„Oamenii nu ştiu ce este creştinismul” – N. Steinhardt

Adevărul nu poate fi decît acesta: oamenii nu ştiu ce este creştinismul. Ei Biblia o iau drept o carte pilduitoare — livre édifiant —, pe Iisus Hristos drept un pastor moralist, iar creştinismul tot drept o vagă în­văţătură din care se alcătuiesc programele şcolilor de laşitate, de nerozie şi de fariseism. Domnul se întreba dacă venind pe lume va mai găsi credinţă. Rămîne de văzut dacă va mai găsi măcar un limbaj comun cu oamenii.

Scrisoare a lui Steinhardt catre Virgil Ierunca, 31 octombrie 1972, in „Dumnezeu in care spui ca nu crezi„, pp 148-149 (Editura Humanitas, 2000)

Crestinul fata cu realitatea – Steinhardt dixit

Dibujo

Şocul realităţii – adevăratei şi necruţătoarei realităţi – nu îi este nici el străin, ca şi lui Fitzgerald sau lui Cioran. Numai că, iată, în faţa acestei incontestabile realităţi deloc roză, reacţionează raţionând adversativ. Creştinul zice: realitatea este neagră (şi eu aşişderea) dar… la urma urmei… totuşi… cu toate că… păstrez speranţa şi credinţa întru Hristos. Această realitate sumbră, nocturnă, atroce, creştinul nu o contestă, e foarte veridică şi pentru el, dar el mai zice: nu e totuşi decât o încercare, o provocare, un challenge. Trebuie contrazisă, dejucată, pentru că nu e decât un montaj foarte elaborat, o nadă. Dumnezeu, se spune, face totul pentru a se ascunde, trebuie să ştii să îl descoperi, în pofida nopţii, şi a aşa-zisei realităţi pe care necuratul ne-o înfăţişează încontinuu.

Pentru creştin totul e să protesteze, să contrazică, să nu se lase doborât şi să nu dispere, să nu se lase înşelat şi păcălit de o maya. Realitatea nu-i ajunge. Da, s-ar părea că e adevărat de-a dreptul, când colo nu e decât o încercare de care trebuie să treci, în care trebuie să învingi. Ca în Mioriţa noastră.

Din corespondenta Steinhardt-Cioran,  in „Acedia şi terapiile ei” de George Ardeleanu, Romania literara nr 29/2002

2 Regi(TM)/ 4 Regi(LXX) cap. 6 :

15 Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a trezit dis-de-dimineaţă, s-a ridicat, a ieşit afară şi a văzut o oaste cu cai şi care ce înconjura cetatea. Slujitorul s-a întors şi i-a zis:
– Ah, stăpâne, ce vom face?
16 – Nu te teme, i-a răspuns acesta, căci cei ce sunt cu noi sunt mai mulţi decât cei ce sunt cu ei.
17 Apoi Elisei s-a rugat zicând: „O Doamne, deschide-i ochii ca să poată vedea!” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului şi el a putut să vadă muntele plin de cai şi de care de foc în jurul lui Elisei.

2 Corinteni 5:7:

Căci noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere;

Habacuc/Avacum 2:4 & Romani 1:17 :

„(…) însă cel drept va trăi prin credinţa lui.”  &  „(…) aşa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credinţă.” „

Extraterestrii

„… ei, de care lumea nu era vrednica … ” Evrei 11:38

Ioan 17: 14 Eu le-am dat Cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. 15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău! 16 Ei nu sunt din lume, aşa cum nici Eu nu sunt din lume.

Vorbind Scriptura despre eroii credintei si descriind-le pataniile si suferintele, la un moment dat apare caracterizarea acestora in 7  cuvinte:  „ei, de care lumea nu era vrednica”. Iar Domnul spusese deja: „ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume”

Si cum putea fi altfel mai bine descrisa distanta ontologica dintre cei ai lui Dumnezeu, nascuti din Dumnezeu( 1 Ioan 5:1) , din samanta Cuvantului dumnezeiesc(1 Petru 1:23), si creaturile terestre, ratacitorii fii ai lui Adam, salbaticiti dupa parasirea Edenului. Cei ai lui Dumnezeu, nascuti din samanta Cuvantului( 1 Ioan 3:9 ) nu sunt din lumea aceasta ! Desi traiesc inca pe aceasta planeta care accelereaza spre distrugere, oamenii lui Dumnezeu au incetat sa mai apartina in vreun fel lumii, la fel cum Dumnezeu Fiul isi reneaga vehement apartenenta la aceasta lume.

Ioan 18: 36 Isus i-a zis: – Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar lupta ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor; dar Împărăţia Mea nu este de aici. 37 Pilat L-a întrebat: – Deci un Împărat tot eşti. Isus i-a răspuns: – Este aşa cum ai spus: sunt Împărat! Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu.

Isus se prezinta ca un intrus in aceasta lume, „parasutat” aici pentru o misiune speciala umanitara. El apartine altui „univers”, in care se va intoarce dupa implinirea misiunii Sale. Dupa cum este El un intrus in aceasta lume, tot la fel spune El ca sunt si urmasii Sai – intrusi!

Deci ucenicii Sai vor fi si tratati in consecinta: pentru ca valorile lor sunt reversul „valorilor” acestei lumi, ei sunt „pe dos”, invers – si lumea ii califica drept a-normali, ne-buni, rupti de realitate, neintegrati social. Dupa cum Noe era „nebun” apartinand deja altei lumi  – cea post-deluviana – la fel si crestinii apartin lumii post-parusie desi inca parusia n-a venit ! Noe isi pregatea arca cu care Dumnezeu avea sa-l salveze. Crestinii sunt chemati sa-si duca mantuirea pana la capat, mantuire posibila doar in meritele Cristosului rastignit si cu ajutorul Duhului mijlocitor si sfintitor.

Si cand viata crestinilor se dovedeste totusi confirmarea justetii valorilor pe care le propovaduiesc, lumea tatalui minciunii nu le poate rezerva decat tratamentul adecvat: respingerea, in cazul in care nu pot fi fortati sa se lepede de Dumnezeul lor si sa preia „valorile” autohtone, sa se „integreze” . Cand refuzul integrarii devine un afront inadmisibil si „prea” incapatant, presiunile pot creste pana la a alege intre viata si supunere. Asa se explica lunga lista „demna” de metodele de la Guantanamo din Evrei 11.

PS: in acelasi registru ideatic dar cu aplicatie cat se poate de „la zi” : Alegerile Europarlamentare şi Biserica

Azi in istoria crestinismului: 29 mai 1453 – caderea Constantinopolului

Evenimentul a fost unul cu impact colosal asupra istoriei omenirii. Implicatiile caderii au fost subliniate de istorici, eu amintind aici doar de „drojdia” invatatilor greci care, fortati sa emigreze in Occident, au „fermentat”- alimentat Renasterea, si de consecintele nefaste ale ramanerii Romei ca unic pol al crestinatatii europene.

Insa lectia caderii Bizantului este cea a „porta kerka” – micii portite  lasata descuiata si nepazita. Kerka porta a reprezentat „calcaiul lui Ahile” al cetatii – punctul vulnerabil care, odata descoperit, a permis „vulpii” otomane sa termine „ariciul” bizantin.

Calul troian, kerka porta, calcaiul lui Ahile – vulnerabilitati umane foarte scump platite la timp de criza. Oameni suntem, deci vulnerabili. Insa ca soldati ai lui Dumnezeu ( 2 Timotei 2:3,4 ) trebuie cu atat mai mult sa ne veghem vulnerabilitatile. Armura crestinului ( Efeseni 6:13-16) este una redutabila, insa crestinul este carne si Insusi Domnul concluziona: ” Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!” (Matei 26:41).

Tendinte in crestinismul mileniului 3 – Biserici-de-casă

house-churchh

Biserică-de-casă e un termen neoficial care desemnează un grup de creştini care se întâlnesc în mod regulat sau spontan într-o locuinţă sau în alte spaţii care nu sunt normal văzute ca potrivite pentru „serviciile divine”, şi nu într-o clădire dedicată acestui scop.

Respectivii se întâlnesc prin case pentru că preferă să se întrunească într-un cadru lejer şi neoficial, având convingerea că acesta e un mod eficient de a crea o comunitate şi de a se angaja în lucrarea de slujire, şi pentru că există credinţa că bisericile de tip familial au fost un model apostolic clar prescris în primul secol şi intenţionat create de Mesia.

(Unele biserici se întrunesc şi ele în case doar din cauză că încă nu deţin o clădire de biserică).

Bisericile-de-casă nu trebuie confundate cu „bisericile celulare” (cell churches). În mod normal, o biserică-de-casă nu face parte dintr-o organizaţie mai mare care să o supervizeze, cu toate că grupul respectiv se poate asocia la modul neoficial cu alţi creştini şi cu alte biserici-de-casă în reţele care să reflecte egalitatea lor, nu o anumită ierarhie. Cei care se întâlnesc în biserici-de-casă se consideră că aparţin Bisericii universale (atenţie, nu catolice), dar sunt autonome şi independente, în general fără relaţii formale de supervizare cu „bisericile instituţionale” existente.

Origini şi istoric

Originile trendului nord-american al bisericilor-de-casă sunt diverse. Unii o consideră o variantă a mişcării Plymouth Brethren, alţii îi recunosc relaţia cu Anabaptiştii, cu Quakerii, Amish, cu Hutteriţii, Mennoniţii, Moravienii, Methodiştii, şi cu mult mai vechile mişcări ale Waldenzilor şi Priscillienilor. Un alt punct de vedere e cel care consideră mişcarea bisericilor-de-casă ca o reapariţie în forţă a mişcării iniţiate de Spiritul Sfânt în perioada Jesus Movement a anilor ’70 din SUA ( http://www.one-way.org ) sau cu reînnoirea spirituală adusă prin mişcarea charismatică de la sfârşitul anilor ’60 şi ’70. Alţii o văd ca pe o întoarcere la paradigma bisericii nou-testamentale ( http://ntrf.org ), o restaurare a ţelurilor eterne ale lui Dumnezeu şi la expresia lui Christ pe pământ ( http://ptmin.org), chemând creştinii să se întoarcă de la ierarhii şi ranguri la practicile descrise şi încurajate în Scriptură ( http://century-one.co.uk ). În ultimii ani a fost susţinută de iniţiativele plantării de biserici şi de cărţile publicate de scriitori precum Robert Fitts, Frank Viola, Wolfgang Simson şi Gene Edwards. În SUA, unele dintre cele mai cunoscute mişcări de biserici-de-casă sunt Eternal Grace, care îşi are originile în Hollywood fiind fondată de Richard Rossi, Dove Fellowship din Lancaster, PA., şi Big Fish Chapels, cu originile în Phoenix, Arizona. Şi Internetul a contribuit la creşterea exponenţială a fenomenului în ultimul deceniu, punând în legătură mulţi credincioşi. Mişcarea bisericilor-de-casă e înrudită cu mişcarea Biserica emergentă. Nu există un factor unic care să poată pretinde că e singur responsabil de reapariţia acestei ecleziologii străvechi şi de viitor, dar confluenţa tuturor firelor indicate mai sus a contribuit la creşterea numărului de biserici-de-casă în Occident.

În zilele noastre, bisericile-de-casă sunt cel mai răspândite în China, Vietnam, India, Cuba, Brazilia şi naţiunile africane, dar se întâlnesc în număr mai mic, dar în creştere, în Filipine, Europa şi în America de Nord. Bisericile-de-casă din Arabia Saudită au avut parte de raiduri ale poliţiei religioase, şi deseori liderii adunării au fost arestaţi.

Continuarea AICI.

Tendinte in crestinismul mileniului 3 – Paleo-Ortodoxia

christianitybranches

Paleo-ortodoxia ( din greaca: paleo = antic si orthos + doxa = corecta/dreapta + credinta) este o miscare teologica crestina a sfarsitului de secol 20 si a inceputului de secol 21, care priveste intelegerea consensuala a credintei la Parintii Bisericii ca baza a interpretarii biblice si a fondarii Bisericii in secolul 20. Pe cand intelege acest consens al Parintilor Bisericii ca ortodoxia adevarata, se numeste paleo-ortodoxie pentru a se distinge de neo-ortodoxie.

Paleo-ortodoxia intelege fundamentele teologiei crestine ca fiind consensul bisericii antice inainte de schisma dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica ( schisma Est-Vest din 1054) si inainte de separarea dintre Biserica Romano-Catolica si Bisericile Protestante( Reforma protestanta de la 1517), [fundamente ale teologiei] descrise in exprimarea canonului dupa Vicentiu de Lerin ca „Quod ubique, quod semper, quod ab omnibus” („Ceea ce (s-a crezut) universal, intotdeauna si de catre toti(crestinii) ).

Nu se accentueaza invataturile ori interpretarile caracteristice fiecarui parinte bisericesc, ci acele invataturi si interpretari biblice asupra carora parintii bisericesti atat din Rasarit cat si din Apus au cazut de acord.

In afara de invataturile doctrinare ale parintilor bisericii, paleo-ortodoxia este de asemeni caracterizata prin reinoirea interesului fata de liturgia (orthodoxa) si ingrijirea pastorala.

Paleo-ortodoxia nu este interesata in diferentele denominationale. Cea mai mare parte din teologii paleo-ortodoxiei provin din aripa conservatoare a protestantismului clasic ori din bisericile evanghelice. Unii asociaza paleo-ortodoxia cu evanghelicalismul american contemporan.

Reprezentantul cel mai proeminent al miscarii este pastorul metodist unit Thomas C. Oden de la Drew University, care a publicat o serie de carti care nu doar cheama la reintoarcerea spre „crestinismul clasic” dar de asemeni furnizeaza si instrumentele pentru acest proces. Oden, care a inventat termenul de „paleo-ortodoxie”, crede cu tarie ca crestinii au nevoie sa se reconecteze la intelepciunea Bisericii istorice, in special la Biserica Timpurie, mai mult decat la eruditia si teologia moderna, care sunt adesea,in opinia sa, contaminate de agende politice. Oden spuna ca dorinta lui este ” sa inceapa sa pregateasca comunitatea crestina postmoderna pentru al treilea mileniu spre reintoarcerea iarasi la studiu atent si respect in ce priveste miezul traditiei crestinismului clasic” . Oden spera ” sa nu aduca noi contributii teologiei”.

Alti teologi care se poate spune ca lucreaza in interiorul paleo-ortodoxiei, deliberat sau nu, includ in lista pe : Marva Dawn, Richard Foster, Alister McGrath, Andrew Purves, si Christopher Hall.

SURSA

Represiuni comuniste in Basarabia

De-o saptamana Basarabia fierbe. Tinerii, satui de comunisti, au iesit in strada. Masina diversionista tipic stalinista a intrat in priza, si de aici a inceput teroarea: batai crunte, rapiri in plina strada in miezul zilei, arestari din clasele scolilor, intimidari securiste in facultati, expulzari de ziaristi incomozi, taierea internetului, cenzurarea crunta a stirilor, bruierea retelelor de telefonie mobila. Pentru cei ce am trait in era comunista totul ne suna cunoscut si amar.

Ce-i de facut? Ce sa faca crestinii? Protestul viguros, neintrerupt si pasnic. Exemplele lui Martin Luther King si Mahatma Gandhi sunt mai mult decat elocvente. Razvratire civica non-violenta, dar persistenta si neinduplecata.

Probabil pretul va fi destul sange jertfit, suferinte grele si chiar unele jertfe supreme. Daca altfel nu se poate….

Minciuna, manipularea, teroarea – nu pot fi infrante decat prin adevarul injustetii supunerii in fata lor.

„Pot coexista creştinismul cu comunismul? Comunismul este suflarea morţii asupra religiei.“

Raspunsul il da Richard Wurmbrand: AICI.

%d blogeri au apreciat asta: