogativelor Sale intangibile. Putem incerca sa le impartasim celorlalti viziunea noastra despre normalitate din perspectiva Scripturilor, sa le spunem unde credem ca sunt in eroare, dar sa ne ferim sa judecam mai ales acolo unde n-am fost ”in pantofii altuia”.

Ramayan & Mahabharat – video

Primele parti ale ecranizarilor a doua scrieri sfinte ale Indiei(sunt pe youtube seriile tv complete si subtitrate in engleza). Gandindu-ma,de la distanta, la cum ar fi abordabili adeptii religiilor Asiei  mi-a venit in minte maieutica socratica (de directionare prin intrebari) spre Adevar, updatata cumva a la Francis Schaeffer asa cum apare in ”Trilogia”  si ilustrata in patania din acelasi volum relatata mai jos :

Îmi aduc aminte, de asemenea, de o noapte în care traversam Mediterana de la Lisabona la Genova. Era o noapte frumoasă. La bordul vasului am întâlnit un tânăr constructor de staţii radio în Africa de Nord şi în Europa, care lucra pentru o mare companie americană. Era ateu şi când a aflat că sunt pastor a anticipat o seară distractivă, aşa că a intrat în discuţie cu mine. Dar lucrurile nu au mers chiar aşa uşor pentru el. Conversaţia noastră mi-a dovedit că înţelegea implicaţiile poziţiei sale şi că încerca să fie consecvent în privinţa lor. După aproximativ o oră am văzut că dorea să încheie discuţia, aşa că am subliniat o ultimă idee pe care speram că nu o va uita niciodată – nu pentru că îl uram, ci pentru că ţineam la el ca fiinţă umană asemenea mie. Era însoţit de micuţa şi drăgălaşa lui soţie, care era evreică. Aceasta era foarte frumoasă şi plină de viaţă, şi era foarte uşor de văzut, din atenţia pe care i-o acorda, că o iubeşte cu adevărat.

Pe când se pregăteau să intre în cabina lor, în peisajul romantic al apelor Mediteranei peste care strălucea o lună plină, i-am spus în cele din urmă: „Când o îmbrăţişezi seara pe soţia ta, poţi fi sigur că ea este reală?”

Nu mi-a plăcut să îi fac lucrul acesta, dar am făcut-o ştiind că era un om care înţelege cu adevărat implicaţiile întrebării şi că nu o va uita. S-a întors şi s-a uitat la mine cu nişte ochi ce semănau cu ai unei vulpi prinse în cursă, şi mi-a strigat: „Nu, nu sunt întotdeauna sigur că este reală” şi a intrat în cabina lui. Sunt sigur că i-am stricat ultima noapte pe Mediterana şi mi-a părut rău s-o fac. Dar mă rog ca atât timp cât trăieşte să nu uite că atunci când sistemul lui se opune creştinismul biblic, acesta nu poate rezista – nu într-un punct abstract, ci chiar în miezul umanităţii lui, în realitatea iubirii.

Desi pe teren strategia probabil va trebui ajustata si adaptata/personalizata, o vad cam ca singura valida si functionala … de la distanta.

”Eu cu cine votez?”

Nu mica mi-a fost mirarea cand cu ceva timp in urma cativa amici m-au intrebat cum de ”am trecut la ortodocsi”. Reactia mea a fost una de perplexitatate exteriorizata printr-un … hohot de ras sanatos. Pentru faptul de a fi postat apreciativ si oarecum consistent din Ioan Gura de Aur, Nicolae Steinhardt si Alexander Schmemann unii deja m-au vazut ortodoxit? 🙂  Cu siguranta ca nu stiu ce presupune ortodoxizarea daca si-au inchipuit ca e atat de simplu…

”Ingrijorarile” amicilor mei banui ca n-au fost totusi chiar gratuite desi exagerate. Si spun asta pentru ca, intr-adevar, mai multe postari ale mele si luari de pozitie par iesite din sfera neoprotestantismului popular. Am scris despre Maica Domnului ca fiind justificat numita ”theotokos”, despre icoane ca fiind acceptabile in biserici daca rolul le este limitat la unul didactic, am sustinut ca botezul pruncilor poate fi acceptabil daca este socotit poarta de intrare in poporul lui Dumnezeu si-i este negat rolul de spalator de pacatul stramosesc si garant al mantuirii. De asemeni am vorbit despre euharistie ca fiind mai mult decat un simbol, suvenir si promisiune. Crucea o vad ca un simbol eminamente crestin iar purtarea acestui simbol nimic mai mult decat o replica crestina a ciucurilor evreilor meniti sa le aminteasca identitatea si consacrarea.

Am spus raspicat ca Septuaginta ”ortodocsilor”  este Vechiul Testament crestin cel putin la fel de valabil ca textul ebraic( desi il consider prioritar masoreticului si ”adevaratul” VT al crestinilor). Am mai spus ca puritanismul interzicerii alcoolului sub orice forma si in orice cantitate nu are acoperire in Scripturi care se declara impotriva abuzului/betiei doar.

Este drept ca Jaroslav Pelikan m-a luminat in multe privinte legat de istoria dogmei crestine. Il consider si apreciez mult pe Dostoievski ca un reprezentant eminent al ortodoxiei si un duhovnic . Am o stima aparte pentru realismul parintelui Al. Schmemann,  ortodoxul. Gasesc un duhovnic intelept in Antonie Bloom al Surojului, iar parintele Steinhardt imi este probabil cel mai drag duhovnic ortodox si unul care mi-a deschis ochii inspre un crestinism umil, vioi, inteligent si profund.

Imi plac enorm ortodoxele ”Patimi dupa Matei” compuse de episcopul Hylarion , ca si muzica ruseasca corala si vocea sarboaicei ortodoxe Divna Ljubojevic.

DAR… ortodox nu-s oameni buni! – in sensul de enorias al ”patriarhului” Daniel sau al altei biserici ortodoxe. Si nici nu cred ca voi fi vreodata. Asa cum nu-s catolic dar ii admir pe iezuiti (datorita inteligentei si dedicarii lor), imi plac mult ”Imitatio Christi” , printul Ghika, Francisc de Asissi, Chesterton si destui altii. Cum nu-s anglican desi il consider pe C S Lewis un alt duhovnic al meu. Cum nici prezbiterian nu-s dar Francis Schaeffer mi-a fost un alt indrumator pe Cale. Cum nici …si lista ar putea continua: baptist desi Spurgeon… etc

Cum si pe blog am mai fost interpelat ”tu ce esti?” probabil ca acum se va face clar odata pentru totdeauna: nadajduiesc ca sunt un crestin care cauta sa-si urmeze Domnul Bisericii, una universala/catolica si drept-credincioasa/orthodoxa, Biserica mereu razvratita/protest-anta fata de pacat si diavol. Sunt asadar un crestin de orientare Wesley-ana si gasesc interesanta si ”tentanta” paleo-ortodoxia ”initiata” de Thomas Oden ; totusi imi pastrez un ”drept de veto”…al libertatii de constiinta fata de oricine cu exceptia lui Dumnezeu .

Criza crestinismului mileniului 3(R)

Crestinismul este evident o religie in criza. Asta nu inseamna ca celelalte religii ar sta mai bine… Dar crestinismul pare mai pulverizat ca niciodata: o puzderie de fragmente mai mari si mai mici, fiecare pretinzandu-se autentica forma a crestinismului
( http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Christian_denominations_by_number_of_members http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Christian_denominations ).
In fata acestui scandal, „halatele albe” cauta solutii. Cea mai in voga este ecumenismul. Propagat fatis/in forta de protestantism,discret dar puternic de catolicism, si inghitit cu noduri de ortodoxie… ecumenismul pare sa fie consecinta cea mai vizibila a globalizarii din punct de vedere religios.
Totusi… crestinismul „post-modern” cauta si alte solutii. Iata mai jos cateva asemenea tentative nu tot atat de bine finantate si popularizate precum ecumenismul, dar interesante prin abordarile lor.
Paleo-ortodoxia – avandu-l ca principal promotor pe Thomas Oden, se doreste o tentativa de readucere mai ales a ramurii protestante la redescoperirea valorilor crestinismului traditional, din perspectiva exegezei biblice patristice (The Ancient Christian Commentary on Scripture – http://www.ivpress.com/accs/ ).
„Spiritualitate inainte de toate” ar putea fi motoul unor miscari precum cea a lui Francis Schaeffer – centrele Abri http://www.labri.org/index.html – sau miscarea „Renovare” a lui Richard Foster de traditie quakera – „a Christian renewal para-Church organization”. In aceeasi serie s-ar putea inscrie si replica romano-catolica a comunitatii Taizé din Franta care de asemeni „ofera o experienta neo-traditionala” a crestinismului. Desi nu foarte popularizate si destul de „subiective”/”existentialiste” – aceste tendinte denota setea de spiritualitate dincolo de forme, dogme, traditii impietrite, spre viata autentica, reala, evanghelica/nou-testamentala.
Neo-ortodoxia,bisericile non-denominationale sau cele interconfesionale, miscarea „House church” si cea sub titlul „Biserica emergenta” – sunt alte cateva directii moderne…
Va fi interesant de urmarit evolutia acestor tendinte. Din perspectiva trecutului, au doua alternative ilustrate de doua miscari din secolul 19: miscarea/”redesteptarea” milerita si miscarea restaurationista Stone-Campbell. Daca miscarea milerita s-a „stins” in formarea catorva noi „biserici”, mai corect confesiuni(dintre care cea mai numeroasa si mai riguros organizata este Biserica Adventista de Ziua a Saptea…), miscarea restaurationista pare sa-si fi pastrat spiritul „liber” in ciuda unei oarecare minime organizari…

„Biblia – nu învechita, nici moderna, ci eterna” Martin Luther

ntr

„Biblia nu este învechita, nici moderna, este eternaMartin Luther

„Titlul de glorie al Bibliei este ca ea e suficienta pentru fiecare epoca si pentru fiecare persoana. Daca luam primele capitole, de la Geneza la Deuteronomul, revelate lui Moise în jurul anului 1500 î.Cr., ele au comunicat adevarul pentru oamenii acelor zile. Am ajuns în zilele noastre, si stim despre cosmos multe lucruri pe care cei de atunci nu le stiau, tot felul de lucruri, si aceleasi capitole (si restul Bibliei) sunt suficiente pentru a ne comunica si noua adevarul. Daca Cristos îsi va mai întârzia venirea cu aproximativ 500 de ani, oamenii vor sti atunci mai multe decât stim noi acum, dar Biblia le va comunica si lor adevarul. Deci, indiferent daca ne referim la individ, oricare ar fi nivelul educatiei si al complexitatii, sau la epoca în care traim, cu toata cunoasterea pe care o avem, Biblia este suficienta ca sa raspunda la întrebarile ridicate de realitate.”

Francis Schaeffer, Trilogia (Dumnezeu care exista, Apendice A – „Problema  Apologeticii”) p.116

Umanism, rationalism, ne-crestinism

Umanismul, în sensul mai larg, mai cuprinzator, reprezinta sistemul prin care oamenii, barbati si femei, pornind exclusiv prin propriile resurse si având doar Omul ca centru integrator, încearca sa descopere pe cale rationala întreaga cunoastere, semnificatie si valoare. De asemenea, trebuie sa ne asiguram ca cuvântul rationalism, al carui sens se suprapune cu al celui de umanism în sensul larg al termenului, nu se confunda cu cuvântul rational. Rational înseamna ca lucrurile din jurul nostru nu sunt contrare ratiunii; sau, ca sa o spunem altfel, ca aspiratia omului la ratiune este valida. De aceea, pozitia iudeocrestina este rationala, dar ea este contrariul rationalismului.

Deci rationalismul sau umanismul reprezinta unitatea din interiorul gândirii necrestine.

Totusi, daca crestinii vor sa-i înteleaga pe oamenii din generatia lor ii sa li se adreseze, ei trebuie sa tina cont de forma pe care rationalismul o ia în acel moment. Intr-un anume sens, el este întotdeauna acelasi – oamenii încearca sa construiasca pornind doar de la ei însisi. Într-un alt sens, el se schimba permanent, cu diferite accente pe care crestinul trebuie sa le cunoasca daca nu vrea sa se trezeasca lucrând într-o perioada care nu mai exista.

Francis Schaeffer, „Trilogia” (vol. I:  „DUMNEZEU CARE EXISTA”)

%d blogeri au apreciat asta: