Apocalipsa dupa Emil Cioran – Interviu de G. Liiceanu.

Sex in paradis? Nu, ci ceva infinit mai ”hot”

Litera şi spiritul Scripturii, ca şi a întregu­lui creştinism, ne interzic să presupunem că via­ţa de după Noua Facere va fi o viaţă sexuală; acest lucru ne sileşte însă imaginaţia să se mul­ţumească cu alternativa, dătătoare de lehamite, fie a unor trupuri care cu greu ar putea fi luate drept trupuri umane, fie a unui post perpetuu. In ceea ce priveşte postul, cred că felul nostru de a vedea lucrurile astăzi ar putea fi asemănat cu cel al unui copilandru care, după ce i se spu­ne că actul sexual este cea mai înaltă plăcere a trupului, întreabă imediat dacă poţi să mă­nânci şi ciocolată în acelaşi timp. Când i se va răspunde „Nu”, el va crede, poate, că lipsa cio­colatei este principala caracteristică a sexua­lităţii, în zadar îi spui că motivul pentru care iubiţii prinşi în extazul lor carnal nu se apucă să mănânce ciocolată este că ei au o preocupa­re mult mai bună. Băiatul ştie ce e aceea cio­colată; el nu ştie ce este acel lucru pozitiv care o exclude. Şi noi suntem în aceeaşi situaţie. Ştim ce e aceea viaţa sexuală; nu ştim, cu ex­cepţia unor slabe scăpărări, ce este acea alter­nativă care, în Cer, nu va mai lăsa loc pentru aşa ceva. Prin urmare, acolo unde ne aşteaptă prisosul, noi ne temem că vom fi puşi la post. Dacă negăm ideea că viaţa sexuală, aşa cum o înţelegem noi în prezent, este parte a beatitu­dinii finale, nu este necesar, evident, să presu­punem că va dispărea şi diferenţa dintre sexe. Ceea ce nu mai este necesar pentru scopuri bio­logice putem presupune ca va supravieţui de dra­gul plenitudinii. Sexualitatea este instrumentul atât al virginităţii, cât şi al virtuţii conjugale; băr­baţilor şi femeilor nu li se va cere să arunce ar­mele pe care le-au folosit victorioşi. Numai învinşii şi dezertorii îşi aruncă săbiile. Invingătorii şi le bagă în teacă şi le păstrează. Cuvântul care ar descrie mai bine viaţa cerească nu este „a-sexuală”, ci „trans-sexuală”.

C.S. Lewis, Despre minuni

Abandonat fiind cu totul şi sortit unei trăiri în plină pătimire dialectică, înţeleg că ajutor raţional nu pot primi de nicăieri; stupefiantele, alcoolul, erosul, mângâierile prin iluzii sau manii nu sunt valabile pentru că mă pun la discreţia bunăvoinţei altuia şi sunt temporare, ba şi supuse capriciilor timpului care le degradează;

N. Steinhardt, Jurnalul fericirii

Cei doi titani ai credintei din secolul trecut, fac lumina si liniste intr-un subiect foarte … hot(pentru destui). Primul ilustreaza cum nu se poate mai nimerit ca noi ”cunoastem doar in parte” si de-asta ne dezlipim asa greu de ce ni se pare dulcele maxim, cand daca am sti de o Dulceata incomparabil mai placuta, dulceata pe care o stim si-ar pierde vraja. Al doilea rupe vraja sexului aratandu-ni-l asa cum e: temporar, ciunt, la mana altuia.

O atractie/frumusete se va dovedi nesatisfacatoare cand vom descoperi alternativa unei Frumuseti/Atractii mult mai teribile. Frumusetea creaturii va ceda in fata Frumusetii Creatorului (de frumuseti).Frumusetea mica si insignifianta va fi biruita-absorbita intr-o nespus de mai mare si coplesitoare Frumusete. Ti se va lua/duce pofta de eros cand acesta va pali si se va topi in fata Iubirii far-de-pereche. Dar nu oricine poate duce si pricepe asta ”hrana tare” (Matei 19:10-12, 1 Corinteni 7:1-2,7-9 )

PS: secvente video din ecranizarea vietii sfantului Francisc de Asissi, cel supranumit ”alter Christus” datorita vietii sale; scenele redau: 1. gasirea Bucuriei ; 2. intelepciunea  cuminteniei vis-a-vis de sexualitate; 3. fericirea ”trans-sexuala” dupa vorba lui C S Lewis

Crezul crestinilor

”Creeds are not only necessary; they are also helpful. Creeds help us answer very old and very difficult questions. Too many people today try to answer these questions as if they were the first person to face the issue. The sad truth is that they are like the frustrated little boy who wonders how he can make one of his toys move faster. He begins to wonder if he could stop dragging his toy along the ground and make it move more smoothly. He asks himself, “What would help my toys move faster and what would it look like? What shape would it take? How could things move faster than being dragged on the ground? The agonizing problem seems laughable to those of us who desperately want the little fellow to take a look at the wheels on his father’s car. Wouldn’t that help? Creeds help us like this. They keep us from trying to reinvent the wheel.
The ancient creeds of the church are God’s gift to us; they are not doctrinal entanglements. Ironically, they are not the cause of doctrinal controversy; they are the answer to it. We should be happy to know that the ancient creeds of the church can liberate us from the frustrations of doctrinal controversy. They ease the burden of reinventing the wheel and lift us onto the shoulders of men who have gone before us. This is a great benefit. This gives us a very good advantage. For instance, instead of trying to create a wheel, we can move on to other things. We can, for example, work on fine-tuning the engine or make the interior more comfortable.
Creeds are like lights in a dark world. There is always a lot of theological work to be done, but it is easier to do the work in the light rather than in the dark. We don’t need to turn off the lights and grope around in the darkness. Creeds can act like lights in dark times. In the middle of a difficult controversy, creeds can help to clear away the confusion and provide us with guidance. In certain settings, groping in the dark can be quite dangerous. Thus, to ignore the light and guidance of creeds would be folly and arrogance.
I have heard some people say that they don’t want to depend on other people for truth. They would prefer to work it out on their own. “All I need,” they say, “is Jesus and my Bible.” They act as if depending on the work of others diminishes independence of thought. This, however, is not the Christian approach to life. Indeed, it is nothing more than arrogance cloaked in false piety.”

Jackson, L. C. (2007). Faith of our fathers: A study of the Nicene Creed (3). Moscow, ID: Canon Press.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Rostirea Crezului la Biserica Strajerul(penticostala, Iasi)

De la Dostoievski cetire:Dracul? Agnosticul de serviciu si prasila

– Nici tu nu mai crezi în Dumnezeu? întrebă cu un rînjet veninos Ivan.
– Cum să-fi spun… dacă vorbeşti serios…
–  Există Dumnezeu sau nu există? îl soma Ivan sa răspundă, cu o implacabilă stăruinţă.
– A, vasăzică, vorbeşti serios? Dragul meu, zau nu ştiu şi te rog sa mă crezi că ti-am făcut o mărturisire grava.

Fratii Karamazov, dialogul lui Ivan cu dracu in ”Diavolul. Visul lui Ivan

Dostoievski se dovedeste inca o data un psiholog de mare clasa. Este genial modul in care il prezinta pe diavol torturandu-l pe Ivan: il toaca marunt intre credinta si indoiala intr-un sadism agnostic infernal – ”nu poti sti,pentru ca pana nici eu(care se presupune ca-I sunt dusman garantat)  nu stiu”! Ivan, saracul, este prada asaltului nemilos al alternantei a crede vs a nu crede, rezultand un chin sufletesc vecin cu iadul. Diavolul nu spune ca nu crede in Dumnezeu – ar fi generat reactii adverse total nedorite de el – dar nici nu recunoaste ca Dumnezeu ar exista, asa incat Ivan sa ramana prada disperarii… agnosticului: el nu poate sti. Ivan este atat de disperat incat ii cere diavolului(!) sa-i confirme/infirme existenta lui Dumnezeu. Prost il mai credea pe diavol… Diavolul se joaca cu mintea lui Ivan: cand ii aduce dovezi – rational! -ca nu e fantasmagorie, cand il induce in eroare – tot rational! -ca n-ar fi decat o plasmuire a mintii bolnave a lui Ivan. Scaraoski il zapaceste si innebuneste pe bietul agnostic care a intrat pe terenul taclalelor cu Intunericul. Diavolul este genial: stie ca omul poate doar crede ( in ciuda indoielilor – ”cred Doamne, ajuta necredintei mele!”) si doar ”prin credinta va trai cel neprihanit”. Supravietuirea psihologica si sanatatea mintala depind de  credinta in Dumnezeu. Nu intamplator afirma zdrobitor Scriptura:

Nebunul zice în inima lui: „Nu există Dumnezeu!” S-au pervertit oamenii, săvârşesc fapte îngrozitoare; nu mai există nici unul care să facă binele. ” (Psalmii 14:1 & 53:1, NTR)

Căci nebunul spune numai nebunii şi mintea lui se gândeşte numai la rău: este lipsit de evlavie şi spune neadevăruri cu privire la Domnul; îl lasă fără hrană pe cel flămând şi fără apă pe cel însetat. ” (Isaia 32:6, NTR)

Arma de maxim calibru a diavolului nu este nihilismul si a-teismul – negarea lui Dumnezeu – ci agnosticismul – pretentia ca nu poti sti. Si arma asta ii este cu atat mai eficienta cu cat se bazeaza pe ceva adevar – o doza insa buna doar pentru naucirea victimei – adevarul ca pe Dumnezeu nu-l poti sti/demonstra prin/in eprubeta, ci trebuie sa-I permiti – crezandu-L(/I Cuvantul) – sa ti se ”demonstreze” in suflet . Omul atarna intre o constatare exterioara,empirica,imposibila,  si o dovada prin permisiune interioara si prin credinta. Pentru spiritul cartezian autonom si mandru, care nu recunoaste valid decat ce-i confirma ratiunea lui limitata si usor de inselat, a crede presupune umilirea sinonima cu sinuciderea si agatarea de lucrurile care nu se vad desi se confirma prin credinta.

Prin credinţă înţelegem că veacurile au fost create prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât ceea ce se vede a fost făcut din lucruri care nu se văd. ” (Evrei 11:3, NTR)

Ivan refuza credinta drept ”organ” epistemologico-comprehensiv si nu-i ramane decat sa se perpeleasca sub sagetile fierbinti ale agnostismului demonic si rationalist.

Malayalam Christian Music

Angel wobijashe Blagodotnij – Festival Musica Sacra International 2006

A treia duminica a Adventului

%d blogeri au apreciat asta: