Maica Domnului: Theotokos – orthodoxie versus heterodoxie

Maria L-a născut ca om, nu ca Dumnezeu. Aici avea dreptatea patriarhul Nestorios. Iisus moşteneşte genetic pe Maria, este om din om. Dar în ce priveşte Dumnezeirea, nu Maria i-a dat-o. Când cineva spune „Născătoare de Dumnezeu”, expresia este derutantă, pentru că, deşi Iisus este Dumnezeu fără început, nu Maria L-a făcut Dumnezeu.

Am decupat acest pasaj dintr-o replica a prof Florin Laiu. Ma simt dator sa apar adevarul chiar si impotriva dansului.

Ce sustine asadar,printre altele, domnul profesor? Ca ereticul Nestorie ar avea dreptate!!! ”Maria L-a născut ca om, nu ca Dumnezeu.”

Din nefericire pentru domnia sa, teologii mai jos citati dimpreuna cu multi altii si cu mai toata crestinatatea il contrazic flagrant.

De-a lungul istoriei, şi mai ales în secolele al IV-lea şi al V-lea, principala categorie care a stat la baza concepţiei despre Fecioara Maria a fost aceea a paradoxului: Fecioară şi Mamă; Făptură Umană şi Mamă a Celui ce este Dumnezeu, Theo­tokos.Cel mai cuprinzător — şi, în opinia unora, cel mai problematic — dintre toţi termenii folosiţi de creştinismul răsăritean pentru definirea Fecioarei Maria este acest Theo­tokos. Termenul nu semnifică numai „Maica lui Dumnezeu”, aşa cum este redat el de obicei în limbile occidentale (Mater Dei în latină şi corespondentele lui în limbile romanice, sau Mutter Gottes în germană), ci mai precis „cea care i-a dat naştere celui ce este Dumnezeu” (adică Bogorodita şi deri­vatele sale în rusă şi celelalte limbi slave, sau, mai rar dar mai exact, Deipara în latină).

Jaroslav Pelikan, Fecioara Maria de-a lungul secolelor, (Humanitas,1996), p. 59

Un loc special în cadrul Liturghiei îl ocupa limbajul refe­ritor la Fecioara Maria care ajunsese să fie numită „Theotokos”. Termenul Theotokos apare pentru prima dată într-o enciclică a epis­copului Alexandru din Alexandria îndreptată împotriva arianismului, în 324. Mai tîrziu, tot în secolul al IV-lea, împăratul Iulian, în confruntarea lui cu „galileenii”, îi întreba pe creştini: „De ce o numiţi fără încetare Theotokos pe Maria ?”.  In conflictul cu gnosticismul, Fecioara Maria a servit drept dovadă pentru realitatea firii omeneşti a lui Iisus, care a fost cu adevărat născut din femeie şi este prin urmare om. Dar cum practica şi gîndirea creştină căutau să afle sensul mai adînc al mîntuirii, paralela dintre Hristos şi Adam şi-a găsit echivalenţa în reprezentarea Fecioarei Maria ca a Doua Evă, care, prin supunerea ei, a alungat răul făcut prin nesupunerea maicii neamului omenesc. Ea este mama omului Iisus Hristos, mama Mîntuitorului; dar ca să fie Mîntuitor, El trebuia să fie şi Dumnezeu, iar ca mamă a Mîntuitorului ea trebuia să fie „Maica Domnului”.

Problema dreptului de o numi pe Fecioara Maria Theotokos avea o mare importanţă pentru hristologie. Poate că susţinătorii arianismului şi alţii au folosit ter­menul fără să fi tras concluzii acceptate de ortodoxia atanasiană. Dar o dată ce crezul de la Niceea a fost elabo­rat şi lămurit, cei care i-au urmat lui Atanasie – şi poate Atanasie însuşi – au găsit în acest titlu o formulă potrivită pentru credinţa lor potrivit căreia în întrupare firea divină şi cea umană erau atît de strîns unite încît, prin ceea ce s-a numit ulterior „comunicarea însuşirilor”, nici naşte­rea, nici răstignirea şi nici mîntuirea nu puteau fi atribuite unei firi fără a fi atribuite şi celeilalte. Era un mod de a vorbi despre Hristos ca şi un mod de a vorbi despre Fecioara Maria. De vreme ce era îngăduit să se vorbească despre Hristos ca despre „Dumnezeu care a pătimit”, aşa cum se întîmpla în cazul mărturisirii de credinţă şi cultu­lui Bisericii, hristologia alexandrină putea să folosească termenul liturgic Theotokos în sprijinul accentuării uni­tăţii persoanei lui Hristos.

Adversarii ei au sesizat corect implicaţiile termenului. Nestorie obiecta că nu fusese folosit de Părinţi şi, prin urmare, era o calomnie să le fie atribuit lor. Dacă într-ade­văr a propus termenul Anthropotokos (Născătoare de om) în locul lui Theotokos, el nu şi l-a imaginat, aşa cum l-au acuzat adversarii lui, ca pe o revenire la mult repudiata erezie care susţinea că Hristos este doar om. Termenul lui preferat era Hristotokos*, pe care îl punea în antiteză atît cu Theotokos, cît şi cu Anthropotokos, întrucît „înlătură blasfemia lui [Pavel din] Samosata… şi evită răul adus de Arie şi Apolinarie”: Fecioara Maria era născătoarea lui Iisus Hristos, omul în care s-a sălăşluit Dumnezeu Logosul,şi nu a Dumnezeirii. In cele din urmă Nestorie a găsit calea de împăcare cu Theotokos, nu numai deoarece într-un anumit sens accepta caracterul ortodox al acestui concept, ci şi pentru că era atît de bine înrădăcinat în cultul creş­tin, încît cu greu putea fi respins.

Jaroslav Pelikan, Traditia crestina – Volumul I, pp 253-254

Aceasta era o perioadă în care întreaga tradiţie maria­nica a Bisericii era contestată. Continuau dezbaterile pe tema doctrinei romano-catolice a imaculatei concepţii şi a controversatei ei istorii medievale; protestantismul a con­tinuat să o respingă, în timp ce ortodoxia răsăriteană nu a avut nevoie de ea, sărbătorind naşterea Fecioarei şi sfinţind biserici cu hramul ei fără a fi obligată să elaboreze o definiţie explicită despre felul cum şi despre motivul pentru care în cazul său nu se mai aplicase regula uni­versală a păcatului originar. Un alt subiect de dezbatere era ortodoxia mariologică a reformatorilor, care păstra­seră toţi doctrina naşterii din Fecioară, mulţi păstrînd şi denumirea „Maica Domnului”. Unii dintre urmaşii Refor­mei au deplîns tendinţa „de a micşora meritele Fecioarei Maria pe de o parte în aceeaşi măsură în care îi sînt exa­gerate pe de altă parte” şi, fără a cădea în ceea ce ei considerau a fi mariolatrie superstiţioasă, au căutat să reabiliteze o imagine evanghelică a ei, prezentînd-o ca pe cea care I-a dat naştere lui Hristos, nu doar fizic, ci şi spiritual.

Jaroslav Pelikan, Traditia crestina – Volumul V , p. 186

Mariologia este numai un capitol din Tratatul despre întrupare care nu v-a fi extins niciodată la un „tratat” independent. Bineînţeles nu este un capitol ocazional sau opţional, nici un apendice. Acesta aparţine cărţii doctrinei. Taina Întrupării include Mama întrupatului.

Theotokos  este   mai   mult   decât  un   nume   sau   un   titlu onorific. Este o definiţie doctrinară – într-un cuvânt. A fost un punct important şi un semn distinctiv chiar şi înainte de Sinodul de la Efes (431). Deja Sfântul Grigorie de Nazinaz îl avertizează pe Cledonius: „dacă cineva nu o numeşte pe Maria Theotokos, el este înstrăinat de   Dumnezeu”   (Epist.  101).   De   fapt   numele   a   fost   larg   folosit   de   Părinţii   secolului   al patrulea şi posibil chiar şi în secolul al treilea (de Origen de exemplu dacă putem avea încredere în Socrate, Hist. Eccl., VII, 32 şi de alte texte păstrate în catene, In Lucam Hom. 6 şi 7, ed. Rauer, 44, 10 şi 50. 9). Ea era deja tradiţională atunci când a fost contestată de Nestorie şi grupul său.

Pentru ca să fim precişi trebuie să ştim pentru ce motiv a fost cu adevărat remarcabil că termenul mariologic a fost selectat şi scos în evidenţă ca şi un   simbol   doctrinar   în   discuţia   hristologică.   Întradevăr   a   fost   un   cuvânt   cheie   pentru hristologie. „Acest nume” spune Sfântul Ioan Damaschinul, „conţine toată taina Întrupării” (De fide Orth., III. 12). După cum bine se exprimă Petavius:  quem in Trinitatis explicando dogmate όμοουσίου vox, eumdem hoc in nostro Incarnationis usum ac principatum obtinet Θεοτόκου nomen (De Incarnatione, lib. V, cap. 15). Motivul şi scopul unei astfel de alegeri sunt evidente. Doctrina hristologică nu poate fi afirmată niciodată acurat şi adecvat decât dacă nu s-a inclus o învăţătură destul de definită despre Maica lui Hristos. De fapt, toate îndoielile   şi   greşelile   timpurilor  moderne   depind   în   cele   din   urmă   tocmai   de   confuzia hristologică ultimă. Ele descoperă un nesperat „conflict în hristologie.” Nu există loc pentru Maica lui Dumnezeu într-o „hristologie redusă.” Teologii protestanţi pur şi simplu nu au de spus nimic despre ea.

Numele de Theotokos accentuează faptul că Copilul pe care l-a purtat Maria nu a fost un „om simplu,” nu a fost o persoană umană, ci unul născut Fiul lui Dumnezeu, „Unul din Sfânta Treime,” totuşi întrupat. Aceasta este piatra de temelie a credinţei ortodoxe. Să ne amintim de formula de la Calcedon: „prin urmare, urmând sfinţilor Părinţi mărturisim unul şi acelaşi Fiu [ένα καί τόν αύτον], Domnul nostru Iisus Hristos… născut înaintea veacurilor din Tatăl ca Dumnezeire, dar în ultimele zile, pentru noi şi pentru a noastră mântuire,  Însuşi acelaşi  [τόν αύτόν], născut din Maria, Maică Fecioară a lui Dumnezeu, ca şi umanitate” [traducerea   aparţine   Dr.   Bright].

Tot   accentul   stă   pe  identitatea  absolută   a   Persoanei: acelaşi, însuşi acelaşi, unus idemque  al Sfântul Leon. Aceasta implică o  naştere îndoită  a Cuvântului   dumnezeiesc   (dar   emfatic   nu   o  Filiaţie  dublă;   aceasta   ar   însemna   tocmai pervertirea nestoriană). Există numai un Fiu: Unul născut din Fecioara Maria este în cel mai deplin   înţeles   Fiul   lui   Dumnezeu.   După   cum   spune   Sfântul   Ioan   Damaschinul,   Sfânta Fecioară nu a purtat  „un om obişnuit,  ci pe  adevăratul  Dumnezeu”  [ού  γάρ άνθρωπον ψιλόν…   άλλά   θεόν   άληθινόν],   totuşi,   „neîmbrăcat   ci   întrupat”   [ού   γυμνόν,   άλλά σεσαρκωμένον]. Acelaşi care din veşnicie este născut din Tatăl, „în zilele cele din urmă” a fost născut din Fecioara, „fără nici o schimbare” (De Fide Orth.,  III. 12). Nu există nici o confuzie a naturilor. „A doua γέννησος” este tocmai Întruparea. Nu a venit în fiinţă o nouă persoană atunci când Fiul Mariei a fost conceput şi născut, ci veşnicul Fiul al lui Dumnezeu a fost  făcut   om.  Aceasta   constituie   taina   Maternităţii   dumnezeieşti   a   Fecioarei   Maria.
Întradevăr Maternitatea este o relaţie personală, o relaţie între persoane. Fiul Mariei a fost în toate aspectele o Persoană dumnezeiască. Numele de Theotokos este o secvenţă a numelui Theantropos,  Dumnezeu-omul.   Ambele   stau   şi   cad   împreună.   Doctrina   unirii   ipostatice implică şi cere concepţia unei maternităţii dumnezeieşti.

„Când timpul a sosit deplin, Dumnezeu şi-a trimis Fiul Său născut dintr-o femeie” (Gal 4; 4, R.V). Aceasta este o afirmaţie scripturală a aceleiaşi taine cu care se luptau părinţii al Calcedon.   Care   este   înţelesul   deplin   şi   scopul   acestei   fraze:   „născut   din   femeie”?
Maternitatea, în general nu este în nici un sens epuizată de simplul fapt al unei procreări fizice. Ar fi o ordine deplorabilă dacă am ignora aspectul duhovnicesc. De fapt, procreaţia stabileşte   o   legătură   duhovnicească   între   maică   şi  copil.   Această   relaţie   este   unică   şi reciprocă şi esenţa ei este afecţiune şi iubire. Suntem noi angajaţi să ignorăm această implicaţie a faptului că Domnul a fost născut „din Fecioara Maria?” În mod sigur nu este permisă  nici  o  reducţie  dochetică   în  acest  caz,   la  fel  cum   trebuie  evitată   peste   tot  în hristologie, Iisus a fost (şi este) Dumnezeul cel Veşnic şi totuşi Întrupat şi Maria a fost mama Sa în cel mai deplin înţeles. Altfel întruparea nu ar mai fi fost genuină. Aceasta înseamnă că pentru Domnul întrupat există o persoană particulară cu care El are o relaţie extrem de specială, – în termenii precişi, una a căruia El nu este numai Domn şi Mântuitor ci şi Fiu. Pe de altă parte, Maria a fost adevărata maică a copilului ei – adevărul maternităţii ei nu este cu nimic mai important decât taina maternităţii ei dumnezeieşti. Copilul a fost dumnezeiesc.
Totuşi, implicaţiile ei duhovniceşti nu pot fi diminuate de caracterul excepţional al cazului şi nici Iisus nu putea eşua a fi cu adevărat uman în răspunsul lui filial al afecţiunii materne din cea din care  a fost născut.  Aceasta  nu este o speculaţie  deşartă.  Ar fi impertinent să pătrundem peste acest câmp sacru al acestei intimităţii neparalele între Maica şi Copilul Dumnezeiesc. Ar fi şi mai impertinent să ignorăm taina. În orice caz, ar fi o idee destul de împovărată dacă am privi pe Fecioara Maria ca şi un simplu instrument fizic al Domnului în scopul de a-şi asuma carne. Mai mult, o astfel de interpretare greşită este exclusă formal de învăţătura explicită a Bisericii, atestată de la o dată încă timpurie: ea nu a fost doar un „canal”   prin  care   Domnul  Ceresc   a  venit  ci  cu   adevărat   maica   Celui   care  şi-a   asumat maternitate.   Sfântul   Ioan   Damaschinul   sumarizează   precis   în   aceste   cuvinte   învăţătura catolică: El nu a venit „ca şi printr-o ţeavă” [ώς διά σωλήωος] ci El a asumat-o pe ea [έξ αύτής], o natură umană consubstanţială cu a noastră (De Fide Orth., III, 12).

Maria „a aflat har la Dumnezeu”  (Luca 1; 30). Ea a fost aleasă  şi consacrată  să slujească Taina Întrupării. Prin această alegere sau predestinaţie veşnică ea a fost într-un anume fel separată şi i s-a dăruit un privilegiu unic şi o poziţie unică în întreaga umanitate, mai mult în toată creaţia. I s-a conferit un rang transcendent. Ea a fost dintr-o dată o reprezentată  a rasei umane şi a avut un loc special. Aici există o antinomie implicată de alegerea dumnezeiască. Ea a fost separată. A fost pusă într-o relaţie unică şi neparalelă cu Dumnezeu, cu Sfânta Treime, chiar înainte de Întrupare, ca şi Maică prospectivă a Domnului Întrupat, tocmai fiindcă nu era vorba de o întâmplare istorică obişnuită, ci o împlinire a unui decret veşnic al lui Dumnezeu. Ea are o poziţie unică chiar şi în planul dumnezeiesc al mântuirii.

Ca şi mamă a celui de „al doilea om,” Maria a participat în taina re-creaţiei răscumpărătoare a lumii. În mod sigur, ea trebuie socotită   între   cei   răscumpăraţi.   Evident   ea   avea   nevoie   de   mântuire.   Fiul   ei   este Răscumpărătorul   şi   Mântuitorul   lumii.   Totuşi,   ea   este   unica   fiinţă   umană   pentru   care Răscumpărătorul lumii este şi fiu, propriul ei fiu pe care l-a purtat cu adevărat. Iisus a fost născut „nu din voinţa cărnii, nu din dorinţa omului, ci din Dumnezeu (Ioan 1, 13 – acest verset  este  legat   atât  de  Întrupare  cât  şi  de  regenerarea  baptismală)  şi  totuşi El  este „fructul   pântecelui”   Mariei.   Naşterea   lui   supranaturală   este   modelul   şi   izvorul   unei   noi existenţe, a unei naşteri noi şi duhovniceşti a tuturor credincioşilor, care nu este nimic altceva decât o participare la umanitatea Lui sacră, o adopţie la filiaţia lui Dumnezeu – „în al doilea om,” în „ultimul Adam.”

Ascultarea   Mariei   contrabalansează   neascultarea   Evei.   În   acest   sens Fecioara Maria este a doua Evă, la fel cum Fiul ei este al doilea Adam. Această paralelă a fost trasă destul de devreme de Sfântul Iustin (Dail., 100) şi în Sfântul Irineu găsim deja o concepţie elaborată legată organic cu idea primară a recapitulării. “La fel cum Eva prin vorbirea cu un arhanghel a fost sedusă să fugă de Dumnezeu, încălcându-i cuvântul, la fel şi Maria a primit buna vestire prin mijlocul unei convorbiri cu arhanghelul, pentru că să îl poată   purta   pe   Dumnezeu   în   ea,   fiindu-i   ascultătoare   cuvântului   ei.   Deşi   prima   nu   l-a ascultat pe Dumnezeu, totuşi cea de a doua l-a ascultat pe Dumnezeu, astfel că Noua fecioară Maria a devenit apărătoare. Cum printr-o fecioară neamul omenesc a fost legat cu moartea,   printr-o   fecioară   neamul   omenesc   este   mântuit,   balanţa   fiind   păstrată, neascultarea unei fecioare prin ascultarea altei fecioare” (V, 19, 1). Din nou: “astfel nodul neascultării Evei s-a dezlegat prin ascultarea Mariei; căci ceea ce Eva, o fecioară a legat
prin necredinţă, acea Maria a dezlegat prin credinţă” (III, 22, 34 – traducere de Cardinalul Newman). Această concepţie a fost tradiţională, în special în învăţătura catehetică, atât în est cât şi în vest. “Este o mare taină [magnum sacramentum] că după cum printr-o femeie moartea a devenit partea noastră, viaţa a fost născută printr-o femeie” spune Augustin (De agone Christ., 24, – în alt loc îl citează pur şi simplu pe Irineu). “Moartea prin Eva, viaţa prin Maria” declară Ieronim (Epist. 22: mors per Evam, vita per Mariam).

”CREAŢIE ŞI RĂSCUMPĂRARE” VOLUMUL AL TREILEA din COLECŢIA LUCRĂRILOR lui GEORGES FLOROVSKI

A se vedea si : Calendar crestin: nasterea Sfintei Fecioare Maria

PS: sublinierile imi apartin

”Placinta” mea si ”placinta” cronicarului londonez

”Placinta” cronicarului londonezo-bucurestean mi-a catalizat curiozitatea sa-mi evaluez propria ”placinta”. Asa a aparut ce se vede mai sus.

  1. Ortodoxie (”steinhardt-iana” = purjata de superstitii populare babesti – practic a luat locul puritanismului si baconianismului):  Sfanta Treime ca fundament pivotal  in jurul Careia graviteaza si se organizeaza intreaga dogmatica si liturgica crestina, LXX ca VT crestin, NT si ca ”produs” al Bisericii, conceptia despre euharistie, o abordare mai degraba apofatico-existentialista a credintei ( cu accent pe paradox ca mega-paradigma a credintei crestine – versus rationalism-empiricism baconian) etc
  2. Wesley-anism ( diferit de ceea ce este astazi metodismul…) : ”prima Scriptura”, autoritatea in religie: patrulaterul wesleyan, conceptia non-anabaptista despre botez, conceptia despre sfintire, eclesiologia ,anti-predestinatie, reevaluarea pozitiva a Fecioarei Maria ( Theotokos), etc
  3. Paleo-ortodoxie (a luat locul milenianismului si anabaptismului) : abordarea hermeneutica in context patristic, ”consensus fide” = ”crestinism redus la esente”(C.S. Lewis), importanta Crezului, abordarea axiologica eclectic-ecumenica( chiar in defavoarea protestantilor si alaturi de catolico-ortodocsi: avort, anti-hirotonire femei&gay),  respingerea iconoclasmului radical
  4. Restaurationism : sabatarianism & conceptia despre nemurirea sufletului( via Oscar Cullmann) – dreptul de veto al constiintei, istoriei si ratiunii in fata abuzurilor traditiei 🙂
Comparativ cu fosta ”placinta” azs mutatia arata acum asa:
  1. Respingerea radicalismelor de sorginte anabaptista (botez numai adult si prin scufundare, antagonism Biserica-stat, iluzia puerila ”Sola Scriptura”, ostilitatea apriorica fata de crezurile Bisericii)
  2. Respingerea speculatiilor milenariste (stabiliri de date ale Parusiei, cu tot cu scorneala ”Sanctuarului” si tot ce deriva din inventie…)
  3. Respingerea deviatiilor heterodoxe capitale (ex: anti-trinitarianismul ”parintilor” azs )
  4. Respingerea obsesiilor puritane ( nu semnul crucii, nu vin – corectat in ”nu abuzului/betiei”)
  5. Respingerea substituirii autoritatii traditiei hermeneutice multimilenare  de catre ”revelatiile Spiritului Profetic”(aka EGW – practic,  azs inlocuiesc parintii bisericesti cu o unica mama bisericeasca)
  6. Revenirea la filonul teologic crestin ”clasic” , trinitaro-centric, si  recuplarea la marea traditie hermeneutica apofatico-patristica.
  7. Plasarea undeva la intersectia dintre ortodoxia ”steinhardt-iana”, paleo-ortodoxie si wesley-anism,  ”corectate” prin biblism ancorat in adevarul istoric(sabat si natura omului) .

Rezumand, tendinta ar fi de aliniere la protestantismul evanghelic de sorginte wesleyana in dialog amical si acord partial cu ortodoxia in ce are ea mai bun si valoros, pastrand in acelasi timp ”reminiscente restaurationiste” precum sabatul si nemurirea conditionata a sufletului(argumentata a la Oscar Cullmann).

PS: de mare mirare mi-au fost cuvintele frumoase despre John Wesley ( : ”a fost un personaj extraordinar de important in istoria crestinismului si ramane asa pana astazi”) din partea cronicarului… (tinand cont de ”filiatia” sa si de aversiunea fatisa a guru-ului de la Chicago vis-a-vis de fratii Wesley – cei care au tinut piept deismului rationalist al timpului)

PPS: trebuie sa-i amendez cronicarului cateva scapari/erori grave istorice( si nu ma voi lega de subiectivismele lui triumfaliste vis-a-vis de cultul pe care il deserveste si de cate este platit; cred ca Sorin era la fotbal cand s-au predat la seminar subiectele din orele pe care se vede ca le-a chiulit):

  1. pentru sabat, proto-azs-ei sunt indatorati mai degraba baptistilor de ziua a saptea (pe filiera Rachel Oakes – Frederick Wheeler – T. M. Preble ) decat celor de la Christian Connection ( domnia sa, cronicarul, poate consulta: George R. Knight – În așteptarea revenirii lui Isus O scurtă istorie a adventiștilor de ziua a șaptea, V&S, p. 30-32 + C. Mervyn Maxwell, Tell it to the World. The Story of Seventh-day Adventists, cap.11 –  A Widow Witnesses + Richard W. Schwarz,  Light bearers to the remnant  denominational history textbook for Seventh-Day Adventist college classes, CHAPTER 4  After the Disappointment + 1 + 2). Bates a preluat sabatul nu de la Christian Connection ci de la baptistii de ziua a saptea
  2. conceptia adventista despre Scriptura difera masiv de cea metodista: in timp ce prima face din EGW un corset hermeneutic, metodistii sunt scandalizati de pretentiile fostei lor coreligionare si sunt adeptii ”patrulaterului wesleyan” – paradigma primatului Bibliei secondata de traditie, ratiune si experienta

Maica Domnului: si mama a Bisericii sau doar o ”sora mai mare”?

Prof. Florin Laiu dixit:

”Ceea ce nu trebuie să uităm, este că Maria a fost dată Bisericii ca soră mai mare, nu ca mamă.

In continuarea disputei domniei sale cu mine, ex-profesorul meu face afirmatia de mai sus pe blogul lui Marius Cruceru.

Chiar asa domn profesor? Fecioara Maria a fost Mama Domnului Bisericii( Bisericii Christos ii e Domn/sot si Cap). De unde si pana unde ”o sora mai mare”??  ”Soacra mare a Bisericii” nu va suna mai bine si corect decat ”sora mare”…?!

De fapt si de drept Maica Domnului ar fi ”soacra mare” a ”nurorii” Biserica, sotia Fiului ei(deci tot Mama, prin ”adoptie”)

Faptul ca dvs va purtati ca o nora acra/rea… sa fie semn ca de fapt nora nu sunteti ”dvs”? Fara ca ”soacra” sa va fi facut zile amare(saraca… e de mult la odihna”) tineti mortis sa o denigrati.

Tot vina ei sa fie ca nici moarta nu aveti pace??? A…am inteles: vina e a celor care spun ca mama Mirelui e mai buna decat va place s-o vedeti…Si nu vreti sa suportati nici pe cei care au o parere mai buna decat dvs despre soacra, o parere chiar exagerat de buna, lingusitoare chiar. Dar sa fie denigrarea replica buna la idolatrizarea soacrei de catre altii?

Vi se pare normal sa spuneti ca-l iubiti pe Mire, dar (ca celula din mireasa) sa va confundati soacra cu o sora mai mare? E asa greu sa nu va jigniti soacra numind-o ”sora(mea) Maria” si s-o cinstiti cu adevarul: ”mama mea(prin adoptie)”?

Sau sa fie vina Mirelui ca nu-si trimite Maica la… azil, ca sa il puteti accepta si fara ”nesuferita” de soacra?

Ma bucur totusi ca, desi cu inima stransa, o reabilitati de la ”sora mea Maria” la ”Maica Domnului meu, Maria”… Macar atat!
Iar daca Domnul dvs este si Dumnezeu, atunci Maica Lui e pe drept numita si Maica lui Dumnezeu, fara ca asta sa faca referire la vreun inceput al Dumnezeirii. Maica Domnului este Mama a lui Dumnezeu-devenit-Prunc, fie ca va place au ba.

PS: si cand te gandesti ca sarmana n-are nici  o vina pentru ca unii sunt lingusitori sau idolatri cu ea….

(Re)Adventist? Nu! ”Merci…”

Pentru ca unii fosti co-religionari ma mai ”sfatuiesc”  sa (re)devin adventist si/sau au asteptari iluzorii in acest sens, am decis sa reunesc pe aceasta pagina linkurile postarilor de pe blog care sper sa le faca limpede o data  pentru totdeauna de ce (Re)Adventist? Nu! ”Merci…”

Mic compediu de heterodoxie: Biblia si adventistii(1)

Mic compediu de heterodoxie: ”Sola Scriptura”,adventistii si ”Spiritul profetic”(2)

Mic compediu de heterodoxie: catafatismul – metodica teologica deficitara (si a azs)(3)

Mic compediu de heterodoxie:Trinitatea si adventistii – de la secta pseudo-crestina la “biserica”(1)(4)

Mic compediu de heterodoxie:Trinitatea si adventistii – de la secta pseudo-crestina la “biserica”(2)(5)

Mic compediu de heterodoxie:Trinitatea si adventistii – de la secta pseudo-crestina la “biserica”(3)(6)

Mic compediu de heterodoxie: creatie sau evolutie, ”fundamentalisti” si ”iluministi”(7)

Mic compediu de heterodoxie:natura omului – familia decapitata(8)

Maica Domnului: Theotokos – orthodoxie versus heterodoxie

Scylla si Caribda sabatului

Icoane,ciucuri – exagerari si denaturari

Botezul pruncilor poate fi acceptabil daca…

Septuaginta ”ortodocsilor”  este Vechiul Testament crestin cel putin la fel de valabil ca textul ebraic( desi il consider prioritar masoreticului si ”adevaratul” VT al crestinilor).

Puritanismul interzicerii alcoolului sub orice forma si in orice cantitate nu are acoperire in Scripturi

Speranta ”progresului” adventist: sa moara generatia ”proasta”/retrograda

Cum se intra in randul lumii “bune”: adventistii, desi “intarziati”

”Ciocu mic, acu noi suntem la putere…” – versiunea adventista

“TRĂIND ÎN FRICA JUDECĂŢII DE APOI . FORME ALE MILENARISMULUI ÎN SOCIETATEA AMERICANĂ”

Richard Wurmbrand si adventistii

Mâţa, drobul de sare si … adventistii

Profeta si lacustele ”de fapt” ”roscove”

”Preziceri despre A Doua Venire” de C.S. Lewis

Obsesia sfarsitului si sfarsitul obsesiei

Glume azs: ”Ca o sageata din tolba cu sageti a Domnului”

Crezul,Septuaginta si restaurationistii

”Incepe sa traiesti” IN ADEVAR

Exegeza ”sfînt”-păcătoasă si corect-politica = ”de-a noastra”

Fundamente crestine si alte fundamente

De ce ar ”condamna Cerul” şahul?

Tetzel reloaded/redivivus

In ciuda unor aspecte pozitive pe care adventistii le au ( sublinierea sabatului ca zi legitima de inchinare, adoptarea unei pozitii corecte vis-a-vis de erezia pagana a nemuririi sufletului, accentul pe o vietuire sanatoasa) ei nu sunt , dupa parerea mea, o optiune serioasa pentru cineva care vrea sa aiba a face cu un crestinism sanatos, si aceasta din cateva ratiuni fundamentale care transpar si din postarile spre care am dat linkuri mai sus:

1. Ignoranta rau-voitoare cu privire la istoria Bisericii si neacceptarea faptului ca Dumnezeu a promis ca Biserica Lui nu va fi biruita de portile iadului, indiferent de greseli si alunecari.

2. Mandrie exacerbata denominationala : ei sunt BisericA/”ramasita”, ei sunt cei mai teribili si ”adevarati” dintre toti crestinii…

3. Necinste doctrinara manifestata in ”inovatii” pseudo-teologice cu contributia consistenta a ”spiritului profetiei”…

”Eu cu cine votez?”

Nu mica mi-a fost mirarea cand cu ceva timp in urma cativa amici m-au intrebat cum de ”am trecut la ortodocsi”. Reactia mea a fost una de perplexitatate exteriorizata printr-un … hohot de ras sanatos. Pentru faptul de a fi postat apreciativ si oarecum consistent din Ioan Gura de Aur, Nicolae Steinhardt si Alexander Schmemann unii deja m-au vazut ortodoxit? 🙂  Cu siguranta ca nu stiu ce presupune ortodoxizarea daca si-au inchipuit ca e atat de simplu…

”Ingrijorarile” amicilor mei banui ca n-au fost totusi chiar gratuite desi exagerate. Si spun asta pentru ca, intr-adevar, mai multe postari ale mele si luari de pozitie par iesite din sfera neoprotestantismului popular. Am scris despre Maica Domnului ca fiind justificat numita ”theotokos”, despre icoane ca fiind acceptabile in biserici daca rolul le este limitat la unul didactic, am sustinut ca botezul pruncilor poate fi acceptabil daca este socotit poarta de intrare in poporul lui Dumnezeu si-i este negat rolul de spalator de pacatul stramosesc si garant al mantuirii. De asemeni am vorbit despre euharistie ca fiind mai mult decat un simbol, suvenir si promisiune. Crucea o vad ca un simbol eminamente crestin iar purtarea acestui simbol nimic mai mult decat o replica crestina a ciucurilor evreilor meniti sa le aminteasca identitatea si consacrarea.

Am spus raspicat ca Septuaginta ”ortodocsilor”  este Vechiul Testament crestin cel putin la fel de valabil ca textul ebraic( desi il consider prioritar masoreticului si ”adevaratul” VT al crestinilor). Am mai spus ca puritanismul interzicerii alcoolului sub orice forma si in orice cantitate nu are acoperire in Scripturi care se declara impotriva abuzului/betiei doar.

Este drept ca Jaroslav Pelikan m-a luminat in multe privinte legat de istoria dogmei crestine. Il consider si apreciez mult pe Dostoievski ca un reprezentant eminent al ortodoxiei si un duhovnic . Am o stima aparte pentru realismul parintelui Al. Schmemann,  ortodoxul. Gasesc un duhovnic intelept in Antonie Bloom al Surojului, iar parintele Steinhardt imi este probabil cel mai drag duhovnic ortodox si unul care mi-a deschis ochii inspre un crestinism umil, vioi, inteligent si profund.

Imi plac enorm ortodoxele ”Patimi dupa Matei” compuse de episcopul Hylarion , ca si muzica ruseasca corala si vocea sarboaicei ortodoxe Divna Ljubojevic.

DAR… ortodox nu-s oameni buni! – in sensul de enorias al ”patriarhului” Daniel sau al altei biserici ortodoxe. Si nici nu cred ca voi fi vreodata. Asa cum nu-s catolic dar ii admir pe iezuiti (datorita inteligentei si dedicarii lor), imi plac mult ”Imitatio Christi” , printul Ghika, Francisc de Asissi, Chesterton si destui altii. Cum nu-s anglican desi il consider pe C S Lewis un alt duhovnic al meu. Cum nici prezbiterian nu-s dar Francis Schaeffer mi-a fost un alt indrumator pe Cale. Cum nici …si lista ar putea continua: baptist desi Spurgeon… etc

Cum si pe blog am mai fost interpelat ”tu ce esti?” probabil ca acum se va face clar odata pentru totdeauna: nadajduiesc ca sunt un crestin care cauta sa-si urmeze Domnul Bisericii, una universala/catolica si drept-credincioasa/orthodoxa, Biserica mereu razvratita/protest-anta fata de pacat si diavol. Sunt asadar un crestin de orientare Wesley-ana si gasesc interesanta si ”tentanta” paleo-ortodoxia ”initiata” de Thomas Oden ; totusi imi pastrez un ”drept de veto”…al libertatii de constiinta fata de oricine cu exceptia lui Dumnezeu .

Mic compediu de heterodoxie:Trinitatea si adventistii – de la secta pseudo-crestina la “biserica”(3)(6)

5. Duhul Sfânt

Dumnezeu Duhul cel veşnic a luat parte activă împreună cu Tatăl şi cu Fiul la creaţiune, la întrupare şi la răscumpărare. El a inspirat scriitorii Bibliei. El a umplut cu putere viaţa lui Hristos. El atrage şi convinge fiinţele omeneşti, iar pe aceia care răspund chemării Sale îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl şi de Fiul pentru a fi totdeauna alături de copiii Lui, El oferă daruri spirituale bisericii, o împuterniceşte să dea mărturie despre Hristos şi, în armonie cu Biblia, o conduce în tot adevărul. (Gen. 1,1.2; Luca 1,35; 4,18; Fapte 10,38; 2 Petru 1,21; 2 Cor. 3,18; Ef. 4,11.12; Fapte 1,8; Ioan 14,16‑18.26; 15,26.27; 16,7‑13)

Asa cum mai aminteam, ”biserica” adventista a fost ariana(anti-trinitariana) pentru decenii, abia spre sfarsitul secolului XIX ea ”aliniindu-se” cat de cat, nu fara controverse si paruieli, teologiei crestine trinitariene.

In ce priveste dogma crestina despre Sfantul Duh adventistii sunt romano-catolici – adeptii lui ”Filioque”,ei respingand criticile crestinatatii rasaritene drept simple ”speculatii”.

Acest aspect face parte din complexul de ”ezitari” si ciudatenii care tin de o cristologie inca disputata si controversata.  Cultul adventist a inceput sa recunoasca dumnezeirea  Fiului abia pe la 1888 dupa circa 4 decenii de existenta, iar motorul promovarii si acceptarii dumnezeirii Fiului au fost ”revelatiile” ”profetei” EGW. Totusi ”teología” adventista a ramas heterodoxa inca aproape un secol, asa incat pe la anii 1957 conflictele dogmatice pe problemática cristológica inca erau prezente si nici azi nu lipsesc.Acceptarea lui ”filioque” pare sa fie un exces de zel pentru deplinatatea dumnezeirii Fiului care sa compenseze negarea acesteia de catre ”pionieri”.

In ciuda acestor ”retusari” (fundamentale!) cultul adventist are inca probleme de intelegere a la naturii divino-umane a persoanei Fiului, neacceptand s-o numeasca pe Maica Domnului ”Theotokos”  – ”nascatoare de Dumnezeu”- un alt simptom al acestor ”neclaritati” legate de cristologie.

De asemeni adventistii insista sa identifice pe arhanghelul Michael cu Fiul lui Dumnezeu, in ciuda argumentelor consistente impotriva  acestei pozitii.

SINAXAR: Buna Vestire

Binecuvântarea Tatãlui s-a revãrsat prin Maria asupra tuturor oamenilor

Din Discursurile sfântului Sofroniu, episcop (Disc. 2, despre Buna-Vestire a Sfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, 21-22.26: PG 87, 3, 3242.3250)

Bucurã-te, cea plinã de har, Domnul este cu tine!
(Lc 1,28). Ce poate fi mai sublim decât aceastã bucurie, o, Fecioarã Mamã? Sau ce poate fi mai presus de acest har pe care tu singurã l-ai primit de la Dumnezeu? Sau ce  se  poate  imagina  mai  plãcut  si  mai  strãlucit  decât acesta? Toate rãmân departe de minunea care se vede în tine, toate se aflã sub harul tãu. Privilegiile cele mai sigure  ocupã  un  loc  secund  si  au  o  strãlucire  absolut inferioarã.
Domnul este cu tine! Cine ar îndrãzni sã se ia la întrecere cu tine? Dumnezeu se naste din tine. Cine nu ti-ar ceda  imediat  locul  si  nu  ti-ar  recunoaste  cu  bucurie întâietatea  si  superioritatea?  De  aceea,  contemplând prerogativele tale mai strãlucite decât toate creaturile, te aclam si eu cu cele mai înalte laude: Bucurã-te, cea plinã de har, Domnul este cu tine! La bucuria din tine, de fapt, sunt fãcuti pãrtasi nu doar oamenii, ci ea este împãrtãsitã si puterilor ceresti.
Cu adevãrat binecuvântatã esti tu între femei, cãci ai schimbat blestemul Evei în binecuvântare si ai fãcut ca Adam, care mai înainte zãcea lovit de blestem, sã fie binecuvântat prin tine.

Cu  adevãrat  binecuvântatã  esti  tu  între  femei,  cãci prin  tine  binecuvântarea  Tatãlui  s-a  revãrsat  asupra oamenilor si i-a eliberat de vechiul blestem.Cu  adevãrat  binecuvântatã  esti  tu  între  femei,  cãci prin tine strãmosii tãi ajung la mântuire, deoarece tu îl vei naste pe Mântuitorul care le va aduce mântuirea.
Cu adevãrat binecuvântatã esti tu între femei, cãci, fãrã sã fi primit sãmântã, ai rodit acel fruct care dãruieste binecuvântare întregului pãmânt si îl mântuieste de acel blestem din care se nasc spinii.
Cu adevãrat binecuvântatã esti tu între femei, cãci,fiind  femeie  prin  naturã,  devii  totusi  mama  lui  Dumnezeu. Si dacã cel care trebuie sã se nascã din tine este cu adevãrat Dumnezeu întrupat, pe bunã dreptate esti numitã Nãscãtoare de Dumnezeu, cãci îl nasti cu adevãrat pe Dumnezeu.
Într-adevãr, în sânul tãu îl tii ascuns pe Dumnezeu care sãlãsluieste trupeste în tine si se naste din tine ca un mire care aduce tuturor oamenilor bucurie si oferã tuturor lumina dumnezeiascã.
Cãci în tine, o, Fecioarã, ca într-un cer curat si clar,Dumnezeu si-a fixat cortul sãu si el, ca un mire, iese din  camera  sa  nuptialã  (Ps 18,6).  Imitând  alergarea unui gigant, el merge în viata sa pe drumul care va fi mântuire pentru toti cei vii si care, întinzându-se de la înãltimea  cerului  pânã  la  cerurile  cele  mai  înalte,  va umple toate de cãldura sa divinã si de strãlucirea sa dãtãtoare de viatã.

Din Predicile fericitului Aelred, abate:

Dar ce putem face pentru ea? Ce daruri îi putem oferi? De-am putea cel putin sã-i dãm ceea ce îi datorãm! Noi suntem datori sã o cinstim, suntem datori sã o slujim, suntem datori sã o iubim, suntem datori sã o lãudãm. Suntem datori sã o cinstim, deoarece este mama Domnului nostru. Si cine n-o cinsteste pe mamã cu sigurantã cã nu-l cinsteste nici pe Fiul. Spune Scriptura: Cinsteste pe tatãl tãu si pe mama ta (Ex 20,12).

PS: a se vedea si Maica Domnului: Theotokos – orthodoxie versus heterodoxie si Calendar crestin: nasterea Sfintei Fecioare Maria

Calendar crestin: nasterea Sfintei Fecioare Maria

Pe 8 septembrie crestinatatea ortodoxo-catolica serbeaza pomenirea nasterii Fecioarei Maria. Ca data acestei serbari nu are nici o baza scripturistica este evident. Ce-mi pare insa interesant este modul cum traditia crestina a construit-inventat o biografie a Mariei. Nu mica poate fi surprinderea unui neoprotestant cand descopera un lux de amanunte  cu privire la viata Fecioarei in … apocrifele Noului Testament. Fie si numai pentru deliciul descoperirii acesteia, apocrifele ar merita lecturate. Asa poti vedea cum se tese o legenda pioasa in jurul unui personaj extraordinar. Ca Fecioara a fost o  fiinta exceptionala o dovedeste fie si numai faptul ca pentru Unicul Sau Fiu, Dumnezeu Tatal a ales pe aceea care avea sa fie cea mai potrivita pentru o misiune exceptionala, unicat: a-L concepe, naste, creste si educa pe Mantuitorul lumii. O misiune covarsitoare in fata careia orice fiica a Evei s-ar cutremura de spaima si onoare. Asa a fost si cu Maica Domnului.

Insa de aici si pana la super-biografia inventata a Fecioarei este drum lung, foooarte lung. „Informatiile” SF furnizate de apocrife, inglobate apoi de Traditie ca valide si demne de incredere ne portretizeaza o Marie cumva extra-terestra sau cel putin o super-woman care nu are aproape nimic de a face cu Maica Domnului cea prezenta in Scripturile Sfinte.

Lumea crestina cunoaste doua extreme la fel de paguboase: o mario-latrie dezgustatoare, un cult mariologic intre caraghios si penibil – asa cum se poate vedea mai ales la nivelul plebei catolico-ortodoxe. De cealalta parte, o depreciere si injosire a Fecioarei – la fel de orbile – prin care neoprotestantii socotesc ca o „readuc” pe Fecioara la „statutul biblic realist”  – adica putin mai mult decat un recipient feminin pentru o „inseminare artificiala” divina. Este inadmisibil ca islamicii sa o onoreze mai mult pe Fecioara decat unii crestini…

Daca prima extrema da nota de ignoranta, superstitie si … prostie, cea de-a doua aberatie denota lipsa de bun simt, de realism si respect pentru Fiul Fecioarei . Refuzul neoprotestant de a o numi Theotokos – nascatoare de Dumnezeu – implica grave deficiente de intelegere a cristologiei si a istoriei dogmei crestine, si este la fel de revoltator ca si exagerarile orto-catolice ale icoanelor Fecioarei care „plang” sau aparitiile „Fecioarei” numai bune pentru dezvoltarea ulterioara a turismului religios cu toate imensele sume ce se tezaurizeaza apoi de Vatican.

A recunoaste in Maria pe Mama Domnului – cu siguranta beneficiara unui statul unic de onoare printre apostoli si in Biserica primului veac – nu inseamna pentru neoprotestanti vreo concesie facuta mariologiei de prost gust a traditionalistilor.  La fel, a  recunoaste de catre orto-catolici ca amanuntele vietii Mariei provenite din apocrife nu-s decat basme pioase, n-ar trebui sa fie decat o atitudine de bun simt si onestitate indispensabila oricui se pretinde inspirat si calauzit de Duhul Adevarului.

Intre Scylla si Caribda mariologiei, crestinului dornic de dreapta socotinta si echilibru biblic, nu-i ramane decat sa mijloceasca intre cele doua tabere de extremisti, de dragul Domnului, al onoarei Maicii Lui si spre luminarea nemintosilor pretinsi urmasi ai baiatului evreicei Maria.

PS: 3 carti care merita citite pe subiectul Fecioara Maria : John Macquarrie :

%d blogeri au apreciat asta: