Bach – Christmas Oratorio, BWV 248

The Christmas Oratorio (German: Weihnachtsoratorium) BWV 248, is an oratorio by Johann Sebastian Bach intended for performance in church during the Christmas season. It was written for the Christmas season of 1734 incorporating music from earlier compositions, including three secular cantatas written during 1733 and 1734 and a now lost church cantata, BWV 248a. The date is confirmed in Bach’s autograph manuscript. The next performance was not until 17 December 1857 by the Sing-Akademie zu Berlin under Eduard Grell. The Christmas Oratorio is a particularly sophisticated example of parody music. The author of the text is unknown, although a likely collaborator was Christian Friedrich Henrici (Picander).

The work belongs to a group of three oratorios written towards the end of Bach’s career in 1734 and 1735 for major feasts, the others being the Ascension Oratorio (BWV 11) and the Easter Oratorio (BWV 249). All include a tenor Evangelist as narrator and parody earlier compositions, although the Christmas Oratorio is by far the longest and most complex work.

The oratorio is in six parts, each part being intended for performance on one of the major feast days of the Christmas period. The piece is often presented as a whole or split into two equal parts. The total running time for the entire work is nearly three hours.

The first part (for Christmas Day) describes the Birth of Jesus, the second (for December 26) the annunciation to the shepherds, the third (for December 27) the adoration of the shepherds, the fourth (for New Year’s Day) the circumcision and naming of Jesus, the fifth (for the first Sunday after New Year) the journey of the Magi, and the sixth (for Epiphany) the adoration of the Magi.

Narrative structure
The structure of the story is defined to a large extent by the particular requirements of the church calendar for Christmas 1734/35. Bach abandoned his usual practice when writing church cantatas of basing the content upon the Gospel reading for that day in order to achieve a coherent narrative structure. Were he to have followed the calendar, the story would have unfolded as follows: 1. Birth and Annunciation to the Shepherds
2. The Adoration of the Shepherds
3. Prologue to the Gospel of John
4. Circumcision and Naming of Jesus
5. The Flight into Egypt
6. The Coming and Adoration of the Magi

Parts
0:00 – Part I: For the First Day of Christmas
27:33 – Part II: For the Second Day of Christmas
55:54 – Part III: For the Third Day of Christmas
1:19:46 – Part IV: For New Year’s Day (Feast of the Circumcision)
1:44:33 – Part V: For the First Sunday in the New Year
2:08:42 – Part VI: For the Feast of Epiphany

[Wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Christmas_Oratorio]

Vremea colindelor – vechi colind romanesc

via Oglindanet

Brahms Symphony No 1-1st Movement

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Brahms Symphony No 1. 1st Movement played by the Berlin Philharmonic Orchestra conducted by Daniel Barenboim.

Într­-una din seri, în sala de concerte, simfonia I­-a de Brahms, de asemeni dirijată de Toscanini.
Nu trece mult de la începutul executării simfoniei şi plafonul se deschide; cohorte de îngeri coboară din ceruri şi umplu sala. Valuri de euforie se revarsă peste tot. Se simte că şi bucata şi execuţia stau sub lucrarea harului sfinţitor.
Îmi închipui simfonia I­-a de Brahms concepută noaptea, la Viena, spre sfârşit de primăvară: compozitorul iese de la Kafeehaus, târziu, şi se îndreaptă pe jos către casă. Calea e lungă şi trece pe la Votivkirche. E răcoare. A plouat. Din când în când se mai aude, îndepărtându-­se, bubuitul unui tunet. Ultimele tramvaie trec, gonind. Toată melancolia vieţii se adună în jurul compozitorului, toate chemările, trecătoarele bucurii, permanentele frumuseţi, nostalgiile. Mai ales pentru că ştie că va muri este sufletul omului cucerit de atâta evanescenţă şi i se pare lumea în jurul său atât de solidă. Cel ce străbate cu pasul apăsat al unui trup bondoc străzile aproape pustii nu e necunoscător al vieţii sub toate aspectele ei şi nici al trecutului; ştie că umblă pe locuri unde au mers Haydn şi Mozart, Schubert şi Johann Strauss. Prezentul însă e al lui; prezentul cu exigenţele şi decepţiile lui şi cercetat de ceva nepieritor. Mă întreb dacă nu la simfonia I­ a de Brahms s­a gândit Mateiu Caragiale când a descris valsul cântat la birtul din Covaci (Tot mai învăluită, mai joasă, mai înecată, mărturisind duioşii şi dezamăgiri, rătăciri şi chinuri, remuşcări şi căinţe, cântarea, înecată de dor…)
Aşez simfonia I­-a alături de tetralogia lui Wagner (Paul Morand preferă Tristan şi Isolda) şi Don Giovanni, reuşita supremă a muzicii pentru Kierkegaard.
Nicăieri nu cred ca orăşanul, în muzică, să fi fost mai aproape de Dumnezeu, cutreierându­-şi, profan, oraşul. (În literatură: Gaspard de la nuit de Aloysius Bertrand şi — fireşte — Chesterton, întreg.)

Jurnalul fericirii

JS Bach, Air from Suite No.3, BWV 1086

Franz Joseph Haydn, Te Deum n.2 in C

J. S. Bach – Sonata for Violin and Basso Continuo G-Major / BWV 1021

Tudor Gheorghe – In fiecare zi ne batem joc

Romulus Vulpescu

În fiecare zi

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare.

Ne invadează lenea unui vis
Pe care îl anulăm cu o şovăire
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor să admire.

Ne răsucim pe un aşternut posac
Însinguraţi în doi, din laşitate
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură, sărutările uzate.

Ne pomenim prea goi într-un târziu
Pe o nepermis de joasă treaptă tristă
Prea sceptici şi prea singuri, prea în pustiu
Ca să mai ştim că dragostea există.

%d blogeri au apreciat asta: