Azi in istoria crestinismului

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

(19 aprilie ) 1529 – In Germania la Dieta de la Speier, a fost semnat de catre liderii luterani  un document-protest care a reusit sa impuna si consfinteasca libertatea de constiinta si drepturile minoritatilor religioase. De la acest document ulterior a fost derivat si impamantenit numele celei de-a treia mari ramuri a crestinatatii: protestantismul.

” Doar câţiva ani trecuseră de când călugărul din Wittenberg a stat singur la Worms în faţa consiliului naţional. Acum, în locul lui stăteau cei mai nobili şi mai puternici prinţi ai imperiului. Lui Luther îi fusese interzis să apară la Augsburg, dar fusese prezent prin cuvintele şi prin rugăciunile lui. „Sunt peste măsură de bucuros”, scria el, „că am trăit până în ceasul acesta în care Hristos a fost înălţat în mod public de aceşti mărturisitori atât de iluştri şi într-o adunare atât de măreaţă.”

Principiile cuprinse în acest protest celebru … constituie însăşi esenţa protestantismului. Acest protest se împotriveşte celor două mari abuzuri ale omului în materie de credinţă; primul este amestecul puterii lumeşti, iar al doilea este autoritatea arbitrară a bisericii. În locul acestor abuzuri, protestantismul aşează puterea conştiinţei mai presus de autoritatea lumească, iar autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu mai presus de biserica vizibilă. Mai întâi, el respinge puterea civilă în lucrurile sfinte şi spune ca şi profeţii şi apostolii: ‘Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni’. În prezenţa coroanei lui Carol al V-lea, protestul lor înălţa coroana lui Isus Hristos. Dar el a mers mai departe şi a stabilit principiul că orice învăţătură omenească trebuie să fie supusă cerinţelor lui Dumnezeu.” (Merle d’Aubigné, The History of the Reformation in the Sixteenth Century, London: Blackie and Son, 1885).

Martin Luther – cateva repere

” (…) că tu L‑ai chinuit astfel pe Hristos, căci păcatele tale au făcut‑o cu siguranţă. Aşa i‑a bătut şi i‑a înspăimîntat Sf. Petru, în Fapte 2, pe iudei, la fel ca un trăsnet, căci le‑a spus tuturor, în graiul obişnuit: „Voi L‑aţi răstignit“, aşa că trei mii, în aceeaşi zi, s‑au înspăimîntat şi i‑au spus fără zăbavă apostolului: „O, fraţilor dragi, ce să facem“11 etc. De aceea, cînd vezi cuiele pătrunzînd prin palmele lui Hristos, crede cu tărie că aceasta este lucrarea ta, iar cînd vezi cununa de spini, gîndeşte‑te la răutatea ta etc.”            Predica: Despre Sfintele Patimi ale lui Hristos (1520)

Despre libertatea crestinului — Scrisoare deschisã Papei Leon al X-lea –  o exceptionala scrisoare in care Luther cauta (iluzoriu si idealist) sa-si castige in insusi Papa un aliat contra coruptiei al carui sef si administrator era … acelasi papa. Luther da dovada de o critica foarte dura la adresa mizeriilor scaunului papal, cautand totusi sa-l disocieze pe papa.

„Cele 95 de teze” – celebrul document care a pus pe jar Germania apoi intreaga Europa.

Azi in istoria crestinismului

(18 aprilie) 1521 – Reformatorul german Martin Luther, in Dieta de la Worms, a dat celebrul sau raspuns: „Pana ce nu sunt convins de Scriptura si de simpla ratiune, constiinta mea este captiva Cuvantului lui Dumnezeu. Nu pot si nu voi retrage nimic, caci a ma impotrivi constiintei nu ar fi nici drept si nici sanatos. Aici stau! Nu pot face altfel! Dumnezeu sa-mi ajute! Amin.” Aceste cuvinte au constituit piatra de fundatie a unei reforme a crestinatatii care a schimbat fundamental si ireversibil istoria lumii intregi. De acel raspuns ferm, umil si statornic a depins spargerea autoritatii abuzive a Romei,candva doar unul dintre scaunele patriarhale ale crestinismului, intre timp devenit un cuib de autoritarism aberant, de coruptie abjecta si un focar de teroare,despotism si ignoranta.

Prin acel raspuns imens de curajos, Luther a redeschis portile dreptului la libertatea constiintei in materie de religie ( si nu numai). Roma a fost silita sa recunoasca dreptul individului de a gandi liber. Statornicia acelui calugar german a fost cheia cu care lacatul bine ferecat al inrobirii omului a fost deschis.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

„In loc să cauţi a pune stăpînire asupra oamenilor, îngrădindu-le libertatea, Tu Te-ai străduit să-i desfăşori cît mai larg fruntariile! Ai uitat, se vede, că omul preferă liniştea şi chiar moartea libertăţii de a alege singur între bine şi rău! Fiindcă nu există ceva mai ademenitor pentru el decît libertatea conştiinţei, dar în acelaşi timp nu există ceva mai cumplit! Iar Tu, în locul unor principii temeinice, care ar fi statornicit o dată pentru totdeauna liniştea în conştiinţa umană, ai ales tot ce poate fi mai ciudat, mai nedesluşit şi mai vag, tot ce depăşeşte puterile oamenilor, procedînd aşa ca şi cum nu i-ai fi iubit cîtuşi de puţin. Cine? Tocmai Tu, care ai pogorît pe pămînt ca să-Ţi jertfeşti viaţa pentru ei! In loc de a căuta să le zălogeşti libertatea, Tu le-ai sporit-o şi mai mult, aruncînd pe veci chinuitoarea ei povară asupra împărăţiei sufletului omenesc. Ai vrut să ai parte de dragostea liber consimţită a omului, ai dorit ca el să Te urmeze de bunăvoie, ademenit şi subjugat de Tine, de ideea Ta. In locul legii străbune, pe care se putea bizui din momentul acela, omul trebuia să aleagă cu inima slobodă ce este rău şi ce este bine, avînd înaintea ochilor doar chipul Tău drept călăuză menită să-i îndrumeze paşii…” F. Dostoievski, Fratii Karamazov ( „Marele Inchizitor” )

Pretul platit pentru libertatea omului:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Imnul „lintei” lui Diogene

Filosoful Diogene isi lua cina, care consta din paine si linte. Aristippus, un alt filosof, care traia intr-un confort considerabil intrucat il omagia in permanenta pe rege, i-a spus cu ironie:
Invata ce inseamna supunerea fata de rege si nu vei mai fi nevoit sa traiesti cu linte.
Diogene i-a raspuns prompt:
Invata sa traiesti cu linte si nu vei mai fi nevoit sa-l cultivi pe rege.

Anthony de Mello , Cântecul păsării

Diogene din Sinope, Cinicul (Greacă:Διογένης) (c.412 î.Hr. – 322 î.Hr.), filozof grec din şcoala cinică, născut la Sinope.

Încă din timpul vieţii, Diogene devine, ca nici un alt filozof antic, personaj de legendă; potrivit tradiţiei, Alexandru cel Mare ar fi rostit: „Dacă nu eram Alexandru, aş fi vrut să fiu Diogene”. Sosit cu tatăl său Hicesias în exil la Atena, Diogene ajunge discipol al sofisticatului Antistene. A încercat să exemplifice cu modul său de viaţă ascetic principiile curentului filozofic al cărui fondator este considerat acesta din urmă – cinismul – şi anume o existenţă la limita necesarului supravieţuirii şi un dispreţ suveran faţă de convenţiile şi principiile societăţii.

Diogene, care se considera „cetăţean al lumii”, rămas la un moment dat fără casă, îşi improvizează o locuinţă într-un butoi. Purta iarna ca şi vara aceeaşi haină, cerşea ca să mănânce şi-i batjocorea neîncetat pe orăşeni pentru modul de a trăi. Vieţuind după propria-i spusă asemenea unui câine (Kyon), doctrina sa a primit în secolul IV numele de cinism.

Crates din Teba, elevul său, a adunat principiile lui filosofice, din care nu ne-au parvenit decât o serie de aforisme. Printre admiratorii săi se numără Lucian din Samosata şi Iulian Apostatul.

Potrivit legendei, Diogene umbla uneori prin Agora Atenei, în plină zi, cu o lampă în mână, „în căutarea unui om”.^[1] Atitudinile sale şocau şi provocau atenianul simplu, ele ilustrând însă întotdeauna o idee adevărată, lucru care îi aduce admiraţia şi renumele.

După scrierile lui D.Laertios, Diogene ar fi murit în aceeaşi zi în care Alexandru cel Mare murea la Babilon. Până în zilele noastre, numeroşi filozofi au avut în Diogene un model absolut de sinceritate, şi mai ales un exemplu rar de adecvare între idei şi viaţă.

„Mai bine haimana,

Decit tradator,

Mai bine huligan,

Decit dictator,

Mai bine golan,

Decit activist,

Mai bine mort,

Decit …”