Apocalipsa dupa Emil Cioran – Interviu de G. Liiceanu.

Sex in paradis? Nu, ci ceva infinit mai ”hot”

Litera şi spiritul Scripturii, ca şi a întregu­lui creştinism, ne interzic să presupunem că via­ţa de după Noua Facere va fi o viaţă sexuală; acest lucru ne sileşte însă imaginaţia să se mul­ţumească cu alternativa, dătătoare de lehamite, fie a unor trupuri care cu greu ar putea fi luate drept trupuri umane, fie a unui post perpetuu. In ceea ce priveşte postul, cred că felul nostru de a vedea lucrurile astăzi ar putea fi asemănat cu cel al unui copilandru care, după ce i se spu­ne că actul sexual este cea mai înaltă plăcere a trupului, întreabă imediat dacă poţi să mă­nânci şi ciocolată în acelaşi timp. Când i se va răspunde „Nu”, el va crede, poate, că lipsa cio­colatei este principala caracteristică a sexua­lităţii, în zadar îi spui că motivul pentru care iubiţii prinşi în extazul lor carnal nu se apucă să mănânce ciocolată este că ei au o preocupa­re mult mai bună. Băiatul ştie ce e aceea cio­colată; el nu ştie ce este acel lucru pozitiv care o exclude. Şi noi suntem în aceeaşi situaţie. Ştim ce e aceea viaţa sexuală; nu ştim, cu ex­cepţia unor slabe scăpărări, ce este acea alter­nativă care, în Cer, nu va mai lăsa loc pentru aşa ceva. Prin urmare, acolo unde ne aşteaptă prisosul, noi ne temem că vom fi puşi la post. Dacă negăm ideea că viaţa sexuală, aşa cum o înţelegem noi în prezent, este parte a beatitu­dinii finale, nu este necesar, evident, să presu­punem că va dispărea şi diferenţa dintre sexe. Ceea ce nu mai este necesar pentru scopuri bio­logice putem presupune ca va supravieţui de dra­gul plenitudinii. Sexualitatea este instrumentul atât al virginităţii, cât şi al virtuţii conjugale; băr­baţilor şi femeilor nu li se va cere să arunce ar­mele pe care le-au folosit victorioşi. Numai învinşii şi dezertorii îşi aruncă săbiile. Invingătorii şi le bagă în teacă şi le păstrează. Cuvântul care ar descrie mai bine viaţa cerească nu este „a-sexuală”, ci „trans-sexuală”.

C.S. Lewis, Despre minuni

Abandonat fiind cu totul şi sortit unei trăiri în plină pătimire dialectică, înţeleg că ajutor raţional nu pot primi de nicăieri; stupefiantele, alcoolul, erosul, mângâierile prin iluzii sau manii nu sunt valabile pentru că mă pun la discreţia bunăvoinţei altuia şi sunt temporare, ba şi supuse capriciilor timpului care le degradează;

N. Steinhardt, Jurnalul fericirii

Cei doi titani ai credintei din secolul trecut, fac lumina si liniste intr-un subiect foarte … hot(pentru destui). Primul ilustreaza cum nu se poate mai nimerit ca noi ”cunoastem doar in parte” si de-asta ne dezlipim asa greu de ce ni se pare dulcele maxim, cand daca am sti de o Dulceata incomparabil mai placuta, dulceata pe care o stim si-ar pierde vraja. Al doilea rupe vraja sexului aratandu-ni-l asa cum e: temporar, ciunt, la mana altuia.

O atractie/frumusete se va dovedi nesatisfacatoare cand vom descoperi alternativa unei Frumuseti/Atractii mult mai teribile. Frumusetea creaturii va ceda in fata Frumusetii Creatorului (de frumuseti).Frumusetea mica si insignifianta va fi biruita-absorbita intr-o nespus de mai mare si coplesitoare Frumusete. Ti se va lua/duce pofta de eros cand acesta va pali si se va topi in fata Iubirii far-de-pereche. Dar nu oricine poate duce si pricepe asta ”hrana tare” (Matei 19:10-12, 1 Corinteni 7:1-2,7-9 )

PS: secvente video din ecranizarea vietii sfantului Francisc de Asissi, cel supranumit ”alter Christus” datorita vietii sale; scenele redau: 1. gasirea Bucuriei ; 2. intelepciunea  cuminteniei vis-a-vis de sexualitate; 3. fericirea ”trans-sexuala” dupa vorba lui C S Lewis

Crezul crestinilor

”Creeds are not only necessary; they are also helpful. Creeds help us answer very old and very difficult questions. Too many people today try to answer these questions as if they were the first person to face the issue. The sad truth is that they are like the frustrated little boy who wonders how he can make one of his toys move faster. He begins to wonder if he could stop dragging his toy along the ground and make it move more smoothly. He asks himself, “What would help my toys move faster and what would it look like? What shape would it take? How could things move faster than being dragged on the ground? The agonizing problem seems laughable to those of us who desperately want the little fellow to take a look at the wheels on his father’s car. Wouldn’t that help? Creeds help us like this. They keep us from trying to reinvent the wheel.
The ancient creeds of the church are God’s gift to us; they are not doctrinal entanglements. Ironically, they are not the cause of doctrinal controversy; they are the answer to it. We should be happy to know that the ancient creeds of the church can liberate us from the frustrations of doctrinal controversy. They ease the burden of reinventing the wheel and lift us onto the shoulders of men who have gone before us. This is a great benefit. This gives us a very good advantage. For instance, instead of trying to create a wheel, we can move on to other things. We can, for example, work on fine-tuning the engine or make the interior more comfortable.
Creeds are like lights in a dark world. There is always a lot of theological work to be done, but it is easier to do the work in the light rather than in the dark. We don’t need to turn off the lights and grope around in the darkness. Creeds can act like lights in dark times. In the middle of a difficult controversy, creeds can help to clear away the confusion and provide us with guidance. In certain settings, groping in the dark can be quite dangerous. Thus, to ignore the light and guidance of creeds would be folly and arrogance.
I have heard some people say that they don’t want to depend on other people for truth. They would prefer to work it out on their own. “All I need,” they say, “is Jesus and my Bible.” They act as if depending on the work of others diminishes independence of thought. This, however, is not the Christian approach to life. Indeed, it is nothing more than arrogance cloaked in false piety.”

Jackson, L. C. (2007). Faith of our fathers: A study of the Nicene Creed (3). Moscow, ID: Canon Press.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Rostirea Crezului la Biserica Strajerul(penticostala, Iasi)

De la Dostoievski cetire:Dracul? Agnosticul de serviciu si prasila

– Nici tu nu mai crezi în Dumnezeu? întrebă cu un rînjet veninos Ivan.
– Cum să-fi spun… dacă vorbeşti serios…
–  Există Dumnezeu sau nu există? îl soma Ivan sa răspundă, cu o implacabilă stăruinţă.
– A, vasăzică, vorbeşti serios? Dragul meu, zau nu ştiu şi te rog sa mă crezi că ti-am făcut o mărturisire grava.

Fratii Karamazov, dialogul lui Ivan cu dracu in ”Diavolul. Visul lui Ivan

Dostoievski se dovedeste inca o data un psiholog de mare clasa. Este genial modul in care il prezinta pe diavol torturandu-l pe Ivan: il toaca marunt intre credinta si indoiala intr-un sadism agnostic infernal – ”nu poti sti,pentru ca pana nici eu(care se presupune ca-I sunt dusman garantat)  nu stiu”! Ivan, saracul, este prada asaltului nemilos al alternantei a crede vs a nu crede, rezultand un chin sufletesc vecin cu iadul. Diavolul nu spune ca nu crede in Dumnezeu – ar fi generat reactii adverse total nedorite de el – dar nici nu recunoaste ca Dumnezeu ar exista, asa incat Ivan sa ramana prada disperarii… agnosticului: el nu poate sti. Ivan este atat de disperat incat ii cere diavolului(!) sa-i confirme/infirme existenta lui Dumnezeu. Prost il mai credea pe diavol… Diavolul se joaca cu mintea lui Ivan: cand ii aduce dovezi – rational! -ca nu e fantasmagorie, cand il induce in eroare – tot rational! -ca n-ar fi decat o plasmuire a mintii bolnave a lui Ivan. Scaraoski il zapaceste si innebuneste pe bietul agnostic care a intrat pe terenul taclalelor cu Intunericul. Diavolul este genial: stie ca omul poate doar crede ( in ciuda indoielilor – ”cred Doamne, ajuta necredintei mele!”) si doar ”prin credinta va trai cel neprihanit”. Supravietuirea psihologica si sanatatea mintala depind de  credinta in Dumnezeu. Nu intamplator afirma zdrobitor Scriptura:

Nebunul zice în inima lui: „Nu există Dumnezeu!” S-au pervertit oamenii, săvârşesc fapte îngrozitoare; nu mai există nici unul care să facă binele. ” (Psalmii 14:1 & 53:1, NTR)

Căci nebunul spune numai nebunii şi mintea lui se gândeşte numai la rău: este lipsit de evlavie şi spune neadevăruri cu privire la Domnul; îl lasă fără hrană pe cel flămând şi fără apă pe cel însetat. ” (Isaia 32:6, NTR)

Arma de maxim calibru a diavolului nu este nihilismul si a-teismul – negarea lui Dumnezeu – ci agnosticismul – pretentia ca nu poti sti. Si arma asta ii este cu atat mai eficienta cu cat se bazeaza pe ceva adevar – o doza insa buna doar pentru naucirea victimei – adevarul ca pe Dumnezeu nu-l poti sti/demonstra prin/in eprubeta, ci trebuie sa-I permiti – crezandu-L(/I Cuvantul) – sa ti se ”demonstreze” in suflet . Omul atarna intre o constatare exterioara,empirica,imposibila,  si o dovada prin permisiune interioara si prin credinta. Pentru spiritul cartezian autonom si mandru, care nu recunoaste valid decat ce-i confirma ratiunea lui limitata si usor de inselat, a crede presupune umilirea sinonima cu sinuciderea si agatarea de lucrurile care nu se vad desi se confirma prin credinta.

Prin credinţă înţelegem că veacurile au fost create prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât ceea ce se vede a fost făcut din lucruri care nu se văd. ” (Evrei 11:3, NTR)

Ivan refuza credinta drept ”organ” epistemologico-comprehensiv si nu-i ramane decat sa se perpeleasca sub sagetile fierbinti ale agnostismului demonic si rationalist.

Malayalam Christian Music

Angel wobijashe Blagodotnij – Festival Musica Sacra International 2006

A treia duminica a Adventului

Andrei Plesu – Conferinta „De ce le vorbesti lor in parabole?”








Shabbat shalom cu Arvo Part

19 ani de la moartea lui Petre Ţuţea

“ Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.”

„Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.”

„Acum, mai la bătrîneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr”.

„O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor. ”

„Eu când discut cu un ateu e ca şi cum as discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nici o legătură. ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu. ”

„Ateii şi materialiştii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.”

Cronică de film: „Iluzionistul” – pentru sufletul nostru (via hotnews.ro)

Iluzionistul
Realizat de Sylvain Chomet care a adaptat un scenariu de sertar al lui Jacques Tati, „Iluzionistul” e un film de o incredibilă tandreţe despre iubire, magie şi artă, dar mai ales un omagiu adus geniului lui Jacques Tati. Autorul filmului „Tripletele din Belleville” a găsit formula ideală pentru a face în animaţie echivalentul a ceea ce ar fi făcut, probabil, Jacques Tati dacă ar fi regizat filmul al cărui scenariu l-a scris.

Se pare că acesta a fost şi scopul, orgoliul său artistic reducându-se la ambiţia de a face filmul care i-ar fi plăcut lui Tati. De altfel, cea care a urnit angrenajul a fost Sophie Tatischeff, fiica lui Jacques Tati, care s-a gândit la Sylvain Chomet când a văzut „Tripletele din Belleville” şi a decis să-i dea pe mână scenariul scris de tatăl său în urmă cu 50 de ani.

În primul rând, Chomet face din eroul său, pe nume Tatischeff (care era numele din buletin al lui Jacques Tati) varianta animată a domnului Hulot din filmele acestuia – adică silueta lungă şi frântă a lui Jacques Tati, cu mobilitatea lui accidentată şi expresivitatea corporală antrenată în spectacole de pantomimă.

Noul mediu de expresie pune o ramă suplimentară peste universul cineastului francez cu nedrept de puţine filme, pentru că pe ecran nu îl vedem doar pe domnul Hulot (sau, mai exact, varianta desenată şi animată a acestuia) ci, în acelaşi timp, şi pe domnul Tati (cu varianta sa animată şi desenată, mai ales că îi poartă şi numele).

E un joc de oglinzi în care nu te pierzi pentru că, de fapt, nici nu te deranjează. Şi nu-i dai prea mare atenţie decât, poate, atunci când ecranul de cinema va funcţiona efectiv ca o oglindă (nu spunem mai mult), în cel mai spectaculos (şi mult prea scurt) moment al filmului.

„Iluzionistul”, care are toate şansele să fie distins, în 4 decembrie, cu premiul acordat de Academia Europeană de Film celui mai bun lungmetraj european de animaţie (HotNews.ro va fi la Tallinn, în Estonia, şi vă va da informaţia la cald), urmăreşte un moment din viaţa unui iluzionist pe nume Tatischeff, undeva prin anii 50-60.

Arta sa nu mai e dorită, public nu prea mai are. În vogă sunt rockerii după care fetele îşi smulg părul din cap, aşa că Tatischeff, ale cărui unice posesii sunt un mic geamantan şi o cutie cu iepurele pe care îl foloseşte pe scenă (un grăsan mofluz, uneori agresiv) călătoreşte prin Marea Britanie, din Londra până în Irlanda şi Scoţia, pentru a-şi câştiga zilele.

Nici unde se agaţă harta-n cui nu are noroc cu magia sa. În satul unde tocmai a ajuns electricitatea, aprinderea primului bec e evenimentul anului, iar numărul lui Tatischeff e umbrit de apariţia tonomatului. Cazul lui Tatischeff nu e singular. Când va ajunge la Edinburgh, va locui într-un hotel alături de un clovn, un marionetist şi trei trapezişti, care cu toţii şi-au pierdut slujbele şi, dacă nu-şi pun ştreangul de gât, se reprofilează.

Dacă domnul Hulot se ciocnea în filmele lui Jacques Tati de lumea modernă aşa cum se ciocnea de geamurile transparente ale noilor clădiri, în anul 2009 (când filmul a avut premiera) arta lui Jacques Tati poate fi percepută ca magie pură. Filmul lui Sylvain Chomet nu are doar parfumul unui film de Jacques Tati, dar şi amărăciunea cineastului care s-a chinuit cumplit să strângă bani pentru a-şi face filmele, simţind pe pielea lui ce înseamnă să te lupţi şi cu tonomatul, şi cu rockerii.

Nimic, totuşi, contondent în acest film, doar multă tristeţe legată nu doar de artiştii de modă veche, dedicaţi unor arte care nu mai sunt prizate, dar legată şi de oamenii singuri. Tatischeff e şi el singur până când cunoaşte o fată pe care o cucereşte cu mici numere de iluzionism (pe care ea le interpretează ca magie.).

Tatischeff va accepta slujbe uneori înjositoare, dar secrete, pentru a-i cumpăra fetei haine şi pantofi frumoşi pe care ea, în inocenţa ei, le crede obţinute tot prin intermediul magiei.

Sylvain Chomet colorează scenariul lui Jacques Tati (care nu are dialoguri propriu-zise, ci tipicele dialoguri semi-onomatopeice din filmele sale) în nuanţe blânde şi calde, găsind relaţii discrete între elementele unor cadre consecutive sau în interiorul aceluiaşi cadru. De aceea îţi trebuie multă atenţie pentru a observa toate detaliile de care filmul nu duce lipsă.

De pildă, ce dovadă mai bună pentru inocenţa fetei decât momentul în care, uitându-se pe geam, vede copacul din faţa casei complet albit, dar nu realizează că din cauza vântului puful cu care o femeie umplea o pernă a zburat, aşa că se duce zgribulită la cămin şi face focul, crezând că a venit iarna?

Sylvain Chomet surprinde prin mijloacele tradiţionale ale artei sale o lume care nu mai există. Filmul său e frumos şi delicat ca un puf de gâscă. Dacă îl vezi când eşti obosit sau prost dispus, e foarte posibil să nu te impresioneze prin nimic.

„Iluzionistul”/”L’Illusioniste” – regia Sylvain Chomet, film adaptat de Sylvain Chomet după scenariul Jacques Tati. Premiera românească – 3 decembrie

Prima duminica a Adventului

In lectionarele crestine occidentale azi este Prima duminica a Adventului. Crestinatatea incepe sa se orienteze duhovnicesc-liturgic spre minunea Intruparii Dumnezeirii.

Vezi si : „Maine incepe Adventul” si „Liturghie familiala de Advent

Strigatul Indiei

9. În timpul nopţii, Pavel a văzut o viziune: un macedonean stătea în picioare şi-l ruga: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”
(Faptele apostolilor 16:9, NTR)

Azi cine mai vede un indian cerand ajutor ?

A Prayer For Life from Ten Commandments The Musical

Decadence: The Meaninglessness of Modern Life – Episode 4 – Education

Devotionalul de platina

Be Thou my Vision, O Lord of my heart;
Naught be all else to me, save that Thou art
Thou my best Thought, by day or by night,
Waking or sleeping, Thy presence my light.

Be Thou my Wisdom, and Thou my true Word;
I ever with Thee and Thou with me, Lord;
Thou my great Father, I Thy true son;
Thou in me dwelling, and I with Thee one.

Be Thou my battle Shield, Sword for the fight;
Be Thou my Dignity, Thou my Delight;
Thou my soul’s Shelter, Thou my high Tower:
Raise Thou me heavenward, O Power of my power.

Riches I heed not, nor man’s empty praise,
Thou mine Inheritance, now and always:
Thou and Thou only, first in my heart,
High King of heaven, my Treasure Thou art.

High King of heaven, my victory won,
May I reach heaven’s joys, O bright heaven’s Sun!
Heart of my own heart, whatever befall,
Still be my Vision, O Ruler of all.

„Viata creştină este în noi reproducerea vietii lui Iisus Hristos. Sau chiar, dacă noi voim să-l urmăm pe apostolul în definitia lui, este Hristos viu în noi înşine. Totul prin Iisus Hristos, totul pentru Iisus Hristos, totul în Iisus Hristos. De când prin întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu a socotit demn să devină al nostru, El singur este centrul spre care converg toate, punctul  de  plecare  de  unde  fiinta  noastră,  viata  noastră,  actele  noastre trebuie  să-şi  ia  cursul  lor  şi  să-şi  urmeze  drumul  lor. A  trăi  cu  viată creştină, înseamnă a tine seamă de Iisus Hristos în toate lucrurile.A iubi pe Iisus Hristos, a primi pe Iisus Hristos, a ne da lui Iisus Hristos, a trăi din Iisus Hristos: iată toată viata creştină.
A iubi pe Iisus Hristos. Înseamnă mai întâi a recunoaşte tot ceea ce a făcut Iisus Hristos pentru noi şi a adânci în această iubire răceala din inimile noastre. Însă iubirea lui Hristos nu constă în emotii sterile, ea se arată  prin  realităti  generoase.  El  împlineşte  poruncile,  el  face  fapte,  el plasează în obiectul iubit toate plăcerile lui şi toate bucuriile lui. Cerul pe pământ este de a iubi pe Iisus Hristos. Suprema nenorocire este de a nu-L iubi.
A primi pe Iisus Hristos. Cum să-L respingi când El Însuşi vine la noi? Şi cu câtă iubire! Şi cu ce elan! Mai înainte de creatia lumii, El se gândeşte la noi, El ne iubeşte, El ne pregăteşte bunurile noastre veşnice. La  timpul  arătat,  El  coboară  din  ceruri,  ieşind  din  sânul  Tatălui,  ia sclavia noastră, se face părtaş la viata noastră, suferă toate mizeriile, se supune la o ispăşire îngrozitoare, şi zdrobit de dureri, moare pe lemnul de osândă al criminalilor. Iată-l pe Iisus pe care-L primim noi, pe care ni-L dă  Dumnezeu  şi  pe  care  viata  creştină  ne  face  să-L  primim  în  mod iubitor.
A  ne  da  lui  Iisus  Hristos (…)  În  mod  sigur  Iisus  S-a  dat  pentru omenirea întreagă; însă nu-L auzim noi pe Sfântul Pavel strigând: El m-a iubit,  El  S-a  dat  pentru  mine?  Cuvinte  delicioase!  Răscumpărarea  se concentrează  în  mine,  binele  general  devine  binele  meu  propriu  şi  eu însumi  mă  dau  cu  totul  întreg  celui  care  se  dă  cu  totul  întreg  mie.  De asemenea,  eu  părăsesc  totul,  eu  abandonez  totul,  creaturile  nu-mi  mai sunt  nimic,  lumea  a  încetat  să  mai  fie,  Iisus  Hristos  singur  este  binele meu, fericirea mea, viata mea.
A trăi prin Iisus Hristos. Chiar aici ajungem noi la vârful cel mai înalt  al  vietii  creştine.  Sfântul  Pavel  îndrăzneşte  să  formuleze  astfel această  viată  prin  Iisus  Hristos:  Eu  trăiesc,  însă  nu  mai  trăiesc  eu,  ci Iisus Hristos trăieşte în mine. Ce înseamnă a trăi aşa? Mai întâi înseamnă a nu mai avea altă tintă în toate actele noastre decât aceea de a plăcea lui Iisus  Hristos. Înseamnă  apoi  a-I  împlini  vointele  Lui  şi  a  asculta  de poruncile Lui. Să mergem mai înainte. A trăi prin Iisus Hristos înseamnă a gândi, a vorbi, a judeca, a actiona ca şi El; înseamnă a muri pentru tot restul  şi  a  nu  mai  trăi  decât  pentru  El  singur.” (Sfantul Ioan Gura de Aur in  vol.  Bogătiile oratorice, pp. 326-327)

God on Trial – tentativa de teodicee

O dramatizare inteligenta si  tulburatoare….

In the Jewish tradition of arguing with God, Jewish prisoners in Auschwitz decide to put God on Trial

”Crestinism” stiintific sau ”minunata lume noua” a ”teologiei”

Disputele cu amicul meu mi-au catalizat si gandurile pentru aceasta postare.

”Ultimul ragnet”in materie de mode in crestinism, daca nu stiati, este ”crestinismul” stiintific. Da, da …ati auzit bine! Nu creationism stiintific ci ”crestinism” stiintific. Adicaaaa…? Adica acel soi de ”crestinism” care ori e stiintific ori nu e crestinism – dupa adeptii modei asteia.

”Crestinismul” stiintific este produsul ”ajustarii” crestinismului prin si de catre stiinta. Adica:

–  daca stiinta decreteza ca lumea vie terestra este un fapt incontestabil al evolutiei din forme de viata foarte simple in diversitatea actuala, atunci ”crestinismul” stiintific se va conforma cu sfintenie verdictului stiintei chit ca trebuie sa considere chiar fundamentul Scripturilor sacre doar mituri, basme si alegorii. ”Crestinismul” stiintific asadar se va executa urgent, va amputa  crestinismului istoric doctrina creatiei in sase zile literale pentru ca sa devina ”crestinism” (sau cretinism?) stiintific.

– daca stiinta dicteaza ca e  imposibila conceperea unui copil fara contributia spermatozoidului masculin, atunci ”crestinismul” stiintific va ”alegoriza” intruparea Domnului sau va fi jenat sa o afirme …

– daca stiinta ”dovedeste incontestabil” imposibilitatea invierii din morti, atunci ”crestinismul” stiintific va vorbi despre ”moarte” aparenta in cazul Rastignitului din Galileea condamnat de Pilat din Pont, deci si de o pseudo-”inviere”

– daca …. si lista poate continua cu toate acele aspecte supranaturale si paradoxale ale credintei crestine care nu intra-n ”patul lui procust” al stiintei si trebuie ajustate/mutilate pentru a fi ”stiintifice” si ingurgitabile pentru gatlejurilor noilor cardinali ai noii religii: oamenii de stiinta. Noul ”dumnezeu” –  stiinta –  este foarte revansard : daca in Evul mediu stiinta ”imprudenta” putea sa-si aduca sfantul oficiu al inchizitiei pe cap si, ”la pachet”, cateva duzini de torturi apoi un rug fierbinte spre ”mantuirea sufletului”… astazi roata s-a schimbat! Azi dumne-zeita Stiinta si cardinalii sai intorc nu obrazul, ci ”cadourile” primite de la  oamenii religiei. Azi intoleranta secular-stiintifica pune la zid ”nesimtitrea” de a mai crede in inspiratia Cartii Sfinte. Este curata erezie pentru ”crestinismul” stiintific sa mai afirmi, fie si in soapta, ca au fost 6 zile literale, de 24 de ore, in care planeta albastra a fost impodobita cu toate ale ei.

”Crestinismul” stiintific este deci sluga preasupusa si umila a noii religii cu noii ei cardinali…

O excelenta ilustrare literar-cinematografica a noii religii se gaseste in  ”Minunata lume noua” a lui Aldous Huxley. Apare o scena in carte/ecranizari in care timpul este datat dupa Ford in loc de dupa Cristos!, iar semnul crucii este inlocuit cu semnul lui…Ford. Exista un ”catehism” al noii religii ca si o ”binecuvantare”: ”Ford bless you!” A se vedea scena care este chiar la inceputul filmului: cca minutul 5:00: scena incepe cu ”catehetii” facandu-si semnul ”crucii” noii religii (stiinta) la inceputul unei ore de cateheza in noua revelatie: a lui Ford…

Noua religie a stiintei inlocuieste crestinismul si Dumnezeul lui. Fara ambalaj, cam asta este ”crestinismul” stiintific : dictatura stiintei in fata careia crestinismul se dezice de esenta lui si devine o caricatura penibila care are insa tupeul sa se pretinda totusi crestinism autentic, ba inca singurul autentic!

PS: ecranizarea  din 1998 parca este si mai socanta in unele scene… Ecranizarea BBC din 1980 se poate descarca de AICI

Adevarul despre ”Biserica” Mormona

Incredibil! O fetita de exceptie

%d blogeri au apreciat: