Ofensiva LGBT+feministi impotriva Bisericii

Se inmultesc stirile cu privire la compromiterea bisericile din interior prin ofensiva LGBT+feministi contra crestinilor care se tin de Biblie.

In Michigan pastorilor li se iau la control predicile pentru a nu spune ceva despre pacatul homosexualitatii.

În Idaho, SUA,  Donald Knapp, slujitor hirotonit a refuzat să efectueze o ceremonie gay în biserică si acum se confruntă cu o pedeapsă de 180 de zile în închisoare și 1000 dolari amenda pentru fiecare zi în care refuză, să oficieze căsătoria între persoane gay.

Biserica Romano-catolica a fost la un pas de a fi (mult) mai prietenoasa cu gay-ii.

David Gushee, a professor of Christian ethics at Mercer University, a Baptist-rooted college and divinity school in Georgia is now Pro-LGBT.

Problema incepe sa fie pusa in termenii: ori noi , ori ei – Robert P. George: Gay Marriage and Religious Freedom Cannot Coexist

La anglicani problema femeilor episcop este „cap de afis” pentru sinodul ce vine

La adventisti problema hirotonirii femeilor ca pastori( mai „inapoiati” dupa cum se vede fata de anglicani) este de asemeni pusa pe agenda conferintei lor generale de la anul( cu sanse maxime de reusita).

Biserica este dinamitata din interior prin tradari si compromisuri „corecte politic”. Nu mai e nevoie de persecutie din afara…

Hirotonirea femeii – perversiunea adventista

Cum subiectul este unul pe care nu-l ratez/”iert” de obicei, nu pot lasa neamendata perversiunea „hermeneutica” ce pregateste oficializarea hirotonirii de femei la adventisti. Intr-o postare oficiala recenta, boborul adventist este invitat sa studieze la nivel individual/personal problema hirotonirii femeii . De ce? Pentru ca urmeaza o conferinta generala la care va fi repusa pe tapet hirotonirea femeii. Dupa ce propunerea ca femeile sa fie hirotonite ca pastor a fost respinsa de catre delegatii prezenti la sesiunile Conferintei Generale din anii 1990 si 1995 a venit timpul ca partida feminista sa-si ia revansa. Terenul este acum pregatit mult mai atent pentru a nu avea surprize: s-a infiintat o comisie care timp de 2 ani a studiat problema, si ca rezultat a produs materiale care sa ajute la o intelegere „progresista” , „potrivita” si „adecvata” . Consensul n-a fost gasit, dar politic s-a ajuns la 3 pozitii dintre care doua pica de minune feministilor:

Poziţia 1 subliniază condiţiile biblice pentru hirotonire, în conformitate cu 1 Timotei 3 şi Tit 1, şi faptul că în Biblie nu sunt menţionate femei hirotonite ca preoţi, apostoli sau prezbiteri. Astfel, conform acestei poziţii, Biserica Adventistă nu are un fundament biblic pentru hirotonirea femeilor.

Poziţia 2 subliniază rolurile de conducere ale unor femei din Vechiul şi Noul Testament precum Debora, Hulda şi Iunia, şi pasaje biblice din Geneza 1 şi 2 şi din Galateni 3:26-28 care subliniază faptul că toţi oamenii sunt egali în ochii lui Dumnezeu. Astfel, conform aceste poziţii, principiul biblic al egalităţii îi permite Bisericii Adventiste să hirotonească femei în poziţii de conducere în biserică, oricând acest lucru este posibil.

Poziţia 3 recunoaşte un model biblic al conducerii bărbatului în Israel şi în biserica creştină primară, susţinut şi de poziţia 1. Dar aceasta subliniază şi faptul că Dumnezeu a făcut excepţii, precum îndeplinirea dorinţei lui Israel de a avea un rege. Conform acestei poziţii, hirotonirea femeilor este o problemă de ţine de regulamentul bisericii, nefiind un imperativ moral; astfel, Biserica Adventistă ar trebui să permită fiecărui câmp să decidă dacă hirotoneşte sau nu femei.

Am zis „pica de minune” pentru ca singura varianta corecta deja este in minoritate si „profetesc” ca nu va fi cea castigatoare. Se va merge pe varianta perversa a compromisului care sa pastreze „unitatea bisericii”. O „evolutie” de la „contra clar” (pozitia 1) si „pro clar” ( pozitia 2) ar fi prea socanta, scandaloasa si riscanta (cu potential schismatic). Se va face apel la evitarea „extremelor” si la „unitate” iar varianta castigatoare va fi cea pervers-obraznica.

De ce pervers-obraznica? Pentru ca eludeaza cu tupeu autoritatea Bibliei (si traditiei) , si trece problema in sfera strict „administrativa” in care Cuvantul lui Dumnezeu NU conteaza  ci cuvantul majoritatii delegatilor conteaza. Perversa pentru ca desi „recunoaşte” un model biblic al conducerii bărbatului în Israel şi în biserica creştină primară, susţinut şi de poziţia 1, de fapt nu recunoaste . „Argumentul” „exceptiei” hiper-catastrofal ilustrat de „îndeplinirea dorinţei lui Israel de a avea un rege” muta problema din seama autoritatii suverane a lui Dumnezeu in Biserica in sfera mofturilor delegatilor la GC. Lui Dumnezeu i se stinge „microfonul”, este invitat sa nu-Si mai dea cu „parerea”, pentru ca problema nu mai tine de modul cum El, Domnul si intemeitorul Bisericii isi guverneaza Biserica, ci de „regulament”-ul delegatilor. In alte cuvinte: „Dumnezeule care ai infiintat Biserica, te rugam sa nu Te bagi in chestia asta care ne priveste exclusiv pe noi. Ne-ai lasat biserica pe maini , acum lasa-ne sa o guvernam cum ne taie capul”. Adica fix ce a facut „fiara papala” : cu de la noi putere substituim sambetei duminica. Asa vor muschii nostri iar Tu Domnul sabatului ai dreptul sa taci si sa nu te bagi. I-ai dat cheile lui Petru, papilor si cardinalilor deci nu le incurca socotelile acum.”

Argumentul cu „Dumnezeu a făcut excepţii, precum îndeplinirea dorinţei lui Israel de a avea un rege” este catastrofal. Profetul Domnului Samuel mustra aspru pacatul/nelegiuirea inlocuirii lui Dumnezeu cu un rege muritor:

„4. Toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel s-au adunat şi au venit la Samuel, la Rama, 5. spunându-i: „Tu eşti bătrân, iar fiii tăi nu-ţi calcă pe urme. Acum dar pune un rege care să domnească peste noi, aşa cum au toate neamurile!” 6. Samuel a văzut ca un lucru rău faptul că ei au cerut un rege să domnească peste ei şi s-a rugat Domnului. 7. Domnul însă i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce îţi va spune, pentru că nu pe tine te leapădă, ci pe Mine, ca să nu mai domnesc peste ei. 8. Aşa au făcut din ziua în care i-am scos din Egipt şi până astăzi: M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei. Ei fac aşa şi cu tine. 9. Ascultă-le deci glasul, însă avertizează-i şi fă-le cunoscut care vor fi drepturile regelui care va domni peste ei.” ” (1 Samuel 8:4-9, NTR)

„16. Rămâneţi în continuare aici şi priviţi acest mare lucru pe care Domnul îl va face sub privirea voastră. 17. Nu este astăzi seceratul grâului? Am să chem pe Domnul şi El va trimite tunet şi ploaie. Atunci veţi înţelege că aţi făcut un mare rău în ochii Domnului, cerând pentru voi un rege. 18. Samuel l-a chemat pe Domnul Care a trimis tunet şi ploaie în ziua aceea. Atunci întregul popor s-a temut foarte tare de Domnul şi de Samuel. 19. I-au spus lui Samuel: – Roagă-te Domnului, Dumnezeul tău, pentru slujitorii tăi, ca să nu murim, căci am adăugat la toate păcatele noastre şi răul de a cere pentru noi un rege. 20. Samuel a răspuns poporului: – Nu vă fie teamă! Aţi făcut tot răul acesta, numai să nu vă întoarceţi din a-L urma pe Domnul şi din a-I sluji cu toată inima voastră.” (1 Samuel 12:16-20, NTR)

O mai prosteasca si neinteleapta „argumentare” nici ca puteau gasi „desteptii” care au redactat „pozitia”. Sa „argumentezi” cu un pacat evident o blestematie pe care vrei s-o faci este … incalificabil. Gura pacatosului adevar grai, inca o data: „vrem sa oficializam un pacat evident ca si evreii, si daca lor le-ai facut moftul, nu e cazul sa ni-l refuzi noua. Si oricum nu ne pasa daca mai trimiti tunet si ploaie cand nu-i timpul lor, noi mergem pe drumul nostru oricum. Noi facem regulile aici, nu Tu. Sa taci.”

Macar evreii s-au „temut foarte tare de Domnul şi de Samuel” cand au realizat nebunia. La adventisti, nici gand de remuscari.

In cadrul pozitiei 3 se poate observa opozitia dintre „recunoaşte un model biblic al conducerii bărbatului în Israel şi în biserica creştină primară” si „Dar [ADVERSATIV] aceasta subliniază şi faptul că Dumnezeu a făcut excepţii” „astfel, Biserica Adventistă ar trebui să permită…” Model biblic vs dezlegare de la biserica cu pretextul unor exceptii inghitite de Dumnezeu . Vorbeam candva de obraznicia bisericii vechi de a-L contrazice fatis pe Dumnezeu. Pomeneam mai sus de tupeul Romei de a schimba ce spune Domnul sabatului cu ce spune papa. Adventistii pregatesc oficializarea (pentru ca femei pastor au deja de mult timp, in ciuda hotararilor GC) unei obraznicii care sa le faca concurenta obrazniciilor bisericii vechi cat si „fiarei papale”. 

PS: cand am demisionat (acum aproape 12 ani) ca pastor azs am anticipat „evolutia” asta careia nu voiam sa-i fiu partas. Iata ca timpul imi confirma intuitia si corectitudinea deciziei. Cei care mi-ar spune ca era bine sa fi ramas ca sa lupt impotriva, sper ca realizeaza cat de naiv le e sfatul. Dovada cei care au ramas ca sa lupte … degeaba.

PPS : stiam de mult abordarea perversa a pozitiei 3 de la prof. Florin Laiu. E smechereasca tentativa de scoatere a problemei din sfera revelatiei si aducerea ei in sfera exclusiv administrativa. Dar nu tine: sa-i ceri lui Dumnezeu sa nu mai aiba nici un cuvant de spus in guvernarea Bisericii este aberant si nebunesc.

 

Florin Laiu despre Iacob Coman

Dr. Iacob Coman este un predicator dramatic, spectaculos, talentat şi foarte prolific. Ese un om prietenos şi bun familist, poet şi muzician etc. O mai fi având şi calităţi pe care nu le ştiu eu. Din nefericire însă, uneori este şi excentric în predicare, are tendinţa să şocheze, să manipuleze psihologic. Cu părere de rău trebuie să spun că predica aceasta cu gura mincinoşilor este catastrofală. Nu este o dezvăluire, nici predică de trezire, ci o insultă adresată Bisericii, tuturor colegilor lui (nu numai adventişti) şi chemării nobile de pastor. Faptul că a recunoscut că „şi” domnia-sa este mincinos, aceasta nu salvează situaţia. Dacă are ceva probleme cu nilte colegi, de ce nu a tratat cu ei cazul? De ce era nevoie să meargă în America, să rostească aceste enormităţi teatrale de la un amvon din Chicago? Face rating mai bun acolo? Sau poate se decisese să părăsească slujba şi avea nevoie de un spectacol de adio? Nu-mi este clar, dar situaţia este catastrofală. Ori şi-a pierdut minţile, ori şi-a pierdut sufletul. Dumnezeu să aibă milă de el.

Ce am scris, am scris. Nu sunt pastor, sunt laic. Îl cunosc bine şi tot ce am scris este adevărat. Pastorii pot avea şi defecte, din nefericire (nu obişnuiesc să le caut, le observ doar dacă-mi s-ar în ochi). Fratelui IC care este pastor (nu ca mine) i-ar fi stat bine să se abţină de la un asemenea spectacol de striptease, în care se întoarce cu spatele la public. Este trist ce a făcut şi probabil nu va mai fi recunoscut ca pastor. Dacă un credincios de rând, fie din realism, fie din prostie şi aroganţă (care astăzi există din belşug prin biserici) ar fi rostit asemenea cuvinte, nu era decât un critic de rând, de luat aminte sau lăsat să vorbească singur. Dar ca un pastor să vorbească aşa, este impardonabil. Nu insist, dar mai gândiţi-vă, înainte de a vă repezi la gâtul tuturor pastorilor, ca şi cum ar fi o tagmă instituită de diavol. Chiar dacă unor pastori le lipseşte nobleţea acestei vocaţii (uitaţi-vă şi prin dicţionar, nobil nu înseamnă doar aristocrat), profesia aceasta în sine este nobilă. Iar credinciosul „de rând” de asemenea trebuie să fie nobil, la înălţimea chemării sale de fiu al Împărăţiei. Un creştin meschin este un spectacol mai trist decât un păgân pur..

Din blogosfera : Florin Laiu despre Iacob Coman

Abia scapat dupa ce i-a trecutul glontul pe langa ureche, domn profesor Laiu il urecheaza zdravan pe domn profesor Coman pentru „ca un pastor să vorbească aşa, este impardonabil”. Impardonabil sa te iei de tagma intangibila a popimii azs. A vorbi cam in acelasi ton cu profetul Ezechiel despre pastori devine pentru domnia sa Florin „o insultă adresată Bisericii, tuturor colegilor lui”. Cum sa indraznesti „mojicia” de a spune verde in fata ca pastorii lui Israel de pe vremea lui Ezechiel nu erau sensibil mai breji decat pastorii  azs, si nu numai, de azi ? Oripilat de catastrofa demascarii nelegiuirii la nivel pastoral, domnul profesor Laiu scoate sabia „intru apararea privilegiilor” boierimii azs – vorba unui baron local vandut de pe vremea lui Tepes.

Ca o parafraza la celebra vorba comunista : „Dai in mine?! Dai in fabrici si uzine, dai in clasa muncitoare, dai in fabrici si ogoare!!”, domnul profesor Laiu ii profeteste domnului profesor Coman nici mai mult nici mai putin decat caterisirea pentru aplicatia gresita homiletica (eis-egetica s-ar zice …) exagerata a lui Ezechiel 34. „Excentricitatea” de a se lua de pastori este sinonima pentru domnul Laiu cu „a insulta Biserica”. De unde, deductie logica, Biserica = pastorimea . „Statul sunt eu” redivivus in varianta eclesiologica azs! Casta popeasca azs nu va tolera critici  „socante/manipulatoare”! S-a inteles? Cine nu e cu partidul e impotriva lui, si va fi exclus fara drept de apel! „Biserica” – alias casta pastorilor azs – nu poate fi „insultata” decat cu pretul eventualei eliberari din functie!

Halal „democratie”! „Aferim” domnule profesor Laiu!

Speranta ”progresului” adventist: sa moara generatia ”proasta”/retrograda

Un ”barometru” al acapararii bisericilor de catre liberalismul teologic, este, prin altele, problematica hirotonirii femeilor, subiect asupra caruia am revenit din timp in timp mai ales in relatie cu adventistii, din motive legate de trecut…

Iaca-ta inca o stire de la ei, conform careia ceea ce se asteapta printre adventisti pentru hirotonirea femeilor ca pastori este… moartea! Moartea generatiei care nu este ”suficient de educata” pentru a se situa in pas cu ”procesul” de ”crestere” urmarit de adeptii feminismului azs. Mai marii ”sinedriului” ”azs” au decis sa nu supuna anul acesta dezbaterii plenarei mondiale problema hirotonirii femeilor,pentru ca din 13 diviziuni doar 3 sunt dispuse la acest ”progres”, in timp ce doua se abtin de la un raspuns clar, iar liderii a 8 diviziuni considera ca ”…oamenii din regiunea lor ar fi afectaţi în mod negativ. … [Ar] afecta în mod grav unitatea [bisericii]”. Asadar ”scorul” este (inca!) 8-3/5  in favoarea ”traditionalistilor” ”ne-progresisti”. Cand trag nadejde insa progresistii sa rastoarne scorul? Cand se vor ”maturiza” suficiente diviziuni pentru ca ”progresul” sa vina, in cele din (prea) urma? Tinand cont de timpul in care scorul a ajuns 8-3/5 de la 11-1 , probabil dupa inca un deceniu*(daca nu mai devreme…)  inca vreo 3 diviziuni se vor fi ”luminat” asa incat sa se poata scoate fie si un chinuit 7-6 pro-hirotonirea femeilor.

”Fenomenala” mi se pare insa ”seninatatea” cu care, suparat, seful mondial al azs-ilor spune non-salant ce (se) asteapta:

În consecinţă, Paulsen a spus că liderii Bisericii au concluzionat că nu există „un motiv pentru abordarea problemei în cadrul Sesiunii Conferinţei Generale… Am simţit că nu puteam aborda acest subiect. Având în vedere sentimentele şi răspunsurile pe care le-am primit, trebuie să o lăsăm aşa.”

Cu toate acestea, a adăugat el, „pentru a fi echitabili cu biserica la nivel mondial, mulţi dintre voi spun,” Există, de asemenea, schimbări care au loc în biserica din regiunea noastră. Nu mai suntem cum eram acum 10 ani. „ Este un proces de educaţie, un proces de creştere. Poate este nevoie de o nouă generaţie. Nu ştiu.”

Cu alte cuvinte, circa doua treimi dintre azs-ei sunt ”imaturi”, insuficient ”crescuti”, ”ne-educati”, mai pe sleau spus retrograzi daca nu chiar prosti. ”Isteti” sunt ”progresistii”, ”(i)luminatii”, oamenii timpului si duhului veacului prezent cu toata NEbunia lui. Trebuie deci sa moara o generatia inca a bunului simt, pentru a face loc ”progresului”…

PS: * poate in doua-trei decenii ”vantul” voturilor va bate favorabil si pentru ”progresul” acceptarii ca pastori azs a homo-lesbi-trans… Probabil si ei isi pun speranta in moartea a nu una ci doua-trei generatii ”needucate” suficient…

”Ciocu mic, acu noi suntem la putere…” – versiunea adventista

Din nefericire pentru domnia sa, prof. Florin Laiu imi mai da o ocazie de a-l face ”celebru”… De fapt singur isi face deserviciul…si vorba-ceea: ce-si face omul cu mana lui se numeste…lucru manual.

Intr-un moment de plictiseala am avut neinspirata curiozitate sa mai rasfoiesc ”Curierul Adventist” – tiparitura oficiala a adventistilor din Romania. Asa am gasit in numarul din martie a.c. la paginile 28-29 sub titlul ”De vorba cu cititorii” un raspuns ”edificator” al prof. Laiu la intrebarea (deranjanta) a unui enorias:

Întrebare:
În comunitatea noastră sunt persoane care spun că instrucţiunile lui Pavel despre femei (să tacă în adunare,  să fie acoperite, să nu îi înveţe pe alţii), sunt valabile şi astăzi. Şi încearcă nu doar să influenţeze, ci chiar să impună în comunitate regulile acestea, în numele Bibliei. Ce atitudine trebuie să avem faţă de aceştia? Au dreptate, oare?

Raspunsul respectatului ebraist( mai ferice de domnia sa daca se limita la iote…) a fost unul stupefiant( pe langa faptul ca se inscrie in deja celebra-i atitudine pro-feminism, inclusiv in favoarea hirotonirii de femei ca sacerdoti). La ce strategie ”sfanta” recurge domnul profesor pana sa bagatelizeze in ”limitari culturale” ceea ce apostolul spune? Cititi si cruciti-va:

De aceea, chiar dacă cineva vrea să implementeze o regulă biblică, ea nu poate şi nu trebuie să fie acceptată în izolare faţă de autoritatea şi practica Bisericii generale.

Adica!, chiar daca regula biblica a apostolului neamurilor s-ar vrea sa fie implementata de vreun prea zelos, el are nevoie de consensul bisericii, iar a aplica si trai regula biblica fara acordul autoritatii si practicii Bisericii generale este ceva penal si vrednic de ”cartonasul galben”: cum adica sa traiasca mai biblic fara acceptul autoritatii bisericii? Adica, daca vrei sa implementezi o regula biblica, n-ai voie s-o faci daca sefii cultului nu-si dau acceptul si daca practica ”bisericii generale” nu este deja(?!?) aceea. Implementarea regulii biblice NU POATE SI NU TREBUIE SA FIE ACCEPTATA !

Ma crucesc cum de mai are domnul Laiu indrazneala( ca sa nu zic tupeul!) sa mai impute Bisericii ortodoxe faptul ca pune autoritatea Bisericii deasupra Bibliei! Si continui sa ma mai intreb: cum de domnia sa mai poate reprosa ortodoxiei ca practica populara devine normativa si definitorie pentru orice reforma? Si iar continui sa ma mai intreb: ce loc de reforma biblica mai exista in ”biserica” dumnealui daca pentru implementarea unei reguli biblice, nefericitul doritor nu capata binecuvantarea sinedriului azs si ”stampila” practicii ”bisericii generale”?

In acelasi context tot ma mai crucesc si ma mai intreb cat de protestanta mai este ”biserica” azs daca pentru a aplica o regula biblica e nevoie de aprobarile sefilor peste autoritatea intrinseca a unui precept biblic. Ma intreb daca nu cumva domnul profesor citeaza inconstient vreun inchizitor medieval al catolicismului… Sau poate ca domnia sa a ajuns la concluzia ca singura forta care poate pastra coeziunea ”bisericii” dansului este cea a pumnului initial doar aratat, apoi servit direct in plina figura…

Nota explicativa a domnului profesor la paragraful pe care tocmai l-am citat si disecat este de-a dreptul scandaloasa:

Dacă cineva are o „lumină nouă” sau una veche, pe care vrea s-o stabilească în Biserică, este dator mai întâi să prezinte forurilor responsabile opinia sau interpretarea lui, iar dacă nu găseşte înţelegere, este dator să se liniştească. Fie că el a interpretat greşit Scriptura, fie că Dumnezeu nu găseşte că este momentul potrivit ca Biserica să înţeleagă şi să aplice acea descoperire. Orice încercare de a înmulţi condiţiile calităţii de membru, dincolo de cele scrise în Manual, este neavenită.

Deci cititi si va cruciti! Chiar daca omul ar veni cu o descoperire valida de la Dumnezeu, nu doar o opinie  sau o interpretare personala, daca ”forurile responsabile” nu-si dau acceptul inseamna ca de fapt Insusi ”Dumnezeu nu gaseste ca este momentul potrivit ca Biserica să înţeleagă şi să aplice acea descoperire” !!!!!!!!!!!!!!! Mai are cineva de comentat ceva??? ”Este dator sa se linisteasca…”! Altfel…

Un asemenea ton cred ca nu se mai aude decat de la ”sfantul parinte” de la Vatican……… Inchizitia redivivus!

PS: pe cand deciziile ”forurilor responsabile”( versus ”iresponsabilii” … biblisti dar izolati si nepopulari) vor avea autoritate oficial declarata ”ex cathedra”?!

PPS: atitudinea d-lui profesor este cu atat mai alarmanata cu cat domnia sa ”recidiveaza” – nu demult recunostea, cu jumatate  de gura dar public,faptul ca interdictia totala de la consumul unei bauturi cu oaresce procent de alcool nu poate fi sustinuta biblic, dar biserica este indreptatita sa impuna mai mare strictete chiar decat Biblia cere…

AUDIO: „O pseudoproblema” de Nicolae Steinhardt

Un mesaj pentru veacuri catre toti crestinii – din volumul de predici „Daruind vei dobandi„.

Cum se intra in randul lumii „bune”: adventistii, desi „intarziati”

Am scris de mai multe ori pe blog despre asaltul feminismului anti-biblic asupra Bisericii.  Am postat luari de pozitie din ortodoxie(1, 2, 3), sau raportari ale catolicismului ca si reactii, comentarii si remarci personale.

Am atras atentia asupra „binomului” nedespartit – feminism-homosexualitate. Bisericile care initial s-au limitat la acceptarea femeilor la hirotonire, ulterior au acceptat si deviatii sexuali in aceleasi slujbe sfinte.

Putine au mai ramas denominatiunile protestante care inca mai rezista furiei turbate cu care liberalismul „teologic” „vine, vine, vine, calca totul in picioare”. Ca protestantismul este aproape total doborat de acest flagel  este o proba suficient de consistenta a consecintelor ignorarii istoriei interpretarii Scripturii,Traditiei si istoriei Bisericii.

Printre gruparile „conservatoare”, „fundamentaliste”, le place din ce in ce mai putin sa se numere si adventistilor. Pentru a nu fi dis-pretuiti si marginalizati ca „obtuzi, inapoiati, medievali,inculti” liderii adventisti lucreaza intens la emanciparea gloatei de la firul ierbii, a celor multi dar… „prosti”. Asa se face ca dupa o tentativa respinsa de „talibanii” azs din „lumea a treia” de a „deschide” (prin manevre politice deloc ortodoxe) confesiunea azs la hirotonirea femeilor, iata ca „progresistii” pregatesc „inevitabilul”: acceptarea deschisa, oficiala a femeilor la hirotonire.

Ca practic o „semintie”/diviziune din 12 ( precum pe vremea Judecatorilor, semintia impertinenta a lui Beniamin) de mult a dat cu tifla hotararii  imajoritatii(temporara se vede)  si femeile sunt agresiv si insistent promovate ca „pastori seniori” este deja o banalitate.

Asa se face ca pretendentii la titulatura exclusivista de „ramasita sfarsitului”, adventistii , se indreapta si ei spre inevitabilul deznodamant al suratelor „Babilonului”: intrarea in clubul select al „bisericilor” „emancipate”, aggiornamentalizate, (post)moderne, care s-au dezis mai vartos ca Petru de „ruralele medievalisme ale lumii a 3-a”.

Cand, cu chiu cu vai, votul „democratic” va consfinti modernizarea si emanciparea adventistilor, vor putea scoate si ei in final capul in lumea „buna, civilizata”, fara a mai rosi pentru puerilele lor scrupule si „conditionari culturale” semi-tribale. In sfarsit va fi lepadat ia de taranca prostuta din Cuca Macaii, si se va fi imbracat si ex-taranacuta asteptatoare de la ultima casa de moda. Isi va fi curatit picioarele de tarana si va purta o pereche de pantofi super-shic. Va fi uitat mirosul de lapte proaspat muls de la vaca si va putea intoarce nasul lumii dupa ea cu un parfum frantuzesc de ultima ora si pret respectabil .

Pana la implinirea acestei „fericite” nadejdi, progresistilor le ramane mult de „dichisit” la urne iar „talibanilor” li se pregatesc surprize-surprize mult mai reusite decat cele ale Andreei Marin.

In culise bataia continua, cu pumni mai mult sau mai putin sub centura. Incet-incet se renunta la loviturile cu zgomot infundat, iar kalashnikovurile iau locul revolverelor cu surdina:

Presedintele Uniunii Africa Centrala, Allah-Ridy Kone, a facut apel la „unitate in cadrul Bisericii” si a sustinut ca nu exista temei biblic pentru hirotonirea femeilor. Arhivarul Conferintei Generale, Bert Haloviak, a aratat ca Ellen G. White, co-fondatoare a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, a interpretat textul din  Isaia 61:6 – „Dar voi va veti numi preoti ai Domnului, si veti fi numiti slujitori ai Dumnezeului nostru.” – ca aplicandu-se atat la femei cat si la barbati.

Stirea oficiala contine si o „minciunica” corect-politica dar cat Casa Poporului de mare:

Femeile au fost hirotonite oficial ca pastori numai in China, unde hirotonirea este un atribut atat al conducerii adventiste din regiune cat si al Miscarii Patriotice „Three-Self” din subordinea guvernului.

Cu alte cuvinte, vezi-Doamne, de vina pentru vizita la bordel pana la legalizarea prostitutiei ar fi Miscarea Patriotica „Three-Self” din subordinea guvernului… ateu-comunist, dincolo de posibilitatile de control ale parghiilor unsilor GC.

Minciuna e cu atat mai grosolana cu cat Diviziunea Nord-Americana recunoaste cat se poate de oficial si strident ca ei au femei pastor si-s tare mandrii de statutul de „spargator de gheturi”. Ba mai mult, ameninta ca vor o femeie nici mai mult nici mai putin decat presedinte de conferinta:

delegatii din America de Nord, inclusiv Don Schneider, Presedintele Diviziunii America de Nord, si Ricardo Graham, Presedintele Uniunii Pacific, au aratat ca in prezent o femeie ocupa functia de Secretar executiv al unei conferinte si, dupa cum a declarat Graham, „va veni timpul cand ea va fi luata in considerare pentru a indeplini functia de presedinte al conferintei”

Emotionante, patetice de-a dreptul, sunt apelurile la „unitate” ( intre cine si cine?) asortate cu strigatele de razboi si „injuraturile” printre dinti cu „zambetul” crispat pe buze. Parintescul si impaciuitorul apel al sefului GC:

„In unele parti ale lumii hirotonirea este buna pentru bisericile noastre locale. In altele, hirotonirea nu este buna pentru bisericile noastre locale. Fac apel catre dumneavoastra sa nu transformati acest subiect intr-o problema,” le-a spus Jan Paulsen delegatilor.

este total rupt de realitate. Ceea ce propune „sfintia” sa au incercat anglicanii, luteranii… si a dus la scindari rasunatoare. Ca sa nu mai zic de  utilitarismul extrem, dus pana-n panzele…negre: hirotonirea femeii ar fi dupa mr GC prezident o chestiune negociabila, alba-neagra, functie de meridian si IQ. Adica „prostii” n-au decat sa ramana „prosti”, „desteptii” n-au decat sa-si puna femeile in cap; numa dijma si propaganda sa nu se subtieze…

Pana la emancipare, „talibanilor” anti-aggiornamento le ramane doar de bloguit. Zarurile au fost aruncate.

%d blogeri au apreciat asta: