„Oamenii nu ştiu ce este creştinismul” – N. Steinhardt

Adevărul nu poate fi decît acesta: oamenii nu ştiu ce este creştinismul. Ei Biblia o iau drept o carte pilduitoare — livre édifiant —, pe Iisus Hristos drept un pastor moralist, iar creştinismul tot drept o vagă în­văţătură din care se alcătuiesc programele şcolilor de laşitate, de nerozie şi de fariseism. Domnul se întreba dacă venind pe lume va mai găsi credinţă. Rămîne de văzut dacă va mai găsi măcar un limbaj comun cu oamenii.

Scrisoare a lui Steinhardt catre Virgil Ierunca, 31 octombrie 1972, in „Dumnezeu in care spui ca nu crezi„, pp 148-149 (Editura Humanitas, 2000)

Crestinul fata cu realitatea – Steinhardt dixit

Şocul realităţii – adevăratei şi necruţătoarei realităţi – nu îi este nici el străin, ca şi lui Fitzgerald sau lui Cioran. Numai că, iată, în faţa acestei incontestabile realităţi deloc roză, reacţionează raţionând adversativ. Creştinul zice: realitatea este neagră (şi eu aşişderea) dar… la urma urmei… totuşi… cu toate că… păstrez speranţa şi credinţa întru Hristos. Această realitate sumbră, nocturnă, atroce, creştinul nu o contestă, e foarte veridică şi pentru el, dar el mai zice: nu e totuşi decât o încercare, o provocare, un challenge. Trebuie contrazisă, dejucată, pentru că nu e decât un montaj foarte elaborat, o nadă. Dumnezeu, se spune, face totul pentru a se ascunde, trebuie să ştii să îl descoperi, în pofida nopţii, şi a aşa-zisei realităţi pe care necuratul ne-o înfăţişează încontinuu.

Pentru creştin totul e să protesteze, să contrazică, să nu se lase doborât şi să nu dispere, să nu se lase înşelat şi păcălit de o maya. Realitatea nu-i ajunge. Da, s-ar părea că e adevărat de-a dreptul, când colo nu e decât o încercare de care trebuie să treci, în care trebuie să învingi. Ca în Mioriţa noastră.

Din corespondenta Steinhardt-Cioran,  in „Acedia şi terapiile ei” de George Ardeleanu, Romania literara nr 29/2002

2 Regi(TM)/ 4 Regi(LXX) cap. 6 :

15 Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a trezit dis-de-dimineaţă, s-a ridicat, a ieşit afară şi a văzut o oaste cu cai şi care ce înconjura cetatea. Slujitorul s-a întors şi i-a zis:
– Ah, stăpâne, ce vom face?
16 – Nu te teme, i-a răspuns acesta, căci cei ce sunt cu noi sunt mai mulţi decât cei ce sunt cu ei.
17 Apoi Elisei s-a rugat zicând: „O Doamne, deschide-i ochii ca să poată vedea!” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului şi el a putut să vadă muntele plin de cai şi de care de foc în jurul lui Elisei.

2 Corinteni 5:7:

Căci noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere;

Habacuc/Avacum 2:4 & Romani 1:17 :

„(…) însă cel drept va trăi prin credinţa lui.”  &  „(…) aşa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credinţă.” „

Extraterestrii

„… ei, de care lumea nu era vrednica … ” Evrei 11:38

Ioan 17: 14 Eu le-am dat Cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. 15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău! 16 Ei nu sunt din lume, aşa cum nici Eu nu sunt din lume.

Vorbind Scriptura despre eroii credintei si descriind-le pataniile si suferintele, la un moment dat apare caracterizarea acestora in 7  cuvinte:  „ei, de care lumea nu era vrednica”. Iar Domnul spusese deja: „ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume”

Si cum putea fi altfel mai bine descrisa distanta ontologica dintre cei ai lui Dumnezeu, nascuti din Dumnezeu( 1 Ioan 5:1) , din samanta Cuvantului dumnezeiesc(1 Petru 1:23), si creaturile terestre, ratacitorii fii ai lui Adam, salbaticiti dupa parasirea Edenului. Cei ai lui Dumnezeu, nascuti din samanta Cuvantului( 1 Ioan 3:9 ) nu sunt din lumea aceasta ! Desi traiesc inca pe aceasta planeta care accelereaza spre distrugere, oamenii lui Dumnezeu au incetat sa mai apartina in vreun fel lumii, la fel cum Dumnezeu Fiul isi reneaga vehement apartenenta la aceasta lume.

Ioan 18: 36 Isus i-a zis: – Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar lupta ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor; dar Împărăţia Mea nu este de aici. 37 Pilat L-a întrebat: – Deci un Împărat tot eşti. Isus i-a răspuns: – Este aşa cum ai spus: sunt Împărat! Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu.

Isus se prezinta ca un intrus in aceasta lume, „parasutat” aici pentru o misiune speciala umanitara. El apartine altui „univers”, in care se va intoarce dupa implinirea misiunii Sale. Dupa cum este El un intrus in aceasta lume, tot la fel spune El ca sunt si urmasii Sai – intrusi!

Deci ucenicii Sai vor fi si tratati in consecinta: pentru ca valorile lor sunt reversul „valorilor” acestei lumi, ei sunt „pe dos”, invers – si lumea ii califica drept a-normali, ne-buni, rupti de realitate, neintegrati social. Dupa cum Noe era „nebun” apartinand deja altei lumi  – cea post-deluviana – la fel si crestinii apartin lumii post-parusie desi inca parusia n-a venit ! Noe isi pregatea arca cu care Dumnezeu avea sa-l salveze. Crestinii sunt chemati sa-si duca mantuirea pana la capat, mantuire posibila doar in meritele Cristosului rastignit si cu ajutorul Duhului mijlocitor si sfintitor.

Si cand viata crestinilor se dovedeste totusi confirmarea justetii valorilor pe care le propovaduiesc, lumea tatalui minciunii nu le poate rezerva decat tratamentul adecvat: respingerea, in cazul in care nu pot fi fortati sa se lepede de Dumnezeul lor si sa preia „valorile” autohtone, sa se „integreze” . Cand refuzul integrarii devine un afront inadmisibil si „prea” incapatant, presiunile pot creste pana la a alege intre viata si supunere. Asa se explica lunga lista „demna” de metodele de la Guantanamo din Evrei 11.

PS: in acelasi registru ideatic dar cu aplicatie cat se poate de „la zi” : Alegerile Europarlamentare şi Biserica

Azi in istoria crestinismului: 29 mai 1453 – caderea Constantinopolului

Evenimentul a fost unul cu impact colosal asupra istoriei omenirii. Implicatiile caderii au fost subliniate de istorici, eu amintind aici doar de „drojdia” invatatilor greci care, fortati sa emigreze in Occident, au „fermentat”- alimentat Renasterea, si de consecintele nefaste ale ramanerii Romei ca unic pol al crestinatatii europene.

Insa lectia caderii Bizantului este cea a „porta kerka” – micii portite  lasata descuiata si nepazita. Kerka porta a reprezentat „calcaiul lui Ahile” al cetatii – punctul vulnerabil care, odata descoperit, a permis „vulpii” otomane sa termine „ariciul” bizantin.

Calul troian, kerka porta, calcaiul lui Ahile – vulnerabilitati umane foarte scump platite la timp de criza. Oameni suntem, deci vulnerabili. Insa ca soldati ai lui Dumnezeu ( 2 Timotei 2:3,4 ) trebuie cu atat mai mult sa ne veghem vulnerabilitatile. Armura crestinului ( Efeseni 6:13-16) este una redutabila, insa crestinul este carne si Insusi Domnul concluziona: ” Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!” (Matei 26:41).

Tendinte in crestinismul mileniului 3 – Biserici-de-casă

Biserică-de-casă e un termen neoficial care desemnează un grup de creştini care se întâlnesc în mod regulat sau spontan într-o locuinţă sau în alte spaţii care nu sunt normal văzute ca potrivite pentru „serviciile divine”, şi nu într-o clădire dedicată acestui scop.

Respectivii se întâlnesc prin case pentru că preferă să se întrunească într-un cadru lejer şi neoficial, având convingerea că acesta e un mod eficient de a crea o comunitate şi de a se angaja în lucrarea de slujire, şi pentru că există credinţa că bisericile de tip familial au fost un model apostolic clar prescris în primul secol şi intenţionat create de Mesia.

(Unele biserici se întrunesc şi ele în case doar din cauză că încă nu deţin o clădire de biserică).

Bisericile-de-casă nu trebuie confundate cu „bisericile celulare” (cell churches). În mod normal, o biserică-de-casă nu face parte dintr-o organizaţie mai mare care să o supervizeze, cu toate că grupul respectiv se poate asocia la modul neoficial cu alţi creştini şi cu alte biserici-de-casă în reţele care să reflecte egalitatea lor, nu o anumită ierarhie. Cei care se întâlnesc în biserici-de-casă se consideră că aparţin Bisericii universale (atenţie, nu catolice), dar sunt autonome şi independente, în general fără relaţii formale de supervizare cu „bisericile instituţionale” existente.

Origini şi istoric

Originile trendului nord-american al bisericilor-de-casă sunt diverse. Unii o consideră o variantă a mişcării Plymouth Brethren, alţii îi recunosc relaţia cu Anabaptiştii, cu Quakerii, Amish, cu Hutteriţii, Mennoniţii, Moravienii, Methodiştii, şi cu mult mai vechile mişcări ale Waldenzilor şi Priscillienilor. Un alt punct de vedere e cel care consideră mişcarea bisericilor-de-casă ca o reapariţie în forţă a mişcării iniţiate de Spiritul Sfânt în perioada Jesus Movement a anilor ’70 din SUA ( http://www.one-way.org ) sau cu reînnoirea spirituală adusă prin mişcarea charismatică de la sfârşitul anilor ’60 şi ’70. Alţii o văd ca pe o întoarcere la paradigma bisericii nou-testamentale ( http://ntrf.org ), o restaurare a ţelurilor eterne ale lui Dumnezeu şi la expresia lui Christ pe pământ ( http://ptmin.org), chemând creştinii să se întoarcă de la ierarhii şi ranguri la practicile descrise şi încurajate în Scriptură ( http://century-one.co.uk ). În ultimii ani a fost susţinută de iniţiativele plantării de biserici şi de cărţile publicate de scriitori precum Robert Fitts, Frank Viola, Wolfgang Simson şi Gene Edwards. În SUA, unele dintre cele mai cunoscute mişcări de biserici-de-casă sunt Eternal Grace, care îşi are originile în Hollywood fiind fondată de Richard Rossi, Dove Fellowship din Lancaster, PA., şi Big Fish Chapels, cu originile în Phoenix, Arizona. Şi Internetul a contribuit la creşterea exponenţială a fenomenului în ultimul deceniu, punând în legătură mulţi credincioşi. Mişcarea bisericilor-de-casă e înrudită cu mişcarea Biserica emergentă. Nu există un factor unic care să poată pretinde că e singur responsabil de reapariţia acestei ecleziologii străvechi şi de viitor, dar confluenţa tuturor firelor indicate mai sus a contribuit la creşterea numărului de biserici-de-casă în Occident.

În zilele noastre, bisericile-de-casă sunt cel mai răspândite în China, Vietnam, India, Cuba, Brazilia şi naţiunile africane, dar se întâlnesc în număr mai mic, dar în creştere, în Filipine, Europa şi în America de Nord. Bisericile-de-casă din Arabia Saudită au avut parte de raiduri ale poliţiei religioase, şi deseori liderii adunării au fost arestaţi.

Continuarea AICI.

Tendinte in crestinismul mileniului 3 – Paleo-Ortodoxia

Paleo-ortodoxia ( din greaca: paleo = antic si orthos + doxa = corecta/dreapta + credinta) este o miscare teologica crestina a sfarsitului de secol 20 si a inceputului de secol 21, care priveste intelegerea consensuala a credintei la Parintii Bisericii ca baza a interpretarii biblice si a fondarii Bisericii in secolul 20. Pe cand intelege acest consens al Parintilor Bisericii ca ortodoxia adevarata, se numeste paleo-ortodoxie pentru a se distinge de neo-ortodoxie.

Paleo-ortodoxia intelege fundamentele teologiei crestine ca fiind consensul bisericii antice inainte de schisma dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica ( schisma Est-Vest din 1054) si inainte de separarea dintre Biserica Romano-Catolica si Bisericile Protestante( Reforma protestanta de la 1517), [fundamente ale teologiei] descrise in exprimarea canonului dupa Vicentiu de Lerin ca „Quod ubique, quod semper, quod ab omnibus” („Ceea ce (s-a crezut) universal, intotdeauna si de catre toti(crestinii) ).

Nu se accentueaza invataturile ori interpretarile caracteristice fiecarui parinte bisericesc, ci acele invataturi si interpretari biblice asupra carora parintii bisericesti atat din Rasarit cat si din Apus au cazut de acord.

In afara de invataturile doctrinare ale parintilor bisericii, paleo-ortodoxia este de asemeni caracterizata prin reinoirea interesului fata de liturgia (orthodoxa) si ingrijirea pastorala.

Paleo-ortodoxia nu este interesata in diferentele denominationale. Cea mai mare parte din teologii paleo-ortodoxiei provin din aripa conservatoare a protestantismului clasic ori din bisericile evanghelice. Unii asociaza paleo-ortodoxia cu evanghelicalismul american contemporan.

Reprezentantul cel mai proeminent al miscarii este pastorul metodist unit Thomas C. Oden de la Drew University, care a publicat o serie de carti care nu doar cheama la reintoarcerea spre „crestinismul clasic” dar de asemeni furnizeaza si instrumentele pentru acest proces. Oden, care a inventat termenul de „paleo-ortodoxie”, crede cu tarie ca crestinii au nevoie sa se reconecteze la intelepciunea Bisericii istorice, in special la Biserica Timpurie, mai mult decat la eruditia si teologia moderna, care sunt adesea,in opinia sa, contaminate de agende politice. Oden spuna ca dorinta lui este ” sa inceapa sa pregateasca comunitatea crestina postmoderna pentru al treilea mileniu spre reintoarcerea iarasi la studiu atent si respect in ce priveste miezul traditiei crestinismului clasic” . Oden spera ” sa nu aduca noi contributii teologiei”.

Alti teologi care se poate spune ca lucreaza in interiorul paleo-ortodoxiei, deliberat sau nu, includ in lista pe : Marva Dawn, Richard Foster, Alister McGrath, Andrew Purves, si Christopher Hall.

SURSA

Represiuni comuniste in Basarabia

De-o saptamana Basarabia fierbe. Tinerii, satui de comunisti, au iesit in strada. Masina diversionista tipic stalinista a intrat in priza, si de aici a inceput teroarea: batai crunte, rapiri in plina strada in miezul zilei, arestari din clasele scolilor, intimidari securiste in facultati, expulzari de ziaristi incomozi, taierea internetului, cenzurarea crunta a stirilor, bruierea retelelor de telefonie mobila. Pentru cei ce am trait in era comunista totul ne suna cunoscut si amar.

Ce-i de facut? Ce sa faca crestinii? Protestul viguros, neintrerupt si pasnic. Exemplele lui Martin Luther King si Mahatma Gandhi sunt mai mult decat elocvente. Razvratire civica non-violenta, dar persistenta si neinduplecata.

Probabil pretul va fi destul sange jertfit, suferinte grele si chiar unele jertfe supreme. Daca altfel nu se poate….

Minciuna, manipularea, teroarea – nu pot fi infrante decat prin adevarul injustetii supunerii in fata lor.

„Pot coexista creştinismul cu comunismul? Comunismul este suflarea morţii asupra religiei.“

Raspunsul il da Richard Wurmbrand: AICI.

22 Plus – ANUL XVI, nr. 271, 7 aprilie 2009 – Centenar Richard Wurmbrand

Revista 22, în numărul din această săptămînă, Nr. 15 (996), 7-13 aprilie 2009, conţine Suplimentul: Centenar Richard Wurmbrand (8 pagini) : http://www.revista22.ro/22-plus-anul-xvi-nr-271-7-aprilie-2009-centenar-richard-wurmbrand-5910.html

O singura credinta: consensul evanghelic

ISUS CRISTOS A PROMIS UNITATE PENTRU BISERICA SA.

Evanghelicii se impart in diviziuni tot mai mici, asa cum se tem unii?
Sau exista indicii clare ale unitatii in cadrul miscarii evanghelice?

Teologi renumiti ca J. I. Packer si Thomas C. Oden sustin ca exista un consens teologic semnificativ care tine bisericile laolalta. In general, noi evanghelicii ne plangem de scindare si suntem indreptatiti sa o facem. Insa profesorii J. I. Packer si Thomas C. Oden discuta despre un alt punct de vedere, si anume acela ca exista un miez al credintelor teologice impartasit de toti evanghelicii, miez care constituie baza unitatii noastre tot mai accentuate la nivel global.
John Stott, paroh emerit, All Souls Church, Londra

Documentele istorice din aceasta culegere marturisesc despre Domnul pe care Il onoram prin singura credinta pe care o impartasim. O contributie clasica la unitatea evanghelica si la integritatea crestina!
Timothy George, decan, Beeson Divinity School, Samford University

Acesti doi primi teologi evanghelici, unul reprezentand traditia reformata, celalalt traditia wesleana, prezinta un studiu care are o valoare speciala pentru Biserica acestui veac. Au demonstrat din surse originale ca exista un corp de credinte care poate fi definit si poate forma baza unitatii intr-o epoca a scindarii.
Millard J. Erickson, profesor de teologie, pensionat, Truett Seminary

In aceste pagini, J. I. Packer si Thomas C. Oden dovedesc ca miscarea evanghelica, adesea acuzata de o focalizare teologica limitata, ne ofera, de fapt, o prezentare viguroasa, sensibila din punct de vedere ecumenic si fundamentata din punct de vedere istoric a credintei crestine – una care le vorbeste in mod convingator oamenilor din secolul XXI care sufera de cea mai profunda foame spirituala.
Richard J. Mouw, presedinte, Fuller Seminary

J. I. Packer este profesor de teologie la Regent College, Vancouver, Canada, si autor al cartilor Sa-L cunoastem pe Dumnezeu si Sa cunoastem crestinismul.

Thomas C. Oden este titularul catedrei de teologie de la Theological School, Drew University, Madison, New Jersey, si editor general al Ancient Christian Commentary on Scripture.

Cuprins

Plan tematic
Introducere
1 Vestea Buna: Esenta Evangheliei
2 Biblia: Autoritatea Sfintei Scripturi
3 Singurul Dumnezeu adevarat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant
4 Viata umana subordonata lui Dumnezeu: Creatia cazuta in pacat
5 Isus Cristos: Persoana si lucrarea Domnului Isus – o sinteza
6 Lucrarea lui Cristos de impacare pe Cruce: Substituirea Sa pentru pacatele noastre
7 Domnul Inaltat: Invierea, inaltarea si intronarea lui Isus
8 Justificarea prin har prin Credinta: Achitarea
9 Semnificatia Mantuirii: Dumnezeu mantuieste pacatosii
10 Trimiterea Duhului Sfant: Unirea celor credinciosi in Cristos
11 Viata Sfanta: Harul sfintitor
12 Unitate in Adevarul Evangheliei: Unitatea tuturor credinciosilor
13 Biserica: Poporul lui Dumnezeu
14 Pluralismul religios si Unicitatea lui Cristos: Mantuirea doar prin Cristos
15 Responsabilitatea sociala crestina: Integrarea cuvintelor si a faptelor
16 Viitorul: Lucrurile din urma
Concluzie
Anexa A: Legamantul de la Lausanne, 1974
Anexa B: Evanghelia lui Isus Cristos: O celebrare evanghelica 1999
Anexa C: Declaratia de la Amsterdam, 2000: O carta a evanghelismului in secolul al XXI-lea
Bibliografie si Permisiuni

Introducere

Paginile care urmeaza prezinta o serie de extrase din marturisirile de credinta evanghelice publicate dupa 1950. Aceste texte au fost selectate si aranjate intr-o ordine tematica. Am avut multe asemenea documente disponibile intrucat putine au fost organizatiile si asociatiile evanghelice care sa nu fi elaborat cel putin un astfel de document. Toate acestea, intr-un sens larg, au un scop definitoriu: sunt declarative in ce priveste crezul unei comunitati, defensive, mai mult sau mai putin, vizavi de abateri si directionale ca indicatori ai scopurilor si ai prioritatilor pe care le au autorii acestora. Acestea intruchipeaza o interpretare comuna a Bibliei, o intelegere comuna a Evangheliei si o perspectiva comuna asupra Bisericii si asupra misiunii ei, iar atunci cand ocazional difera una de cealalta in detaliu, acest lucru se intampla doar in acest cadru general al acordului. Fiecare dintre acestea reprezinta o declaratie de consens din partea si de partea circumscriptiei pe care o reprezinta. Dupa cum sper sa aratam, fiecare constituie o dovada a similaritatii generice intre circumscriptii si chiar a convergentei lor asupra lucrurilor care sunt cruciale pentru evanghelici. Dorim ca cititorii nostri sa observe limitele, continutul si calitatea consensului evanghelic in ansamblu. Iata scopul care ne-a calauzit in compilarea cartii de fata…

http://www.rve-oradea.ro/Detalii/001097/O%20singur%C4%83%20credin%C5%A3%C4%83

Reversul viziunii de langa Troia

Fapte 16:7 Când au ajuns lângă Misia, au încercat să se ducă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. 8 Au trecut deci prin Misia şi s-au dus în Troa. 9 În timpul nopţii, Pavel a văzut o viziune: un macedonean stătea în picioare şi-l ruga: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!“ 10 După ce Pavel a văzut viziunea, am căutat imediat să ne ducem în Macedonia, ajungând la concluzia că Dumnezeu ne-a chemat să le vestim Evanghelia.

(Troa, port maritim pe coasta de nord-vest a Asiei Mici, la cca. 15 km de Troia cea veche.)

Pavel se afla in Asia, in Turcia de azi (altadata fieful crestinatatii…) cand are o viziune: un european cere ajutor Asiei proaspat crestine. Astazi, roata s-a intors: Asia este covarsitor necrestina, iar Europa crestina…

Astazi, teritoriile pe care Pavel le-a cucerit pentru Cristos sunt de secole ale profetului semilunii. Soarele a fost alungat de Semiluna.  Crestinii merg in Turcia pentru  a vizita siturile arheologice candva centre misionare crestine puternice,azi orase turcesti. Minoritatea crestina din Turcia nici n-ar putea fi altfel imaginata mai bine decat implorand ajutor misionar.

In ultima vreme America protestanta pare sa fi dus greul misiunilor in Asia. America insa este departe… nu numai geografic. Europa este vechea vecina a Asiei si Europa este cea care datoreaza Asiei crestinarea. Trist, bisericile crestine europene numai la Asia nu se gandesc insa: Roma se lupta cu UE ca sa-i fie recunoscuta contributia…, Moscova se cearta cu Bizantul pentru primatul rasaritean, iar urmasii lui Luther et co ori isi fura „caprele” unii altora, ori lupta pentru hirotonirea lor din cauza penuriei de „tapi”,  ispasitori au ba.

Ma intreb insa: nu o fi venit timpul ca Europa sa-si ras-plateasca binefacatoarea: Asia? Si poate tocmai asa se va dez-morti si ea…?

Totusi,  sa nu fi venit oare vremea „vedeniei cu sens invers”:  un asiatic (turc, indian sau chinez…) cerand ajutor crestinilor europeni?

Crestinism dulce-amarui

A fost odată un sfânt despre care se spunea că de fiecare dată când pleca de acasă ca să-şi împlinească îndatoririle religioase, spunea: „Şi acum, Doamne, la revedere! Am plecat la biserică”.

……….

Un mistic creştin obişnuia să afirme despre Biblie: Oricât de util ar fi un meniu, el nu poate înlocui mâncarea.

…………

Lamentarea unui episcop:

– Oriunde s-a dus Iisus, s-a petrecut o revoluţie.

Oriunde mă duc eu, lumea mă serveşte cu ceai!

………………

Un predicator către prietenul său:

– Biserica noastră a renăscut recent, după foarte mulţi ani.

– Dar câţi oameni s-au adăugat congregaţiei?

– Nici unul. În schimb, au plecat 500.

Iisus ar fi aplaudat!

Experienţa ne arată, vai, că legătura dintre convingerile noastre religioase şi sfinţenia noastră individuală este similară cu haina pe care o poartă omul la un dineu de gală şi digestia 1ui.

……………

Un episcop şi-a propus să testeze cât de potriviţi erau candidaţii pentru botez.

– După ce semne vor recunoaşte cei din jur că sunteţi catolici? i-a întrebat el.

Nimeni nu a răspuns nimic. În mod evident, nimeni nu se aşteptase la această întrebare. De aceea, episcopul a repetat din nou întrebarea, de această dată făcându-şi semnul crucii, ca să le dea candidaţilor un indiciu. Subit, unul dintre candidaţi a avut o revelaţie:

– După iubirea noastră.

Episcopul a rămas dezamăgit. Era chiar pe punctul de a spune: „Greşit!”, dar şi-a dat seama ce era să facă şi a tăcut.

Rugaciunea broastei Volum I

de Anthony de Mello

Crestinismul in fata provocarii mileniului 3

Mileniul 3 pune in fata crestinatatii cateva provocari majore. In primul rand, declinul afilierii religioase, foarte vizibil mai ales in Europa Occidentala: tari traditional catolice precum Spania, Franta, etc – numai catolice nu mai sunt…
Insa o a doua provocare mi se pare si mai serioasa: Asia. Desi crestinismul practic aici s-a nascut, Asia este continentul cel mai ostil si mai putin penetrat de catre crestinism. Avand azi doua natiuni mamut – China si India – Asia ni se prezinta ca jumatatea necrestinata a omenirii. In ciuda tentativelor misionare incununate de succese punctuale ( Coreea de Sud, spre exemplu), Asia ramane o provocare formidabila pentru urmasii lui Cristos. Mandrindu-se cu culturi antice si prestigioase, Asia sfideaza de 2000 de ani crestinatatea. China, India si Islamul (ca sa ma limitez doar la „mamuti”) insumeaza „treimea” pagana care nu se da nicicum batuta in fata urmasilor Rastignitului. Daca Islamul ramane o „verde” provocare monoteista fundamentalista, India majoritara scapa printre degete crestinilor, iar China rosie, in ciuda „subteranei” crestine, ramane inca o provocare serioasa.
Cat despre eforturi misionare, nu e chiar inexplicabil insuccesul misiunilor crestine. Adesea deloc gratuit,acestea au fost vazute ca instrumente de colonizare si exploatare si au ramas in mentalul asiatic drept religiile Vestului (salbatic), oricat de civilizat „se da” el. Divizarea lumii crestine si rivalitatea diverselor fractiuni crestine este poate niciunde mai vizibila decat in Coreea sudica. Nu e de mirare ca mandra Japonie a samurailor nu se simte deloc magulita de Biserica. India, desi cu o straveche istorie a misiunii crestine a apostolului Toma, isi pastreaza vraja si impenetrabilitatea in fata Crucii. China, mult ravnita de iezuiti, ramane un imens teritoriu in care Cristos are inca mult de colindat si cucerit inimi.
Ce strategie are Crestinatatea pentru Asia? Pare-se ca doar planuri prost articulate, si si mai prost puse in practica. Departe de mine de a minimaliza eforturilor atator misionari a caror jertfire de sine este uluitoare. Ce ma amaraste insa este lipsa de vlaga, de coordonare, de planuri pe termen lung viabile. Cu siguranta ca Dumnezeu Duhul trebuie sa fie Strategul a-toate-diriguitor. Insa lipsa unei strategii vizibile si actiuni viguroase si consecvente nu pare sa aiba alta „traducere” decat criza de oameni pe care Dumnezeu sa-i calauzeasca si imputerniceasca sa cucereasca odata Asia. Lui Dumnezeu caruia ii pasa de Ninive cu siguranta ca ii pasa cu atat mai mult de miliardele Chinei, Indiei si Semilunii.