Istoria Crestinismului La Nordul Dunarii de Jos Secolele I-XIV

John Wesley – Christian Movie

NOU DOWNLOAD: Noul Testament de la Balgrad 1648/1998 (cadou de Nasterea Domnului)

In final iata in format digital si una dintre cele mai importante traduceri ale Bibliei in limba romana: Noul Testament de la Balgrad 1648. Fiind primul Nou Testament tradus integral in limba romana, acest document este de mare valoare istorico-teologica.

Datorita iubirii de Biblii vechi a unui pasionat crestin, versiunea digitala este de acum disponibila. Desi cuvantul inainte si paginile introductive nu au fost scanate, pdf-ul contine textul integral al Noului Testament si glosarul. Marimea fisierului este considerabila si probabil un mai mester decat truditorii de pana acum ar putea sa-l reduca.

Truditorii spera ca aceasta versiune digitala sa fie de folos iubitorilor Bibliei.

Scanarea s-a facut in memoria preasfintitului Emilian – cel care a iubit aceasta lucrare si a contribuit la aducerea ei la lumina.

Linkurile de descarcare a pdf-ului sunt: aici  si aici.

Mai multe despre acest celebru Nou Testament romanesc gasiti la linkurile de mai jos:

http://www.oglindanet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=789:noul-testament-de-la-blgrad-1648&catid=119:grand-format&Itemid=2

18 Decembrie 1904 – convertirea lui Sundar Singh

” Timp de două zile am fost foarte nenorocit. Nu am putut să îndur acest chin sufletesc şi am luat hotărârea să-mi pun capăt zilelor: dacă nu puteam găsi adevărul în această viaţă, îl voi obţine în viaţa viitoare”.

Sundar nu avea decât 15 ani, însă un tânăr hindus este mult mai dezvoltat decât un european de aceeaşi vârstă. Şi sinuciderea nu este condamnată în India cum este la noi. Sundar merse la tatăl său: „Am venit să-ţi spun „adio”,- mâine dimineaţă voi fi mort”.

„Pentru ce vrei să te omori?”

„Pentru că religia hindusă nu poate să mă mulţumească şi nici bogăţia, nici belşugul, nici altă stare şi nici averea noastră. Toate acestea pot să satisfacă trebuinţele corpului, dar nu năzuinţele sufletului meu. Am trăit destul din mizerabila viaţă, acum vreau să-i pun capăt”.

Sundar se deşteptă la ora trei dimineaţa. Era în 18 decembrie 1904. El făcu o baie rece, apoi începu să se roage: „Dacă există un Dumnezeu, să vrea atunci să mi se reveleze şi să-mi arate calea spre risipirea tulburării inimii mele şi îl voi servi toată viaţa”.

„Eram ferm hotărât, în caz că rugăciunea mea nu primea răspunsul, să merg mai înainte de a se crăpa de ziuă, să-mi pun capul pe şina căii ferate, la trecerea trenului. Am rămas la rugăciune o oră şi jumătate, sperând să văd apărând pe Krishna sau Budha sau oricare sfânt din credinţa hindusă, dar ei nu au apărut. Nu mai aveam la dispoziţie decît o jumătate de oră. Mă rugai şi cu mai multă stăruinţă încă: „O, Dumnezeule! Dacă Tu exişti, descoperă-mi-Te!”

Deodată o mare lumină deosebit de strălucitoare inundă camera, de crezui că a luat foc casa. Am deschis uşa, dar afară era întuneric. Şi atunci se petrecu un lucru pe care nu mi l-am închipuit vreodată: camera se umplu de o lumină minunată care luă forma unui glob şi eu văzui un bărbat viu şi strălucitor în centrul acestei feerii. Nu era nici Budha şi nici Krishna, ci era Cristos. Nu voi uita toată veşnicia Faţa Sa glorioasă prea plină de iubire, nici cele câteva cuvinte pe care le pronunţă: „Pentru ce Mă prigoneşti? Eu am suferit pentru tine, Mi-am dat viaţa pentru tine, Eu sunt Mântuitorul lumii”.

Aceste cuvinte au fost înscrise ca şi cu litere de foc în inima mea. Cristos pe Care-L credeam mort, era viu, înaintea mea. Am văzut semnele cuielor; fusesem duşmanul Său, dar acum am căzut în genunchi în faţa Lui şi am început sâ-L ador. Acolo inima mea a fost umplută de o inexprimabilă bucurie şi pace minunată; viaţa mea a fost în întregime transformată: Sundar cel vechi a murit şi un nou Sundar Singh se născu pentru a servi lui Cristos.

Când m-am sculat plin de bucurie, totul dispăruse.

După câteva clipe, m-am dus la tata care încă dormea; i-am povestit vedenia pe care am avut-o şi i-am declarat că sunt creştin.

„Cum se poate, îmi spuse: cu numai două zile în urmă ai ars Biblia şi acum zici că eşti creştin? Ai urât pe Cristos şi acum vrei şi-I serveşti? Cum vine asta?”

„Pentru că am văzut viu pe Cristos şi I-am auzit glasul. Eu vreau şi trebuie să-I consacru viaţa”.

Această apariţie a lui Cristos a fost punctul de răscruce al vieţii lui Sundar Singh. Ceea ce nici o religie, cu toţi anii de căutări arzătoare şi stăruitoare nu putuse să-i aducă, Cristos într-o clipă i-a dat. El a răspuns deselor sale rugăciuni umplându-i inima de acea pace miraculoasă, atât de profund dorită pe care nici o încercare sau prigonire nu va putea de acum înainte să i-o răpească.

O zi nouă şi glorioasă a luat locul întunericului!”

”Un martor al lui Cristos: Sadhu Sundar Singh” de Alice van Berchem

Today in Christian History

December 14, 1591: Spanish poet John of the Cross, one of the greatest Christian mystics, dies. His „Dark Night of the Soul” is one of the era’s best known religious poems, and his treatises have profoundly influenced both Catholic and Protestant thought.

Ioan al Crucii – Wikipedia

NICHIFOR CRAINIC DESPRE SFÎNTUL IOAN AL CRUCII

SFÎNTUL IOAN AL CRUCII: POEMELE MAJORE

Sundar Singh’s Theology – cu cateva observatii despre eclesiologia sa ”suspecta”

Obviously  the  Sadhu  speaks  more  of  life  in  Christ  rather than  life  given  at  the  Cross,  more  of  sanctification  than  of
justification.  For  him  forgiveness  of  sins  is  only  one  part  of salvation.  Full  salvation  includes  freedom  from  sin.  This  is what  he  means  by  new  life  or  new  creature.  For  him,  just  as the  salt  which  has  been  dissolved  in  water  cannot  be  seen but  only  discerned,  so  also  this  new  life  can  be  discerned  in our  lives  by  others.  Another  important  aspect  of  his  understanding  of  sanctification  is  that  of  life  as  cross  bearing.
True  to  his  sanyasi  state  he  takes  the  cross  as  an  essential part  of  Christian  life.  In  fact  he  says,  “The  Cross  is  heaven”. To  quote  him  once  more,

To  follow  him  and  bear  his  cross  is  so  sweet  and  precious  that if  I  find  no  cross  to  bear  in  heaven  I  shall  plead  before  him  to send  me  as  his  missionary  to  bear  his  cross.  His  presence  will change  even  hell  into  heaven. 2

Here  as  elsewhere  the  Sadhu  speaks  not  so  much  of  the cross  of  Christ  but  rather  the  cross  of  the  disciple  which
each  one  of  us  must  bear.

(…) Perhaps  the  greatest  difficulty  in  the  Sadhu’s  thinking was  his  understanding  of  the  church.  When  asked  to  which church  he  belonged  his  answer  was:  “To  none.  I  belong  to Christ.  That  is  enough  for  me.” 4   Once  out  of  the  church  he was  a  free  man,  going  like  a  Sadhu  among  people.  Giving greater  importance  to  his  ecstasies  the  Sadhu  emphasized more  the  individual  relationship  with  God  and  Christ  (the Hindu  ideal  of  alone  with  the  Alone)  and  so  the  corporate worship  had  little  value  for  him.  He  even  refused  to  set  up an  ashram  when  he  was  offered  all  the  means.  Whenever possible  he  did  partake  of  the  communion  in  a  church service  and  also  preach.  But  otherwise  he  was  neither  under the  authority  of  any  church  nor  had  any  relations  with them.

Sunand Sumithra, Christian Theologies From An Indian Perspective, Theological Book Trust, Bangalore, 1990, p. 100-102

Probabil pentru unii raportarea la Biserica a lui Sundar Singh este suspecta si criticabila ca ”mandrie” si „independenta excesiva”. Cei in culpa ar trebui sa nu uite cu cine au de-a face si ce fel de om a fost Sundar Singh: unul care s-a intalnit personal cu Hristos, ca si sfantul apostol Pavel pe drumul Damascului.

 Christ  was  the  Sadhu’s  living  experiences. He  says:  “I  do  not  believe  in  Jesus  Christ  because  I  have  read about  him  in  the  Bible.  I  saw  him  and  experienced  him  and know  him  in  my  daily  experience.”, Idem

Unii imediat vor observa contrastul intre sfantul apostol Pavel si apostolul Sundar Singh al Indiei (anilor 19oo dupa Hristos) : Pavel – in ciuda intalnirii face-to-face cu Domnul si a experientelor mistice/extatice – a fost mereu interesat de ”sinodalitatea” cu ceilalti apostoli chiar cu pretul unor compromisuri paguboase(Faptele  Apostolilor 21:17-26) . Aceasta acuza se ”topeste” daca tinem cont de contexte: Pavel traia intr-o cultura in care individul era ca si mort rupt de comunitate(a de bastina),  iar cei a caror colegialitate si colaborare o cauta erau apostoli ca si el care-l vazusera pe Domnul si avusesera experiente mistice ca si el. Si chiar si asa, Pavel se ”rupe” temporar de Petru si Iacov si ramane independent/autonom cand acestia nu se poarta la inaltimea Evangheliei. Pavel refuza sa se supuna unui alt jug decat cel al Evangheliei, chiar daca un ”papa” Petru e tentat sa faca pe plac lui Iacov si comunitatii iudaizante ierusalemitene (Galateni 2:11-…).

Sundar Singh nu avea (sau nu stia de) contemporani colegi de experiente reale si directe cu Domnul. Iar cei care se pretindeau descendentii apostolilor nu se ridicau nici pe departe la inaltimea pretentiilor asumate. Deci de a cui ”sinodalitate” sa fie interesat? In lumina independentei ”punctuale” chiar a apostolului Pavel in chiar generatia si compania apostolilor veritabili ai Domnului, si a penuriei de semeni de acelasi ”calibru” in timpul sau(al lui Sundar), indepedendenta lui Sundar Singh, mie unul, nu-mi pare suspecta.

Poate urmatoarele cuvinte ale lui Sundar Singh sunt suficient de clarificatoare:

„Eu aparţin Trupului lui Cristos, spunea el, care este veritabila Biserică, formată din toţi creştinii mântuiţi prin Isus Cristos şi mai ales aceia care trăiesc aici jos şi cei care intraţi în lumea de lumină fac parte din Biserica triumfătoare”.

„În toate comunităţile unde Cristos este iubit, spune Sadhu, eu mă simt în mijlocul fraţilor mei. În Cristos, toţi creştinii sunt una şi vorbesc aceeaşi limbă. Nu există decât un singur Dumnezeu, atunci de ce sunt atâtea biserici şi atâta împărţire?”

„Dacă nu iubesc organizaţiile, (religioase) în schimb iubesc ordinea; Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinei. Există o mare diferenţă între ordine şi organizaţie, care adesea nu-i decât un mecanism rigid”.

„Unii predicatori au fost stabiliţi de biserică şi nu prin Duhul Sfânt. Numai aceştia din urmă câştigă suflete. Nu este suficient să fii membru într-o biserică, ci trebuie să fii mădular al lui Cristos. John Wesley şi generalul Both, în opoziţie cu biserica, au urmat ordinele lui Dumnezeu şi se înţelege că au avut dreptate”.

„Faptul că acest apostol umil, iubitor şi cu inima largă, Sundar Singh, n-a putut să se ataşeze fără rezerve la nici o biserică, arată fără tăgăduire cât de mari sunt lipsurile creştinismului actual” concluzioneaza profesorul Heiler.

PS: ultimele citate sunt din volumul Un martor al lui Cristos  Sadhu Sundar Singh de Alice van Berchem care poate fi citit online accesand linkul tocmai oferit. O carte de citit.

Cand resentimentele fac ”teologie” : Sabat vs Duminica(R)

CANONUL 16: (SI SIMBATA SE FACE SFINTA LITURGHIE)
Sambata, impreuna cu alte Scripturi, si se citeasca si Evanghelia. (66 Ap; 55, 56 Trut.; Zg, 49, 51 Laod.)
Se dispune ca si sambata sa se savirsesca slujbe divine si sa se citeasca din sfinta Evanghelie, si alte carti sfinte, pentru a dezradacina obiceiul la unii crestini de a urma simbata rinduielile ebraice (vezi si can. 66 ap., Si 29 Laod.).

CANONUL 29 (CINSTIREA DUMINICII)
Nu se cuvine crestinilor si urmeze obiceiurilor iudaice si sambata s-o petreaca in repaus, ci si lucreze in ziua aceasta, duminica insa cinstind-o cu deosebire, de le-ar fi cu putinta, sa o petreaca in odihna ca si crestini. Iar de s-ar gasi ca sint iudaisti, si fie anatema de la Hristos.
(7,.64, 66, 70, 77 Ap.; 71, 55, 66 Trul.; 1 Antioh.; 76, 37, 38 L.aod.; 57, 73, 106 Cartg.)
Parintii avind in vedere tendinta unor crestini de a serba atit simbata cit si duminica, dispun categoric ca sambata sa se lucreze, iar duminica, ziua Invierii, zi de bucurie, sa nu se posteasca (can. 66 ap.), sa nu-si plece genunchii la rugaciune (can. 20 sin. I ec.), si sa nu se lucreze (Eusebiu Ist. IV, 18, 19, 20) ,,de le-ar fi cu putinta”. Aceasta insemneaza ca nu toti sunt obligati si nu lucreze duminica. La aceasta Valsamon (Sint. At. III 197) adauga ca in caz de nevoie sau saracie sau din neaparata necesitate se poate lucra si duminica, si unii ca acestia nu vor cadea sub pedeapsa.

Arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe ,1992, p. 220, 223

Am citat mai sus fragmentele din canoanele sinodului al cincilea local de la Laodiceea (343) referitoare la sabat. Este cat se poate de evidenta conjunctura si coloratura virulent anti-iudaica in care aceste canoane au fost emise. Polemica acerba dintre Sinagoga si Biserica mai face o victima : sabatul. Perceput ca randuiala ”ebraica” la concurenta cu randuiala ”crestina” a duminicii, sabatul este explicit si irevocabil anatemizat ca zi de inchinare rivala a duminicii. Oamenii de atunci ai Bisericii si-au permis nelegiuirea de a porunci fix in contra poruncii divine – ”sa se lucreze sambata!” in timp ce Dumnezeu interzisese explicit munca in sabat :

8. Adu-ţi aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti!
9. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci toată lucrarea ta,
10. dar ziua a şaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău; să nu faci nici o lucrare nici tu, nici fiul tău sau fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici vitele tale şi nici străinul care locuieşte în cetatea ta.
11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea şi tot ce este în ele, dar în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de Sabat şi a sfinţit-o.

(Exodul 20:8-11, NTR)

Obraznicia incomensurabila a Bisericii a fost si ramane de a-si contrazice fatis Dumnezeul, de a-L ”corecta” si ”scoate de sub influenta nefasta” a evreilor. Este remarcabil ca si in jumatatea secolului 4 dupa Cristos obiceiul sfant al sabatizarii era inca inradacinat la suficient de multi crestini care aveau ”nevoie” sa fie mustrati prin ”pastorala” anti-divina a Bisericii.

Tupeul canonului 29 este strigator la cer: nu doar ca ”nu se cuvine” crestinilor sa asculte de o porunca divina explicita veche de cand lumea, dar li se cere/impune mot-a-mot sa calce in picioare porunca divina, sa faca ”de-ai dracului” fix pe dos de cum zice porunca.

Iaca ce monstri naste ura dintre evreii anti-cristi si ”crestinii” anti-”evreisme”. Ramane o mare ”taina” pana astazi cum de majoritatea crestinilor ”extirpa” din Decalog o porunca – a patra, a sabatului – si o declara ”iudaica”, in timp ce restul sunt pastrate ca si ”crestine”… pe baza unei nenorocite antice rivalitati…

%d blogeri au apreciat asta: