Ofensiva LGBT+feministi impotriva Bisericii

Se inmultesc stirile cu privire la compromiterea bisericile din interior prin ofensiva LGBT+feministi contra crestinilor care se tin de Biblie.

In Michigan pastorilor li se iau la control predicile pentru a nu spune ceva despre pacatul homosexualitatii.

În Idaho, SUA,  Donald Knapp, slujitor hirotonit a refuzat să efectueze o ceremonie gay în biserică si acum se confruntă cu o pedeapsă de 180 de zile în închisoare și 1000 dolari amenda pentru fiecare zi în care refuză, să oficieze căsătoria între persoane gay.

Biserica Romano-catolica a fost la un pas de a fi (mult) mai prietenoasa cu gay-ii.

David Gushee, a professor of Christian ethics at Mercer University, a Baptist-rooted college and divinity school in Georgia is now Pro-LGBT.

Problema incepe sa fie pusa in termenii: ori noi , ori ei – Robert P. George: Gay Marriage and Religious Freedom Cannot Coexist

La anglicani problema femeilor episcop este „cap de afis” pentru sinodul ce vine

La adventisti problema hirotonirii femeilor ca pastori( mai „inapoiati” dupa cum se vede fata de anglicani) este de asemeni pusa pe agenda conferintei lor generale de la anul( cu sanse maxime de reusita).

Biserica este dinamitata din interior prin tradari si compromisuri „corecte politic”. Nu mai e nevoie de persecutie din afara…

Hirotonirea femeii – perversiunea adventista

Cum subiectul este unul pe care nu-l ratez/”iert” de obicei, nu pot lasa neamendata perversiunea „hermeneutica” ce pregateste oficializarea hirotonirii de femei la adventisti. Intr-o postare oficiala recenta, boborul adventist este invitat sa studieze la nivel individual/personal problema hirotonirii femeii . De ce? Pentru ca urmeaza o conferinta generala la care va fi repusa pe tapet hirotonirea femeii. Dupa ce propunerea ca femeile sa fie hirotonite ca pastor a fost respinsa de catre delegatii prezenti la sesiunile Conferintei Generale din anii 1990 si 1995 a venit timpul ca partida feminista sa-si ia revansa. Terenul este acum pregatit mult mai atent pentru a nu avea surprize: s-a infiintat o comisie care timp de 2 ani a studiat problema, si ca rezultat a produs materiale care sa ajute la o intelegere „progresista” , „potrivita” si „adecvata” . Consensul n-a fost gasit, dar politic s-a ajuns la 3 pozitii dintre care doua pica de minune feministilor:

Poziţia 1 subliniază condiţiile biblice pentru hirotonire, în conformitate cu 1 Timotei 3 şi Tit 1, şi faptul că în Biblie nu sunt menţionate femei hirotonite ca preoţi, apostoli sau prezbiteri. Astfel, conform acestei poziţii, Biserica Adventistă nu are un fundament biblic pentru hirotonirea femeilor.

Poziţia 2 subliniază rolurile de conducere ale unor femei din Vechiul şi Noul Testament precum Debora, Hulda şi Iunia, şi pasaje biblice din Geneza 1 şi 2 şi din Galateni 3:26-28 care subliniază faptul că toţi oamenii sunt egali în ochii lui Dumnezeu. Astfel, conform aceste poziţii, principiul biblic al egalităţii îi permite Bisericii Adventiste să hirotonească femei în poziţii de conducere în biserică, oricând acest lucru este posibil.

Poziţia 3 recunoaşte un model biblic al conducerii bărbatului în Israel şi în biserica creştină primară, susţinut şi de poziţia 1. Dar aceasta subliniază şi faptul că Dumnezeu a făcut excepţii, precum îndeplinirea dorinţei lui Israel de a avea un rege. Conform acestei poziţii, hirotonirea femeilor este o problemă de ţine de regulamentul bisericii, nefiind un imperativ moral; astfel, Biserica Adventistă ar trebui să permită fiecărui câmp să decidă dacă hirotoneşte sau nu femei.

Am zis „pica de minune” pentru ca singura varianta corecta deja este in minoritate si „profetesc” ca nu va fi cea castigatoare. Se va merge pe varianta perversa a compromisului care sa pastreze „unitatea bisericii”. O „evolutie” de la „contra clar” (pozitia 1) si „pro clar” ( pozitia 2) ar fi prea socanta, scandaloasa si riscanta (cu potential schismatic). Se va face apel la evitarea „extremelor” si la „unitate” iar varianta castigatoare va fi cea pervers-obraznica.

De ce pervers-obraznica? Pentru ca eludeaza cu tupeu autoritatea Bibliei (si traditiei) , si trece problema in sfera strict „administrativa” in care Cuvantul lui Dumnezeu NU conteaza  ci cuvantul majoritatii delegatilor conteaza. Perversa pentru ca desi „recunoaşte” un model biblic al conducerii bărbatului în Israel şi în biserica creştină primară, susţinut şi de poziţia 1, de fapt nu recunoaste . „Argumentul” „exceptiei” hiper-catastrofal ilustrat de „îndeplinirea dorinţei lui Israel de a avea un rege” muta problema din seama autoritatii suverane a lui Dumnezeu in Biserica in sfera mofturilor delegatilor la GC. Lui Dumnezeu i se stinge „microfonul”, este invitat sa nu-Si mai dea cu „parerea”, pentru ca problema nu mai tine de modul cum El, Domnul si intemeitorul Bisericii isi guverneaza Biserica, ci de „regulament”-ul delegatilor. In alte cuvinte: „Dumnezeule care ai infiintat Biserica, te rugam sa nu Te bagi in chestia asta care ne priveste exclusiv pe noi. Ne-ai lasat biserica pe maini , acum lasa-ne sa o guvernam cum ne taie capul”. Adica fix ce a facut „fiara papala” : cu de la noi putere substituim sambetei duminica. Asa vor muschii nostri iar Tu Domnul sabatului ai dreptul sa taci si sa nu te bagi. I-ai dat cheile lui Petru, papilor si cardinalilor deci nu le incurca socotelile acum.”

Argumentul cu „Dumnezeu a făcut excepţii, precum îndeplinirea dorinţei lui Israel de a avea un rege” este catastrofal. Profetul Domnului Samuel mustra aspru pacatul/nelegiuirea inlocuirii lui Dumnezeu cu un rege muritor:

„4. Toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel s-au adunat şi au venit la Samuel, la Rama, 5. spunându-i: „Tu eşti bătrân, iar fiii tăi nu-ţi calcă pe urme. Acum dar pune un rege care să domnească peste noi, aşa cum au toate neamurile!” 6. Samuel a văzut ca un lucru rău faptul că ei au cerut un rege să domnească peste ei şi s-a rugat Domnului. 7. Domnul însă i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce îţi va spune, pentru că nu pe tine te leapădă, ci pe Mine, ca să nu mai domnesc peste ei. 8. Aşa au făcut din ziua în care i-am scos din Egipt şi până astăzi: M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei. Ei fac aşa şi cu tine. 9. Ascultă-le deci glasul, însă avertizează-i şi fă-le cunoscut care vor fi drepturile regelui care va domni peste ei.” ” (1 Samuel 8:4-9, NTR)

„16. Rămâneţi în continuare aici şi priviţi acest mare lucru pe care Domnul îl va face sub privirea voastră. 17. Nu este astăzi seceratul grâului? Am să chem pe Domnul şi El va trimite tunet şi ploaie. Atunci veţi înţelege că aţi făcut un mare rău în ochii Domnului, cerând pentru voi un rege. 18. Samuel l-a chemat pe Domnul Care a trimis tunet şi ploaie în ziua aceea. Atunci întregul popor s-a temut foarte tare de Domnul şi de Samuel. 19. I-au spus lui Samuel: – Roagă-te Domnului, Dumnezeul tău, pentru slujitorii tăi, ca să nu murim, căci am adăugat la toate păcatele noastre şi răul de a cere pentru noi un rege. 20. Samuel a răspuns poporului: – Nu vă fie teamă! Aţi făcut tot răul acesta, numai să nu vă întoarceţi din a-L urma pe Domnul şi din a-I sluji cu toată inima voastră.” (1 Samuel 12:16-20, NTR)

O mai prosteasca si neinteleapta „argumentare” nici ca puteau gasi „desteptii” care au redactat „pozitia”. Sa „argumentezi” cu un pacat evident o blestematie pe care vrei s-o faci este … incalificabil. Gura pacatosului adevar grai, inca o data: „vrem sa oficializam un pacat evident ca si evreii, si daca lor le-ai facut moftul, nu e cazul sa ni-l refuzi noua. Si oricum nu ne pasa daca mai trimiti tunet si ploaie cand nu-i timpul lor, noi mergem pe drumul nostru oricum. Noi facem regulile aici, nu Tu. Sa taci.”

Macar evreii s-au „temut foarte tare de Domnul şi de Samuel” cand au realizat nebunia. La adventisti, nici gand de remuscari.

In cadrul pozitiei 3 se poate observa opozitia dintre „recunoaşte un model biblic al conducerii bărbatului în Israel şi în biserica creştină primară” si „Dar [ADVERSATIV] aceasta subliniază şi faptul că Dumnezeu a făcut excepţii” „astfel, Biserica Adventistă ar trebui să permită…” Model biblic vs dezlegare de la biserica cu pretextul unor exceptii inghitite de Dumnezeu . Vorbeam candva de obraznicia bisericii vechi de a-L contrazice fatis pe Dumnezeu. Pomeneam mai sus de tupeul Romei de a schimba ce spune Domnul sabatului cu ce spune papa. Adventistii pregatesc oficializarea (pentru ca femei pastor au deja de mult timp, in ciuda hotararilor GC) unei obraznicii care sa le faca concurenta obrazniciilor bisericii vechi cat si „fiarei papale”. 

PS: cand am demisionat (acum aproape 12 ani) ca pastor azs am anticipat „evolutia” asta careia nu voiam sa-i fiu partas. Iata ca timpul imi confirma intuitia si corectitudinea deciziei. Cei care mi-ar spune ca era bine sa fi ramas ca sa lupt impotriva, sper ca realizeaza cat de naiv le e sfatul. Dovada cei care au ramas ca sa lupte … degeaba.

PPS : stiam de mult abordarea perversa a pozitiei 3 de la prof. Florin Laiu. E smechereasca tentativa de scoatere a problemei din sfera revelatiei si aducerea ei in sfera exclusiv administrativa. Dar nu tine: sa-i ceri lui Dumnezeu sa nu mai aiba nici un cuvant de spus in guvernarea Bisericii este aberant si nebunesc.

 

Papa Francisc si liderii carismatico-penticostali

Afland despre acest mesaj ( de la minutul 8:30 este mesajul propriu-zis) l-am catalogat drept „epocal”. De ce ? Pentru ca o asemenea deschidere a Vaticanului fata de fratii (ereticii) neoprotestanti carismatici si penticostali nu s-a mai vazut pana acum. Kenneth Copeland are dreptate: „cu 47 de ani în urmă, așa ceva era imposibil.” Eu zic: nici cu 5 ani in urma nici nu prea avea cum cu Ratzinger papa. Dar cu Bergoglio/Francisc e altceva. Un papa cald, prietenos, sarmant, open-mind. Si ecumenic, de ce nu?

Despre ce vorbim? Despre o mana intinsa amical de catre seful celei mai mari partide crestine (cea catolica) catre partida cea mai efervescenta din schisma ereticului Luther: carismatico-penticostalii. O invitatie frateasca la impacare , urmand pilda fratilor patriarhului Iosif. Cu ce rezultat scontat? Declarativ: implinirea rugaciunii cristice pentru unitate. Practic: o eventuala majoritate crestina aproape zdrobitoare: catolic-carismatico-penticostala. Un fel de USL cuprinzand circa 60-70% din crestinatatea declarata si o opozitie ortodoxo-protestanta care respinge „impacarea” cu Vaticanul , deci „implinirea rugaciunii cristice pentru unitate”. A spune „NU” unui Francisc vulnerabil, spontan, cald și foarte inclusivist secondat sonor de carismatico-penticostali nu da bine nicicum. Rusia ortodoxa si ramasitele protestante rebele fata de Vatican pica prost la imagine. Sa nu vrei unitatea… sa respingi impacarea. Nu-i frumos!

„Frați și surori, protestul lui Luther s-a încheiat. Ce se întâmplă cu al vostru?” – intreaba Anthony Palmer, prietenul lui Bergoglio.

Si e cam greu sa te incapatanezi cu Reforma, cand papa Francisc deja reformeaza ,zguduie… Luther e depasit, ca si miseliile din vremea lui Borgia, ca si „excesele” Inchizitiei… Oare? Dar cum ramane cu primatul papal, cu purgatoriul, cu celibatul impus, cu indulgentele, cu supralicitarea Sfintei Maria si a sfintilor etc ?

Daca mana intinsa a lui Francisc e greu de refuzat, mana Vaticanului nu poate fi acceptata uitand tot sangele de care e manjita si de care nu se dezice decat uneori declarativ. Si dincolo de mana manjita de sange si aur murdar, e vorba de ereziile Vaticanului pe care oricate zambete si bezele nu le pot acoperi.

Papa își transmite salutul cu „bucurie ” – cu bucurie, pentru că „știm că Domnul lucrează peste tot în lume”. Este bucuria lui Francisc legitima: ca Domnul lucreaza peste tot in lume prin „acrobatiile” carismatico-penticostale?  Salutul papal este si cu nostalgie pentru că frații creștini „sunt separați din pricina păcatului, păcatelor noastre.”. Ce-i de facut cu pacatele catolice si carismatice?  „Cine este vinovat? Toți suntem vinovați. Toți am păcătuit. Este unul singur fără păcat, Domnul.” – spune papa parca trimitand cu gandul la vorba Domnului : cine-i fara de pacat sa arunce primul piatra. Deci pacatele ni le iertam, trecem cu vederea.  Sa zicem ca asa se rezolva trecutul. Dar ce facem cu ereziile? Ni le acceptam reciproc si iese o babilonie? O struto-camila Taize-Hillsong ar multumi mai toate gusturile… se recunosc si aplauda reciproc. Sau o comisie comuna de confirmare a „minunilor” „sfintilor” catolici si „apostolilor” penti.

Ecumenismul apare doar ca un politicianism profitabil si nimic mai mult, dar cu pretul jertfirii Adevarului   in numele caruia chiar pretinde ca… „uneste”.

Dictatura teologiei confesionale

Cu drezina

 

Partidele politice mi se par a fi dintre structurile cele mai totalitare ale sistemului democratic. Nu ai voie să spui prea multe în afara liniei partidului, căci ești repede exmatriculat (mai ales atunci când partidul se ghidează nu după doctrine politice, ci după interese). Înțeleg că trebuie să fie și disciplină de partid, dar înregimentarea asta fără rest îmi dă fiori.

Cu atât mai mult, înregimentarea teologică confesională – obligatorie! – îmi dă fiori. Nu o dată mi s-a spus (și li s-a spus și altora în prezența mea) că „noi nu putem susține asta, fiindcă suntem evanghelici (i.e.: baptiști, penticostali etc.)”.

Pe de o parte, înțeleg această preocupare pentru puritatea gândirii teologice evanghelice. Dar, când vine vorba de adevăr și de sufletul omului, interesul pentru disciplina teologică confesională nu prea face cât o ceapă degerată.

Nu susțin că ar trebui să hălăduim pe tot maidanul teologic în căutare…

Vezi articolul original 585 de cuvinte mai mult

Despre stanga europeana si derapajele ce urmeaza

Sarkozy a fost infrant si socialismul preia fraiele in Franta. Este  stirea ultimelor zile si analistii se intrec in prognoze si previziuni cu privire la impactul votului francezilor asupra Europei. Si asupra lumii.

Omenirea a ajuns la stadiul in care cateva sute de mii de voturi intr-un colt al lumii ajung sa schimbe macazul pentru intreaga lume, prin ricoseu, pe principiul ”jocului de domino”. Faptul ca au fost cateva zeci de mii de francezi care au respins austeritatea, a inclinat balanta in Franta spre o schimbare de ”macaz” care va influenta vietile europenilor si ale multor altor cetateni ai lumii, incomparabil mai numerosi decat numarul voturilor francezilor, acel numar mic care totusi a fost suficient de mare pentru a fi facut diferenta intre austeritate si ”crestere”.

Faptul ca austeritatea este greu suportabila si doar niste cetateni responsabili si-o asuma nu e un secret. Faptul ca politicile sanatoase ale Germaniei au confirmat calea amara dar necesara a ”intinderii (doar) cat te tine plapuma” nu inseamna ca va fi de acum si calea cea buna pentru insanatosirea batranului continent . Caci democratia, aceasta dictatura prosteasca a numarului si cantitatii fara calitate, prin voturile catora zeci/sute de mii de francezii iresponsabili care au inclinat balanta, va pune pumnul in gura responsabilitatii proverbiale a nemtilor. Si odata cu acest derapaj Europa poate deja stinge lumina: si-a semnat singura sentinta. Amanarea rezolvarii problemei datoriilor nu va face decat ca urmatoarea criza sa fie si mai grava decat cea actuala si… fara leac. Daca acum medicamentul amar ar fi fost luat, mai exista o sansa. Socialismul insa este sinonim dezastrului economic si nu numai. Este cat se poate de regretabil ca excesele si excentricitatile unor nedemni ajunsi la carmele dreptei au inlesnit revenirea la putere a stangii.

Europa, prin Franta, vireaza pe drumul infundat al iresponsabilitatii si trage odata cu ea in rapa economia mondiala.

Celor tentati sa-mi atraga atentia ca nu-s ”de specialitate” le amintesc doar cateva din sentintele magistrale ale unui super-specialist – Petre Tutea:

Social-democraţia este laptele bătut al comunismului.

Stiţi ce vor social-democraţii? Să facă şi bine, dacă se poate, dar să nu facă ce trebuie. Social-democraţia e anticamera comunismului. Numai că, dacă prin social-democraţie s-a intrat în comunism, nu se poate ieşi din comunism tot pe-acolo. E ca o uşă care se poate deschide numai dintr-o parte. Social-democraţii n-au forţă activă de luptă. Păi n-au guvernat Germania social-democraţii? Drept care au făcut pe ei!

Stînga nu poate guverna. Cînd vine la putere e pustiu.

Toate formele de stînga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu.

A te opune comunismului[si social democratiei, nota mea] înseamna a apara puritatea Codului Penal. Comunistii nu trebuie tratati ca infractori de drept comun. Ca hotii de buzunare, ca tîlharii, ca violatorii de dame…

Democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numărul înlocuieste calitatea… Triumful cantitătii împotriva calitătii.

Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturală a valorilor. Democratii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democratie.

Prin însăşi ordinea ei ideologică, democraţia îl obligă pe idiot să stea alături de geniu şi să-i poată zice: ce mai faci, frate? Partea proastă este că oamenii de excepţie pot ajunge captivi în cirezile democrate.Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea. Numai că, uneori, un individ ajunge să influenţeze foarte mult asupra maselor. Aceştia sînt aleşii. Istoria este făcută de aleşi. Paradoxul societăţii umane este că mulţimea îi produce pe conducători, iar aceştia o conduc. Ideea de echilibru social este caracteristica oricărei democraţii burgheze. Asta e forţa constantă a democraţiei. Iar extremelor – fie extremei stîngi, fie extremei drepte – , care violează ideea de echilibru social, democraţia le este ostilă.

Eu nu sînt democrat. Am asemănat democraţia cu jigodia la cîine: nu scapă decît cei care sînt tari.

Eu sînt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de poporul român. Şi pînă la urmă mi-am modificat poziţia: nu sînt democrat, sînt demofil, iubitor de popor.

Democraţia totală e cimitir istoric. Noi nu sîntem în pericol, că n-avem nici măcar democraţie; un cimitir istoric presupune un trecut de viaţă care să fie îngropat.

Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu. Dar ea se deosebeşte de egalitarismul comunist prin lege. În democraţie legea funcţionează, în vreme ce în comunism legea nu există; e tiranie.

Cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul. Pentru că asigură elita conducătoare,triumful personalităţii, triumful elitei conducătoare, nu-i aşa, şi nu deranjează cu nimic mersul dogmatic al lumii creştine. În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcîndu-se nederanjate de nimeni. Democraţia înseamnă mai puţin decît liberalismul, care are într-un anume fel şi un aspect aristocratic.

Singurul sistem suportabil, fiindcă e compatibil cu demnitatea şi libertatea umană, este liberalismul englez. Liberalismul instituie concurenţa ca o competiţie de valori, şi nu confiscarea umană. El are un singur defect:prin competiţia dură care se practică în liberalism, nu poate fi evitată apariţia deşeurilor sociale, adică a neajutoraţilor. Orice sistem social rămîne pînă la urmă un joc deschis, neterminat. Nu s-a găsit formula de echilibru între individ şi societate care să n-aibă nici un rest.

Sigur că forma ideală de guvernămînt e monarhia. Monarhia ar presupune şi alegeri, şi partide şi ar presupune un arbitru: acest arbitru, văzînd forţele politice în conflict, alege el, de fiecare dată, dar n-o alege pe cea mai populară, ci pe cea mai adecvată interesului general. Deci monarhia n-are criterii de conducere democratice. De fapt monarhia a făcut România Mare, iar democraţia a mai redus-o.

Petre Tutea , Cugetari memorabile

A se citi si : Presa conservatoare britanică îl acuză pe Francois Hollande că vinde iluzii

PS: celor ispititi sa ma critice pentru ”implicare politica” le amintesc faptul ca si cand cumpara iaurtul cotidian de la supermarket ei fac politica… involuntar si inconstient adesea.

”Sfintele” minciuni ale ”adevaratei” biserici

Indiferent despre care ”biserica” cu pretentii de ”cea adevarata” vorbim – fie ea catolica, ortodoxa sau vreuna dintre cele protestante – minciuna pare ok atat timp cat serveste intereselor… partidului cu pricina. Fix ca si printre politicieni, fetele bisericesti nu au nici o problema de constiinta sa trambiteze sus si tare minciuni atat timp cat sansele de a fi demascate sunt mici sau cei care descopera fraudele nu-s suficient de periculosi.

Si nu vorbim aici de ”fraus pia” desi asa se incearca sa fie prezentate cand iese la iveala adevarul. Adesea minciunile ”sfinte” ale ”bisericilor” care mai de care ale Adevarului – cica – nu-s decat niste manarii si gainarii necesare insa pentru propaganda de partid. O alta tactica jegoasa de PR este ca atunci cand mizeriile ajung la lumina soarelui ele sa fie regretate ca si ”exceptii” care nu reprezinta ”adevarata” stare de lucruri.

Cu atat mai de mirare este cand un raport oficial ”forteaza” mana celor deloc veseli la investigatii sa ia ”taurul de coarne” si sa o lase mai moale cu ”cosmetizarea” realitatii – mai corect spus cu parfumarea deseurilor urat mirositoare.

Este de-a dreptul hilar sa observi insa ce motivatii ”sfinte” ajung sa reclame ”stringenta unor interventii de ajustare la realitate”. De pilda, cazurile preotilor catolici prinsi ca sunt mult prea ”iubareti” cu enoriasii lor minori sau majori. Sau cazul fotografiei unui patriarh din care in Photoshop este sters ceasul de lux. Mizeria iese la iveala si patriarhul se face toata rusinea( in caz ca mai exista vreun dram ramas)… Sau cazul unei confesiuni – sa zicem protestante – care contrariata de discrepantele dintre veniturile din diverse zone ale lumii, hotaraste sa verifice numarul real de contribuabili. Nu de alta dar intre doua rele uneori trebuie sa alegi: ori ajustezi numarul de contribuabili la realitate si renunti la umflarile registrelor de membrii, ori te iau sefii de guler ca nu stii sa ”stimulezi” darnicia oilor ( inclusiv cele fictive de prin registre) care nu-si mai dau dijma de ”lapte” catre ”sfintii” ciobani.

Si uite-asa, iese la iveala si urat mirositorul adevar: statisticile triumfaliste ale ”cresterii bisericii”. De teama sa nu fie acuzati de necredinciosie la contributii, iaca se ajunge la ”verificarea corespondentei cu realitatea” a numerelor umflate de membri din registre. 😀 Cand e problema de bani, adevarul iese la iveala. Doar banii sa curga ! Sau macar sa se stie ca ”boborul” cotizeaza constiincios.

Decat lipsa 12 miliarde de dolari – valeu! – mai bine adevarul. Ca sa vezi! Tot banul vorbeste si … urneste!

Cum ramane cu ”succesurile” si ”botezurile” pe banda si la comanda intru umflarea ”sfintelor” registre pentru a da bine in rapoarte? Numai cand imi aduc aminte de directivele legate de recensamanul recent si ma cuprinde ”mirarea” de ce abia dupa recensamant se gandesc unii sa spuna adevarul mai putin ”fardat”. Curat-murdar, coane Fanica!

Minunata Lume Noua – Aldous Huxley

O carte cutremuratoare. Dar foarte buna. Medicament puternic contra nebuniei numita idolatrizarea stiintei. Musai de citit pentru cine n-a citit-o inca si vrea sa stie mai bine ce-i viata, omul, nebunia … O carte care cade foarte greu la stomacul urmasilor lui Calvin.  O viziune cumva geamana la ”1984” a lui Orwell  si „451 Fahrenheit” a lui  Ray Bradbury. Despre autor.  Despre opera.

Pana la aparitia unei versiuni corectate, este lizibila si aceasta.

—  Eu unul nu vreau confort. Il vreau pe Dumnezeu, vreau poezie, vreau primejdie adevărată, vreau libertate, vreau bunătate. Vreau păcatul.
—  De fapt, dumneata pretinzi dreptul de a fi nefericit, îi spuse Mustapha Mond.
—  Mă rog, fie si asa! îl sfida Sălbaticul. Cer dreptul la nefericire.
—  Ca să nu mai pomenim de dreptul de a îmbătrâni, de a te urîti si de a ajunge neputincios. Dreptul de a suferi de sifilis si cancer; dreptul de a avea prea putină hrană; dreptul de a te umple de păduchi; dreptul de a trăi cu grija permanentă a zilei  de mâine; dreptul de a te îmbolnăvi de tifos; dreptul de a fi chinuit de tot felul de dureri inimaginabile.
Urmă o lungă tăcere.
—  Da, da, cer toate astea! exclamă într-un târziu Sălbaticul.
Mustapha Mond dădu din umeri: —  Să-ti fie de bine.

PS: cartea in engleza , ecranizarea din 1980 ( sau aici) si cea din 1998

%d blogeri au apreciat asta: