133 de ani de la moartea lui Dostoievski. Cum ȘI-A DAT SEAMA că va muri
(portret de Ivan N. Kramskoy, a doua zi după decesul scriitorului)
Pe 9 februarie s-au împlinit 133 de ani de la moartea prozatorului rus, Feodor Mihailovici Dostoievski. În 1880, anul trecerii sale la cele veșnice, scriitorul reușise, după însemnările din jurnalul soției, să-și achite toate datoriile și să plece din lumea aceasta împăcat, pentru că își scosese familia la liman. Chiar mai avea de primit o sumă de bani de la o revistă.
Romancierul, unul dintre cei mai străluciți dintre scriitori ruși suferea de epilepsie, însă crizele îl lăsaseră în pace în ultimele 3 luni ale vieții sale. Moartea i-a provocat-o o hemoragie pulmonară, cu care s-a ales în urma ridicării unei etajere foarte grele. Un ilustru doctor al vremii îi dăduse un prognostic favorabil, însă Dostoievski, despre care se știa că are o…
(18 aprilie) 1521 – Reformatorul german Martin Luther, in Dieta de la Worms, a dat celebrul sau raspuns: „Pana ce nu sunt convins de Scriptura si de simpla ratiune, constiinta mea este captiva Cuvantului lui Dumnezeu. Nu pot si nu voi retrage nimic, caci a ma impotrivi constiintei nu ar fi nici drept si nici sanatos. Aici stau! Nu pot face altfel! Dumnezeu sa-mi ajute! Amin.” Aceste cuvinte au constituit piatra de fundatie a unei reforme a crestinatatii care a schimbat fundamental si ireversibil istoria lumii intregi. De acel raspuns ferm, umil si statornic a depins spargerea autoritatii abuzive a Romei,candva doar unul dintre scaunele patriarhale ale crestinismului, intre timp devenit un cuib de autoritarism aberant, de coruptie abjecta si un focar de teroare,despotism si ignoranta.
Prin acel raspuns imens de curajos, Luther a redeschis portile dreptului la libertatea constiintei in materie de religie ( si nu numai). Roma a fost silita sa recunoasca dreptul individului de a gandi liber. Statornicia acelui calugar german a fost cheia cu care lacatul bine ferecat al inrobirii omului a fost deschis.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
„In loc să cauţi a pune stăpînire asupra oamenilor, îngrădindu-le libertatea, Tu Te-ai străduit să-i desfăşori cît mai larg fruntariile! Ai uitat, se vede, că omul preferă liniştea şi chiar moartea libertăţii de a alege singur între bine şi rău! Fiindcă nu există ceva mai ademenitor pentru el decît libertatea conştiinţei, dar în acelaşi timp nu există ceva mai cumplit! Iar Tu, în locul unor principii temeinice, care ar fi statornicit o dată pentru totdeauna liniştea în conştiinţa umană, ai ales tot ce poate fi mai ciudat, mai nedesluşit şi mai vag, tot ce depăşeşte puterile oamenilor, procedînd aşa ca şi cum nu i-ai fi iubit cîtuşi de puţin. Cine? Tocmai Tu, care ai pogorît pe pămînt ca să-Ţi jertfeşti viaţa pentru ei! In loc de a căuta să le zălogeşti libertatea, Tu le-ai sporit-o şi mai mult, aruncînd pe veci chinuitoarea ei povară asupra împărăţiei sufletului omenesc. Ai vrut să ai parte de dragostea liber consimţită a omului, ai dorit ca el să Te urmeze de bunăvoie, ademenit şi subjugat de Tine, de ideea Ta. In locul legii străbune, pe care se putea bizui din momentul acela, omul trebuia să aleagă cu inima slobodă ce este rău şi ce este bine, avînd înaintea ochilor doar chipul Tău drept călăuză menită să-i îndrumeze paşii…” F. Dostoievski, Fratii Karamazov ( „Marele Inchizitor” )
In romanul lui Dostoievski, „Fratii Karamazov”, Biserica intruchipata de Marele Inchizitor ii reproseaza lui Hristos intors pe pamant: „De ce ai venit sa ne tulburi?”
Dupa mai bine de doua mii de ani de la infiintare, Biserica institutionala continua sa-i tulbure si sa-i raneasca pe cei care ii calca pragul cautand vindecare. Philip Yancey este si el, printre multi altii, unul dintre acesti abuzati. A incercat toata viata sa scape de traumele profunde cauzate in tinerete de biserica lui imbacsita de o religiozitate de fatada, de prejudecati si rasism.
Aceasta carte este una terapeutica. Este o vasta confesiune in care autorul vorbeste despre carti, oameni si faptele lor. Vorbeste despre treisprezece mentori spirituali, dintre cei mai neasteptati, care l-au ajutat sa se tamaduiasca si, surprinzator, sa-si pastreze vie flacara credintei.
Pentru unii, aceasta carte va mirosi a samanta de scandal, pentru ca maestrii spirituali care l-au tinut pe Philip Yancey in viata nu doar ca sunt departe de a fi perfecti, ci se dovedesc a fi doar niste pacatosi, aparent irecuperabili. Pentru altii insa, cartea ar putea deveni un adevarat pansament spiritual, cu nebanuite valente vindecatoare.
Spunea Petre Tutea: „Protestantismul este o religie coborîta la rangul de morala pentru gradinita de copii.” (Cugetari memorabile)
Parafrazand, neo-protestantismul este o religie coborata la rangul de dulcegarii pioase pentru sentimentali. Desi oarecum scandaloasa, afirmatia pare bine argumentata de modul in care neoprotestantii gasesc cu cale sa-si „expuna marfa”. Un exemplu elocvent este filmul de sorginte neoprotestanta. Si iau ca exemplu „noua”( de fapt o productie „mutanta” a ‘JESUS’ ) productie – Magdalena: Released From Shame .
O productie submediocra plina de zambete „americane” si mime „pocaite” . O propaganda puerila pentru un produs cosmetizat destul de grosolan. Stilul siropos-dulceag este tocmai bun pentru stors ceva lacrimi de la doamnele amatoare de telenovele si filmul pare drept o bunicica poveste de adormit copiii( desi ma tem ca nici la ei n-ar mai „prinde”).
Departe de mine sa bagatelizez eforturile, probabil sincere, ale unor entuziasti care vor sa foloseasca cea de-a opta arta pentru a raspandi crestinismul. Problema este insa ca zelul nu poate compensa simtul realitatii. Poate fi tentant sa clonezi zambetele de „McDonalds” si sa le pui pe chipurile extaziate ale actorilor, dar devine stanjenitor efortul de publicitate cat timp realitatea devine ireala, cu „capul in nori”.
Ca sa fiu mai exact, predicile parintelui Steinhardt din „Daruind vei dobandi” desi sunt doar text, nu imagine, nu film, par mult mai realiste si mai convingatoare printr-un acut simt al autenticului. Descrierile sale iti „picteaza” in fata ochilor chipuri – samariteanca, cananeanca, Nicodim – care ti se intiparesc pe „retina” si inima mult mai natural decat zambetele si expresiile extaziate ale actorilor ce se caznesc sa redea pe pelicula „roza” Evanghelie .
„Ce dovedeşte răstignirea? Că întruparea a fost reală şi de bună credinţă; iar moartea nu aparentă, adică mascaradă şi teatru, cum fără voie ori cu voie ar dori monofiziţii să ne facă să credem. Hristos pe cruce suferă ca orice torturat, se zvârcoleşte (în limitele priponirii), îşi pierde încrederea în Tatăl; nu le face – Măriei, lui Ioan, celor câteva mironosiţe – semn cu ochiul: „Nu plângeţi, las’ că ne vedem duminică!”. Astfel comentează Dostoievski tabloul răstignirii pictat de Mathias Grunewald: ca pe o justificare a credinţei apostolilor în putinţa învierii învăţătorului lor. Trupul acela immund nu se putea să învieze. Şi tot aşa se deduce şi din Răstignirea pictată de Velasquez, cea de la muzeul Prado. Sfârşitul pare definitiv: cum să mai crezi în nemurirea sufletului şi-n înviere pe locul acela atât de zdrobitor de „realist” al Căpăţânii? Ecce homo! Iată victoria materiei, destrămarea viselor şi spulberarea iluziilor. Iată deşertăciunea cuvintelor. Mathias Grunewald şi Velasquez au zugrăvit necredinţa apostolilor, iar Dostoievski a explicat-o. Nici o minte omenească raţională nu mai putea să-şi făurească aparenţe. Şi aceasta fiindcă de tot ce este dumnezeiesc S-a lepădat Hristos pe Cruce, după cum la tot ce este lumesc renunţase pe Muntele Tabor.” ( Daruind vei dobandi)
O ultima postareavand ca subiect un film biografic. Dostoievski este un alt gigant al culturii mondiale, o viata de un tragism cu totul aparte.
Este uimitor cum toti acesti colosi ai umanitatii au creat genial in conditii extrem de dificile. Inca o dovada ca raul, tensiunea, suferinta, desi deloc placute, pot deveni izvoare de nebanuite „explozii” ale creativitatii si intuitiei omului, sau chiar ale Revelatiei .
Nu ne ramane decat sa le privim vietile si creatiile si sa invatam…si imitam, daca ne sta in putinta, fie si ca jalnici epigoni, daca totusi putem fi cuiva de folos cumva.
Ancient Faith Music
Calendarul Intercultural
Părintele Nicolae Steinhardt
Pro(-)scris 
Comentarii recente