Steinhardt despre Luther

Fiind duhovnicul meu favorit, prin cartile lui, m-a interesat sa vad cum se raporteaza parintele Nicolae la Reforma si reprezentantii ei din perspectiva unei ortodoxii nehabotnice, o ortodoxie caracterizata de asumarea si reafirmarea unei orientari ecumenice explicite.

Deci, voi trece in revista citarile pe care le-am depistat in scrierile parintelui Nicolae referitoare la Luther (si ulterior alti luterani) urmand apoi sa analizez putin citatele si sa incerc niste concluzii.

Jurnalul fericirii (nu am citat suprapunerile dintre cele doua versiuni acolo unde nu era nimic nou, nici macar o nuanta aparte):

Bruder Harald, în expunerea asupra vietii si operei lui Martin Luther, citeazã si comenteazã esentialele cuvinte rostite la Worms în 1517 : Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir.Amen2. Cuvinte de print. Altceva decât : „Ce era sã fac ? Am semnat“. (Rationamentul cãlugãrului rebel e invers : de semnat nu semnez, ce-oi face oi vedea, Domnul cu mila.)

Voilà ce qui s’appelle parler 1 ! Scurt si cuprinzãtor. Good old strong language2. De aceea au crezut Luther, Calvin si jansenistii cã pot jubila. Asta e ! Verde si pe sleau. Dacã-ti place.

Sf. Apostol Pavel mereu stãruie : nu prin fapte ci prin credintã ne mântuim.
Luther, Calvin, Epistola cãtre Galateni, sola fide. Si cei care au aerul de a implica : de vreme ce cred, la ce bun faptele ?

Ca atare, nici adevãrul – singur – nu e un criteriu absolut.
Citind pe Luther (De servo arbitrio1) mã conving si mai mult de aceasta si-mi amintesc aforismul lui Pascal : „Pânã si din adevãr îti poti face idol, deoarece adevãrul fãrã dragoste nu e Dumnezeu, ci e chipul lui, si-i idol, pe care nu se cuvine nici sã-l iubesti nici sã i te închini“.

Luther, când azvârlea cãlimara dupã el[diavolul], fãcea lucrul cel mai firesc – si mai cuminte – din viata lui.

Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia : 

Pastorul – îl cheamă, îndeajuns de wagnerian, Harald Sigmund – ne povesteşte pe larg, cu moderaţiune şi în spirit ecumenic, viaţa doctorului Martin Luther oprindu‑se asupra nobilei fraze rostite în faţa dietei de la Worms în 1517: Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir. Amen2.

Cel mai bun mijloc pe care‑l avem pentru a‑L lăuda pe Dumnezeu, ne spun rugăciunile, este de a face fapte bune.
Luther şi Calvin n‑au crezut‑o aşa, dar „Sola fide“, ca toate formele simpliste, riscă a deveni justificare pentru cei ce gândesc: de vreme ce cred, pot face orice.

Şi Luther: Legea e demonică, ea ţine de moarte şi de păcat. Evanghelia însă oferă iertarea şi îndreptarea. A fi sub Evanghelie este a fi liber.

Eroul cărţii, în Jurnalul unui preot de ţară, se roagă – cleric catolic – pentru Martin Luther. Iar Sfântul Ion Scărarul pentru satana.
Dacă nici asta nu‑i nobleţe, mă cheamă Neacşu şi sunt unchiul unei maimuţe.

Luther: „La nimic nu foloseşte să crezi în iertarea păcatelor dacă nu crezi în chipul cel mai sigur că păcatele ţi‑au fost iertate“.

Ispitei de a te sinucide îi rezişti uşor – fizic – în închisoare pentru că nu o poţi realiza.[…] Dar există şi o sinucidere morală, psihică…

Mă cercetează şi pe mine la oarecare intervale şi o înving citându‑mi‑l pe doctorul Luther: Non moriar, sed vivam et narabo opera Domini2.

• „Nu voi muri, ci voi trăi şi voi vesti lucrarea Domnului“ (lat.). Cuvinte scrise pe un perete al Castelului Veste din Coburg (Bavaria), unde Luther a stat aproximativ cinci luni în 1530, pe durata Dietei de la Augsburg, sub protecţia electorului Ioan I de Saxa.

Daruind vei dobandi :

În tãlmãcirea lui Luther, substantivul Gewalt nu e deosebit de fortã si violentã, iar verbul weg reisen e aprig si expresiv, aproape de „a rãpi“.

Acestea toate nu se confundã cu teza predestinãrii, dar nu-i mai putin adevãrat cã, în felul de a se exprima al lui Elihu (de pildã : „Dumnezeu este mai mare decât omul. De ce grãiesti împotriva Lui, fiindcã El nu dã nimãnui socotealã de toate câte face ?“) aflãm un iz înaintemergãtor al stilului folosit în De servo arbitrio sau în Augustinus, adicã în lucrãrile a doi reprezentanti de seamã ai strictei predestinãri : Luther si Jansenius.

Mai trebuie sã nu ascund cã aderarea la teoria predestinãrii a unor oameni ca Fericitul Augustin (în zadar contestã catolicismul caracterizarea aceasta), Luther,Calvin, Pascal, jansenistii ori Karl Barth mi-a dat mult de gândit.

Dupa trecerea in revista a citatelor din aceste doua opere capitale cam ce se arata la orizont?

• sunt admirate cuvintele „esentiale /nobile” rostite la Worms si ramase in istorie – „cuvinte de print” – precum si cuvintele scrise pe un perete al Castelului Veste – „Nu voi muri, ci voi trăi şi voi vesti lucrarea Domnului“ – care sunt utilizate ca scut impotriva ispitei
• o eticheta pusa pe Luther este : „calugar rebel„
• Luther este amendat „printre randuri” pentru eroarea/erezia predestinationismului si pentru „simplista”  „sola fide”
• Luther este citit(De servo arbitrio) si citat (si pozitiv – despre iertare) iar asta il ajuta pe Steinhardt sa se convinga de adevaruri importante
• este pomenita pozitiv aruncarea calimarii de catre Luther, spre diavol, ca fiind „ lucrul cel mai firesc – si mai cuminte – din viata lui.”
• eroul cărţii din „Jurnalul unui preot de ţară”, este apreciat pentru ca „se roagă – cleric catolic – pentru Martin Luther”.
• traducerea lui Luther este consultata si citata in nuantele ei subtile

Alte citate, aparute in carti mai putin celebre, fac lumina si mai mult cu privire la ambivalenta raportarii lui Steinhardt la Martin Luther.

Luther şi Biblia. Ce a ramas sa invinga timpul şi sa fie actual din gindirea profetului german? Cum ar fi el privit şi judecat azi ? Daca s-arfi intilnit cu Sfintul Francisc pe Via Appia, ce cuvinte ar fi putut schimba? 

NS: În lumea noastră de aramă, predestinarea lui Luther mi se pare la ea acasă, în toată cumplita-i grozăvie.

Nu-l iubesc deloc pe Luther. Definiţia lui Claudel (,,Ce gros cochon de Luther“) e cam din topor, dar repet: nu-l iubesc.
Deşi îl respect pentru declaraţia de la Worms: Hier stehe ich.Ich kann nicht anders. Gott helfe mii:

Nimic comun între el şi Sf. Francisc. Întîlnindu-l pe Francisc care se plimba gol pe Via Appia şi vorbea de unul singur cu păsărelele, Luther ar fi strigat halebardierii să vină să-l ridice pe văditul posedat.
Iar Francisc i-ar fi grăit zîmbind: Frate burduhănosule, de ce te mĭnii oare?

Nicolae Steinhardt, Monahul de la Rohia  raspunde la  365 intrebari

 

În sfîrşit, Luther la Worms: ,,Hier stehe Ich und kann nicht anders. Gott lielfe mir. Ainen.““6 Pe aceasta am comentat-o mult, covîrşit de respect – deşi nu-s un amic al lui Luther -~, cu un pastor luteran, Harald Sigmundl, care aud că acum e în Germania, un om minunat, mare rilkean, poet el însuşi.

Nu ma gindeam aşadar deloc la moarte, ci il înţeleg perfect pe Unamruio cînd spune ca esenţiala caracteristica a omului e setea de nemurire; şi-mi insuşesc pe deplin, cu smerenia cuvenita, cuvintele solemne ale lui Luther: „Non moriar sed vivam et narabo opera Domini.“2 Ăsta mi-e scopul, ţelul, idealul, rostul – singurul rost.

Nicolae Steinhardt, Dumnezeu in care spui ca nu crezi

Ce a fãcut Vatican II* ? E usor de rãspuns : a primit toate propunerile reformatoare respectuos prezentate de cãlugãrul augustinian Martin Luther.

Nicolae Steinhardt, Escale in timp si spatiu

Asadar, clar:  ” Nu-l iubesc deloc pe Luther […] repet: nu-l iubesc. Deşi îl respect…” si „covîrşit de respect – deşi nu-s un amic al lui Luther„. Respect profund dar ne-amicitie pentru „fratele burduhănos” :). „Nu-l iubesc” – trist – desi isi face din cuvintele „solemne” ale lui Luther „singurul  rost/tel/ideal in viata” …

Azi in istoria crestinismului

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

(19 aprilie ) 1529 – In Germania la Dieta de la Speier, a fost semnat de catre liderii luterani  un document-protest care a reusit sa impuna si consfinteasca libertatea de constiinta si drepturile minoritatilor religioase. De la acest document ulterior a fost derivat si impamantenit numele celei de-a treia mari ramuri a crestinatatii: protestantismul.

” Doar câţiva ani trecuseră de când călugărul din Wittenberg a stat singur la Worms în faţa consiliului naţional. Acum, în locul lui stăteau cei mai nobili şi mai puternici prinţi ai imperiului. Lui Luther îi fusese interzis să apară la Augsburg, dar fusese prezent prin cuvintele şi prin rugăciunile lui. „Sunt peste măsură de bucuros”, scria el, „că am trăit până în ceasul acesta în care Hristos a fost înălţat în mod public de aceşti mărturisitori atât de iluştri şi într-o adunare atât de măreaţă.”

Principiile cuprinse în acest protest celebru … constituie însăşi esenţa protestantismului. Acest protest se împotriveşte celor două mari abuzuri ale omului în materie de credinţă; primul este amestecul puterii lumeşti, iar al doilea este autoritatea arbitrară a bisericii. În locul acestor abuzuri, protestantismul aşează puterea conştiinţei mai presus de autoritatea lumească, iar autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu mai presus de biserica vizibilă. Mai întâi, el respinge puterea civilă în lucrurile sfinte şi spune ca şi profeţii şi apostolii: ‘Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni’. În prezenţa coroanei lui Carol al V-lea, protestul lor înălţa coroana lui Isus Hristos. Dar el a mers mai departe şi a stabilit principiul că orice învăţătură omenească trebuie să fie supusă cerinţelor lui Dumnezeu.” (Merle d’Aubigné, The History of the Reformation in the Sixteenth Century, London: Blackie and Son, 1885).

Martin Luther – cateva repere

” (…) că tu L‑ai chinuit astfel pe Hristos, căci păcatele tale au făcut‑o cu siguranţă. Aşa i‑a bătut şi i‑a înspăimîntat Sf. Petru, în Fapte 2, pe iudei, la fel ca un trăsnet, căci le‑a spus tuturor, în graiul obişnuit: „Voi L‑aţi răstignit“, aşa că trei mii, în aceeaşi zi, s‑au înspăimîntat şi i‑au spus fără zăbavă apostolului: „O, fraţilor dragi, ce să facem“11 etc. De aceea, cînd vezi cuiele pătrunzînd prin palmele lui Hristos, crede cu tărie că aceasta este lucrarea ta, iar cînd vezi cununa de spini, gîndeşte‑te la răutatea ta etc.”            Predica: Despre Sfintele Patimi ale lui Hristos (1520)

Despre libertatea crestinului — Scrisoare deschisã Papei Leon al X-lea –  o exceptionala scrisoare in care Luther cauta (iluzoriu si idealist) sa-si castige in insusi Papa un aliat contra coruptiei al carui sef si administrator era … acelasi papa. Luther da dovada de o critica foarte dura la adresa mizeriilor scaunului papal, cautand totusi sa-l disocieze pe papa.

„Cele 95 de teze” – celebrul document care a pus pe jar Germania apoi intreaga Europa.

„Biblia – nu învechita, nici moderna, ci eterna” Martin Luther

„Biblia nu este învechita, nici moderna, este eterna” Martin Luther

„Titlul de glorie al Bibliei este ca ea e suficienta pentru fiecare epoca si pentru fiecare persoana. Daca luam primele capitole, de la Geneza la Deuteronomul, revelate lui Moise în jurul anului 1500 î.Cr., ele au comunicat adevarul pentru oamenii acelor zile. Am ajuns în zilele noastre, si stim despre cosmos multe lucruri pe care cei de atunci nu le stiau, tot felul de lucruri, si aceleasi capitole (si restul Bibliei) sunt suficiente pentru a ne comunica si noua adevarul. Daca Cristos îsi va mai întârzia venirea cu aproximativ 500 de ani, oamenii vor sti atunci mai multe decât stim noi acum, dar Biblia le va comunica si lor adevarul. Deci, indiferent daca ne referim la individ, oricare ar fi nivelul educatiei si al complexitatii, sau la epoca în care traim, cu toata cunoasterea pe care o avem, Biblia este suficienta ca sa raspunda la întrebarile ridicate de realitate.”

Francis Schaeffer, Trilogia (Dumnezeu care exista, Apendice A – „Problema  Apologeticii”) p.116