Ce are odihna(sabatul?) in comun cu … vinul impartasaniei?

[…] Se vede limpede din toate acestea grija Domnului pentru necazurile şi nevoile omeneşti obişnuite şi dorinţa de a Se asemui făpturilor Sale celor mai simple, de a Se da drept alimentul cel mai comun al tuturor oamenilor (pâinea), de a Se face părtaş principiilor de bază ale vieţii. Şi cum Se dă spre consumare? În mod abstract şi ideativ? Ci nu prin pâine şi vin în euharistie, prin cele două elemente de neînlocuit care cuprind şi metaforizează într-însele dubla sarcină: întreţinerea vieţii, completarea ei? Întreţinerea vieţii o împlineşte pâinea, prea curatul Trup. Dar vinul (scumpul Sânge), care e menirea lui împlinitoare? Veselirea şi îndulcirea vieţii. Căci omul, nefiind nici o unealtă mecanică, nici animal, simte neapărat trebuinţă de clipe de odihnă şi răgaz în care să-şi îndulcească şi veselească sufletul, să mediteze, să contemple frumuseţea naturii, să se bucure de produsele artei, să comunice cu semenii săi, să intre în legătură cu Dumnezeirea, să se bucure de nepreţuitul dar făcut lui ca singura fiinţă gânditoare şi cuvântătoare: capacitatea de a gusta farmecul verbului a fi, misterul conştiinţei dedublate (e conştient de conştiinţa sa), infinitatea fiindului. Adânc semnificativ şi descoperitor de zguduitoare arierplanuri este faptul că Iisus, spre a ni Se da, alege calea atât de materială şi de „elementară“ a împărtăşaniei cu pâine şi vin, în contrast cu orice abstracţiune şi ideitate.

N. Steinhardt , Ispita lecturii  ( „O predică – Iisus cel milostiv” )

Daca „painea si apa” sunt simbolul necesarului supravietuirii, painea si vinul euharistice sunt ridicarea dincolo de necesitate, spre bucuria vietii. Asa – ” menirea lui împlinitoare – veselirea şi îndulcirea vieţii” – sa se explice si rostul vinului in celebrarea sabatului la evrei – Kiddush ?

„Unlike the Day of Atonement, the Sabbath is not dedicated exclusively to spiritual goals. It is a day of the soul as well as of the body; comfort and pleasure are an integral part of the Sabbath observance. Man in his entirety, all his faculties must share its blessing.

[…] The Sabbath is a reminder of the two worlds – this world and the world to come; it is an example of both worlds. For the Sabbath is joy, holiness, and rest; joy is part of this world; holiness and rest are something of the world to come.”

Abraham Joshua Heschel, The Sabbath: Its Meaning for Modern Man

„ Apoi le-a zis: – Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat!” (Marcu 2:27, NTR)

Dumnezeu este … liberal*? Da…

Tot tata, saracu, dupa ce i-am spus ca m-am botezat : Numai sa fi fost sincer, si sa-ti dau un sfat : nu-ti baga în cap ca acum s-a zis, Dumnezeu o sa se ocupe numai de tine. Nu uita ca mai sunt vreo trei miliarde.

Jurnalul fericirii

S-ar zice ca batranul evreu ii propovaduieste fiului sau proaspat crestinat un Dumnezeu… liberal, adica un Dumnezeu de la care fiu-sau bine ar face sa nu se astepte la o politica interventionalista la fiecare colt de strada. Este observatia una de buna credinta si bun simt, menita sa tempereze din idealismele si entuziasmul inerente oricarei convertiri? Observatia amuzant-serioasa si aparent ironica se situeaza deci in registrul unui binevenit sfat parintesc catre fiu-sau novice crestin „prea” fervent, un soi de vaccin contra „bolilor copilariei” convertirii?

Eu asa cred. Seniorul Oscar , ca un om experimentat, trecut prin viata, caruia ochii i-au vazut multe, isi instruieste fiul cum sa evite unele din capcanele obisnuite care apar in calea neofitului. Mai cu seama ca-si cunoastea ca nimeni altul fiul , cu firea lui cu bune si rele cu tot.

Deci:

1. numai sa fi fost sincer

2. nu-ti baga în cap ca acum s-a zis, Dumnezeu o sa se ocupe numai de tine. Nu uita ca mai sunt vreo trei miliarde

Sa le iau pe rand.

1. Sinceritatea – ca orice evreu suspicios , prima avertizare vizeaza motivatiile si resorturile convertirii. Era Nicu din fire o persoana cu tendinte spre nesinceritate? Nici vorba! Pericolul care-l pandea pe fiu-sau era mai degraba excesul de sinceritate! Si atunci de ce avertizarea? Pentru ca presiunile din inchisoare ar fi putut forta – teoretic – o convertire nesincera. La cum isi stia fiul , un asemenea scenariu era foarte putin probabil, dar tatal vrea sa elimine orice suspiciune punandu-si urmasul sa se autoanalizeze critic.

2. Sa nu ti se suie la cap ca Dumnezeu nu iti are decat tie grija! – s-ar putea parafraza. Aproape orice neofit , la dragostea dintai, ca orice indragostit, este lovit, partial, de un soi de orbire. Nu vede anumite lucruri, are o perspectiva limitata sau mai bine zis „filtrata”, asa incat nu percepe anumite „detalii” care ulterior se dovedesc importante. A crede ca esti buricul pamantului si ca Dumnezeu poate si vrea a functiona pe post de iubit/dadaca 24 de ore din 24, nemaiavand alte griji sau prioritati, seama a pretentii rezonabile doar pentru… „luna de miere”. Luna de miere azi, primul an de casatorie la evrei pe vremuri. Doar atunci , si poate nici macar atunci exclusiv, viata se invarte doar in jurul dulcetii si placerii de a fi cu cel iubit si numai cu el/ea. Insa vine si ultima zi a lunii , cand viata revine la normal. Si realizezi ca nu mai esti no 1 pe agenda 24/24…

Este dulce tentatia de a ramane intr-o vesnica luna de miere. Unii nu vor sa revina cu picioarele pe pamant si ar prefera sa pluteasca eventual totdeauna printre norisori rozalii …

Banui ca de o asemenea ispita voia sa-si fereasca tatal fiul. Si astfel ii si serveste ironia: „Nu uita ca mai sunt vreo trei miliarde”.  In alte cuvinte, Dumnezeu te iubeste, asa cum ai inteles , dar nu-ti crea iluzii ca te iubeste doar pe tine si numai pe tine. Mai are si pe altii de iubit, mai are si pe alti de convertit, ca si pe tine, mai are si alte „dureri de cap” care „nu-I vor permite” „sa se ocupe numai de tine”. 

Si ce-mi place teribil la Seniorul Steinhardt este ca spune „mai sunt vreo trei miliarde”. Nu stiu ce date statistice avea dansul la data acestei afirmatii despre populatia totala a lumii, dar imi place sa cred ca cele 3 miliarde nu se refera doar la crestini. Poate macar la crestini + evrei. 🙂

Teologia predicata aici de batranul evreu, este cea a unui Dumnezeu… liberal, adeptul pricipiului non-interventiei si al respectului pentru libertatea individului. Nu un Dumnezeu deist, neinteresat de mersul lumii Lui , dar nici un Dumnezeu care face minuni la fiecare 5 minute pentru orice neofit sau mai invechit pe Cale. Un Dumnezeu care poarta de grija, a Carui „mana” protejeaza,dar intervine direct si punctual doar atunci cand este absolut necesar dupa socotelile Lui. Un Dumnezeu care nu ia decizii in locul crestinului, nu-i trimite metroul la fix ca sa nu intarzie la munca( desi mai sunt si exceptii), nu-i „sopteste” subiectul de la BAC…etc Un dumnezeu pe post de duhul lampii lui Alladin nu este Dumnezeul seniorului Steinhardt. Pe buna dreptate!

* LIBERÁL, -Ă, liberali, -e,adj., s. m.I.Adj.1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism.

LIBERALÍSM n. 1) Curent ideologic și social-politic care promovează inițiativa privată, ce se opune comunismului și dirijismului.

LIBERALÍSMs. n.1. Doctrină care, opusă socialismului și dirijismului, proclamă principiul nonintervenției statului în economie, în relațiile economice existente între indivizi, grupuri sociale sau națiuni; promovează ideea libertății economice, a liberului schimb, a liberei concurențe etc. 2. Atitudine de îngăduință excesivă față de greșelile altora. – Din fr.libéralisme.

Dansul „liturgic”: bun, nebun?

Psalmi 30:12 (Psalmii – traducere catolica 2005)

Tu ai schimbat plânsul meu în dans,
mi-ai sfâsiat haina de pocãintã
si m-ai încins cu bucurie,

Psalmi 30:12 (LXX 2006)

12 Mi-ai schimbat jalea in dantuire,
sfasiatu-mi-ai haina de pocainta
si m-ai incins cu bucurie,

Psalmi 30:11 (NTR 2007)

Un psalm. Un cântec pentru dedicarea Casei. Al lui David.

Mi-ai prefăcut bocetul în dans,
mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,

Dupa cum se poate vedea in mai toate Psaltirile in traduceri recente , dansul apare ca expresie ca bucuriei de a fi fost salvat. Cornilescu si altii sunt mult mai reticenti fata de asemenea „iesiri temperamentale”. Totusi David a „dansat/jucat inaintea Domnului” si doar Mical s-a gasit sa-i reproseze asta cu consecintele bine stiute…

În timp ce Chivotul Domnului intra în Cetatea lui David, Mihal, fiica lui Saul, se uita pe fereastră. Când l-a văzut pe regele David, sărind şi dansând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei. (2 Samuel 6:16)

David i-a răspuns lui Mihal: – Înaintea Domnului, Care m-a ales mai presus decât pe tatăl tău şi mai presus decât pe oricine din familia lui şi m-a pus drept conducător peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Lui am dansat. (2 Samuel 6:21)

Este  legitim dansul in exprimarea bucuriei mantuirii? DA. Ce fel de dans este legitim… asta este alta problema. Dansand inaintea chivotului David si-a ilustrat prin exemplu propriu ceea ce avea sa ne ramana noua in Psalmul citat :

Mi-ai prefăcut bocetul în dans,
mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,

David cel candva dat in urmarire generala, „wanted”, vanat si haituit , acel David era acum imparatul uns de Dumnezeu , bucurandu-se de inlaturarea sacului de jale. Pentru aceasta celebrare a salvarii a carei expresie era dansul, Domnul nu l-a condamnat pe omul dupa inima Lui, ci i-a primit revarsarea de bucurie si recunostinta. Dansul lui David l-a dispretuit si condamnat insa Mical, si se vede ca nu de la Domnul i-a venit ideea…

David nu a inovat in materie de exprimare a bucuriei. Aceeasi explozie de recunostinta o vedem la eliberarea Israelului din Egipt:

Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână şi toate femeile au ieşit după ea având tamburine în mâini şi dansând. (Exodul 15:20)

O profetesa autentica da tonul la … dans! Un dans sfant precum ii erau si motivatiile: recunostinta maxima, bucurie de nu-ti mai incapi in piele  si trebuie sa te descarci !

Ca dansul „liturgic” este legitim par sa sugereze si profetiile restaurarii :

„10. „Ascultaţi Cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroavele de departe! Spuneţi: «Cel Ce l-a risipit pe Israel îl va aduna şi Îşi va păzi turma ca un păstor!» 11. Căci Domnul îl va răscumpăra pe Iacov şi îl va elibera din mâna unuia mai puternic decât el. 12. Atunci vor veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului; ei vor alerga la bunătăţile Domnului: la grâne, la must, la ulei, la miei şi la viţei. Sufletul le va fi ca o grădină bine udată şi nu se vor mai întrista. 13. Atunci fecioarele se vor veseli la dans, iar tinerii şi bătrânii la fel. Le voi preface jalea în veselie şi în locul întristărilor le voi da mângâiere şi bucurie. 14. Voi sătura cu grăsime sufletul preoţilor, iar poporul Meu se va sătura cu bunătatea Mea, zice Domnul” ” (Ieremia 31:10-14, NTR)

Dupa cum se vede eliberarea divina va avea drept rezultat o explozie de bucurie, cu chiote si dans. Nu doar fetele zburdalnice ci si batranii sobri vor … dansa satui de si recunoscatori pentru bunatatea Domnului.

Poate cateva exemple de dans de la mesianici ne pot ajuta sa ne facem o idee despre dansul liturgic:

Dar crestinismul? Se pare ca asiaticii sunt mai putin rezistenti la ideea exprimarii devotiunii folosind nu doar mintea si gura ci si trupul:

Iesind din sfera strica a traditiei iudeo-crestine  dar inca sub umbrela religiei monoteiste, un exemplu sunt sufitii – care practica de asemeni dansul ca forma de inchinare si apropiere de Dumnezeire.

Bineinteles ca dansul sufitilor nu-i tot una cu dansul lui David ; l-am pomenit doar pentru a arata ca exista cel putin cate o „felie” in religiile monoteiste „permeabile” la manifestari mai putin „puritan-victoriene” …

Sper sa nu ma trezesc cu acuzatii gratuite de charismatism si alte asemenea prostii. Cine ma cunoaste, stie bine ca sunt un in-amic al exuberantelor ne-bune. Doar atrag atentia aici la ceva legitim desi sunt foarte constient de abuzurile,deturnarile si denaturarile la care  orice este bun este supus de catre diavol si cei firesti.

PS: pentru ex-coreligionarii mei (care ma mai citesc) pentru care EGW este profetesa („ca si Miriam/Maria sora lui Moise” 🙂 ) , un pasaj care „face loc” dansului „bun” in ciuda atator si atator condamnari ale dansului ne-bun :

Dansul lui David, în bucuria lui plină de evlavie, înaintea lui Dumnezeu a fost dat ca exemplu de către iubitorii de petreceri, ca îndreptățire a dansului modern; dar argumente de felul acesta nu se pot susține. În zilele noastre, dansul e însoțit de nebunii și petreceri nocturne. Sănătatea și moralitatea sunt sacrificate iubirii de petreceri. În mijlocul celor ce frecventează sălile de bal, Dumnezeu nu este un obiect al cugetării și al respectului; lor li s-ar părea că nu se cade ca la adunările lor să se facă rugăciuni și să se cânte cântări de laudă. Proba aceasta trebuie să fie hotărâtoare. {PP 707.2}

Distracțiile care au tendința de a slăbi iubirea pentru cele sfinte și care scad plăcerea pentru serviciul lui Dumnezeu nu trebuie să fie căutate de creștini. Muzica și dansul împreună cu lauda plină de bucurie pentru Dumnezeu cu prilejul mutării chivotului n-au nici cea mai slabă asemănare cu desfrâul dansului modern. Unul urmărea să păstreze viu în minte pe Dumnezeu și proslăvea Numele Lui cel sfânt. Celălalt este o născocire a lui Satana pentru a-i face pe oameni să-L uite pe Dumnezeu și să-L dezonoreze. {PP 707.3}

Hristos , fleacurile si esenta

Hristos nu se ocupă de cosmogonie şi de problemele ei – nu‑I arde Lui de asemenea fleacuri (cum le zice Camus şi le enumeră: dacă pământul se învârteşte în jurul soarelui ori soarele se învârteşte în jurul pământului, cum şi în ce ordine au apărut speciile, dacă lumea are trei ori patru dimensiuni, dacă spiritul are nouă ori douăsprezece categorii… opunându‑le adevăratelor probleme serioase: care e sensul prezenţei omului în lume, ce sunt viaţa şi moartea, ce e fericirea…), pe El îl preocupă altceva: mântuirea păcătoşilor. Nici măcar realele şi serioasele noastre probleme lumeşti şi sociale n‑a venit să le rezolve. A venit numai pentru esenţă: salvarea sufletului nostru veşnic.

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericrii

Cuvânt la Anul Nou de Sfântul Ioan Gură de Aur

din “Predici la duminici si sarbatori”

(1 ianuarie)

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.

Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.

(…) Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”.

Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).

Citeste restul aici.

De la parintele Nicolae cetire/cetare

Poate că din Evanghelii, în versiunea în care au ajuns până la noi, lipsesc următoarele rânduri ale textului original la capitolul Predicii de pe Munte: Adevăr grăiesc vouă că de nu vă vor prisosi voioşia şi tihna mai mult ca celorlalţi şi nu veţi fi lipsiţi de zbucium şi posomoreală, cu nimic nu vă veţi folosi de credinţa voastră.

Jurnalul Fericirii. Manuscrisul de la Rohia

Necesara rusine si nerusinatii de noi – N. Steinhardt

Unii – cei buni şi cei înaintaţi – ascultă de învăţăturile Domnului şi le urmează din dragoste pentru El. Aceştia şi‑au însuşit creştinismul, ştiu că Dumnezeu e dragoste şi au priceput ce înseamnă cuvintele apostolului, că până la urmă nu rămâne decât dragostea. Alţii de frică nu păcătuiesc. E şi aceasta o cale spre curăţenie, mult inferioară – brută –, dar nu lipsită de rezultate practice. (Părintele Benedict Ghiuş zice că şi frica poate fi o manifestare a harului.) Eu mai ales de ruşine nu cad. Mi‑e teribil de ruşine de El; Îi sunt atât de recunoscător, de îndatorat, a fost atât de nespus de bun cu mine, m‑a zărit, m‑a chemat, şi eu să nu răspund măcar cu puţină ruşine ? Dar oricine: nu se gândeşte că odată şi odată tot va fi prins, va fi prezent ?

Jurnalul Fericirii. Manuscrisul de la Rohia

”A trăi cu viată creştină, înseamnă a tine seamă de Iisus Hristos în toate lucrurile” – Sf. Ioan Gura de Aur

Conditia umana: intre absurd si transfigurare

Gherla, camera 80

Simpozion despre „omul si viata in existentialism”. Sartre spune ca omul tasneste(surgit) in viata; Heidegger ca este aruncat, azvarlit (geworfen) in ea. Omul este aruncat in viata ca un zar, aruncat – de nimeni. Iata absurdul conditiei umane: sosesti in viata fara voia ta si te afli inaintand spre moarte odata cu fiecare clipa ce trece. Autenticitatea consta in a accepta absurditatea si de a-ti trai rolul.

Crestinismul: omul isi transcende si-si transfigureaza viata, prefacand-o in cale spre mantuire, dandu-i un sens soteriologic.

N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Manuscrisul de la Rohia (Polirom 2012), p 35

baza conditiei umane… – existenta omului in lume, un dat ireductibil: omul se afla in lume, e aruncat in lume, cum spunea Heidegger… (omul) se afla in lume, isi face un loc in lume.

A. Scrima, Funcţia critică a credinţei

Victorie sau… zeama de varza

10 În cele din urmă, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.

11 Îmbrăcaţi toată armura pe care v-o dă Dumnezeu, ca să puteţi rezista uneltirilor diavolului.

12 Căci noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a autorităţilor şi a puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor rele din locurile cereşti.

13 De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi rezista în ziua cea rea şi, după ce aţi făcut totul, să rămâneţi în picioare.

14 Aşadar, ţineţi-vă tari, având mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii

15 şi încălţaţi cu râvna Evangheliei păcii.

16 Pe lângă acestea, luaţi scutul credinţei cu care veţi stinge toate săgeţile aprinse ale celui rău.

17 Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Efeseni 6

Expresia aceasta : „rãzboiul nevãzut“ referitoare la conditia crestinului în legãturã cu un puternic si nemilos adversar nu e o poveste metaforicã, e o treabã serioasã. Crestinul duce un rãzboi pe care trebuie neapãrat sã-l câstige, nu încape „onorabilã predare“ si de aceea el nu poate considera rãzboiul drept ceva superficial. El îsi concentreazã toatã viata în jurul victoriei urmãrite, el îsi însuseste pe deplin cuvintele feldmaresalului Rommel : odatã declarat rãzboiul, nimic alta nu mai conteazã decât sã-l câstigi, restul tot e zeamã de varzã.

Jurnalul fericirii p. 535 (Polirom)

Taina cea mai de tainã a învãtãturii crestine

Iunie 1968
Nu pot rezista ispitei de a-mi repeta, de a-mi însirui, bucurându-mi sufletul si mintea, colectia mea de paradoxuri despre care sunt convins cã duc toate cãtre Hristos. Un fel de litanie, de via dolorosa analecticã, dar plinã de încântãri.
Luther: Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir.Amen.
Salvador Dalí: Singura diferentã dintre un nebun si mine este cã eu nu sunt nebun. (Frazã evanghelic de ametitoare,paulinianã.)
Kierkegaard: Contrariul pãcatului nu este virtutea, contrariul pãcatului este libertatea. (Cea mai puternicã rostire omeneascã.Vine imediat dupã Evanghelii.)
Thomas More: I trust I make myself obscure. Adevãrata dovadã a prieteniei si încrederii : Hristos vorbind ucenicilor sãi, la sfârsit, ca unor prieteni, devine din ce în ce mai obscur. (Pe mãsurã ce ai de spus lucruri mai însemnate, pe mãsurã ce te încredintezi mai deplin si te mãrturisesti mai nereticent trebuie sã devii mai greu de înteles si sã te exprimi mai paradoxal.)
Adaog listei una din lozincile revolutiei franceze din Mai, luna trecutã : „Fiti realisti, cereti imposibilul“. (Probabil cã nici nu si-au dat seama cât de claudelianã si de strict crestinã e lozinca.)
Si, iarãsi, mereu, neîncetat : Marcu 9,24. Dac㠄Iubeste pe Domnul Dumnezeul tãu din toatã inima ta, din tot sufletul tãu, din tot cugetul tãu, si din toatã puterea ta“ poate fi rezumatul Legii – Matei 22,37 ; Marcu 12,30 ; Luca 10,27 –, apoi „Cred, Doamne, ajutã necredintei mele“ îmi pare a fi – cum sã spun ? – taina cea mai de tainã a învãtãturii crestine, noua învãtãturã, si într-un anume fel pecetea darului Duhului Sfânt.

Jurnalul fericirii, p. 336(Polirom)

O postare problema/`marcionita`: Steinhardt crestinul versus (ex?-)evreul Steinhardt

Dintre cãrtile Vechiului Testament, cea mai opusã Noului este înfiorãtoarea cronicã a lui Ezdra, moment desãvârsit al exclusivismului si rasismului.

Ce se cuvenea sã facã iudeii întorsi acasã din lungã si grea robie ? Sã cânte si sã se veseleascã ? Câtusi de putin. Dupã ce ajutorul vecinilor a fost respins de foarte de sus („Nu se cuvine sã ziditi împreunã cu noi casa Dumnezeului nostru, ci numai noi singuri vom zidi“), Ezdra le vorbeste alor sãi pe tonul cel mai eugenic, mai rosenbergian ce poate fi. Pentru cã israelitenii au luat ca sotii pe fiicele strãinilor si s-a amestecat sãmânta cea sfântã cu popoarele cele de alt neam, trebuie sã se procedeze mai înainte de toate la despãrtirea celor alesi de necurãtia si spurcãciunea altor popoare ticãloase spre a se curma nelegiuirea amestecului.
Nici nu le-a dat voie sã intre în oras ; pe toti nenorocitii aceia îi tine afarã în ploaie zile întregi ca sã se întocmeascã listele de israeliteni cãsãtoriti cu femei strãine.
Si se porneste lunga si migãloasa treabã a întocmirii listelor de cãtre comisiile special numite. E ziua cea mare a triumfului Birocratie. Si dupã ce birocratia rasist㠖 în atmosferã de inventariere si de lagãr de concentrare – si-a încheiat lucrãrile, femeile strãine si copiii lor sunt alungati.
Abia atunci îngãduie activistii lui Ezdra poporului sã intre în oras, sã-si caute adãpost.
Celor ce înteleg anevoie cuvintele Sfântului Pavel – am iesit de sub blestemul legii si am intrat sub mil㠖 le-ar fi de folos sã citeascã întâia carte a lui Ezdra. De asemeni celor ce se întreabã de ce se numeste învãtãtura lui Hristos „buna vestire“, celor ce cautã obârsiile rasismului si celor pe care-i intereseazã prototipurile Birocratiei.

Jurnalul fericirii, Polirom, pp. 237-238

Niciodata pana acum nu m-am gandit ca radacinile rasismului (pentru care sunt blamati nemtii) de fapt se gasesc la… evrei! Observatia lui Steinhardt este cutremuratoare, mai ales ca vine din gura unui (ex?)evreu . Ce au semanat, au avut apoi de secerat. Exclusivismul si aroganta cu care evreii i-au tratat pe ceilalti a fost samanta din care s-au nascut monstrii care si-au devorat…parintii. Evreilor atat de mult li s-a suit la cap ca-s natia aleasa si far-de-asemanare pe lume, ca rasismul lor li s-a intors drept in cap ca un bumerang.

Conferinta despre parabole (via ISP) Andrei PLESU

MERITA! E diferita de cele de la Iasi si Muzeul taranului roman.

The Jewel of Creation

As God was nearing the completion of creation, an announcement was made in heaven. “I wish to create a creature who will appreciate all that has been made,” God said. “I will call this creature: human. These creatures will have intellect, reason, and understanding.”
Then Truth came before the Almighty and said, “O God, I urge you to reconsider creating a being who is capable of lying. If you do, there will most certainly be deception and fraud let loose upon the world.”
Next, Peace came near. “O God, I echo the sentiments of Truth. Let the Almighty reconsider creating a creature who is capable of upsetting the tranquillity of the earth. No doubt, if they are created, there will be revenge and war, there will be bloodshed and destruction.”
Soon thereafter, Love came near, and in a soft voice said, “O God, may you not forget that any being created in your image has the capacity to perform great and noble deeds. With your Spirit, these beings will be able to shelter one another, care for the sick and lonely, and will no doubt bring glory to you in their capacity to love deeply.”

And so it was that, although God heard the voices of Truth and Peace, it was the voice of Love that prevailed in the creation of humanity.



………………………………..
There are moments when every person is aware of the human bent toward violence and destruction. One need only read the daily newspaper or watch the evening news to see examples.
But there are moments equal to, if not greater than these truths, when we glimpse the amazing quality of love among people—acts of selflessness, acts of heroism and sacrifice. These are the better angels of our nature.
This unique parable places God at the center of love’s persuasion, making all things possible, including the creation of the world. The story reminds us that not even the Creator is exempt from seeing the power of love and that love is, first and foremost, a reason to continue with any endeavor.
Truth may change minds; peace may change the world; but only love has the power to change the human heart, making truth and peace possible.

Candles in the Dark – A Treasury of the World’s Most Inspiring Parables

Despre semnele timpului ,versiunea indiana – cu Andrei PLEŞU

Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte – spun textele – o alarmantă creştere. Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili. Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume. Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate. Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al „castelor“, o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială. Necinstea va căpăta o răspîndire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri. (Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaţii! Nu fac decît să citez un text multi-milenar! n.m., A.P.). Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute. Proştii, impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi. Oamenii „drepţi“, de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. În pieţe se va vinde mîncare gata-preparată (să recunoaştem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de „semipreparate“ şi de fast-food! n.m., A.P.). Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa. Vor fi mai multe femei decît bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru. Se vor răspîndi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordine şi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cu fanatismul. Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pîntecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi. Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.

(Linga Purana, II, 39-40) via Andrei PLEŞU |Semnele timpului

Restul articolului

For the Beauty of the Earth – John Rutter (lyrics) , performed by St. Phillip’s Boys’ Choir

Am ajuns astfel să înţeleg că singura şi cea din urmă nenorocire care se poate abate asupra noastră este să ne simţim ca acasă aici jos pe pământ. Atâta vreme cât suntem străini aici, nu ne putem uita adevărata ţară.

(Malcom Muggeridge – Jesus Rediscovered)

http://mirosdecafea.wordpress.com/2012/04/27/un-gand-1-2/

Lev Tolstoi – Despre Dumnezeu Si Om Din Jurnalul Ultimilor Ani

Vezi acest document pe Scribd

Socrate (Roberto Rossellini 1971)

Ecranizarea lui Rossellini din 1971 a vietii legendarului Socrate, a carui moarte Steinhardt o compara cu a lui Cristos Domnul:

Socrate si Iisus Hristos

Logic ar fi fost ca moartea lui Socrate-omul sa poarte pecetea dezordinei, a sângelui, a tradarii si a turbarii ; dar nu, a fost cum nu se poate mai senina si demna. A lui Hristos, dimpotriva, poarta  –  întreaga  –  pecetea  tragediei,  dezgustului  si  ororii. Socrate moare calm, înconjurat de ucenici fideli si atenti, care-i sorb  cuvintele  în  vreme  ce  el  –  imperturbabil  si  luminos  – soarbe otrava nedureroasa oferita cu multa deferenta de temnicer. Parasit si tradat de ai sai, Hristos se zvârcoleste pe cruce, chinuit de sete si acoperit de batjocuri. Socrate moare ca un senior, Hristos  ca  un  netrebnic,  între  doi  banditi,  pe  un  maidan. Socrate multumeste zeilor ca scapa de vicisitudinile lumii materiale, Hristos exclama : ”De ce m-ai parasit ?”.
Deosebirea  e  totala  între  cele  doua  morti,  si  tocmai  cea divina pare inferioara, tulbure. Adevarul este ca-i nespus mai umana ;  cea  a  lui  Socrate,  în  toata  maretia  ei,  pare  –  prin contrast – literara, abstracta, supusa regiei, si mai ales nerealista. Socrate – cu buna-credinta si izbândind în buna parte – se ridica de la starea de om la cea de zeu, Hristos coboara nestingherit de scârnavii pâna în straturile cele mai de jos ale conditiei umane.

Dostoievski planuia sa mai scrie pâna în 1882 un epilog al Fratilor Karamazov si apoi o viata a lui Hristos.
Pesemne ca Dumnezeu n-a vrut sa mai existe o a cincea evanghelie.

Jurnalul Fericirii, pp 124-125

Living Landscapes: The World’s Most Beautiful Places

White Lion (2010) Legenda leului alb

Leul alb este considerat un dar de la zei. Simpla lui prezenta garanteaza pacea si prosperitatea pentru tribul Shangaan. De mult timp insa, bastinasii nu au mai vazut picior de leu alb pana la…Letsatsi.

Precum leutul Simba din “Lion King”, Letsatsi este izgonit de haita lui si trebuie sa supravietuiasca in ostila savana. Dar pe urmele sale este un braconier avid; va reusi el sa ii scape vanatorului implacabil? Sanse sunt, avandu-l ca tovaras pe Nkulu, un leu adult si ca protector, pe Gisani, unul dintre Shangaani.

“White Lion” este mai mult decat un simplu documentar – este o poveste despre supravietuire si prietenie, venind in acelasi timp cu un mesaj umanitar: animalele rare trebuie aparate cu orice pret.

Pe Dumnezeu nu-L poti smecheri. E foarte destept(si bun la sah…)

Un tânăr rabin era pasionat de golf. Chiar şi de Yom Kippur, cea mai sfântă zi a anului, se furişează de acasă pen­tru o partidă scurtă. Ajuns la ultima gaură, o pală de vânt îi ia mingea şi i‑o duce direct în gaură.

Un înger care a fost martor la acest miracol i se plânge lui Dumnezeu:

– Tipul joacă golf în ziua de Yom Kippur, iar tu faci ca mingea să ajungă drept în gaură? Asta e pedeapsă?!

– Sigur că e, răspunde Dumnezeu, zâmbind. Cui crezi că i se poate lăuda cu reuşita lui?

Thomas Cathcart & Daniel Klein – Platon ornitorincul intra intr-un bar

Trag doua concluzii :

Intâi, adevaratele temeiuri ale conceptiei crestine : absurdul si paradoxul. Apoi, divinitatea lucreaza amanuntit si cu pricepere, si când rasplateste si când pedepseste. Se însala amarnic toti cei ce cred – si nu-s totdeauna nerozi – ca-L pot duce pe Dumnezeu,  ca-L  pot  smecheri.  Nicidecum.  Da  sau  bate  cu nespus de migalit rafinament. De unde rezulta ca Dumnezeu nu e numai bun, drept, atotputernic etc., e si foarte destept.

Jurnalul Fericirii, p. 61