Steinhardt despre Mozart si rai


Atunci, în primăvara lui 1983, mi-am notat doar suprafaţa unei biografii, zona ei nepersonalizată, ca să zic aşa. A urmat o scurtă conversaţie, destul de convenţională, până în momentul în care, oarecum scuzându-mă, i-am explicat că în sacoşa de plastic pe care o aşezasem alături de mine se află câteva discuri cu muzică de Mozart, cumpărate de la un prieten violonist la Filarmonica „George Enescu” şi care emigra în Germania (erau nişte discuri EMI şi Deutsche Grammophon cu Filarmonica din Berlin şi Karajan). Atunci a izbucnit ca un copil: ,A! Mozart!” şi m-a rugat să asculte puţin dintr-unul. Se afla alături, pe o măsuţă, un pick-up Supraphon din acelea vechi, gen valijoară, cu difuzorul prins în capac. Acul aparatului părea însă uzat, aşa încât reproducerea aducea mai mult a zgomot, cu note sparte sau întinate. Am îndrăznit atunci să-l invit la noi (aveam o bună „combină” Fischer). „In cartierul Pantelimon, i-am spus, preţ de 20 de minute cu tramvaiul 14.” „Pantelimon, locul copilăriei mele!”, a exclamat iarăşi cu inflexiuni necenzurate de numărul anilor (de altfel, îmi „declarase” asta la „biografie”).
Peste două zile, într-o după-amiază, a venit. A intrat la fel de firesc cum mă primise. N-am schimbat prea multe vorbe, cedând „audiţiei” spaţiul conversaţiei. S-a aşezat jos pe mochetă, turceşte, înainte-i cu un pahar de ceai şi o felie de pâine (singurul lucru cu care s-a lăsat „tratat”), cu căştile puse şi fixând din când în când icoanele pe sticlă şi pe lemn de pe peretele din faţă. Vreme de 3-4 ore a ascultat fără întrerupere Mozart. La sfârşit, lăsând la o parte orice teamă (se purta în aşa fel încât nu te sfiai să calci în străchini, să faci vreo gafă culturală), soţia mea sau eu, nu mai ştiu, am spus că, deşi îl iubim, noi ne uităm ca pisica la Mozart. „Toţi ne uităm la el aşa” (altfel spus, nu înţelegem mai nimic). „Totuşi, am continuat, de ce Mozart, de ce numai Mozart ?” „Dar ce, sunt prost, când am ajuns în Rai să plec de-acolo ? Desigur, şi Bach, şi Haendel şi ceilalţi, care sunt aproape de Dumnezeu, îţi arată calea spre El, dar cu Mozart ai ajuns Acolo şi te bucuri. Mozart e bucuria pură!” (Am regăsit ideea într-un eseu al său, astfel montată însă încât să „treacă”.) La plecare, a glumit: „Nu vreţi să mă luaţi în gazdă ? Aş coborî doar să-mi cumpăr pâine şi aş asculta neîntrerupt.”N. Steinhardt, „Articole Burgheze”, p. 16  (istoriseste Nicolae Mecu)

PS:  🙂 E greu sa nu indragesti asa un Om. Dea Cel de Sus sa ajungem la El si acolo sa stam turceste impreuna si cu Nicu Steinhardt, si cu Mozart care sa ne delecteze interpretandu-si muzica …

Pianista oarba, in varsta de 5 ani – viitorul Mozart?

Acesta este intrebarea care-i framanta pe o serie de muzicologi din lumea intreaga, care sunt literalmente uluiti dupa ce au ascultat-o pe fetita cantand diverse partituri de pian.

Yoo Ye-eun este o fetita de 5 ani din Coreea de Sud, care este oarba din nastere. Acest handicap grav nu a impiedicat-o totusi sa isi exercite talentul neobisnuit. Fetita nu a facut nicio lectie de pian, dar inca de la varsta de 3 ani i-a uimit pe cei din jur prin usurinta cu care interpreta instantaneu la pian orice cantec pe care il auzea o singura data.

Yoo a fost abandonata de parinti imediat dupa ce acestia au aflat ca s-a nascut oarba. Cu toate acestea,  fetita… a castigat simpatia a peste 27 milioane de coreeni care au fost impresionati de povestea si talentul sau unic. Milioane de familii s-au hotarat sa o adopte dupa ce imagini cu fetita au fost difuzate de televiziunile coreene.

Yoo are o ureche muzicala perfecta, cu toate ca nimeni nu a invatat-o sa cante la pian. Odata ce a descoperit pianul din casa, s-a apucat singura sa-i descopere tainele”, declara Park Jung Soon, mama adoptiva a micutei. Specialisti din lumea intreaga  sunt atenti la evolutia sa, multi dintre ei find convinsi de faptul ca Yoo prezinta un talent nativ comparabil cu al marelui Wolfgang Amadeus Mozart.

Sursa : AsiaNews via http://www.majesty.ro

Mozart – Requiem (KV 626) – Sanctus

%d blogeri au apreciat asta: