Sinaxar: sfantul prooroc Daniel

Sinaxar: sfantul prooroc Agheu/Hagai

5. Şi acum, acestea zice Domnul Atotţiitorul: „Fiţi cu băgare de seamă la căile voastre!:
6. Aţi semănat mult şi aţi cules puţin, aţi mâncat şi nu v’aţi săturat, aţi băut şi nu v’aţi îmbătat, v’aţi îmbrăcat în haine şi nu v’aţi încălzit în ele, iar cel ce adună simbriile le-a adunat într’o pungă spartă”.
7. Aşa zice Domnul Atotţiitorul: „Fiţi cu băgare de seamă la căile voastre!:

(Agheu 1:5-7, VBA)

6. Că aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Eu încă o dată voi clătina cerul şi pământul şi marea şi uscatul;
7. şi voi clătina toate neamurile; şi va veni tot ceea ce au neamurile mai ales, iar Eu voi umple Casa aceasta cu slavă, zice Domnul Atotţiitorul.
8. Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul Atotţiitorul.

(Agheu 2:6-8, VBA)

20. Şi a fost cuvântul Domnului a doua oară către profetul Agheu, în douăzeci şi patru ale lunii, zicând:
21. „Grăieşte către Zorobabel, fiul lui Salatiel din neamul lui Iuda, zicând: Eu scutur cerul şi pământul şi marea şi uscatul;
22. şi voi doborî tronurile regilor şi puterea regilor neamurilor; şi voi doborî carele de luptă şi călăreţii; iar caii şi călăreţii lor se vor năpusti fiecare cu sabie împotriva fratelui său.

(Agheu 2:20-22, VBA)

Sinaxar: Sfantul prooroc Avacum/Habaquq

Numele său evreiesc, cu rezonanţă deosebită, ce sună puţin nostim în româneşte, înseamnă „îmbrăţişare”, sau „îmbrăţişarea dragostei”. Martin Luther oferă o definiţie deosebită a acestui nume, spunând că „Habacuc înseamnă cel ce-l îmbrăţişează pe altul, îl ia în braţe. Habacuc îşi strânge la piept poporul, îl mângâie şi-l încurajează ca pe un copil ce plânge asigurându-l că, dacă aşa vrea Dumnezeu, va fi bine la urmă”.

El este supranumit „Toma necredinciosul” Vechiului Testament. El este omul care pune întrebările neliniştitoare şi chinuitoare ce ne aparţin nouă tuturor.

Cartea se deschide cu un dialog între profet şi Dumnezeu. Ne surprinde aici modul profetului Habacuc de a se adresa lui Dumnezeu. Profetul îi cere lui Dumnezeu cont de modul în care guvernează lumea.

2  – Până când, DOAMNE , voi striga după ajutor şi Tu nu vei asculta? Până când voi striga către Tine: „Violenţă!” şi Tu nu vei izbăvi? 3  De ce mă faci să privesc nedreptatea? De ce trebuie să mă uit  la necaz? Distrugerea şi violenţa sunt înaintea mea; peste tot sunt dezbinări şi se stârnesc certuri.

Finalul cartii este unul paradoxal mai ales vazand cum a inceput.

17  Chiar dacă smochinul nu înfloreşte şi în vii nu mai este rod, chiar dacă lipseşte rodul din măslin şi ogoarele nu mai dau hrană, chiar dacă turma din ţarc este nimicită şi nu mai sunt vite în grajduri, 18  eu tot mă voi bucura în DOMNUL  şi mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele! 19  DOMNUL , Stăpânul, este tăria mea! El îmi face picioarele ca ale căprioarelor şi mă face să păşesc pe înălţimile mele.

Sunt momente în viaţă când şi noi, asemenea profetului Habacuc, tindem să-l luăm pe Dumnezeu la întrebări. Putem vorbi de războaie, de calamităţi naturale, de molime, de multele nedreptăţi din partea celor bogaţi faţă de cei săraci, de persecuţii religioase, de lagăre etc., evenimente şi locuri în care se pare că Dumnezeu şi-a întors faţa de la poporul său. Ca şi profetul Habacuc, cu siguranţă au fost şi aici oameni care l-au luat pe Dumnezeu la întrebări: pentru ce permite aşa ceva, de ce atâta nedreptate, de ce tot cei buni trebuie să sufere în detrimentul celor răi? Sunt întrebări pe care le presupune disperarea. În faţa unui astfel de tablou, Sfânta Scriptură ne pune în faţă multe exemple. Iob este unul dintre cele mai cunoscute. El se resemnează şi, cu multă răbdare aşteaptă de la Domnul un răspuns, iar Dumnezeu îl binecuvântează cu multe haruri. Nu aceeaşi pare să fie atitudinea profetului Habacuc. El pare îndrăzneţ în dialog cu Dumnezeu, dar răspunsul nu este acelaşi ca la Iob. Avem aici de-a face mai degrabă cu un mic act de „obrăznicie” din partea profetului. Omul ajunge să ceară cont lui Dumnezeu! Dacă profetul s-ar fi oprit mai mult la situaţia care l-a determinat pe Dumnezeu să-l dea pe Israel pe mâna duşmanilor, atunci, cu siguranţă, nu ar mai fi avut curajul să vorbească.

Când noi, oamenii, îi cerem cont lui Dumnezeu pentru ceea ce ni se întâmplă sau ni s-a întâmplat, de cele mai multe ori răspunsul este la noi. E adevărat că nu putem controla fenomenele naturale, dar multe sunt provocate şi din cauza omului. La fel sunt şi multele nedreptăţi care ni se întâmplă. Cele mai multe au la bază anumite probleme rezolvabile din punct de vedere uman, dar lipsa de curaj, de pregătire, de iniţiativă etc., ne fac să trecem pe ultimul loc, iar cei „puternici” să ne domine. Dumnezeu dă harurile sale, dar omul trebuie să fie deschis să le primească. Că sunt şi unii oameni care greşesc intenţionat, îşi au şi ei judecătorul. Ceea ce este esenţial, înaintea lui Dumnezeu nu trebuie să avem niciodată o atitudine ostilă, ci, cu răbdare, cu încredere să aşteptăm ajutorul lui. Între timp noi să facem ceea ce omeneşte este posibil.


Azi in istorie: convertirea lui John Wesley – Aldersgate(Londra) 1738

“Miercuri 24 mai. Seara am mers fără voie la o societate în str. Aldersgate, unde cineva citea prefaţa scrisă de Luther la epistola către Romani. Cam pe la 9 fără un sfert, în timp ce descria schimbarea ce o face Dumnezeu prin credinţa în Cristos, deodată îmi simţii inima cumva încălzită. Am simţit că m-am încrezut în Cristos, numai în Cristos pentru mântuire, şi o asigurare mi-a fost dată că El a luat fărădelegile mele şi că m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii”.

Dr. F.B. Meyer spune următoarele despre pocăinţa lui Wesley: “Aceia din voi care vizitaţi Londra, pot foarte bine să coboare de la Holborn la Fleet Street printr-o străduţă cunoscută sub numele de Fetter Lane, iar pe partea stângă puteţi vedea o uşă simplă având deasupra ei cuvintele “Capela Moraviană”. Ori de câte ori trec pe acolo, mă opresc pentru un moment şi îmi ridic pălăria. Ce s-a întâmplat acolo? Wesley, după cum ştiţi, a mers în America la Savanah, dar n-a făcut nimic deosebit, căci el încă nu cunoştea puterea dinamică de care am vorbit. El era un om de rând. S-a întors la Londra şi a întâlnit pe un om foarte remarcabil, Peter Boehler. Acesta era în legătură cu contele Zinzendorf. Moravienii sunt urmaşii lui Jan Hus după cum ştiţi, şi ei trăiesc în puterea Duhului Sfânt”.

“Când a venit din nou în strada Aldersgate, el a întâlnit aici vreo 40 sau 50 de persoane şi s-au înţeles să se întâlnească iarăşi după masă la orele 5, în Capela din str. Fetter Lane, ceea ce au şi făcut. Wesley, fratele său, Whitefield şi alţii ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii, au fost acolo. O vreme au stat tăcuţi, cercetându-şi fiecare inima. Apoi au aşteptat pe Dumnezeu, şi în părtăşia acelei ore, ei au devenit conştienţi de mişcarea Duhului lui Dumnezeu. Au căzut apoi cu feţele la pământ, spune Wesley în jurnalul său şi au stat aşa biruiţi de recunoştinţă, apoi s-au ridicat şi au cântat un imn de slavă”.

Căutând să arate importanţa pocăinţei lui Wesley la 24 mai 1738 în ora de rugăciune a fraţilor moravieni, Lecky în lucrarea sa “Istoria Moraviei” spune: “Ce s-a întâmplat în aceea camera a fost de mai mare importanţă pentru Anglia decât toate biruinţele lui Pitt pe uscat şi pe mare”.

LUMINI PESTE VEACURI de Petru Popovici

The Man from Aldersgate

Sinaxar: sfantul si dreptul Iov

Un gînd ce nu mişcă pe un lepros, are el vreo legătură cu singurătatea? Şi o carte ce nu poate fi închinată amintirii lui Iov…

Sînt un Iov fără prieteni, fără Dumnezeu şi fără lepră.

Emil Cioran – Amurgul Gandurilor

Iov încarnează un paradox tragic: deşi nevinovat, generos, respectuos faţă de Dumnezeu, el ajunge în postura „ultimului om”, pedepsit fară drept de apel, batjocorit, anulat până la grotesc – îşi numără viermii care-i colcăie în răni, aşezat pe o groapă de bălegar. Părinţii au văzut, în raportul drama­tizat dintre Dumnezeu şi Iov, raportul metafizic dintre Dumnezeu-Creator şi creatură. Intre Creator şi creatură nu există o diferenţă de grad ontologic, ci una de esenţă ontologică. Iudaismul îşi găseşte, în Cartea lui Iov, cea mai relevantă expresie a credinţei în transcendenţa lui Dumnezeu. Revolta în faţa absurdităţii unei suferinţe gratuite este nejustificată, întrucât nimeni, dintre muritori, nu poate intra în logica divinităţii altfel decât prin credinţă, adică, prin admiterea unui pol divin „cu totul diferit” de cel uman. Senzaţia de absurd provine tocmai din încercarea, naivă, de a reduce paralogica divină la una din structurile logicii umane convenţionale. Pe de altă parte, raportul dintre Dumnezeu şi Iov redefineşte însuşi raportul de credinţă, în sensul că aici, pentru prima dată, avem de-a face cu un dialog personal, en tete-a-tete, cu divinitatea. Iov discută direct cu Dumnezeu, îi cere direct socoteală, Il interoghează şi-L „trage de mânecă” fară menajamente, dar şi fără a-I anula vreo clipă statutul de Dumnezeu omniscient şi omnipotent. O asemenea confruntare directă a creaturii cu Creatorul redefineşte credinţa ca pe un dialog franc între individ şi Dumnezeu, neintermediat de nici o instanţă comunitară sau culturală.

Septuaginta, Introducere la Iov (”Iov la Parintii Bisericii”)

SINAXAR: Sf. Prooroc Ieremia

Mesajul cărţii: Viaţa lui Ieremia este o încurajare pentru toţi cei fragili şi singuratici, pentru toţi cei chemaţi de Dumnezeu, dar neprimiţi de oameni. Cu răbdare, cu blîndeţe şi cu perseverenţă, el este purtat de Dumnezeu prin toate încercările şi reuşeşte să-şi ducă pînă la bun sfîrşit slujirea. Mulţi din cei tari şi înflăcăraţi au căzut. Un chipeş Saul, un înţelept capabil ca Solomon, un viteaz ca Samson s-au rostogolit sub vînturile împotrivitoare ale vieţii. Firavul şi plîngăreţul Ieremia a rămas însă în picioare. Uneori stejarii falnici cad sub apăsarea furtunii, rămîn însă în picioare sălciile plîngătoare unduite de vînt la marginea apelor.

Explicatii la Biblie

AUDIO: ”Graiul martirilor” – serial radiofonic

%d blogeri au apreciat asta: