AUDIO:Domnul a venit sa ne mantuiasca si sa ne scandalizeze

Intre sila si mila

PREGĂTIRI DE CINĂ

de Vasile  Voiculescu – Din Tara Zimbrului(1918)

Venise primăvara şi sterpele gorgoane
Cu tort de flori alese îşi peticeau chilimul…
Şi doldora de mărfuri,de bani şi caravane
Se pregătea de Paşte întreg Ierusalimul.

Pe uliţe un zbieret de miei fără-ncetare
Şi aburi calzi de azimi veneau din curţi vecine;
Copii, fugiţi din joacă, cereau, scâncind, mâncare
Şi s-agăţau de poala grăbitei gospodine.

Isus, din foişorul cu şiţa înverzită
Privea deşarta caznă şi robotul zadarnic…
O silă uriaşă şi-o milă nesfârşită,
Ca umbra şi lumina, luptau în el amarnic.

Chesat şi aprig, Iuda se tânguia la poartă
Oprind din drum casapii cu mieii de vânzare
Ioan pleca la apă cu vasele de toartă,
Iar Petre-şi da cuţitul pe gresii şi amnare.

Cu multă greutate găsiră precupeţul
Ce s-a-nvoit să intre cu mielul în ogradă
Şi dup-o grea tocmeală, peşin plătindu-i preţul,
L-au înfăşcat şi veseli i l-au adus să-l vadă.

Era un miel molatic cu laţele plăviţe,
Mirositor a lapte şi-l toropise somnul,
Cu fruntea cucuiată de două mici corniţe,
Şi presimţind scaparea,a behăit spre Domnul.

Atunci duios şi paşnic, ca un păstor din munte
Isus îl luă în braţe cu-adâncă sfâşiere,
Îl sărută cu sete pe bot,pe ochi şi pe frunte,
Apoi întoarse capul şi-l dete spre junghiere.

Cu mâneci suflecate voioşi îl apucară,
Îi scoaseră cordeaua, smulgându-i clopoţelul.
Doar Iuda-nţepenise, holbat,năuc pe scară
Privind sărutul tainic ce osândise mielul.

Expresia subliniata ma „obsedeaza” de mai multi ani : „O silă uriaşă şi-o milă nesfârşită”. Cred ca poetul a surprins in acest vers magistral esenta „conflictului din inima” Dumnezeului intrupat : „o sila uriasa” privind omenirea din perspectiva sfinteniei absolute a Dumnezeirii si „o milă nesfârşită” izvorata din Dragostea-fara-limite.

Sfasierea launtrica a Dumnezeirii exprimata cumplit de dureros in cateva pasaje ale Scripturii  este expresia „neputintei” divine de a lasa sila uriasa sau mila nesfarsita sa precumpaneasca in „balanta” infinit de fina a Dumnezeirii. In fata „desertei cazne” si-a „robotului zadarnic” Dumnezeu este manios si zdrobit concomitent. Vazand mai bine decat Eclesiastul scarbavnica viermuiala (sub)umana, toata mizeria si marsavia unor fiinte degradate cumplit, poate Dumnezeu isi aminteste ce curat era pamantul prospat spalat de potopul universal. Urmasii lui Noe tin mortis sa devina precum cei de care fusesera separati si salvati. Pana  la o noua purificare – prin foc de asta data – in Dumnezeu inca se lupta sila, din ce in ce mai uriasa, si mila – din ce in ce mai spre epuizare.

Rasul lui Dumnezeu

Dumnezeul Bibliei plânge şi râde. Malcolm Muggeridge a făcut undeva observaţia că dictatorilor nu le place râsul; sfinţilor, pe de altă parte, le place râsul şi, cum s-ar spune, îl aduc din ceruri. In Fericiri, Isus îi pune în opo­ziţie pe cei ce plâng acum, dar vor râde mai târziu (Luca 6:21) cu cei ce râd acum, dar vor fi cei care mai târziu vor plânge şi se vor tângui (Luca 6:25). Poate că printre agoniile cele mai rele ale iadului este şi conştienta faptului ca Dumnezeul cerului, care a încetat să vorbească despre răscumpărare, Se alătură totuşi sfinţilor răscumpăraţi într-un cor de râsete sfinte şi de bucurie, într-o comunitate în care dreptatea domneşte voluntar şi răul nu-şi mai are locul.

Carl F.H. Henry, „Dumnezeu, revelatie si autoritate”, vol 4, p. 650

Intors pe dos de…mila

Matei 9:36

„Si vazand multimile, S-a cutremurat de mila, fiindca erau chinuite si imprastiate ca niste oi care nu au pastor.”

9,36-37 „S-a cutremurat de milă”: gr. esplanchnisthe (…), „ I s-au întors măruntaiele de milă, a fost străpuns de milă, a fost cutremurat de milă”. Milă viscerală! Un verb foarte sugestiv, care încearcă să redea starea de sfâşiere lăuntrică a lui Iisus la vederea „turmelor fără păstor”.

♦    „împrăştiate”: gr. errhimmenoi (…), participiu al verbului rhiptein, care înseamnă „a azvârli încolo şi încoace”.

♦    „ca nişte oi…”: cf. Num. 27,17. Citatul trimite la învestirea lui Iisus Nave, ales de Dumnezeu să îi conducă poporul. Starea de disperare şi dispersare a „mulţimilor” îi dictează lui Iisus hotărârea de a-Şi aduna apostolii, de a-i instrui şi a-i trimite urgent în misiune. Secerişul începe, lucrătorii trebuie să se pregătească. In capitolul următor „lucrătorii”/apostolii sunt trimişi în lume pentru „seceriş”. Conotaţiile eshatologice sunt implicite.

Noul Testament. Evanghelia dupa Matei, ( Badilita, Curtea Veche, 2009) p. 223

„Dezamagit de Dumnezeu” de Philip Yancey

ESTE DUMNEZEU NEDREPT?
TACE EL?
SE ASCUNDE EL?

Daca am fi sinceri cu noi insine, am recunoaste ca avem indoieli cu privire la Dumnezeu.
Ne incredem in promisiunile Lui, insa culegem vant. Cautam fata Lui, dar nu-L gasim. Oare exista? Oare Ii pasa de noi?

Philip Yancey ne asigura ca Dumnezeu exista si ca Ii pasa de noi. Fara a minimaliza realitatea durerii si a deziluziei, Yancey ne spune ca nu Dumnezeu este cel care ne dezamageste, ci asteptarile noastre nerealiste.

Dumnezeu nu este nici un djin care ne implineste dorintele la comanda, nici un tata absent pe care nu ne putem bizui la nevoie. El este Dumnezeu, iar Biblia ni-L reveleaza in limbajul propriu ca pe o Persoana care actioneaza conform propriilor prioritati si metode.

„Dezamagit de Dumnezeu” inlatura imaginea eronata pe care ne-am format-o cu privire la Dumnezeu si ne ajuta sa intelegem cum ne vede El pe noi: ce doreste de la noi si ce-Si doreste cel mai mult sa ne dea.

In cartea aceasta, premiata cu Medalia de aur a Evangelical Christian Publishers Association (ECPA), SUA, Yancey discuta intrebari care ne framanta in cele mai adanci colturi ale inimii si sfarseste cu convingerea ferma ca Dragostea este reala, puternica si ne este daruita sa credem in ea acum si pe vecie.

Comanda Cuprins , Prefata si Capitolul 1 – AICI.

Azi in istoria crestinismului

(18 aprilie) 1521 – Reformatorul german Martin Luther, in Dieta de la Worms, a dat celebrul sau raspuns: „Pana ce nu sunt convins de Scriptura si de simpla ratiune, constiinta mea este captiva Cuvantului lui Dumnezeu. Nu pot si nu voi retrage nimic, caci a ma impotrivi constiintei nu ar fi nici drept si nici sanatos. Aici stau! Nu pot face altfel! Dumnezeu sa-mi ajute! Amin.” Aceste cuvinte au constituit piatra de fundatie a unei reforme a crestinatatii care a schimbat fundamental si ireversibil istoria lumii intregi. De acel raspuns ferm, umil si statornic a depins spargerea autoritatii abuzive a Romei,candva doar unul dintre scaunele patriarhale ale crestinismului, intre timp devenit un cuib de autoritarism aberant, de coruptie abjecta si un focar de teroare,despotism si ignoranta.

Prin acel raspuns imens de curajos, Luther a redeschis portile dreptului la libertatea constiintei in materie de religie ( si nu numai). Roma a fost silita sa recunoasca dreptul individului de a gandi liber. Statornicia acelui calugar german a fost cheia cu care lacatul bine ferecat al inrobirii omului a fost deschis.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

„In loc să cauţi a pune stăpînire asupra oamenilor, îngrădindu-le libertatea, Tu Te-ai străduit să-i desfăşori cît mai larg fruntariile! Ai uitat, se vede, că omul preferă liniştea şi chiar moartea libertăţii de a alege singur între bine şi rău! Fiindcă nu există ceva mai ademenitor pentru el decît libertatea conştiinţei, dar în acelaşi timp nu există ceva mai cumplit! Iar Tu, în locul unor principii temeinice, care ar fi statornicit o dată pentru totdeauna liniştea în conştiinţa umană, ai ales tot ce poate fi mai ciudat, mai nedesluşit şi mai vag, tot ce depăşeşte puterile oamenilor, procedînd aşa ca şi cum nu i-ai fi iubit cîtuşi de puţin. Cine? Tocmai Tu, care ai pogorît pe pămînt ca să-Ţi jertfeşti viaţa pentru ei! In loc de a căuta să le zălogeşti libertatea, Tu le-ai sporit-o şi mai mult, aruncînd pe veci chinuitoarea ei povară asupra împărăţiei sufletului omenesc. Ai vrut să ai parte de dragostea liber consimţită a omului, ai dorit ca el să Te urmeze de bunăvoie, ademenit şi subjugat de Tine, de ideea Ta. In locul legii străbune, pe care se putea bizui din momentul acela, omul trebuia să aleagă cu inima slobodă ce este rău şi ce este bine, avînd înaintea ochilor doar chipul Tău drept călăuză menită să-i îndrumeze paşii…” F. Dostoievski, Fratii Karamazov ( „Marele Inchizitor” )

Pretul platit pentru libertatea omului:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Esecul istetilor

Matei 11:25,26

” In vremea aceea Iisus, cuvantand din nou, a grait:  ” Te slavesc Tata, Domn al cerului si al pamantului, pentru ca ai ascuns acestea de cei intelepti si isteti si le-ai dezvaluit pruncilor. Da, Tata, caci asa Ti-a bineplacut.”

Noul Testament, Evanghelia dupa Matei( editie bilingva, Cristian Badilita) Curtea Veche, Bucuresti, 2009

Ca unul care sunt cumva impatimit de studiul Bibliei folosind cele mai noi si mai performante versiuni, comentarii si alte unelte de studiu biblic, sunt evident  impotriva studiului superficial si „spiritual”-mistic anti-intelectual. Imi repugna plafonarea si „conservatorismul” fanaticilor „KJV” cum ma scarbesc si inovatiile „inalt(ei)” critice(/-i) gen aggiornamento a la „Biblia feminista” si alte nebunii mondene. Sunt prin urmare unul dintre fanii intelegerii credintei crestine  via „aurea mediocritas” (aurita cale de mijloc): uzitand de cele mai competente autoritati in materie de exegeza, fara a le transfera infailibilitatea pontifului roman, si in acelasi timp respingand „emanciparea” -ismelor veacului. Insa ce ma pune pe ganduri este cuvantul Domnului conform caruia intelegerea celor revelate nu tine atat de mult de istetimea exegetului, de dexteritatea lucrului in Bible Works sau Libronix. Eruditiei si indemanarii in sondarea misterelor credintei le poate scapa „cu brio” ceea ce „pruncilor”, amatorilor sau „analfabetilor” in ale manuscriselor Sinaiticus et co, le „rasare” in intelegere cat se poate de natural si limpede. Dumnezeu adesea pare sa treaca surazand ironic pe langa exegeti, rabini si celebritati in ale hermeneuticii, si sa merga la „gradinita” unde sa ofere „prichindeilor” „doctorate” „summa cum laude” in intelegerea simpla, curata si sanatoasa a Evangheliei.

„Se pare” ca Ii bineplace Tatalui, dupa cum ne spune Fiul,sa lase repetenti expertii, „autoritatile” in materie… , si sa isi aleaga masteranzii si doctoranzii dintre „boboci”. Oare pentru ca bobocii sunt mult mai „vulnerabili” si ascultatori de vocea Stapanului? Oare pentru ca istetii s-au molipsit de la „sarpele” istet al Genezei cu mult prea multe subtilitati fie suspecte, fie inutile si prea rar relevante? Copiii au un dar innascut (si neasteptat de istet…) de detectare a explicatiilor mult prea sofisticate… Pacat ca odata cu maturizarea, se erodeaza acest dar.

1 Corinteni 1: 19 Fiindcă este scris:

„Voi distruge înţelepciunea celor înţelepţi şi voi respinge priceperea celor pricepuţi.“4 20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul5? Unde este polemistul6 acestui veac? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii? 21 Întrucât, în înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înţelepciune, Dumnezeu a găsit de cuviinţă ca prin nebunia predicării să-i mântuiască pe cei care cred. 22 Iudeii cer semne, iar grecii caută înţelepciune, 23 însă noi Îl predicăm pe Cristos cel răstignit, o pricină de poticnire pentru iudei şi o nebunie pentru neamuri. 24 Dar pentru cei chemaţi, atât iudei, cât şi greci, Cristos este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. 25 Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii. 26 Fraţilor, uitaţi-vă la voi, cei care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul oamenilor7, nici mulţi puternici, nici mulţi de viţă nobilă. 27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte; şi Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele tari. 28 Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba chiar lucrurile care nu sunt, ca să anuleze lucrurile care sunt. 29 Astfel, nimeni nu se poate lăuda înaintea lui Dumnezeu.

Departe de mine de a face apologia ignorantei sau a neseriozitatii apropierii „dupa ureche” de Cuvantul lui Dumnezeu. Nu pot insa sa nu iau in cat se poate de serios vorba Domnlui care ma pune in garda nu cumva sa fac din metodele si eforturile mele de a intelege Revelatia un inlocuitor nociv pentru ascultarea inteligenta dar de „oaie” smerita a vocii Pastorului.

„(…) oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:4 b)

„The Long Silence”

At the end of time, billions of people were scattered on a great plain before God’s throne.

Most shrank back from the brilliant light before them. But some groups near the front talked heatedly – not with cringing shame, but with belligerence.

‘Can God judge us? How can he know about suffering?’ snapped a pert young brunette. She ripped open a sleeve to reveal a tattooed number from a Nazi concentration camp. ‘We endured terror … beatings … torture … death!’

In another group a Negro boy lowered his collar. ‘What about this?’ he demanded, showing an ugly rope burn. ‘Lynched … for no crime but being black!’

In another crowd, a pregnant schoolgirl with sullen eyes. ‘Why should I suffer’ she murmured, ‘It wasn’t my fault.’

Far out across the plain there were hundreds of such groups. Each had a complaint against God for the evil and suffering he permitted in his world. How lucky God was to live in heaven where all was sweetness and light, where there was no weeping or fear, no hunger or hatred. What did God know of all that man had been forced to endure in this world? For God leads a pretty sheltered life, they said.

So each of these groups sent forth their leader, chosen because he, had suffered the most. A Jew, a Negro, a person from Hiroshima, a horribly deformed arthritic, a thalidomide child. In the centre of the plain they consulted with each other. At last they were ready to present their case. It was rather clever.

Before God could be qualified to be their judge, he must endure what they had endured. Their decision was that God should be sentenced to live on earth – as a man!

‘Let him be born a Jew. Let the legitimacy of his birth be doubted. Give him a work so difficult that even his family will think him out of his mind when he tries to do it.Let him be betrayed by his closest friends. Let him face false charges, be tried by a prejudiced jury and convicted by a cowardly judge. Let him be tortured.

At the last, let him see what it means to be terribly alone. Then let him die. Let him die so that there can be no doubt that he died. Let there be a great host of witnesses to verify it.’

As each leader announced his portion of the sentence, loud murmurs of approval went up from the throng of people assembled.

And when the last had finished pronouncing sentence, there was a long silence. No-one uttered another word. No-one moved. For suddenly all knew that God had already served his sentence.

John R. W. Stott, The cross of Christ, pp. 336-337